Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 670/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-- 26.02.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 670
Ședința publică din 4 iunie 2008
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 2: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 3: Olaru Rodica
GREFIER: - -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurile declarat de pârâții Penitenciarul Timișoara, Ministerul Justiției și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 958/12.XII.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamanții intimați Sindicatul Național al Lucrătorilor din Penitenciar și Grupa Sindicală din T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 28.05.2008, pentru când s-a amânat pronunțarea pentru termenul de astăzi.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr. 958/12.XII.2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa admis acțiunea reclamantului Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciar B reprezentantul legal al Grupei Sindicale din T, în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță T, Administrația Națională a Penitenciarelor B, Ministerul Justiției B și chemații în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Ministerul Justiției B; a admis cererea de chemare în garanție a B și J B, cerere formulată de pârâtul J B - Administrația Națională a Penitenciarelor; a obligat pârâții Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță T, Administrația Națională a Penitenciarelor B și Ministerul Justiției B la plata către membrii de sindicat din cadrul reclamantului a drepturilor salariale, reprezentând sporurile pentru personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase conform art. 8 lit. a pct. 2 al notei la Anexa nr.9 nr.HG 281/1993 și art..1, pct. 1, lit. a din nr.HG 561/2000, în procent de 25-100%, conform locurilor de muncă, categoriilor de personal și mărimea concretă a sporului stabilite prin nr. 945/C/02. aprilie 2003, anexa 1.1, pe perioada septembrie -decembrie 2004, integral 2005 și ianuarie-aprilie 2006- actualizate în raport cu rata inflației; a obligat chematul în garanție P B să vireze pârâtului Ministerul Justiției B sumele necesare plății drepturilor salariale acordate reclamanților ce fac parte din sindicat, iar B în calitatea sa de ordonator principal de credite să aloce pârâților sumele de bani necesare plății drepturilor salariale cuvenite membrilor de sindicat; fără cheltuieli de judecată.
În motivare s-a reținut că prin acțiune reclamantul Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciar B reprezentantul legal al Grupei Sindicale din Tas olicitat plata sporului la salariul de bază pentru care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase, conform art. 8 lit. a pct. 2 al notei la Anexa nr.9 nr.HG 281/1993 și art..1, pct. 1, lit. a din nr.HG 561/2000, în procent de 25-100%, conform locurilor de muncă, categoriilor de personal și mărimea concretă a sporului stabilite prin nr. 945/C/02. aprilie 2003, anexa 1.1, cu cheltuieli de judecată.
Reclamantul a arătat că solicită acordarea acestor drepturi actualizată conform indicelui de inflație la data efectuării plății pentru anii: 2004 (luna septembrie-decembrie); 2005, integral și 2006 (luna ianuarie - aprilie).
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că membrii de sindicat ai Sindicatului Național al Lucrătorilor de Penitenciar - Grupa Sindicală din T, mai exact salariați ai - T fiind funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale de ofițeri și agenți, beneficiază în conformitate cu art. 8, lit. a și pct. 2 al notei la Anexa nr. 9 din HG281/1993 și art. 1, lit. a din HG561/2001, în procent de 25-100%, conform locurilor de muncă, categoriilor de personal și mărimea concretă a sporului stabilite prin nr. 945/C/02. aprilie 2003, anexa 1.1. deoarece lucrează în locuri de muncă cu condiții deosebit de periculoase (secții de deținere, cu camere unde sunt cazați deținuți bolnavi TBC sau -, sau desfășoară diferite activității cu deținuții respectivi).
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a,excepție invocată de acest pârât, instanța o va respinge ca neîntemeiată, întrucât în conformitate cu prevederile art. 4 punctul X sub punctul 2 din nr.HG 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, acesta fundamentează și elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate sub autoritatea sa în calitatea de ordonator principal de credite, precum și a unităților subordonate, repartizează alocațiile bugetare ordonatorilor secundari de credite și controlează modul de folosire a acestora. Potrivit art. 7 din Hotărârea Guvernului privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, Ministerul Justiției este ordonator principal de credite." În conformitate cu nr.HG 1849/2004 (art. 7 alin. 3) privind finanțarea, organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor, directorul general al are calitatea de ordonator secundar de credite.
