Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 638/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 638/
Ședința publică din 09 iunie 2009
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de MARI, cu domiciliul ales în S M, nr. 450, județul H, împotriva Sentinței nr. 114 din ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Harghita.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată prezintă recurenții prin av., lipsă fiind intimatul Primarul comunei S
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată faptul că recursul este declarat și motivat în termen, și este legal timbrat, fiind achitata taxa judiciară de timbru de 19,50 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, conform chitanței CEC depusă la fila 6 dosar.
Nemaifiind alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurenților pune concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, sens în care depune la dosar dovada achitării onorariului avocațial.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 114/22 ianuarie 2009 Tribunalului Harghita, dos. nr- a fost respinsă acțiunea reclamanților, și privind drepturile bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază al fiecăruia.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Se arată în considerentele hotărârii atacate, reclamanții au solicitat instanței obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantului a indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază al fiecărui reclamant, începând cu data de 01.11.2005, obligarea pârâtului la plata acestor sume actualizate în funcție de indicele de inflație, obligarea pârâtului la plata eventualelor cheltuielilor de judecată.
Instanța de fond reține că reclamanții au avut calitatea de angajați în cadrul Primăriei comunei S M, jud. H, ca funcționari publici.
Legea nr. 138/1999, la art. 13, își continuă raționamentul instanța de fond, prevede că cadrele militare în activitate, precum și militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază, iar potrivit art. 1 din același act normativ se prevede că dispozițiile acestei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin Ordinul emis de Ministrul Administrației și Internelor cu nr. 496/28.07.2003, se arată în continuare în hotărârea atacată, prin care a fost completat Ordinul nr. 275/2002 emis de același organ al administrației centrale, la pct. 9.2. s-a prevăzut că "Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice", ordin care nu îi vizează pe reclamanți, după cum consideră instanța de fond, întrucât este evident că prin Ordinul nr. 496/28.07.2003 Ministrul Administrației și Internelor a urmărit ca indemnizația de dispozitiv, stabilită prin Legea nr. 138/1999, să se acorde și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice angajat în posturi de funcționari publici doar la nivelul
În principal instanța de fond motivează hotărârea pe unitatea de jurisprudență, în sensul în care practica în astfel de cauze, la nivelul Curții de Apel Tg. M, este în sensul în care nu se acordă astfel de drepturi, practică jurisdicțională care nu constituie discriminare.
Față de această hotărâre a declarat, în termen, recurs reclamanții solicitând ca, prin admiterea recursului, să se dispună modificarea în întregime a hotărârii atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În motive sunt reiterate argumentele indicate și în acțiunea introductivă de instanță.
Prin întâmpinarea formulat, Primarul comunei S M, jud. H, solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea hotărârii atacate, invocând aceleași apărări ca cele prezentate în fața primei instanțe.
Analizând actele de la dosar, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în raport cu dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă ce reglementează principiul devolutiv al acestei căi de atac extraordinare, instanța de recurs reține următoarele:
Instanța reține că reclamanții - recurenți îndeplinesc funcții specifice categoriei bugetare de funcționari publici în cadrul Primăriei comunei S
Această instituție publică funcționează, respectiv primăria, ca o instituție subordonată consiliului local, conform art. 77 din Legea nr. 215/2001 republicată: "Primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale."
Din cele de mai sus rezultă că, în fapt, Primăria comunei SMe ste o instituție publică ce funcționează strict în subordinea administrației publice locale, mai exact în subordinea consiliului local.
Aceasta înseamnă că întreaga activitate, organizarea și funcționare a acestei structuri funcționale este în sarcina consiliului local, ca administrație publică locală, iar cadrul reglementar, inclusiv în ce privește salariații, funcționari publici sau personal contractual, este prevăzut prin acte normative emise de consiliul local. Cu excepția, desigur, a acelor acte normative în care sunt prevăzute drepturile, inclusiv cele salariale, și obligațiile specifice funcționarilor publici prin actele normative comune funcționarilor publici.
