Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 666/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR-666

Ședința publică de la 29 Mai 2008

PREȘEDINTE: Catargiu Victoria

JUDECĂTOR 2: Pătru Răzvam

JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel

GREFIER:

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat recurentul pârât Inspectoratul De Poliție Al Județului C-S împotriva sentinței civile nr. 400 din 12 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, privind pe intimatul reclamant Corpul Național Al Polițiștilor - Consiliul Teritorial C- având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.

La apelul nominal, lipsă părțile.

Procedura este legal îndeplinită. Dată fără citarea părților.

dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 15 mai 2008 parte integrantă din prezenta hotărâre și potrivit căreia instanța a amânat pronunțarea cauzei la 22 mai.2008 și apoi pentru astăzi, când,

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2007 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C-S a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Inspectoratul General al Poliției Române.

A admis în parte acțiunea formulată de Corpul Național Al Polițiștilor - Consiliul Teritorial C-S, în numele membrilor săi, împotriva pârâtului Inspectoratul De Poliție Al Județului C-S pentru pretenții, sens în care a obligat pârâtul să le plătească reclamanților sumele de bani corespunzătoare alocației de hrană zilnice, în perioada 2004- 12 noiembrie 2007, data pronunțării hotărârii, proporțional cu perioada cât s-au A în activitate, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.

A respins cererea reclamanților de acordare a acestor drepturi în continuare. S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Inspectoratul De Poliție Al Județului C-S împotriva Inspectoratului General al Poliției Române și în consecință a obligat chematul în garanție să aloce pârâtului sumele necesare plății drepturilor reclamanților.

În considerentele hotărârii, instanța de fond constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C-S sub nr. 1467/115/16.04.2007 Corpul Național Al Polițiștilor - Consiliul Teritorial C-S a chemat în judecată, în numele membrilor săi, pârâtul Inspectoratul De Poliție Al Județului C-S, pentru pretenții.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, potrivit art.1 din /2003, au dreptul la o alocație de hrană zilnică.

Reclamanții nu au beneficiat de acest drept, astfel că au solicitat obligarea pârâtului la plata lui pe perioada aprilie 2004 - aprilie 2007 și în continuare.

Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii pe motiv că este ordonator terțiar de credite și că,potrivit art.57 din OG 38/2003, acordarea drepturilor bănești se poate face în limita bugetului anual aprobat, nefiindu-i alocați, în acest sens, bani de către ordonatorul secundar de credite,respectiv Inspectoratul General al Poliției Române.

De asemenea, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a Inspectoratului General al Poliției Române, pe motiv că acesta din urmă, în calitate de ordonator secundar de credite trebuia să îi aloce fondurile necesare.

Inspectoratul General al Poliției Române a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în garanție, deoarece nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere că reclamanții nu sunt angajații săi.

Pe fond, Inspectoratul General al Poliției Române a arătat că nu are atribuții de elaborare a proiectului de buget, invocând în apărare și prevederile art. 21 din legea 500/2002.

La dosarul cauzei s-au depus: HG nr. 65/2003, extras din legea nr.360/2002, art. 28, extras din ordinul I nr. 440/05.05.2003, tabele nominale cu membrii Corpului național al polițiștilor(filele 26-51), sentința nr.883/27.02.2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți,în dosarul nr- și concluzii scrise formulate de către Corpul Național al Polițiștilor - Consiliului Teritorial C-

Analizând dosarul,instanța reține că reclamanții sunt angajați ai instituției pârâte din aprilie 2004, unii dintre aceștia fiind în prezent pensionați.

Potrivit art. 1 din HG 65/2003,personalul aparținând structurilor Ministerului d e Interne beneficiază pentru perioada în care se află în activitate de o alocație de hrană zilnică.

Reclamanții nu au beneficiat de acest drept din aprilie 2007, astfel că pretențiile lor sunt întemeiate.

Cât privește cererea reclamanților, de acordarea a acestui drept pe viitor, instanța reține că dreptul lor nu este născut, putând fi influențat de modificările legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.

În consecință, în baza art. 1 din HG 65/2003,instanța admite în parte acțiunea și obligă pârâtul să plătească reclamanților membri ai Corpului Național al Polițiștilor - Consiliul teritorial C-S, la data acțiunii, respectiv 16 aprilie 2007, sumele de bani corespunzătoare alocației de hrană zilnică, în perioada aprilie 2004 - 12 noiembrie 2007, data pronunțării hotărârii, proporțional cu perioada cât s-au A în activitate, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de i8nflație la data plății.