Art. 4 din nr.HG 1849/2004, prevede că activitatea ANP și a unităților din subordine este coordonată direct de Ministerul Justiției.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Administrația Națională a Penitenciarelor B, instanța o va respinge ca neîntemeiată, întrucât reclamantul reprezintă angajații - T, structură aflată în subordinea B și care a retras sporurile solicitate de către reclamant.
Împrejurarea că Penitenciarul Timișoara, în conformitate cu prevederile art. 10 din nr.HG 1849/2004, are personalitate juridică și calitatea de ordonator de credite, nu înlătura calitatea de parte în proces, fie și pentru opozabilitatea hotărârii a pârâtei
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a B, instanța o va respinge ca fiind neîntemeiată, deoarece conform art. 15 din HG nr. 83/2000, toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, aceiași posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea nr. 304/2004, art. 19, art. 4 alin. 2 și pct. 30 alin. 2 din Legea nr. 500/2002, ce conțin prevederi care obligă de a coordona potrivit competențelor cei revin, sistemul bugetar, în ceea ce privește pregătirea proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Mai mult, acest minister are calitate procesuală în cauză, în calitatea sa de ordonator principal de credite, având obligația de a asigura fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale angajaților din structurile sale, iar hotărârea pronunțată trebuie să-i fie opozabilă.
Analizând excepția inadmisibilității și prematurității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, excepție invocată de pârâtul - Administrația Națională a Penitenciarelor B și chematul în garanție MEF B, instanța o va respinge ca neîntemeiată, întrucât obligativitatea recursului administrativ prealabil este impusă numai în cazul acțiunilor în anularea unui act administrativ, nu și în cazul acțiunilor întemeiate pe tăcerea administrației sau instituției publice, deoarece în asemenea cazuri persoana fizică sau juridică nu mai trebuie supusă încă o dată unui refuz, aceasta având posibilitatea de a înainta direct acțiune în instanță.
În speță, este vorba de nerespectarea sau neaplicarea de către instituțiile publice pârâte a unor dispoziții legale prevăzute de art. 8, lit. a și pct. 2 al notei la Anexa nr. 9 din HG281/1993 și art. 1, lit. a din HG561/2001.
Pe de altă parte, art. 21 din Constituția României prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor sale, nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, jurisdicțiile speciale administrative fiind facultative și gratuite, iar art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, prevede că, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
De menționat că disp. art. 8, lit. a și pct. 2 al notei la Anexa nr. 9 din HG281/1993 și art. 1, lit. a din HG561/2001, sunt speciale în raport cu disp. Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și chiar dacă se face trimitere la dispozițiile legii nr. 554/2004 nu se prevede în mod expres obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile, prev. de această lege, generală în raport de disp. legii speciale, invocate în speță.
Analizând excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a MJ B și B, excepție invocată de MJ B și B, instanța o va respinge ca nefondată, întrucât chiar dacă și Ministerul Economiei și Finanțelor B nu sunt parte într-un raport de muncă, în calitatea lor de ordonatori principali de credite, au obligația de a asigura fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale angajaților din structurile.
Instanța constată, că sindicatul are calitate procesuală activă în cauză, potrivit art. 5 lit. k din potrivit căruia sindicatul acționează în numele membrilor de sindicat având calitate procesuală activă conform legii pentru a apăra toate drepturile care decurg din legi sau acte normative în vigoare.
În ceea ce privește fondul acțiunii reclamantului, instanța constată că reclamantul reprezintă membrii de sindicat ai Sindicatului Național al Lucrătorilor de Penitenciar - Grupa Sindicală din T, mai exact salariați ai - T, aceștia fiind funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale de ofițeri și agenți.
