Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 667/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.667/

Ședința publică de la 30 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioan Apostu Dr. - - - președinte secție

JUDECĂTOR 2: Vasile Susanu

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței nr.287/15.04.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este la primul termen, motivat, timbrat și recurenta a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, după care;

CURTEA

Asupra recursului declarat de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative - MIRA împotriva sent. civ. nr. 287/15.04.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr- reclamanții și alții, funcționari publici în cadrul Oficiului Județean de cadastru și Publicitate Imobiliară V au solicitat în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară V și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ca prin hotărâre judecătorească aceștia să fie obligați să le achite drepturile bănești cuvenite cu titlu de primă de vacanță pentru perioada 2001 - septembrie 2004, sume actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății efective.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în calitate de funcționari publici aveau dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Acest drept a fost suspendat prin acte normative succesive: nr.OUG33/2001, Legea nr.743/2001, Legea nr.631/2002, Legea nr.507/2003, Legea nr.511/2004 și Legea nr.379/2005 și suspendarea s-a menținut și în anii 2005 și 2006.

Cum astfel s-au încălcat dispozițiile art.41 și 53 din Constituție și dispozițiile Codului Muncii iar dreptul la acțiune nu s-a prescris, au solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor bănești.

Prin sentința civilă nr. 287/15.04.2008 Tribunalul Vranceaa respins excepțiile formulate de către autoritățile pârâte și admițând acțiunea le-a obligat pe autoritățile pârâte la plata către reclamanți a drepturilor bănești cu titlu de primă de vacanță pentru perioada anilor 2001 - 2004.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că în calitate de funcționari publici la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară F nu și-au primit drepturile bănești cuvenite cu titlu de primă de vacanță pentru perioada anilor 2001 - 2004 când aceste drepturi au fost suspendate. Cum o asemenea limitare a drepturilor recunoscute prin lege nu putea fi dispusă decât în condiții excepționale, iar aceste condiții nu au fost împlinite, tribunalul a obligat autoritățile pârâte la plata sumelor de bani cuvenite reclamanților.

Totodată, a fost respinsă, printre altele, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtul MIRA, cu motivarea că structura din care fac parte reclamanții este subordonată la rândul ei acestuia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative - MIRA criticile sale vizând greșita admitere a acțiunii in ceea ce o privește.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul MIRA a susținut că atâta vreme cât reclamanții nu se găsesc în nici-un raport juridic cu acest minister obligarea sa la plata sumelor pretinse de aceștia nu se justifică.

Analizând între persoana reclamantului și persoana care este titularul material probator administrat în cauză, curtea constată că sunt fondate criticile formulate, astfel încât se impune reformarea hotărârii recurate.

Printr-o incorectă și insuficientă apreciere a materialului probator administrat în cauză, tribunalul a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică a cărei reformare se impune. Nestabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți, instanța a dat o incorecta dezlegare pricinii.

Criticile formulate sunt fondate pentru următoarele considerente:

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitatea procesuală pasivă). Reclamantul fiind cel care pornește acțiunea trebuie să justifice atât calitatea procesuala activă cât și calitatea procesuală pasivă.

În raportul juridic dedus judecății însă, greșit a respins prima instanță excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurent, atâta vreme cât între reclamanți și MIRA nu există nici-un raport juridic care să justifice în cele din urmă obligarea acestuia la plata drepturilor bănești către reclamanți. Raporturile de subordonare funcțională care există între autoritățile chemate în judecată nu justifică calitatea procesuală pasivă atribuită de reclamanți recurentului MIRA.

Pentru toate aceste considerente, curtea urmează ca în temeiul art. 312 alin. 2 din proc.civ.să admită recursul declarat în cauză, să modifice sentința recurată și constatând că recurentul nu are calitate procesuală pasivă să respingă în consecință acțiunea fața de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE recursul declarat de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței nr.287/15.04.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, și în consecință;

Modifică în parte sentința civilă nr.287/15.04.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:

Respinge acțiunea reclamanților față de intimata B, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Octombrie 2008.

Președinte,

Dr.

Judecător,

Judecător,

Grefier,

- -

Red.IA/13.01.2009

Tehno ZE/13.01.2009

ex.2

Fond:

Președinte:Ioan Apostu
Judecători:Ioan Apostu, Vasile Susanu, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 667/2008. Curtea de Apel Galati