Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 677/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 677/R/2007 Dosar nr-
Ședința publică de la 21 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Maria Ioniche judecător
JUDECĂTORI: Maria Ioniche, Clara Elena Ciapă, Georgeta judecător
- -- - președinte de secție
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin mpotriva sentinței civile nr. 366/06.05.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 14 octombrie 2008, când părțile au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea depunerii de concluzii scrise și a deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 21 octombrie 2008.
CURTEA
Asupra recursurilor de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 366/C/A/6.05.2008 Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția lipsei de interes a acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Internelor si Reformei Administrative.
A fost admisă in parte acțiunea formulată de reclamanții: și in contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor si Reformei Administrative și Inspectoratul de Politie al Județului B și in consecință:
Au fost obligați in solidar pe pârâți să le plătească reclamanților primele de concediu prevăzute de art.37 alin (2) din OG nr.38 /2003 pentru anii 2004 - 2005, sumele de bani cuvenite urmând a fi actualizate cu rata inflației de la data nașterii acestor drepturi salariale si până la data plății.
Au fost obligați in solidar pe pârâți să le plătească reclamanților sumele, sporul de fidelitate prevăzut de art.6 din OG nr.38/2003 pentru anii 2004-2005 sumele urmând a fi actualizate cu rata inflației.
Au fost respinse pretențiile reclamanților privind plata primelor de concediu aferente anului 2003.;
Pârâtul Ministerul Internelor si Reformei Administrative a fost obligat in calitate de ordinator principal de credite să cuprindă in bugetul propriu sumele necesare plății drepturilor salariale susmenționate cuvenite reclamanților.
A fost respinsă excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare in garanție invocată de chematul în garanție Ministerul Economiei si Finanțelor.
Cererea de chemare in garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor si Reformei Administrative a fost admisă și in consecință:
A fost obligat chematul in garanție Ministerul Economiei si Finanțelor, să vireze pârâtului Ministerul Internelor si Reformei Administrative fondurile bănești necesare plații sumelor cuvenite reclamanților, reprezentând primele de concediu si sporul de fidelitate; nu s-au acordat cheltuieli de judecata
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că:
Excepția lipsei de interes invocată de paratul MIRA a fost respinsă având în vedere că drepturile salariale ale reclamanților nu au fost plătite până in prezent chiar dacă au fost în parte recunoscute de pârât și au fost aprobate ulterior printr-un act normativ, respectiv OUG nr.146/2007.
Instanța de fond a admis in parte acțiunea și au fost respinsă cu privire la pretențiile anterioare datei de 1.01.2004 pentru care nu exista temei legal deoarece OG NR.38/2003 a intrat in vigoare la această dată.
Instanța de fond respins apărarea pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative care susține că reclamanții au primit sumele reprezentând sporul de fidelitate pentru anul 2004 având în vedere principiul că dovada in litigiile de muncă revine angajatorului si totodată dispozițiile art.1169 cod civil se interpretează in sensul ca dovada probei contrare, respectiv a plații revine debitorului respectiv angajatorului fiind inadmisibil a se pretinde creditorului, respectiv reclamanților, sa facă proba unui fapt negativ, în speță că nu au primit plata drepturilor solicitate.
Referitor la sporul de fidelitate solicitat de reclamanți se constată că acest drept se cuvinte acestora pentru aceleași temeiuri reținute prin decizia nr.XII /2007 pronunțată de ICCJ in soluționarea recursului in interesul legii prin care s-a statuat ca polițiștilor li se cuvine dreptul la prima de concediu, ambele drepturi salariale fiind prevăzute de același act normativ, fiind de asemenea supuse suspendării sub aspectul realizării lor in fapt.
Excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare in garanție invocată de Ministerul Economiei si Finanțelor a fost respinsă pentru considerentul că potrivit HG 387/2007 chematul in garanție administrează si gestionează bugetul de stat, așa cum rezultă din economia actului normativ menționat și ca urmare a fost admisă cererea de chemare in garanție așa cum a fost formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, în sensul că chematul in garanție a fost obligat să îi vireze pârâtului care are calitatea de ordonator principal de credite fondurile necesare plătii drepturilor salariale curente reclamanților.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative În dezvoltarea motivelor de recurs Ministerul Economiei și Finanțelor arată că în mod greșit a fost admisă acțiunea reclamantului și cererea de chemare în garanție deoarece între cele două ministere nu există nici o obligație de garanție, iar chemarea în garanție nu poate fi admisă în cadrul acțiunilor personal nepatrimoniale și nici în cazul litigiilor de muncă.
Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative în motivele de recurs arată că drepturile solicitate de reclamant sunt necuvenite întrucât au fost suspendate prin legile bugetului, iar pe anii 2004, reclamantul a primit sporul de fidelitate.
Recursul formulat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.
Prima instanță în mod corect a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative B deoarece recurentul, în baza dispozițiilor art. 19 lit. a din Legea nr. 500/2002 și a art. 42 alin. 1 din Legea nr. 511/2004, răspunde de elaborare proiectului bugetului de stat în baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative are sarcina de a aviza bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor subordonate în calitate de ordonator principal de credite. Ca atare, fiecare din cele două ministere au atribuții specifice dar, în același timp au obligația de a asigura, fiecare, resursele necesare angajatorului în vederea efectuării plăților restante către reclamant.
Recurentul trebuie să aibă în vedere la elaborarea proiectului de buget și aceste sume cuprinse în hotărârile judecătorești, astfel că acesta nu a fost obligat să plătească drepturile bănești angajaților Inspectoratului de Poliție al Județului B, ci să aloce sumele necesare îndeplinindu - și atribuțiile ce-i revin conform Legii nr. 500/2002. Se poate reține în aceste condiții că în mod corect a fost admisă cererea de chemare în garanție nefiind încălcate dispozițiile art. 60-63 din Codul d e procedură civilă.
Cauza în speță este un litigiu patrimonial care nu se desfășoară în sfera raporturilor de muncă reglementate de codul muncii, ci în cea a raporturilor de serviciu reglementate de Legea nr. 360/2002 și nr.188/1999.
Față de aceste considerente, curtea va respinge recursul recurentului, nefiind îndeplinite condițiile art. 304 Cod procedură civilă pentru casarea sau modificarea sentinței atacate.
Referitor la recursul formulat de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative se constată că acesta este fondat în parte.
Conform art. 6 din OG nr. 38/2003, pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne. Sporul de fidelitate pentru anul 2005 fost suspendat conform dispozițiilor art. 2 alin. 1 din OUG nr. 118/2004. Sporul de fidelitate reprezintă un drept salarial de remunerare care face obiectul raporturilor de serviciu dintre angajator și reclamant iar, acest drept, atâta timp cât a fost prevăzut de lege, nu poate fi restrâns sau îngrădit pe motivul existenței unor prevederi bugetare sau a lipsei fondurilor necesare. Ca atare, prima instanță în mod corect a apreciat că reclamantul este îndreptățit la sporul de fidelitate, însă acesta se cuvine numai pentru anul 2005, respectiv pentru perioada în care a fost suspendat.
Astfel curtea, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va admite în parte recursul formulat de pârât în sensul celor mai sus arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva sentinței civile nr. 366/C/A/6.05.2008, a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică în parte în sensul că restrânge obligația de plată a pârâtului cu privire la sporul de fidelitate doar pentru anul 2005.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Respinge recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 21 octombrie 2008
Președinte Judecător JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă
- - - - - - -
Grefier
Red. - 21.10.2008
. T- 23.10.2008/2 ex.
Jud. fond -
Președinte:Maria IonicheJudecători:Maria Ioniche, Clara Elena Ciapă, Georgeta