Cu toate că, a existat prevederea legală, a ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerul Justiției, pentru ca sporurile solicitate de reclamant să se acorde, după circa un an de la aplicarea nr. 945/C/2003, care reglementează locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporului, Direcția Generală a Penitenciarelor, actualmente Administrația Națională a Penitenciarelor, prin adresa nr. -/30.08.2004 a comunicat Penitenciarul Timișoara să sisteze plata sporului prevăzut în anexa nr. 1.1. la. nr. 945/C/2003, începând cu luna septembrie 2004.
Reclamantul Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciar a notificat Administrația Națională a Penitenciarelor, în mai multe rânduri, să revină asupra dispozițiilor transmise prin acea adresă,însă fără rezultat.
Instanța constată că sistarea acordării sporului pentru activitate în condiții deosebit de periculoase (spor TBC, -) nu poate fi de competența respectiv, întrucât ordinul nr. 945/C/2003, care acordă acest drept a fost emis și aprobat de Ministerul d e Justiție care este și ordonator principal de credite.
În luna aprilie 2006,. prin Decizia 387/11.04.2006, revine și aprobă acordarea sporului prevăzut în anexa 1.1. la. nr. 945/C/2003, începând cu data de 01.05.2006. cu aceiași dată se anulează prevederile adresei nr. -/2004 privind sistarea temporară a plății sporului din anexa 1.1. la. nr. 945/C/2003, dar nu acordă drepturile restante din luna septembrie-decembrie 2004, anul 2005 integral și luna ianuarie-aprilie 2006.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 41 din Constituția României "salariații au dreptul la protecție socială a muncii. Măsurile de protecția muncii privesc securitatea și igiena muncii, regimul de muncă al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repaosul săptămânal, concediu de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, precum și alte situații specifice".
În speță sunt incidente și prevederile art. 53 din Constituție potrivit cărora "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instanței penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, a unui dezastru ori a unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Pe de altă parte, raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care acesta face parte trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa atribuțiilor de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, precum și cu recunoașterea tuturor drepturilor salariale acordate prin lege.
Văzând și dispozițiile art. 40 din OUG nr. 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, care prevăd că funcționarii publici beneficiază de sporurile și alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, instanța constată că reclamanții membrii de sindicat sunt îndreptățiți la plata drepturilor salariale, reprezentând sporurile pentru personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase conform art. 8 lit. a pct. 2 al notei la Anexa nr.9 nr.HG 281/1993 și art..1, pct. 1, lit. a din nr.HG 561/2000, în procent de 25-100%, conform locurilor de muncă, categoriilor de personal și mărimea concretă a sporului stabilite prin nr. 945/C/02. aprilie 2003, anexa 1.1, pe perioada septembrie -decembrie 2004, integral 2005 și ianuarie-aprilie 2006- actualizate în raport cu rata inflației.
Pentru considerentele arătate și în baza temeiurilor de drept indicate, instanța a admis acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată și a dispus obligarea pârâților PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ T, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR B și MINISTERUL JUSTIȚIEI B la plata către membrii de sindicat din cadrul reclamantului a drepturilor salariale, reprezentând sporurile pentru personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase conform art. 8 lit. a pct. 2 al notei la Anexa nr.9 nr.HG 281/1993 și art..1, pct. 1, lit. a din nr.HG 561/2000, în procent de 25-100%, conform locurilor de muncă, categoriilor de personal și mărimea concretă a sporului stabilite prin nr. 945/C/02. aprilie 2003, anexa 1.1, pe perioada septembrie -decembrie 2004, integral 2005 și ianuarie-aprilie 2006- actualizate în raport cu rata inflației.
În ceea ce privește cererile de chemare în garanție a MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B și a B, instanța în baza disp. art. 60 și urm. Cod procedură civilă le-a admis ca fiind întemeiate și a dispus obligarea chematei în garanție P B să vireze pârâtului MINISTERUL JUSTIȚIEI B sumele necesare plății drepturilor salariale acordate reclamanților ce fac parte din sindicat, iar B în calitatea sa de ordonator principal de credite să aloce pârâților sumele de bani necesare plății drepturilor salariale cuvenite membrilor de sindicat.