Cât privește cererea de chemare în garanție,instanța reține că pârâtul este ordonator terțiar de credite, fiindu-i alocate fondurile necesare desfășurării activității de către Inspectoratul General al Poliției Române, care este ordonator secundar de credite.

Acesta este motivul pentru care tribunalul conchide că Inspectoratul General al Poliției Române are calitate procesuală pasivă, iar cererea de chemare a sa în garanție este întemeiată.

Soluția suscitată a fost atacată cu recurs de către chematul în garanție Inspectoratul General al Poliției Române care solicită modificarea sentinței și în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pe baza argumentelor de fapt și de drept următoare:

Pentru a fi parte în proces,trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: calitate procesuală, capacitate procesuală și existența unui interes. Calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului (Inspectoratul General al Poliției Române) și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.

Față de aspectele expuse, instituția nu are calitate procesuală pasivă.

Reclamanții în numele cărora Corpul Național al polițiștilor a formulat acțiunea sunt angajați ai Inspectoratului de Poliție al Județului C-S și nu ai Inspectoratului General al Poliției Române.

Excepția invocată se întemeiază pe prevederile art. 12 alin(2) din Legea nr. 218/2002,privind organizarea și funcționarea Poliției Române care stipulează că"inspectoratele de poliție județene au personalitate juridică distinctă, iar conducătorul acestora(inspectorul șef),este ordonator terțiar de credite".

Pe fondul cauzei, învederează următoarele:

În susținerea pretențiilor formulate pe calea prezentei acțiuni sunt invocate prevederile HG nr. 65/2003 privind stabilirea drepturilor de hrană, în timp de, ale personalului aparținând structurilor Ministerului Internelor și Reformei Administrative, cu modificările și completările ulterioare.

Normele de hrană zilnice, plafoanele calorice și categoriile de personal pentru care se acordă sunt prevăzute în anexa acestei hotărâri. Potrivit prevederilor art. 4 din HG nr. 65/2003, cu modificările și completările ulterioare," normele de aplicarea a prezentei hotărâri, precum și structura normelor de hrană se stabilesc prin ordin al ministrului administrației și internelor".

Astfel, în baza și executarea dispozițiilor acestui act normativ, ministrul administrației și internelor a emis Ordinul MAI nr. 440/2003 privind hrănirea efectivelor Ministerului Administrației și Internelor în timp de, cu modificările și completările ulterioare, prin care a fost reglementată procedura de alocare/scoatere a personalului instituției căruia i se aplică Statutul polițistului la/de la drepturile instituite de HG nr. 65/2003.

Art. 24 al acestui ordin arată cu claritate că"alocarea(scoaterea) la(de la) drepturi de hrană a personalului Ministerului administrației și Internelor care beneficiază de norme de hrană se face în toate situațiile, nominal, prin ordin de zi pe unitate/dispoziția zilnică a șefului unității".

Normele de hrană zilnice, plafoanele calorice și categoriile de personal pentru care se acordă sunt prevăzute în anexa acestei hotărâri, fiind limitativ enumerate.

Norma nr. 12 "B"este un supliment care se acordă pentru eforturi deosebite sau în situații speciale personalului căruia i se aplică Statutului polițistului, A în una din situațiile următoare:

1-care se deplasează în bazinele producătoare de cartofi pentru aprovizionarea unităților cu cantitățile necesare pentru iarnă;

2- polițiștilor din structurile aparținând Poliției de Frontieră Române, aflate în zona de frontieră, stabilită potrivit legii,și celor care deservesc punctele de trecere a frontierei de stat, cu excepția polițiștilor de frontieră din unitățile de învățământ aflate în această zonă;

3- personalului care face parte din asociațiile sportive;

4-încadrează poligoanele de tragere cu activitate permanentă;

5-încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structură Inspectoratului General al Poliției Române;

6.-executădresajul sau îngrijirea cailor ori câinilor de serviciu;

7- participă la ceremoniale și onoruri polițienești sau militare;

8- participă la parade militare sau manifestări ocazionate de aniversările unor serbări naționale(evenimente istorice) saula aplicații în România împreună cu efective din țările membre O și partenere;

9- se deplasează peste hotare;

10-participă la înlăturarea efectelor unor calamități naturale(cutremure,incendii);

11-se acordă gratuit,personalului căruia i se aplică Statutul polițistului, elevilor și studenților instituțiilor de învățământ de formare a genților și ofițerilor în zilele festive, ori de câte ori se depune jurământul, în ziua armelor precum și absolvenților instituțiilor de învățământ în ziua acordării gradului profesional.

