Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 663/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 663/
Ședința publică din 16 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâtul DGFP H, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței nr.495/26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Harghita.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recursul este declarat și motivat în termen legal, fiind scutit de plata taxei de timbru.
Față de actele și lucrările dosarului, văzând și invocarea disp.art.242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 495 din 26 martie 2008, Tribunalul Harghitaa admis acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, obligându-i pe aceștia să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând primă de vacanță aferentă anilor 2005 și 2006, actualizată cu rata inflației de la data de 1 ianuarie 2007 până la data efectuării plății, admițând și cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, acesta din urmă fiind obligat să aloce sumele necesare efectuării drepturilor salariale menționate.
Prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat plata primelor de vacanță pentru anii 2005 - 2006, întemeindu-și cererea pe prevederile art. 33 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, întrucât au calitatea de funcționari publici. În esență, instanța a avut în vedere că nu s-a contestat faptul că reclamanții, în anii 2005 și 2006 au fost funcționari publici în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita și a reținut faptul că prin lege li s-a stabilit dreptul la prima de vacanță însă aplicarea respectivului text legal a fost suspendată până la 31 decembrie 2006. S-a considerat că problema de drept legată de temeinicia acordării primelor de vacanță a fost rezolvată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia LXXVII/2007 pronunțată într-un recurs în interesul legii, astfel că în raport de dispozițiile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, cererea este justificată. În privința chemării în garanție, instanța a reținut rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, acela de gestionare al bugetului de stat, calitate în care are obligația de a asigura Ministerului Public, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fondurile bănești necesare plății drepturilor solicitate acordate de instanță.
Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu recurs doar de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, care a criticat sentința sub aspectul combaterii că are calitate procesuală pasivă și deci s-a admis cererea de chemare a sa în garanție.
Recurentul a precizat că răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor de buget depuse de ordonatorii principali de credite, iar în caz de divergențe între Ministerul Economiei și Finanțelor și ordonatorii principali de credite cu privire la proiectele de buget, Guvernul este competent să ia decizii. S-a subliniat că în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor nu poate să existe nicio obligație de despăgubiri nefiind îndeplinite condiții în acest sens, neexistând vreo obligație legală sau convențională de garanție pentru a fi obligat prin admiterea cererii de chemare în garanție să plătească drepturi de orice natură către salariații altor instituții. Pe fondul cauzei, același recurent a invocat suspendarea succesivă a acordării primelor de vacanță pe perioada la care fac referire reclamanții, de fapt pentru perioada 2001 - 2006, suspendări legale dispuse printr-o serie de acte normative.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța constată că recursul este nefondat.
Instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt și aplicare a legii și a soluționat cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe baza unor argumente juridice care țin de reglementările fiscal-bugetare în sfera raporturilor de serviciu din instituții publice sub aspectul acordării drepturilor salariale. Nicio clipă nu s-a pus în discuție existența unui raport juridic obligațional între Ministerul Economiei și Finanțelor și beneficiarul acestor drepturi ci, imposibilitatea reală a ordonatorului principal de credite de a pune la dispoziția angajatorului direct fondurile necesare plății drepturilor salariale câștigate în instanță. De asemenea, în cazul în speță, nu sunt relevante aspectele legate de procedura prevăzută de elaborare a bugetului de stat și nici nu e vorba despre existența vreunui conflict între Ministerul Economiei și Finanțelor și ordonatorii principali de credite ci de asigurarea plății efective, scop în care, intervine și rolul determinant al Ministerului Economiei și Finanțelor în rectificarea bugetului cu sumele respective, deoarece ordonatorii principali și secundari de credite nu au asemenea atribuții. Dacă s-ar aprecia că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă și nu are obligații de a asigura fondurile necesare plății drepturilor salariale, s-ar ajunge la situația recunoașterii formale a unor drepturi fără a avea siguranța realizării lor efective.
Pe fondul cauzei, recurenta nu are argumente juridice prin care să-și susțină punctul de vedere privind efectul suspendărilor succesive pe care le-a suferit aplicarea textului legal care acordă dreptul funcționarilor publici la prima de concediu și cu atât mai puțin nu poate invoca vreun temei să înlăture efectul obligatoriu pentru instanță al dispozițiilor prin care s-a soluționat recursul în interesul legii, fiind vorba despre Decizia LXXVII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Față de cele ce preced, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice H, în reprezentarea intereselor Ministerului Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 495 din 26 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored.BI/2ex
Jud.fond:; Sz.
-15.10.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
