Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 637/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 637
Ședința publică de la 28 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Vasile
JUDECĂTOR 2: Angelica Ciobotaru
JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de MINISTERUL INTERNELOR SI RFORMEI ADMINISTRATIVE B, sect. 1 - -, nr. 1, împotriva sentinței numărul 375/29.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind: reprezentanții recurentei pârâte - chemată în garanție - MINISTERUL INTERNELOR SI RFORMEI ADMINISTRATIVE, precum și reprezentanții intimatelor INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDETULUI V, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR PUBLICE și intimatul reclamant .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele;
Prin cererea înregistrată sub nr- pr rolul Tribunalului Vrancea reclamantul a solicitat în contradictoriu cu MIRA și IPJ prima de vacanță aferentă concediului de odihnă efectuat în perioada 2001-2003, actualizat cu rata inflației din momentul plății efective.
În motivare a aratat că este angajat al MIRA din anul 1985, iar începând cu 24.08.2002 și până în prezent are statut de funcționar public (civil) cu statut special, fiindu-i aplicabile dispozițiile Legii nr.360/2002.
Potrivit art.33 al.2 din Legea nr.188/1999 are dreptul la plecarea în concediu la o primă egală cu salariul din luna anterioară plecării în concediu.
Cum acordarea acestei prime a fost suspendată succesiv prin legile anuale de buget pentru anii 2004-2006, respectiv Legea nr.507/2003 și Legea nr.511/2004, consideră că i-au fost încălcate acest drept consfințit de lege și de Constituție.
Mai arată că suspendările succesive nu poate echivala cu înlăturarea drepturilor acestora atât timp cât nici o dispoziție legală nu a înlăturat existența sa.
Solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, în dovedirea temeiniciei și legalității primei de concediu invocând dispozițiile Deciziei nr.XII/2007 și nr.XXIII/2005 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și dispozițiile art.41 al.2, art.53 din Constituție.
IPJ V, prin întâmpinarea depusă la dosar (fila 15) solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiate motivat de faptul că prevederile legale ce acordau drepturile de natură salarială solicitate au fost suspendate temporar prin acte normative succesive și pe care acesta l-a respectat.
Prin întâmpinare și cerere separată (fila 18) pârâtul IPJ Vaf ormulat în temeiul art.60-63 cod procedură civilă cerere de chemare în garanție a MIRA și Ministerul Economiei și Finanțelor, apreciind că în cazul în care vor fi recunoscute pretențiile reclamantului IPJ V nu deține fondurile bănești necesare acordării acestor drepturi de natură salarială.
Prin Întâmpinarea depusă la dosar la 13.05.2008 DGFP V, pentru MEF, în baza mandatului nr.10606/29.04.2008, invocă excepția lipsei calității pasive a acestei instituții, având în vedere că între acesta și reclamant nu a existat un raport juridic de muncă.
Mai arată că atât MEF cât și MIRA sunt ordonatori principali de credite iar potrivit art. 47 al.4 din Legea nr.500/2002 creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator de credite.
De asemenea se mai arată că pârâta, în calitate de ordonator principal de credite nu are cum să asigure unui alt ordonator principal de credite fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii.
Prin sentința numărul 375/29.05.2008 Tribunalul Vranceaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Ministerul Economiei și Finanțelor, a admis acțiunea reclamantului, domiciliat în, str.S-abriel, nr.1, -.1, jud.V, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, sect.1,- și V, cu sediul în F,-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) și a obligat pârâții să plătească reclamantului contravaloarea primei de vacanță pentru perioada 2001 - 2003, actualizată în raport de rata inflației din momentul plății efective.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a avut în vedere următoarele:
S-a reținut că MEF și MIRA sunt ordonatori de credite cărora le sunt alocate de la bugetul de stat sume pe destinații bugetare, creditele bugetare ale unui ordonator de credit nu pot fi folosite pentru finanțarea altui ordonator de credit.
Pe fondul cauzei s-au reținut prev.de art.37 al.2 din OG nr.38/2003, legat de dreptul reclamantului la prima de vacanță aferentă concediului de odihnă efectuat.
Împotriva sentinței nr. 375/29.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea - Secția comercială și de contencios administrativ în termen legal a declarat recurs Ministerul d e Interne și Reformei Administrative criticând sentința instanței de fond sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței criticate în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamant.
Prin motivele de recurs pârâtul recurent a învederat instanței următoarele:
În perioada 01.01.2001 - 23.08.2002 în structura Ministerului d e Interne sau a Poliței Române nu existau funcționari publici polițiștii aveau calitatea de cadre militare, aveau grade militate de ofițeri și subofițeri iar drepturile și obligațiile lor erau cele stabilite de. 80/1995 privind statutul cadrelor militare act normativ ce nu prevede dreptul la prima de concediu.
Legea nr. 360/2002 a consacrat polițiștilor calitatea de funcționari publici de statut special, care a intrat în vigoare la 24.07.2002.
S-a aplicat polițiștilor art. 78 alin. 2 din. 360/2007 în sensul că noua lege face trimitere la. 138/1999 privind salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, iar acest act normativ nu prevede acordarea anuală a primelor de concediu, aspecte pe care instanța de fond nu le-a analizat, susține recurenta.
Recursul este fondat.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu se constată următoarele:
În perioada 01.01.2001 - 23.08.2002 în structura recurentului pârât sau a poliției Române nu existau funcționari publici. Polițiștii aveau calitatea de cadre militare, aveau grade militate de ofițeri și subofițeri iar drepturile și obligațiile lor erau reglementate de. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare act normativ ce nu prevede dreptul la prima de concediu.
Cea care a consacrat calitatea polițiștilor de funcționari publici cu statut special a fost. 360/2002 care a intrat în vigoare la 24.07.2002.
Potrivit art. 78 alin. 1 din. 360/2002 prevede că dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarilor publici în situația în care normele respective nu sunt reglementate de legislația specifică polițistului.
De reținut că potrivit art. 78 alin. 2 din. 360/2002 se prevede că până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea polițiștilor acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională - textul de mai sus face referire la. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională precum și siguranță națională precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții - fără a prevedea acordarea primei de concediu.
Greșit instanța de fond a considerat că aplicabile speței sunt prev.. 188/1999, în speță așa cum am arătat mai sus, aplicabilă cauzei este leg. 138/1999 și deci acțiunea formulată de reclamantul intimat nu este admisibilă.
Văzând că în cauză sunt întrunite disp. art. 304.proc.civ. potrivit art. 312.proc.civ. urmează a admite recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
ADMITE recursul declarat de pârâta MINISTERUL INTERNELOR SI RFORMEI ADMINISTRATIVE B, sect. 1 - -, nr. 1,
Modifică sentința numărul 375/29.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- în sensul că respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 28 octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. 30.10.2008
Dact. 2 ex./ 21 2008
Fond -.
Președinte:Dorina VasileJudecători:Dorina Vasile, Angelica Ciobotaru, Vasile Susanu