În admiterea acestei cereri instanța a avut în vedere împrejurarea că, în bugetul MINISTERULUI JUSTIȚIEI B nu au fost prevăzute aceste sume pentru anii 2004 - 2006, iar angajarea creditelor și plăților din bugetul instituțiilor pârâte se face numai în limita bugetului aprobat.
În cauză au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției, Penitenciarul Timișoara, Administrația Națională a Penitenciarelor și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pârâtul Ministerul Justiției critică, în esență, sentința pentru obligarea sa la plata sporului în litigiu, atâta timp cât acesta este izvorât din contestarea unor drepturi întemeiate pe raporturi specifice de muncă ale reclamanților funcționari cu statut special din acordul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță T, instituții cu personalitate juridică și ordonator terțiar de credite. Prin urmare, raporturile de muncă ale reclamanților reprezentați se derulează cu această instituție, iar nu cu Ministerul Justiției, așa încât plata drepturilor pentru activitatea desfășurată se realizează de către penitenciar.
De asemenea calitatea de ordonator principal de credite nu întemeiază concluzia că Ministerul Justiției are calitate procesuală pasivă, pentru că această calitate nu se identifică cu acea de angajator, în raport cu reclamanții, angajator este Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță
Rolul Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal de credite este acela de a centraliza proiectele ed buget transmise de instituțiile aflate în subordinea sa, printre care și Administrația Națională a Penitenciarelor și le înaintează Ministerului Economiei și Finanțelor, iar după ce creditele bugetare au fost aprobate de către Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției repartizează creditele pentru bugetele instituțiilor publice din subordinea sa, stabilindu-și prioritățile în utilizarea acestor fonduri.
Așadar, Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, repartizează creditele bugetare aprobate pentru Administrația Națională a Penitenciarelor, iar potrivit art. 21 al.2 din Legea nr. 500/2002 această instituție, ca ordonator secundar de credite, repartizează creditele, "pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii".
În raport cu aceste considerente, solicită instanței de recurs să constate că este nelegală soluția de admitere a acțiunii față de Ministerul Justiției.
Chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor arată că sentința este nelegală pentru că nu poate fi obligat la plata sporului, deoarece între membrii de sindicat ai reclamantului și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există absolut nici o relație de serviciu sau de muncă.
În motivarea recursului arată că motivul că pârâții Ministerul Justiției, respectiv Administrația Națională a Penitenciarelor B și Penitenciarul cu regim de Maximă Siguranță T, își desfășoară operațiunile prin intermediul trezoreriilor Ministerului Economiei și Finanțelor, respectiv Direcția Generală a Finanțelor Publice T nu are absolut nici un fel de relevanță în ceea ce privește prezentul litigiu de muncă, care trebuie să se desfășoare exclusiv între angajați și angajator, fără nici o participare a unor terți.
De asemenea chematul în garanție recurent Ministerul Economiei și Finanțelor mai arată că acest minister nu trebuie confundat cu Statul Român și că rolul acestui minister este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum, și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată potrivit prevederilor art. 16-30 din Legea nr. 500/2002, modificată.
Astfel, art.18 alin.2 lit. b și art.28 lit. e din Legea nr.500/2002, modificată, privind finanțele publice, prevăd că: "- 2) Guvernul asigură: - b) elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, în cadrul termenului limită prevăzut de prezenta lege;", respectiv că: "Elaborarea bugetelor - Proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza: - e) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite; -".
Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la virarea sumelor de bani necesare izvorâte din titluri executorii atâta timp, cât ordonatorii principali de credite al cărui angajați sunt reclamanții au solicitat Guvernului rectificarea bugetului de stat, numai după rectificarea acestui buget, ordonatorii principali de credite putând solicita în baza titlurilor executori eliberarea sumelor necesare achitării drepturilor bănești ce constau în titluri executorii, așa cum de altfel precizează și OG nr. 22/2002, prin art.1,2 și 3.
