Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 630/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 630

Ședința publică de la 28 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dorina Vasile

JUDECĂTOR 2: Angelica Ciobotaru

JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta CASA DE ASIGURARI DE SANATATE cu sediul în G,-, împotriva sentinței nr. 2439/20.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru recurenta CASA DE ASIGURARI DE SANATATE G consilier juridic și, intimata asistată de av..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentanții recurentei, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Apărătorul intimatei arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pentru dezbateri.

Consilier juridic având cuvântul susține oral motivele prezentate în cererea de recurs. Arată că s-a declarat recurs împotriva sentinței nr. 2439/20.11.2007 a Tribunalului Galați pentru nelegalitate și netemeinicie.

În ce privește excepția procedurii prealabile invocată la fond, instanța nu s-a pronunțat prin dispozitiv asupra acestei excepții. Art. 89 la care face referire instanța nu se referă la faptul că funcționarul public se poate adresa direct instanței de contencios administrativ, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii prealabile prev. de leg. 554/2004, mai mult acest art. nu are alineat 8.

S-a mai susținut și excepția tardivității procedurii prealabile, în data de 29.06.2007 contestatoarei i s-a comunicat decizia pe care a refuzat să o primească, încheindu-se un proces - verbal, Considerând că termenul de 30 zile a fost depășit.

În ce privește fondul cauzei arată că CNAS a stabilit o nouă organigramă, dispunându-se modificarea și a organigramei caselor de asigurări teritoriale. Noua organigramă modifică denumirea Direcției de Manageament și Economie cât și structura acesteia prin trecerea Biroului de resurse umane în subordinea Președintelui - Director General, în subordinea directorului păstrându-se doar Serviciul Administrativ și, Serviciul Evidență Asigurați și Concedii Medicale și Serviciul Buget, Fiananțe și Contabilitate, fapt ce reprezintă o reorganizare a acestei direcții și fără o modificare în proporție de 50% a atribuțiilor funcției publice. Consideră că au fost respectate disp. art. 100 alin. 1 lit. a și c, intimata fiind trecută pe o funcție publică de execuție în cadrul Serviciului Buget, Finanțe, contabilitate aflat în structura Direcției Economice.

În concluzie solicită admiterea recursului, cum a fost formulat, admiterea excepțiilor invocate, modificarea sentinței 2439/20.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în sensul respingerii acțiunii ca fiind inadmisibilă.

Consilier juridic pentru recurentă achiesează la concluziile colegei, solicită a se avea în vedere faptul că decizia a fost înmânată intimatei într-o zi de vineri 29.06.2007, care a refuzat să semneze de primirea ei, iar de luni, a intrat în concediu medical.

Apărătorul intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond. Consideră că în mod corect instanța de fond a reținut că decizie este emisă cu încălcarea dispozițiilor legale. În ce privește fondul cauzei în urma analizării materialului probator administrat în cauză consideră că sentința pronunțată de Tribunalul Galați este temeinică și legală solicitând a fi menținută ca atare.

Intimata solicită a se constata că în cauză este vorba de un abuz al președintelui CAS G, nu este vorba de schimbarea atribuțiilor ci doar de schimbarea denumirii serviciului, solicită respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului contată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2439/20.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- s-a respins exceptia tardivității formulării procedurii prealabile invocată de pârâtă, ca nefondată.

S-a admis actiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, domiciliat în G,-, -altin,. 27, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate G, str. -, nr. 42 în parte.

S-a dispus anularea deciziei nr. 240/29 06 2007 emisă de pârâtă.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei diferența de drepturi salariale cuvenite pentru funcția de conducere îndeplinită anterior deciziei nr. 240/2007 si drepturile salariale efectiv primite după emiterea deciziei și până la data transferului reclamantei.

S-a dispus repunerea reclamantei în functia avută anterior emiterii deciziei.

