Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 668/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 21.04.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 668
Ședința publică din 30 mai 2008
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 2: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 3: Olaru Rodica
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva Sentinței civile nr. 281/1.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și pârâții intimați Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor B, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 28.05.2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr. 281/11.03.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de pe reclamanții, și, împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, și Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, precum și cu intimatul Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor B; a dispus obligarea în solidar a pârâților Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, la plata către reclamanți a drepturilor bănești privind sporul de confidențialitate în procent de 15% pentru perioada 23.11.2004 - 23.11.2007, actualizat cu rata inflației, precum și în continuare, pe durata derulării raporturilor juridice; a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B să aloce sumele necesare în vederea efectuării plăților.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Instanța de fond nu a reținut ca întemeiată excepția de necompetență materială a Tribunalului Timiș față de faptul că reclamanții nu invocă prevederile OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, ca și temei al acțiunii lor, astfel încât să se analizeze competența materială a instanței de judecată raportat la această lege specială, sens în care s-a respins cererea formulată de pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, de declinare a competenței materiale în favoarea Judecătoriei Timișoara.
Reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, respectiv, în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, fiindu-le deci aplicabile dispozițiile legii speciale Legea Nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și ei s-au adresat instanței de contencios administrativ care este competentă material raportat la dispozițiile art. 91 ind. 1 să soluționeze cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public. Așa încât s-a respins ca neîntemeiată și excepția inadmisibilității invocată de același pârât care susține că instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, constatând că în cazul de față nu este vorba de așa ceva, ci de o acțiune formulată de reclamanți în limitele prevederilor din legea lor cadru - Legea Nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici raportat la legea cadru a contenciosului administrativ - Legea nr.554/2004.
Cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța de fond a constatat că această instituție are deja dobândită calitatea de pârât.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a B, excepție invocată de acest pârât, instanța de fond a respins-o ca fiind neîntemeiată, deoarece conform art. 15 din HG nr. 83/2000, toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, aceiași posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea nr. 304/2004, art. 19, art. 4 alin. 2 și pct. 30 alin. 2 din Legea nr. 500/2002, ce conțin prevederi care obligă P de a coordona potrivit competențelor cei revin, sistemul bugetar, în ceea ce privește pregătirea proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție.
De altfel, pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIȘ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B își desfășoară operațiunile financiare prin intermediul trezoreriilor Ministerului Economiei și Finanțelor, respectiv ale T (Trezoreria T) ceea ce prezintă relevanță în ceea ce privește prezentul litigiu.
În ceea ce privește fondul acțiunii reclamanților instanța de fond a constatat că raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care acesta face parte trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa atribuțiilor de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, precum și cu recunoașterea tuturor drepturilor salariale acordate prin lege.
Văzând dispozițiile art. 40 din OUG nr. 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, care prevăd că funcționarii publici beneficiază de sporurile și alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, în speță instanțele judecătorești, instanța constată că reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de aceleași drepturi salariale ca cele ale personalului auxiliar de specialitate.
În privința condițiilor și a elementelor salarizării lunare, a recunoașterii și acordării drepturilor bănești cuvenite, trebuie avute în vedere normele juridice imperative cuprinse în art. 29 și urm. din Legea nr. 188/1999 republicată, precum și cele ce derivă din cuprinsul Legii nr. 50/1996 modificată și Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, astfel încât reforma salarială trebuie privită sub aspectul plății integrale a drepturilor bănești cuvenite reclamanților în raport cu prevederile art. 35 alin. 1 și 3 și art. 40 din OUG nr. 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005.
Potrivit art. 1 din OUG. Nr. 92/2004,sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
În conformitate cu dispozițiile art. 4 din OUG nr. 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, funcționarii publici beneficiază de salariu de merit precum și de creșteri salariale în cazul absolvirii unei forme de învățământ superior, de spor de vechime, de plata orelor suplimentare, spor de 15% pentru titlu științific de,doctor, de spor de confidențialitate de 15%, precum și de premiu anual.
Potrivit art. 41 din același act normativ, dispozițiile OUG nr. 92/2004 se completează cu prevederile Legii nr.188/1999 republicată privind statutul funcționarilor publici, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalului bugetar.
Prin art. 29 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată, "funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii", iar art. 15 din nr.OG 6/2007 stipulează; (1)" Sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale,-, Consiliului Legislativ.
(2) Categoriile de funcționari publici, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege ( în cuantum de până la 15%), prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat".