Astfel în mod nelegal instanța de fond a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor ca și chemat în garanție la virarea sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale, fără ca ordonatorul principal de credite al reclamanților să facă dovada solicitării rectificării bugetului de stat.
Pârâți Penitenciarul Timișoara și Administrația Națională a Penitenciarelor arată că soluția de admitere a acțiuni este nefondată, întrucât ordinul invocat stabilește în mod expres, în art. 4, faptul că "prevederile se aplică în limita resurselor financiare avute la dispoziție". Pe de altă parte, prevederile art. 4 din Ordinul Ministrului Justiției, nr. 945/C/2003 nu au fost atacate în contencios administrativ pentru că ar conține dispoziții nelegale datorită faptului că ar condiționa plata sporurilor, pe care le reglementează, de încadrarea în alocațiile bugetare.
De asemenea în Legea salarizării personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională nr. 138/1999 aplicabilă și sistemul penitenciar conform art. 79 al.1 din Legea nr. 293/2004, legiuitorul a stipulat că "acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta lege se va face în limita fondurilor bugetare aprobate anual ministerelor și instituțiilor centrale".
Totodată în conformitate cu prevederile nr.HG 281/1990 cu modificările și completările ulterioare cu privire la salarizarea din unitățile bugetare "salarizarea se face ținând seama de specificul fiecărui domeniu de activitate", iar în conformitate cu prevederile art. 2 " personalului cuprind: salariul de bază, care se stabilește în raport cu răspunderea și complexitatea sarcinilor, precum și cu nivelul de pregătire necesar funcției ocupate; sporuri la salariul de bază: pentru vechimea în muncă și în funcție de rezultatele obținute; pentru condițiile în care se desfășoară activitatea; pentru munca desfășurată peste programul normal de lucru; pentru munca în timpul nopții; pentru îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază, etc.".
În conformitate cu reglementările ce privesc drepturile funcționarilor publici cu statut special se arată în art. 34 lit. a din Legea nr. 293/2004 că: "a) salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizații, sporuri, precum și premii și prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege. Salariul de bază cuprinde salariul corespunzător funcției îndeplinite, gradului profesional deținut, gradațiile, sporurile pentru misiune permanentă și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit", iar în OG nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor se definește noțiunea de salariu de bază lunar "compus din salariul pentru funcția îndeplinită, salariul pentru gradul profesional deținut, gradații, sporul pentru misiune permanentă și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit."
Având în vedere cele de mai sus, este indubitabil faptul că noțiunea de salariu de bază ce trebuie plătit obligatoriu, de instituția unde funcționarii își desfășoară activitatea, independent de alte reglementări legal, cuprinde doar sporurile pentru mișune permanentă, celelalte sporuri beneficiind de alte reglementări legale speciale.
În al doilea rând trebuie avut în vedere și faptul că în perioada pentru care solicită reclamantul plata sporului TBC, a fost crescută succesiv valoarea de referință sectorială (începând cu intrarea în vigoare a OUG nr. 29/2004 de mărire a valorii de referință sectorială pentru personalul din și unitățile subordonate începând cu luna septembrie 2004, tot sub condiția încadrării în limitele bugetului aprobat de cheltuieli de personal și bugetul elaborat la începutul fiecărui an nu a mai fost suplimentat.
În urma analizării modalităților de asigurare a fondurilor necesare precum și obligativitatea încadrării în limitele bugetului aprobat la cheltuielile de personal, în conformitate cu art. 4 din nr. 945/C/2003 a fost sistată plata acestor drepturi, prevăzute în anexa 1.1 din ordinul invocat. În situația în care s-ar fi plătit aceste sporuri pentru o parte din funcționarii publici cu statut special, atunci nu s-ar mai fi putut acorda salariul lunar al tuturor funcționarilor din Penitenciarul Timișoara.