Polițiștii din cadrul - C-S nu pot beneficia de dreptul pretins, întrucât nu se află în una din aceste situații.

Cu referire la pct.5 din enumerarea de mai sus, se face următoarea mențiune:

Potrivit prevederilor art. 11 din legea 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cu modificările și completările ulterioare," Inspectoratul General al Poliției Române are în structura sa organizatorică direcții generale,direcții,servicii și birouri, înființare prin ordin al ministrului administrației și internelor, în limita fondurilor la dispoziție".

În conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. 2 din același act normativ în județe se organizează și funcționează, ca unități cu personalitate juridică,inspectorate de poliție, conduse de un inspector șef, ajutat de adjuncți.

Inspectoratele județene de poliție nu fac parte din structura organizatorică a Inspectoratului General al Poliției Române astfel cum este aceasta definită de lege,ci sunt unități teritoriale din subordinea

Curtea, analizând recursul de față, pentru motivele susredate și potrivit cu cerințele art. 3041Cod procedură civilă conchide că este întemeiat date fiind considerentele ce se vor reda în continuare:

În susținerea acțiunii, al cărei petit principal constă în plata contravalorii normei de hrană suplimentară nr. 12 B,reclamanții invocă următoarele:

În baza nr. 1 din HG nr. 65/23.01.2003 privind stabilirea drepturilor de hrană, în timp de,ale personalului aparținând structurilor Ministerului d e Interne, căruia i se aplica statutul polițistului, publicată în Of. nr81 din 07.02.2003 s-a prevăzut că această categorie de personal"beneficiază pentru perioada în care se află în activitate de o alocație de hrană zilnică, în limita unor plafoane calorice,diferențiate pe categorii, care constituie norme de hrană".

Normele de hrană zilnice,plafoanele calorice și categoriile de personal pentru care se acordă alocația de hrană zilnică,sunt prevăzute în ANEXA care face parte integrantă din prezenta hotărâre (art. 2) și în care se precizează printre alte categorii de personal al I. că Norma nr. 12 B (supliment pentru eforturi deosebite sau situații speciale) se acordă gratuit: (alin.9)"personalului căruia i se aplică Statutul polițistului, care încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura Inspectoratului General al Poliției Române".

Prevederile HG nr. 65/2003 se regăsesc și în Ordinul ministrului de interne nr. 440/05.05.2003 privind hrănirea efectivelor Ministerului d e Interne în timp de, care dispun, la art. 6, următoarele:"Cadrele militare în activitate, polițiștii, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili care au dreptul la hrană potrivit normelor, atunci când nu beneficiază de alimente,primesc în locul produselor agroalimentare prevăzute în norme, valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană la care au dreptul".

Din tabelul nr. 1,poziția nr. 8 al ordinului mai sus menționat, cuprinzând categoriile de efective care beneficiază gratuit de suplimentul de hrană prevăzut de norma 12 B, rezultă că"polițiștii care încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura Inspectoratului General al Poliției Române"beneficiază de norma stabilită"în tot cursul anului". În nota ce precede acest tabel, referitoare la suplimentul "b"( din Norma 12), se prevede că:" acolo unde nu sunt posibilități pentru distribuirea hranei în natură, cu aprobarea comandatului/șefului unității,pentru telefoniști, teleimprimatoriști, radiotelegrafiști și alte categorii de personal se va acorda la sfârșitul lunii valoarea financiară neimpozabilă a normei, cei în cauză urmând a-și procura în mod individual produsele la care au dreptul".

Pentru toate acestea,în considerarea faptului că de la intrarea în vigoare a HG nr. 65/2003 și a ordinului MAI nr. 440/2003 polițiștii din cadrul J C-S nu au beneficiat de această alocație de hrană(Norma 12 B) sau de contravaloarea acesteia, în timp ce alte structuri ale MAI, în mod discriminatoriu, au beneficiat permanent de ele, apreciază că și polițiștii activi din cadrul Inspectoratului de Poliției al județului C-S aveau și au dreptul să primească sumele neprescrise.

Pe de altă parte, recurentul, potrivit poziției procesuale adoptate a expus în scris conținutul reglementărilor apreciate a fi conforme cererii sale,pe care Curtea le-a consemnat mai sus.