Reclamanții în calitate de funcționari din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, respectiv, în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, nu pot fi tratați inegal din punct de vedere al salarizării, discriminați fără un criteriu obiectiv și rațional, motiv pentru care, în vederea egalității de tratament se impune acordarea drepturilor salariale solicitate.
Astfel, dispozițiile legale în materia dreptului muncii, atât generale cât și speciale, trebuie interpretate prin prisma principiului conform căruia unde este identitate de rațiuni este și identitate de soluții, astfel încât și funcționarii publici din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, respectiv, în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA ar trebui să beneficieze de sporul de confidențialitate în cuantum de 15%.
Un argument în plus pentru admiterea acțiunii reclamanților îl constituie și Hotărârea nr. 199 din 03.04.2007 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a dispus sesizarea ministrului justiției cu propunerea de completare a Legii pentru aprobarea nr.OG 8/2007 cu propunerea de reintroducere a unui nou articol după art. 22.
Reclamanții sunt încadrați la Departamentul economico-financiar și administrativ din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș și al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, astfel încât prin natura funcțiilor pe care le exercită, iau contact cu diverse informații confidențiale, însă au obligația să le păstreze, sens în care se justifică și să li se acorde sporul de confidențialitate. Raportat la această constatare instanța nu își poate însuși argumentul pârâtei PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, formulat în sensul că s-ar încălca principiul neretroactivității legii prin pronunțarea în sensul admiterii acțiunii reclamanților, văzând izvorul pretențiilor reclamanților ca fiind art. 29 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.
Art. 45 din Legea nr. 188/1999 republicată, prevede că funcționarii publici au obligația să păstreze confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile de care iau cunoștință în exercitarea funcției publice, cu excepția informațiilor de interes public.
Legea nr. 554/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, prevede la art. 12: ( 1) Se exceptează de la accesul liber al cetățenilor, prevăzut la art. 1, următoarele informații: d) informațiile cu privire la datele personale, potrivit legii;- f) informațiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părțile implicate în proces; g) informațiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecție a tinerilor; (2) Răspunderea pentru aplicarea măsurilor de protejare a informațiilor aparținând categoriilor prevăzute la alin. (1) revine persoanelor și autorităților publice care dețin astfel de informații, precum și instituțiilor abilitate prin lege să asigure securitatea informațiilor.
Art. 158 alin (1) din Legea nr. 53/2003- Codul Muncii prevede că salariul este confidențial, angajatorul având obligația de a lua măsurile necesare pentru asigurarea confidențialității - această sarcină revenind Compartimentului financiar - contabil și Serviciului Personal.
Pe lângă această sarcină, Serviciul Personal mai deține și informații cu privire la datele personale ale angajatului (din dosarul profesional, cărți de muncă, state de plată etc.), care sunt confidențiale, așa cum prevede Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Instanța de fond a admis ca fiind întemeiat și capătul de cerere din acțiunea reclamanților având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B să aloce fondurile necesare în vederea plății acestor drepturi.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Prin recursul formulat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Bas olicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Timișoara, iar pe fond respingerea acțiuni reclamanților ca inadmisibilă, deoarece hotărârea atacată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, instanța de fond depășind atribuțiile puterii judecătorești prin obligarea pârâtului la plata sporului de confidențialitate de 15%, adăugând la lege prin schimbarea sistemului de salarizare al magistraților, care este atributul exclusiv al legiuitorului.
Prin recursul formulat Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea pârâtului recurent Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul constatării lipsei calității procesuale pasive ca pârât a Ministerului Economiei și Finanțelor, iar referitor la acțiunea promovată de reclamanți în sensul constatării prematurității sau a inadmisibilității acțiunii reclamanților sau respingerii acțiuni ca neîntemeiată. Mai arată că în
În motivarea recursului se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 punctul 9.pr.civ.). Mai arată în principal că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția invocată privind constatarea lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor B ca pârât sau ca și chemat în garanție, considerând că între reclamanți respectiv funcționarii publici salariați ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș și ai Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA și Ministerul Finanțelor Publice nu există absolut nici o relație de serviciu sau de muncă.
Mai precizează că Ministerul Economiei nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Între Ministerul Economiei și Finanțelor B și Ministerul Justiției B ori Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, nu există nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite Ministerul Justiției B prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, nu a acordat reclamanților acest spor de confidențialitate nu îi conferă acestui ordonator principal de credite (Ministerul Justiției ) nici o garanție legală din partea unui alt ordonator principal de credite (Ministerul Economiei și Finanțelor) pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând dintr-un raport de serviciu sau contract de muncă. În principal se solicită pe cale excepție solicită constatarea lipsei calității procesuale pasive ca pârât a Ministerului Economiei și Finanțelor B, iar în subsidiar respingerea ca inadmisibilă a unei eventuale cereri de chemare în garanție.