A respins capătul de cerere privind suspendarea executării deciziei nr. 240/2007.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond reține:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr-, reclamanta a formulat în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate G, contestatie împotriva deciziei nr. 240 /29 06 1007 emisă de pârâtă, solicitând totodată să se dispună anularea dispozitiei nr. 240/2007, cu consecinta obligării pârâtei la plata drepturilor salariale de care a fost privată de la data emiterii deciziei; repunerea reclamantei în functia avută anterior emiterii deciziei, suspendarea executării deciziei până la solutionarea cauzei.

Prin încheierea de sedintă de la termenul de judecată din 18 09 2007, tribunalul cu privire la exceptia lipsei procedurii prealabile invocată de către pârâtă, a respins-o motivat de faptul că potrivit disp. art. 89 alin. 8 din Legea nr. 188/1999-functionarul public se poate adresa direct instantei de contencios administrativ cu cerere în anulare a actului prin care s-a dispus modificarea raportului de serviciu, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de. nr. 554/2004.

La ultimul termen de judecată instanta a pus în discutie exceptia tardivitătii formulării plângerii prealabilă de către reclamantă, exceptie invocată de pârâtă(fila 60).

Fată de considerentele expuse pentru respingerea exceptiei lipsei plângerii prealabile în cauză(încheierea de sedintă din 18 09 2007), instanta apreaciază că exceptia tardivitătii formulării plângerii prealabile este nefondată în conditiile în care s-a precizat că în cauză nu era necesară îndeplinirea procedurii prelabile prev. de Legea nr. 554/2004.

Analizând si coroborând ansamblul probator administrat în cauză, urmează a se retine următoarele:

Consiliul de Administratie al CNAS prin Hot. Nr. 11/25 04 2007 stabilit noua organigramă cadru pentru CNAS și pentru casele de asigurări de sănătate. În temeiul acestei hotărâri, prin Ordinul nr. 240/17 05 2007 al președintelui CNAS s-a dispus modificarea organigramei cadrul a caselor de asigurări de sănătate teritoriale.

Decizia nr. 240/29 06 2007 emisă de pârâtă pentru trecerea reclamantei pe functia publică de executie, consilier clasa I superior tr.I în cadrul serviciului buget, finante, contabilitate si decontarepe domenii de asistentă a fost motivată pe disp. art. 100 alin. 1 lit. a și c și disp. art. 87 alin. 2 lit. d si alin. 3 din leg. nr. 188/1999.

Potrivit temeiului juridic retinut de pârâtă, în caz de reorganizare a autoritătii sau institutiei publice, functionarii publici vor fi numiti în noile functii publice sau după caz în noile compartimente, în următoarele cazuri:˝în caz de reorganizare a autoritătii sau institutiei publice, functionarii publici vor fi numiti în noile functii publice sau după caz în noile compartimente, în următoarele cazuri:

a) se modifică atributiile aferente unei functiui publice mai putin de 50%,

b) sunt reduse atributiile unui compartiment

c) este schimbată denumirea fără modificări în proportie de 50% a atributiilor aferente functiei publice

d) este schimbată structura compatimentului.

Din probatoriul administrat în cauză se retine că nu sunt îndeplinite cerintele legii.

Din analiza comparativă între fișa postului de director executiv economic si management cum era prevăzută în vechea organigramă si cea de director economic, după reorganizare nu rezultă o modificare a atributiilor noului post în proportie de 50%.

Împotriva acestei sentințe în termenul prevăzut de lege a declarat recurs Casa de Asigurări de Sănătate G cu următoarea motivare:

Cu privire la exceptia lipsei procedurii prealabile, exceptie care a fost invocata de institutia noastra la primul termen de judecata, rugam onorata instanta sS observe ca aceasta este respinsa de instanta de fond in baza dispozitiilor art.89 alin.8 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Functionarilor publici ( mentiunea se regaseste in motivare), pronuntarea instantei cu privire asupra acestei exceptii nu se regaseste in dispozitivul hotararii.

Din actele care au fost depuse la dosar reise că intimata s-a adresat cu plangere prealabila organului ierarhic superior Casa Naționala de Asigurari de Sanatate in data de 30.08.2007, dupa ce la primul termen de judecata Casa de asigursiri de sanatate G invocase excepfia lipsei procedurii prealabile.