Cu alte cuvinte, este evident că un ordin al ministrului administrației și internelor, ce conduce o autoritate a administrației publice centrale, nu poate avea incidență în ce privește funcționarii publici al unei instituții publice subordonată altei autorități publice constituționale.
Nici dispozițiile Legii nr. 138/1999 nu poate fi aplicat reclamanților - recurenți, întrucât art. 1 din acest act normativ determină sfera salariaților cărora li se aplică dispozițiile acestei legi, printre ei nenumărându-se și funcționari publici ori personal contractul ce-și desfășoară activitatea la autorități ale administrației publice locale, în speță la primării sau consilii locale.
Or, chiar constituțional administrația publică centrală este prevăzută separat de autoritatea publică a administrației publice locale - administrația publică centrală este prevăzută la art. 116 - 119 din Constituție, iar administrația publică locală la art. 120 - 123 din Constituție.
Este de principiu că orice act administrativ, cum este și Ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de ministrul administrației și internelor, nu se aplică decât sferei persoanelor față de care acest act are incidență și în raport cu care este să nască, modifice sau încheie raporturi juridice. În acest sens, Legea nr. 554/2004 definește la art. 2 lit. c actul administrativ ca fiind acel "act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizării executării legii sau a executării in concret a legii, care da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice".
Or, executarea legii care se referă Ordinul nr. 496/2003 este Legea nr. 138/1999, lege care nu se aplică funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul administrației publice locale (aici se are în vedere și instituțiile publice subordonate administrației publice locale).
De altfel, art. 47 din Legea nr. 138/1999 prevede imperativ că "Personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege.",ceea ce conduce la concluzia că legiuitorul a avut în vedere, prin dispozițiile Legii nr. 138/1999, ca sfera salariaților și a drepturilor salariale să fie doar în raport cu angajații din ministerele și instituțiile centrale, excluzând, astfel, administrația publică locală ca și instituțiile publice subordonate acesteia.
În acțiunea introductivă de instanță, pe de altă parte reclamanții susțin că dacă nu i s-ar acorda dreptul salarial concretizat în sporul de dispozitiv ar încălca principiul discriminării, așa cum este el consacrat de art. 1 alin. 2 din Ordonanța nr. 137/2000 rep. În acest sens, reclamanții susțin că personalul aparținând Ministerului Administrației și Internelor, dar care-și desfășoară activitatea în cadrul consiliilor locale și județene, beneficiază de acest spor și, astfel, se crează o discriminare nejustificată.
Apărarea reclamanților - recurenți, însă, nu poate fi primită, ea nefiind fondată.
În primul rând, așa cum s-a arătat mai sus, actul administrativ invocat de aceștia, respectiv Ordinul nr. 496/2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor nu poate fi aplicabilitate în legătură cu sporul de dispozitiv, reclamanților - recurenți neavând niciun raport juridic de serviciu sau de muncă cu Ministerul Administrației și Internelor.
În al doilea rând, aici nu poate fi vorba de o discriminare directă (art. 2 alin. 1 din Ordonanța nr. 137/2000 rep.) sau indirectă (art. 2 alin. 3 din Ordonanța nr. 137/2000) pentru simplul motiv că nu este vorba de restrângerea, excluderea etc. reclamanților - recurenți de la acordarea dreptului salarial în cauză tocmai pentru că dreptul în cauză nu este prevăzut de lege, așa cum cere expres art. 2 alin. 1 din Ordonanța nr. 137/2000. De altfel, nici celelalte criterii nu se regăsesc în situația concretă în care se află reclamanților - recurenți în raport cu dreptul salarial solicitat.
Pentru toate aceste rațiuni, instanța va respinge ca nefondat recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul reclamanților, și, cu domiciliul ales în S M, nr. 450, județul H, formulat împotriva Sentinței civile nr. 114/22 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09 iunie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat - | Judecător, fiind în concediu de odihnă, semnează Președintele instanței | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exp./19.06.2009
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