Din examinarea tuturor aspectelor pe care le reclamă cauza de față, se conturează clar starea de fapt,respectiv că reclamanții intimați, solicită să le fie acordată norma de hrană 12 B, prevăzută din Hotărârea de Guvern nr. 65 din 23.01.2003 privind stabilirea drepturilor de hrană, în timp de,ale personalului aparținând structurilor Ministerului d e Interne, căruia i se aplică Statutul polițistului.

Însăși titlul Hotărârii de Guvern susmenționate arată că drepturile cuprinse în hotărâre se aplică special personalului din structurile A I și căruia îi este aplicabil și Statutul polițistului, determinând astfel categoria socială care beneficiază de reglementările în cauză și apoi în anexa hotărârii sunt enumerate categorii distincte din cadrul personalului susnumit, beneficiare a unor norme diferite de hrană.

Norma 12"B"în discuție,este denumiră"supliment pentru eforturi deosebite sau situații speciale" și sunt arătate categoriile de personal cu statut de polițist, precum și elevii și studenții instituțiilor de învățământ de profil cărora le este destinată, pentru că: se află în misiuni,aplicații,trageri, tabere; deservesc zona de frontieră, stații radiotehnice;- îndeplinesc funcții tehnice în ateliere de reparații nave;- aprovizionează unitățile cu hrană pentru iarnă;- participă la competiții sportive, parade militare,misiuni internaționale.

Personalul cu care reclamanții au apreciat că se identifică, dintre cei prevăzuți să primească Norma 12"B", nemenționat mai sus,este" personalul care încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura Inspectoratului General al Poliției Române".

Curtea reține că reclamanții, polițiști în cadrul Inspectoratului de Poliție C-S, nu fac parte din "structura Inspectoratului General al Poliției Române".

Acest considerent este bazat pe reglementările Legii privind organizarea și funcționarea Poliției Române, nr.218/2003, conform cărora Poliția Română face parte din Ministerul d e Interne(art.1).

Art.5 Poliția Română are următoarea structură organizatorică:

a)Inspectoratul General al Poliției Române;

b)Unități teritoriale aflate în subordinea Inspectoratului General al Poliției Române, Direcția Generală de Poliție a Municipiului B și Inspectoratul Județean de Poliție;

c) Instituții de învățământ pentru formarea și pregătirea continuă a personalului;

d) alte unități necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice poliției;înființate potrivit legii.

Așadar, inspectoratele județene nu fac parte din structura Inspectoratului General ci, ca și acesta, fac parte din Structura Poliției Române.

Inspectoratul General este unitatea centrală a poliției care are în subordine unitățile teritoriale:

1).Direcția Generală de Poliție a Municipiului B, cu personalitate juridică;

2) Inspectoratele județene de poliție, organizate tot ca unități cu personalitate juridică( art. 12 din lege).

Inspectoratului General al Poliției Române, Direcției generale de poliție a municipiului B și Inspectoratelor de poliție județene,li se stabilesc atribuțiile și structura organizatorică prin regulamente de organizare și funcționare diferite pentru fiecare.(art. 16).

Așa fiind, vâzând că Inspectoratul județean nu face parte din structura Inspectoratului General, ci se află în relații de subordonare ierarhică, nu poate fi recunoscut angajaților Inspectoratului județean beneficiul Normei 12"B", atribuită expres unităților și subunităților din structura Inspectoratului General; nu se poate reține nici existența unei discriminări, în raport de norma de hrană nr.12"B", prevăzută a se acorda pentru eforturi deosebite sau situații speciale.

Considerentele acestea fac admisibil prezentul recurs al chematului în garanție, care, repunând în discuție și acțiunea principală și instanța de recurs găsind-o nefondată, prin admiterea recursului va modifica sentința și va respinge acțiunea, efectele acestei soluții urmând a se extinde și asupra pârâtului intimat Inspectoratului de Poliției al Județului C-

Respingerea acțiunii, ca mai sus, face cererea de chemare în garanție să rămână fără obiect, prin caracterul său subsidiar, dependent de acțiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de chematul în garanție Inspectoratul General la Poliției Române împotriva sentinței civile nr. 400/12.11.2007.

Modifică sentința recurată în sensul că respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 29 Mai 2008

PREȘEDINTE Pentru JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

A în CO

Semnează Președinte Secție

-

GREFIER

Red.CV - 17.07.2008

Tehnored LM -18.07.2008

2 expl/SM Prima instanță - Tribunalul C-S - Judecător,

Președinte:Catargiu Victoria
Judecători:Catargiu Victoria, Pătru Răzvam, Mircea Ionel

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 666/2008. Curtea de Apel Timisoara