Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 64/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 64
Ședința publică de la 10 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță Judecător
- - JUDECĂTOR 2: Doina Ungureanu
- - JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu
Grefier:
*********
Pe rol judecarea recursului declarat de către pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră împotriva sentinței civile nr. 4558 din 25.09.2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant, intimații pârâți Ministerul Internelor Și Reformei Administrative, Școala de a Cadrelor Poliției de Frontieră Române - O și intimatul chemat în garanție Ministerul Economiei Și Finanțelor Prin DGFP
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează instanței că recursul a fost declarat în termen, este scutit de taxa de timbru și a fost depus la instanța competentă potrivit dispozițiilor art. 302 Cod procedură civilă; de asemenea se învederează că recurentul pârât Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
Deliberând,
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- la Tribunalul Mehedinți, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră B acordarea primelor de concediu de odihnă legale pe anii 2004 - 2006, conform art.37 pct.2 din OG nr.38 din 30 ianuarie 2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor aprobată prin Legea nr.353/2003 publicată în MO nr.65 din 2 februarie 2003, precum și actualizarea acestor drepturi cu rata inflației de la data nașterii acestora și până la data efectuării plății.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, deși legal avea dreptul, la plecarea în concediu, să beneficieze de prima de concediu de la intrarea în vigoare a OG 38/2003, în realitate, de la data când s-a născut acest drept și până în prezent nu s-a acordat.
Suspendarea dreptului de a beneficia de prima de concediu susține reclamanta că echivalează cu anularea însăși a dreptului și încalcă flagrant dispozițiile art. 36 din Constituția României.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art.41 alin.2 din Constituția României, revizuită, art.28 lit."e" din Legea 360/2002 și art.37 pct.2 din OG 38/2003.
Pârâtul MAI a formulat întâmpinare, prin care solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând dispoz. Legii 379/2005 și Legii 24/2000.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei procedurii prealabile reglementată de ordinul MAI nr. 132/2004 pe fond solicitând respingerea acțiunii ca nefondată invocând dispoz. art. 5 alin. 5 din Legea 379/2005.
Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice motivat de faptul că în bugetul aprobat MAI pentru 2006 nu au fost prevăzute fonduri pentru plata primelor de concediu aferente anului 2006.
Prin sentința nr. 4558/CAF din 25 septembrie 2007, Tribunalul Mehedinția respins excepția lipsei procedurii prealabile speciale.
S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul, și au fost obligați pârâții să plătească reclamantului, în solidar, primele de concediu de odihnă aferente anilor 2004-2006 actualizate cu indicii de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
S-a respins cererea de chemare în garanție a MEF.
Pentru pronunțarea soluției, tribunalul a reținut că dispozițiile art.37 alin.2 din OG 38/2003 sunt suspendate numai dacă aplicarea lor se suspendă anual prin legea bugetului de stat și că suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului, având ca efect doar imposibilitatea realizării lui pe perioada în care exercițiul a fost suspendat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul Inspectoratul General al Poliției De Frontieră, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
A invocat excepțiile necompetenței materiale a instanței, a lipsei procedurii prealabile speciale, precum și excepția prematurității.
Pe fond, s- arătat că la pronunțarea sentinței instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile ar 5 alin. 5 din Legea 379/2005, în conformitate cu care aplicarea prevederilor referitoare la primele acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la 31 decembrie 2006 și, precum și faptul că acordarea drepturilor bănești se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual.
A mai susținut recurentul că prevederilor art.41 din Constituție care consacră dreptul la concediul de odihnă nu sunt încălcate, întrucât neacordarea primei de concediu nu aduce atingere acestui drept, prima constituind un beneficiu în plus față de drepturile bănești stabilite de art. 37 alin.1 din OG 38/2003.
A arătat recurentul că potrivit prevederilor art.57 din OG 38/2003, acordarea drepturilor bănești reglementate prin ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual unităților MAI.
Recursul este nefondat.
Curtea constată că excepția de necompetență materială a instanței de contencios administrativ este neîntemeiată.
Prin Legea 251/2006, s-a modificat și completat Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
În conformitate cu art.911din actul normativ menționat, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
In speță, competența aparține tribunalului, ca instanță cu plenitudine de competență în materia contenciosului administrativ fiscal.
Raportul de funcție și plata tuturor drepturilor care decurg din exercitarea funcției se între polițist și inspectoratul județean al poliției de frontieră.
