Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 664/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 664/
Ședința publică de la 20 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lorența Butnaru
JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea recursului declarat de intimata DIRECȚIA DE SERVICII SOCIALE B împotriva sentinței civile nr.661/CA din 17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect "litigiu privind funcționarii publici" (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 13 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 20 octombrie 2009.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.661/CA din 17.06.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE SERVICII SOCIALE B, cu sediul în B-, și în consecință;
Pârâta DIRECȚIA DE SERVICII SOCIALE Baf ost obligată să plătească reclamantei indemnizația de dispozitiv, în cuantum lunar de 25% din salariul de bază, începând cu data de 9 august 2007 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu sau noi dispoziții legale, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Pârâta a fost obligată prin serviciul de resort să înscrie în carnetul de muncă al reclamantei acordarea drepturilor de mai sus.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Reclamanta are calitatea de personal civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale, respectiv, este salariată ca funcționar public a Direcției de Servicii Sociale
Potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999, cadrele militare în activitate, militarii, angajații pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
În temeiul art. 9, alin. 4 din nr.OUG 63/2003, Ministrul Administrației și Internelor a emis Ordinul nr. 496/28.07.2003, prin care a fost completat Ordinul nr. 275/2002, în sensul introducerii pct. 9.2. având următorul conținut: "Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale".
Față de aceste dispoziții, instanța de fond a constatat că reclamanta - personal civil în cadrul administrației publice locale a Municipiului B este îndreptățită la indemnizația dispozitiv de 25% din salariul de bază, începând cu data de 01.03.2009 dată de la care a dobândit calitatea de funcționar public.
Față de aceste considerente, acțiunea reclamantei a fost admisă.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția de Servicii Sociale B, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
Recurenta a susținut că în mod eronat instanța de fond a admis cererea intimatei privind acordarea indemnizației de dispozitiv prevăzută de art.13 din Legea nr.138/1999.
Recurenta a precizat că această indemnizație se acordă doar personalului civil care desfășoară activități într-un dispozitiv cu caracter militar sau într-una din instituțiile și autoritățile prevăzute la art.1 din Legea nr.138/1999, respectiv Ministerul Apărării Naționale, Ministerul d e Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Ministerul Justiției.
Recurenta a invocat prevederile Legii nr.500/2002 privind finanțele publice potrivit cărora nicio cheltuială nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii pe de o parte, iar pe de altă parte nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există o bază legală pentru aceasta.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinței civile nr. 661/CA a Tribunalului Brașov este nefondat.
În mod corect instanța de fond a reținut că reclamanta, în calitate de funcționar public în cadrul administrației publice locale, este îndreptățită la acordarea indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază.
Indemnizația de dispozitiv este prevăzută de art.13 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Ulterior adoptării acestui act normativ, domeniul de activitate al internelor și cel al administrației publice se comasează, fapt ce conduce la înființarea unui minister unic pentru aceste domenii, respectiv Ministerul Internelor și Reformei Administrative. În subordinea acestui minister își desfășoară activitatea atât personal militar, cât și personal civil - funcționari publici și personal contractual.
Potrivit art.9.2. din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.496/28.07.2003 "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Reclamanta este funcționar public și își desfășoară activitatea în cadrul administrației publice locale, fiind îndreptățită potrivit prevederilor legale menționate anterior, la acordarea indemnizației de dispozitiv.
Faptul că în buget nu sunt prevăzute sume necesare pentru acordarea acestei indemnizații nu este de natură să conducă la concluzia că reclamantei nu i se cuvine acest drept. Justificarea legală la care face referire recurenta cu privire la cheltuielile ce pot fi efectuate din bugetul de stat există pe de o parte atât în actul normativ care reglementează indemnizația de dispozitiv, cât și în consfințirea acesteia prin hotărâre judecătorească.
Pentru aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate sunt nefondate, Curtea va respinge, în temeiul art.312, alin.1 Cod procedură civilă, recursul declarat de recurenta Direcția de Servicii Sociale B, împotriva Sentinței civile nr. 661/CA din 17 iunie 2009 Tribunalului Brașov.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Direcția de Servicii Sociale B, din cadrul Consiliului Local al Municipiului B, cu sediul în B-, împotriva sentinței civile nr. 661/CA/17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, - |
Red: CEC/20.11.2009
Dact: MD/23.11.2009 - 4 ex.
Jud.fond:
Președinte:Lorența ButnaruJudecători:Lorența Butnaru, Clara Elena Ciapă, Maria