Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 661/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE NR. 661/CA/2008

Ședința publică de la 20 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 2: Marieta Florea

JUDECĂTOR 3: Elisabeta Lazăr

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI S împotriva sentinței civile nr.70/CA/29.01.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul de față este scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.

Din partea S în numele și pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR s-a depus la do9sar întâmpinare, solicitând și judecarea în lipsă.

Față de actele de la dosar și solicitarea de judecare în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Reclamanții și au solicitat în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI S obligarea acestora la plata sporului de fidelitate prevăzut de art.6 din O:nr.38/2003 pentru anul 2005, sumă actualizată în funcție de rata inflației la data efectuării plății.

În motivarea în fapt a acțiunii reclamanții au arătat că au calitatea de funcționar public cu statut special, conform dispozițiilor Legii nr.360/2002 privind Statutul polițistului. Potrivit prevederilor art.6 din nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată prin Legea nr.353/2003, polițistul beneficiază de spor de fidelitate, în raport de perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. Acordarea acestui drept a fost suspendată pentru anul 2005 în baza art.2 alin.1 din OUG nr.118/2004. Cu toate că acest drept a fost suspendat, nu se poate considera că acesta nu a existat, din moment ce în anul 2004 fost acordat, iar plata sporului a fost reluată în anul 2006. Măsura suspendării care anulează în fapt aplicarea unei componente esențiale a dreptului câștigat aduce atingere existenței acestui drept încălcând flagrant dispozițiile art.53 din Constituția României.

În drept acțiunea a fost motivată pe dispozițiile art.41 al.2 și art.53 din Constituție, art.6 din OG nr.38/2003 aprobată prin Legea nr.353/2003, cu modificările ulterioare, art.112 Cod pr.civilă.

Secția comercială și contencios administrativ a Tribunalului Sibiu prin sentința nr.70/CA/29.01.2008 a admis cererea și a obligat pârâții IPJ și MIRA să plătească în favoarea reclamanților sporul de fidelitate pentru anul 2005, actualizat la zi cu indicele de inflație începând cu data scadenței și până la data plății efective. A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de față de Ministerul Finanțelor. Instanța a reținut prin considerentele expuse că potrivit art. 2 al. 1 din OUG 118/2004 reclamanții au dreptul la plata acestor drepturi legale, chiar dacă a fost dispusă suspendarea plății, dar acest fapt nu echivalează cu abrogarea dispozițiilor legale. Ministerul Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă deoarece nu există raporturi de serviciu între el și reclamanți și în consecință va fi respinsă cererea de chemare în garanție.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs paratul IPJ solicitând modificarea hotărârii și respingerea acțiunii. In motivele de recurs se arată că plata acestor drepturi a fost suspendată pentru anul 2005, astfel că nu au fost prevăzute în buget sumele necesare efectuării plății. Recursul a fost motivat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă și este scutit de plata timbrajului potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997.

Examinând sentința atacată sub aspectul recursului, Curtea constată următoarele:

Reclamanții sunt angajați ai IPJ Sibiu, având statutul de polițiști.

Această categorie profesională este salarizată potrivit <LLNK 52003 38132 39 0> OG nr. 38 din 30 ianuarie 2003. Pe lângă celelalte drepturi salariale, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne (art.6 din ordonanță). Dar, prin <LLNK 12004 118180 302 2 72>art. 2, alin. (1) din OUG nr. 118 din 24 noiembrie 2004, publicata în Of. nr. 1.138 din 2 decembrie 2004, pentru anul 2005 fost suspendată aplicarea dispozițiilor <LLNK 12003 38130 302 6 43>art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin <LLNK 12003 353 10 201 0 18>Legea nr. 353/2003.

Suspendarea plății acestor drepturi s-a dispus prin acte normative edictate conform dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativă și potrivit art. 64 în care se prevede că în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În aceasta situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată. In același articol la aliniatul (2) se prevede că la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.

Acordarea daunelor-interese de către instanță este o dispoziție legală, deoarece, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 și art.1084 Cod civil, plata cu întârziere a drepturilor dă dreptul la despăgubiri calculate în funcție de rata inflației.

În consecință, acordarea sporului de fidelitate este un drept consacrat printr-o lege specială și chiar dacă aplicarea dispozițiilor legale a fost suspendată de legiuitor din anumite considerente, după epuizarea suspendării nimic nu împiedica instanța de judecată să acorde aceste drepturi în măsura în care se cuvin.

Instanța supremă prin decizia nr. XII, pronunțată în data de 5.02.2007 ca urmare a recursului declarat în interesul legii, a arătat că în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. 2 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006 astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală, menționată. Aceeași situație este întâlnită și în privința plății sporului de fidelitate, plata fiind suspendată doar temporar, fiind recunoscute drepturi legale, chiar dacă plata acestora a fost suspendată temporar.

Reclamantul fiind angajat al IPJ,în perioada 10.01. -21.01.2005 a urmat un curs de perfecționare, dar și în această perioadă are dreptul la acordarea sporului de fidelitate, deoarece a fost tot angajatul pârâtului, iar perfecționarea s-a realizat în interes de serviciu.

Față de toate aceste considerente legale, Curtea consideră că în cauză nu există motive de modificare a hotărârii atacate dintre cele prevăzute de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă și în consecință se va respinge recursul pârâtului ca nefondat.

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S împotriva sentinței civile nr.70/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 Mai 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact./2 ex./26.06.2008

Jud.fond V,

Președinte:Gabriela Costinaș
Judecători:Gabriela Costinaș, Marieta Florea, Elisabeta Lazăr

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 661/2008. Curtea de Apel Alba Iulia