Învestită cu soluționarea recursurilor Curtea de APEL TIMIȘOARA constată că acestea sunt fondate și urmează a fi admise.
Soluția tribunalului se sprijină, în esență, pe ideea de discriminare, reținându-se că dacă reclamanții nu beneficiază de sporuri de confidențialitate, din punctul de vedere al salarizării nu li se asigură egalitatea de tratament cu funcționarii publici la care se referă art. 15 din nr.OUG 6/2007, în acest mod fiind discriminați fără un criteriu obiectiv și rațional.
Curtea constată că în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, o distincție este discriminatorie dacă aceasta "nu are o justificare obiectivă și rezonabilă", adică dacă ea nu urmărește un "scop legitim" sau dacă nu există "un raport rezonabil" de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (cauza Beian contra României, 2007, decizia Marckx contra Belgia, 1979). Este evident că legiferarea diferențiată a sporului de confidențialitate se justifică obiectiv și rezonabil avându-se în vedere criteriul pericolului generat de divulgarea unor informații care privesc politica economico-financiară a statului și la care au acces numai anumite categorii de funcționari publici.
Instanța mai stabilește că, acordarea acestui spor nu este nici aplicabilă, pentru că nu există un suport legal în privința cuantumului sporului, atâta timp cât prin art.15 al.2 din nr.OG6/2007 se stipulează că acest spor se acordă în cuantum de până la 15%, ce se stabilește prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite.
Deci, creanța pretinsă de reclamanți, nu are valoare certă, atâta timp cât legea nu o determină, astfel că cererea nu putea fi acordată în raport cu prevederile art.379 Cod procedură civilă, și drept consecință recursul pârâtului se admite, modificându-se sentința prin respingerea acțiunii ca nefondată.
În privința recursului declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B, instanța constată că este de asemenea fondat pentru că acesta nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției.
Totodată, Curtea remarcă rolul important al Ministerului Economiei și Finanțelor în evaluarea și redactarea actelor normative cu implicații financiare, conform art. 19 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006. Potrivit acestui text legal, "în domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: - j) avizează, în fază de proiect, acordurile, memorandumurile, protocoalele sau alte asemenea înțelegeri încheiate cu partenerii externi, precum și proiectele de acte normative, care conțin implicații financiare."
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. 1 lit. l) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite.
Date fiind acest dispoziții legale, Ministerul Economiei și Finanțelor are posibilitatea de a bloca orice alocare a unor sume propuse prin bugetul altor ordonatori de credite, inclusiv a sumelor ce ar trebui alocate Ministerului Justiției pentru plata drepturilor solicitate de reclamanți în prezenta cauză.
Pe de altă parte, posibilitatea Ministerului Economiei și Finanțelor de a refuza avizarea actelor normative cu implicații financiare nu poate constitui sursa unei obligații a acestui minister de a aloca sumele solicitate de alți ordonatori de credite bugetare.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamanților, în calitate de funcționari publici, de a le fi acordate anumite drepturi cu caracter salarial.
Or, în condițiile în care reclamanții au calitatea de funcționari publici in cadrul departamentului economico-financiar si administrativ ai Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, iar drepturile bănești le sunt plătite de aceste instituții, debitori din raportul juridic dedus judecății fiind instituțiile competente să efectueze plata drepturilor salariale, iar nu Ministerul Economiei și Finanțelor, care nu are calitatea de angajator în acest raport juridic.
Curtea subliniază că nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției, ambele ministere având calitatea de ordonatori principali de credite bugetare.
Obligația Ministerului Economiei și Finanțelor constă, eventual, în avizarea pozitivă a proiectului de act normativ de alocare către Ministerul Justiției a sumelor necesare pentru efectuarea plăți sumelor datorate reclamantului.
O asemenea obligație nu se confundă cu obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca, respectiv de a plăti din bugetul său, sumele respective.
Totodată, obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca sumele necesare plății unor drepturi salariale ale unui funcționar public salariat de un alt ordonator de credite bugetare contravine și dispozițiilor art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006, conform cărora "creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
În concluzie, Curtea apreciază că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, respectiv că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva Sentinței civile nr. 281/1.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Modifică sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea reclamanților, formulată împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. /03.07.2008
Tehnored. /04.07.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători:
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan, Barbă Ionel, Olaru Rodica