Mai arată că prin adresa nr. -/30.08.2004, invocată de reclamant, Consiliul de Conducere al Direcției Generale a Penitenciarelor a dispus numai diminuarea sporului și nu sistarea acestuia în întregime. Astfel, pentru perioada septembrie 2004-aprilie 2006, funcționarii cu statut special au beneficiat de sporul prevăzut în Anexa nr. 1.3 din același ordin.
Reclamantul pe de altă parte nu face dovada că în tot acest interval pentru care se solicită plata sporului, în cadrul instituție recurente au fost în permanență peroane private de liberate diagnosticate și aflate în evidența medicală cu TBC.
Se mai invocă și excepția lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 138/1999 "Cadrele militare în activitate și militarii angajați pe bază de contract au dreptul la o soldă lunară, compusă din: solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații și indemnizația de dispozitiv".
Aceleași dispoziții se regăsesc și în Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din ANP care prevede în art. 34 faptul că:" ) salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizații, sporuri, precum și premii și prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege. Salariul de bază cuprinde salariul corespunzător funcției îndeplinite, gradului profesional deținut, gradațiile, sporurile pentru misiune permanentă și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit."
Din cuprinsul reglementărilor legale mai sus invocate, a rezultat cu claritate faptul că legiuitorul a înțeles că includă în salariul de bază - obligatoriu la plată pentru angajatori, independent de alte reglementări - doar sporurile pentru misiune permanentă.
În atare situații, Penitenciarul Timișoara, ca ordonator terțiar de Credite, aflat în raporturi de serviciu cu membri sindicatului reclamant, s-a văzut în situația de a sista plata sporurilor în litigiu începând cu luna septembrie 2004 ca urmare a modificări valorii de referință sectorială pentru personalul militar - OUG nr. 29/2004, prin care s-a dispus mărirea salariilor de bază a acestora, astfel că fondurile alocate nu mai permiteau și plata sporurilor prevăzute de nr. 945/C/2003.
Astfel că, nefiind alocate fonduri pentru plata sporurilor prevăzute pentru activitatea desfășurată în condiții periculoase și deosebit de periculoase nu putea fi angajată, ordonanțată și efectuată nici o cheltuială in fondurile publice, atâta timp, cât nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
Pe de altă parte nr.HG 291/19963 cu modificările ulterioare, cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, hotărâre ce a stat la baza emiteri nr.945/C/20036, prevede că aplicarea acesteia se face ținând seama de specificul fiecărui domeniu de activitate - art.1.
De asemenea sindicatul reclamant nu a investit instanța cu verificarea alocaților bugetare, aflate la dispoziția Penitenciarului Timișoara, necesare plății acestor sporuri, prin urmare membrii din ANP au recunoscut inexistența fondurilor. Reclamantul nu a atacat în contencios administrativ dispoziția art. 4 din nr. 945/C/2003 ce condiționează plata lor de încadrarea în alocațiile bugetare.
În ceea ce privește pretențiile reclamantului privind obligarea pârâților la "plata drepturilor de natură salarială actualitate cu coeficientul inflației de la data nașterii acestor drepturi și până la plata efectivă", arată că potrivit art. 1088 cod civil " La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept."
Astfel, din interpretarea textului de lege menționat a rezultat că reclamantul ar fi putut pretinde drept echivalent al prejudiciul încercat prin întârziere la executare decât dobânda stabilită de lege, însă această dobândă este datorată numai cu începere din ziua cereri de chemare în judecată.
În cauză sunt incidente prevederile art. 1082 Cod Civil:"debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată".
Prin urmare potrivit acestor acte normative invocate, atunci când nu există fonduri aprobate, nu se acordă nici drepturile expres prevăzute de actul normativ în discuție, de altfel, acest punct de vedere fiind de reținut și de alte instanțe din țară (sentința civilă nr. 39/2007 a tribunalului Vaslui pronunțată în dosarul nr-, Decizia nr. 1265/2007 a Curți de Apel Iași ).