Cu privire la exceptia tardivitatii procedurii prealabile arată că ca in data de 29.06.2007, contestatoarei, i s-a comunicat Decizia nr.240/2007 pe care a refuzat sa o primeasca si ca urmare a acestui fapt s-a incheiat procesul verbal nr./1088/29.06.2007 in care a fost menfionat acest aspect.

Avand in vedere faptul ca termenul pentru formularea recursului administrativ curge de la data comunicarii actului, respectiv 29.06.2007 considera ca s-a depasit termenul de 30 de zile prevazut de art.7 din legea nr.554/2004.

Consiliul de Administrate al CNAS prin Hotararea nr. 11/25.04.2007 a stabilit noua organigramS-cadru pentru CNAS si pentru casele de asigurari de sanatate.

In temeiul acestei hotaiari, prin Ordinul nr.240/17.05.2007 al presedintelui CNAS s-a dispus modificarea organigramei cadru a caselor de asigurari teritoriale.

Noua organigramă modifica denumirea Direcției de Management si Economică cat si structura acesteia, prin trecerea Biroul de Resurse Umane in subordinea Presedintelui-Directorului General si prin modificarea structurii Serviciului Tehnologia Informatiei Administrativ si, prin trecerea Compartimentului IT in subordinea Presedintelui-Director General, in subordinea directorului economic p&strandu-se doar Serviciul Admnistrativ si Dotari, Serviciul Evident Asigurari si Concedii Medicale si Serviciul Buget Finanțe, Contabilitate, fapt ce reprezinta o reorganizare a acestei direcfii si fara o modificare in proporfie de peste 50% a atributiilor funcfiei publice.

Ulterior acestei organizări, in funcfia de director economic si nu de director executiv economic si management cum era prevăzut in vechea organigramă, a fost numit pe perioada determinate, până la organizarea concursului, un funcționar public care indeplinea condițiile pentru ocuparea prin concurs a acestei funcții. Precizează că a existat si avizul nr. -/25.07.2007 privind organizarea concursului al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, aviz care nu ar fi fost dat dacă ANFP ar fi constatat o încălcare a legislației.

In condițiile legii, intimata avea posibilitatea să participe la concursul organizat la sediul ANFP in perioada 18-19.09.2007 pentru ocuparea postului de director economic.

Curtea analizând actele dosarului constată:

Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat ca recursul să fie respins ca nefondat.

Cu privire la faptul că respingerea excepției lipsei procedurii prealabile nu se regăsește în dispozitiv, de menționat că instanța de fond prin încheierea din 18.09.2007, a respins excepția motivat. Or, această încheiere poate fi atacată numai odată cu fondul cauzei, deci nu era obligatoriu ca această excepție să facă parte din dispozitivul hotărârii.

De asemenea instanța de fond a motivat faptul că disp. art. 89 al. 8 din. 188/1999 nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile, funcționarii publici putând să se adreseze direct instanței de judecată.

Cu privire la excepția tardivității prealabile, atâta timp cât aceasta nu e necesară, evident că nu se poate pune nici problema tardivității acesteia.

Cu privire la fondul litigiului, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, reținând în mod corect că recurenta pârâtă nu a respectat dispozițiile art. 100 al. 1 din. 188/1999 a funcționarilor publici.

Din Direcția Management și Economică - director executiv s-a transformat în Direcția Economică - director executiv. Deci există toate condițiile legale ca reclamanta să fie numită în noua funcție așa cum a reținut instanța de fond.

În concluzie și având în vedere disp. art. 312.proc. civ. urmează a respinge ca nefondat recursul promovat de Casa de Asigurări de Sănătate

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA DE ASIGURARI DE SANATATE cu sediul în G,-, împotriva sentinței nr. 2439/20.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 28 octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. 08.12.2008

Dact. 2 ex.

Fond,

Președinte:Dorina Vasile
Judecători:Dorina Vasile, Angelica Ciobotaru, Vasile Susanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 630/2008. Curtea de Apel Galati