In conformitate cu art. 6 din OUG nr. 104/2001, Poliția de Frontieră Română are ca structură organizatorică Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, inspectorate județene ale poliției de frontieră.
Din prevederile art. 12 alin. 4 din OUG nr. 104/2001, în județele care au ca limită de frontieră Dunărea interioară se organizează și funcționează ca unități cu personalitate juridică, inspectorate județene ale poliției de frontieră.
Cum inspectoratul are personalitate juridică, raportul de funcție ia naștere între polițist și inspectoratul județean.
Obligația de plată drepturilor de natură salarială aparține instituției față de care s- născut raportul de funcție.
Astfel fiind, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și art. 2 din Codul d procedură civilă, competența de soluționare cauzei aparține tribunalului, autoritatea publică cu obligație directă față de reclamant fiind o instituție la nivelul județean.
Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile speciale, se reține potrivit art.941din Legea 188/1999, funcționarul public nemulțumit de deciziile autorității angajatoare se poate adresa instanței de contencios administrativ în termen de 30 de zile de la comunicare. Prin urmare, prin dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun reprezentat de art.7 din Legea 554/2004, funcționarul public se adresează direct instanței de contencios, parcurgerea recursului prealabil nefiind obligatorie.
acțiunii nu poate fi reținută în cauză, întrucât această excepție are în vedere doar actele administrative, și nu refuzul acordării unor drepturi salariale întemeiate pe dispozițiile art.34 alin.2 din Legea 188/1999 R, privind statutul funcționarului public.
Motivele de recurs privind neluarea în considerare dispozițiilor în conformitate cu care aplicarea prevederilor referitoare la acordarea primelor de concediu a fost suspendată și neîncălcarea art. 41 din Constituția României, nu pot fi reținute.
În conformitate cu art.37 alin.2 din OG 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aceștia beneficiază de primă de concediu de odihnă.
Din cuprinsul art.60 al Ordonanței, rezultă că aceasta a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2004.
Ca urmare, de la această dată, polițiștii trebuie să beneficieze de primă de concediu de odihnă.
Însă, prin legile bugetare anuale s-a suspendat succesiv acordarea acestor drepturi.
Legile bugetare au suspendat plata drepturilor pentru prima de vacanță și nu au abrogat aceste drepturi, nu le-au desființat.
Dreptul polițistului de a i se plăti prima de concediu de odihnă a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată succesiv.
Dreptul la primă de concediu de odihnă nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.
Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Din conținutul art.53 din Constituția României, care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți rezultă că aceasta este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute în Constituție, numai prin lege.
În speță prin lege dreptul la primă de concediu de odihnă, care face parte din categoria dreptului la muncă și protecție socială, reglementat de art.41 din Constituția României, a fost suspendat, și nu înlăturat.
Pentru ca dreptul la prima de concediu de odihnă să nu fie o simplă ficțiune, ceea ce ar echivala cu înlăturarea lui, cu lipsirea de substanță, este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, sens în care autoritățile statului trebuie să asigure plata primei concediului de odihnă.
Obligativitatea plății, după încetarea suspendării, rezultă și din principiul general constituțional prevăzut în art.1 alin.5 din Constituție, care dispune că în România, respectarea Constituției, a supremației legii și a legilor este obligatorie.
OG 38/2003 a produs efecte de la data publicării în Monitorul Oficial, efecte care se produc pe toată perioada cât este în vigoare.
Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că temporar a fost amânată plata drepturilor de primă de concediu de odihnă.
Această explicație se întemeiază și pe interpretarea semantică și gramaticală a textului.
De altfel, art.64 din Legea 24/2000 privind tehnica legislativă, suspendarea are durată determinată, iar la expirarea duratei de suspendare dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Numai această interpretare este de natură a asigura principiul constituțional al supremației legii și acela al caracterului excepțional al limitării unor drepturi.
In consecință, având în vedere prevederile art. 304, 3041și 312 cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră împotriva sentinței civile nr. 4558 din 25.09.2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant, intimații pârâți Ministerul Internelor Și Reformei Administrative, Școala de a Cadrelor Poliției de Frontieră Române - O și intimatul chemat în garanție Ministerul Economiei Și Finanțelor Prin DGFP
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. Jud. Grefier,
2 ex.
1.02.2008.
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Doina Ungureanu, Teodora Bănescu