Examinând recursurile în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, se admit recursurile declarate de pârâtul Ministerul justiției și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 958/12.XII.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, se modifică sentința în sensul că se respinge acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Național al Lucrătorilor din Penitenciarul București, reprezentant legal al Grupei Sindicale din T împotriva pârâtului Ministerul Justiție pentru lipsă de calitate procesuală pasivă și față de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsă de calitate procesuală de chemat în garanție. Se mențin în rest dispozițiile sentinței și se resping ca nefondate recursurile declarate de pârâții Penitenciarul Timișoara și Administrația Națională a Penitenciarelor, pentru că:
Privitor la pârâtul Ministerul justiției instanța constă că membrii de sindicat din cadrul reclamantului își desfășoară activitatea în cadrul Penitenciarului Timișoara, deci raportul de muncă în baza căruia s-a născut dreptul pretins în dosar, și a cărui refuz cade sub incidența prevederilor art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, vizează numai pe angajator, care în speță este pârâtul Penitenciarul Timișoara și nu Ministerul Justiției.
Potrivit legii, Ministerul Justiției ca și ordonator principal de credite, repartizează creditele bugetare probate pentru Administrația Națională a penitenciarelor, iar conform art.21 alin.2 din Legea nr.500/2002- această instituție, ca ordonator secundar de credite, repartizează creditele "pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, au căror conducători terțiari de credite, în raport cu sarcinile acestora potrivit legii.
În consecință, pârâtul Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă în cauză și recursul pârâtului se admite și se modifică sentința prin respingerea acțiunii pe excepția față de acesta.
În ceea ce privește pe chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor rolul acestuia este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum, și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată potrivit prevederilor art. 16-30 din Legea nr. 500/2002, modificată.
Astfel, art.18 alin.2 lit. b și art.28 lit. e din Legea nr.500/2002, modificată, privind finanțele publice, prevăd că: "- 2) Guvernul asigură: - b) elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, în cadrul termenului limită prevăzut de prezenta lege;", respectiv că: "Elaborarea bugetelor - Proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza: - e) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite; -".
În mod eronat instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție, având în vedere faptul că în speță nu au fost întrunite cerințele prevăzute de art.60 - 63 Cod procedură civilă, respectiv instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire, obligație care în speță nu există în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor.
Cererea de chemare în garanție este o acțiune incidentă, temeiul acesteia trebuie să îl constituie obligația de garanție care îi revine chematului în garanție în baza legii, a contractului sau a unei obligații de restituire, condiții pe care nu le regăsim în cauza de față, astfel că acțiunea se respinge pe excepție față de acest chemat în garanție.
În privința recursurilor pârâților Penitenciarul Timișoara și Administrația Națională a Penitenciarelor, Curtea de APEL TIMIȘOARA constată că prin Ordinul Ministrului Justiției nr.945/C/2003, li s-a acordat - salariaților administrației penitenciarelor cu statut special de funcționari publici sporul de TBC prevăzut de Legea nr. 293/2004 de stabilire a condițiilor periculoase de muncă. Prin adresa nr. -/30.08.2004 fosta Direcție Generală a Penitenciarelor a dispus sistarea plății sporurilor salariale acordate în temeiul anexei nr. 11 din Ordinul Ministerului Justiției nr. 945/C/2003 invocând insuficiența resurselor financiare, începând cu data de 01.09.2004. Ulterior prin adresa -/11.04.2006 Administrația Națională a Penitenciarelor a aprobat reluarea acordării sporurilor menționate mai sus, începând însă cu data de 01.05.2006, deci în intervalul de timp, 01.09.2004-01.05.2006, reclamanți și intervenienții în interes propriu au desfășurat activitatea în aceleași condiții de muncă cu risc sporit, aceștia nu au beneficiat de sporul TBC prevăzut de Legea nr. 293/2004 și nr. 945/C/2003.
În mod nelegal acest spor a fost sistat temporar de fosta Direcție Generală a Penitenciarelor, printr-o simplă adresă, reluarea plății sporului de TBC făcându-se cu data de 01.05.2006.
Potrivit art. 53 al.1 din Constituția României, legea fundamentală în dreptul român: "exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Dispozițiile constituționale invocate reprezintă o garanție a protecție juridice a drepturilor omului, restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți cetățenești, fiind permisă autorităților publice doar pentru situați de excepție și numai condiționat.
Chiar dacă restrângerea se poate realiza doar prin lege, acesteia nu îi este permisă atingerea substanței, conținutului normativ, decât dacă se impune pentru situațiile strict și limitativ enumerate de dispozițiile constituționale menționate.
Măsurile dispuse prin adresa nr. -/30.08.2004 de sistare a sporului TBC acordat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 945/C/2003 contravin situaților expres și limitativ enumerate de art. 53 din Constituția României și aduc o atingere a principiului protecției juridice a drepturilor omului.
Pe de altă parte un drept deja câștigat nu poate fi restrâns decât printr-un act normativ cu aceiași putere.
Trebuie reținut de asemenea că reglementarea generală privind acordarea unor sporuri personalului care își desfășoară activitatea în condițiile deosebit de periculoase se găsește în art.8 lit.a pct.2 din Nota la Anexa nr.9 a nr.HG281/1993 și a art. a pct.1, lit.a din nr.HG561/2000, concretizarea acestor dispoziții legale făcându-se prin nr.945/C/2003.
Cum pârâții au refuzat plata acestor drepturi în mod nelegal, bine a fost admisă acțiunea prin sentința recurată.
Este eronată și critica legală de lipsa procedurii prealabile prevăzute de art.7 din Legea nr.554/2004 pentru că din analiza sistematică a dispozițiilor art.91 și 93 din Legea nr.188/1999 republicată, rezultă faptul că acestea stabilesc nu numai competența materială de soluționare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, în favoarea instanțelor de contencios administrativ, ci și procedurile de soluționare a unor astfel de litigii, derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, iar în cauza de față, actul normativ precizat nu prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, motiv pentru care nu se impune realizarea acesteia.
De precizat, că în cazul în care legiuitorul a dorit ca acest fapt să aibă loc, l-a menționat în mod expres, într-o singură împrejurare, respectiv prin art.89, în care dispune că în situația încetării raportului de serviciu, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ, însă în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr.554/2004 modificată.
Este irelevant în stabilirea caracterului vătămător al refuzului pârâților dacă există sau nu fonduri financiare pentru acordarea sporurilor, atâta timp cât acordarea drepturilor bănești, în raportul de muncă, nu este condiționată prin lege de acest aspect și de asemenea nu era necesară atacarea în contencios administrativ a nr.945/C/2003 pentru a se constata dreptul vătămat prin neacordarea sporului din litigiu.
Este nefondată și critica legată de acordarea drepturilor bănești actualizate, pentru că este evident că salariații au suferit un prejudiciu prin neacordarea la timp a drepturilor salariale și care urmează a fi reparat, prejudiciu datorat devalorizării monetare survenite între data la care trebuiau acordate și la data plății efective.
Este neîndoielnic că pârâții nu au dovedit o cauză străină de culpa lor pentru a nu fi incidente dispozițiile art.1082 Cod civil, așa cum se susține prin recursuri.
În consecință, pentru motivele expuse recursurile celor doi pârâți se resping ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarat de pârâtul Ministerul Justiției și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 958/12.XII.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Național al Lucrătorilor din Penitenciarul București, reprezentant legal al Grupei Sindicale din T împotriva pârâtului Ministerul Justiție pentru lipsă de calitate procesuală pasivă și față de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsă de calitate procesuală de chemat în garanție.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Penitenciarul Timișoara și Administrația Națională a Penitenciarelor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4.VI.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./09.06.2008
Tehnored. /04.07.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători:,
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan, Barbă Ionel, Olaru Rodica
