Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 677/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr.677
Ședința publică de la 18 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu judecător
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ FOCȘANI, cu sediul în-, Județul V, împotriva sentinței civile nr.153/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă prin consilier juridic în baza delegației pe care o depune la dosar, și intimații prin avocat în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că recursul este motivat, și intimații au depus întâmpinare la dosar, după care;
Întrebate fiind reprezentanții părților prezente precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentei, arată că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu se pot acorda până la adoptarea legii privind sistemul unic de salarizare pentru funcționarii publici, iar instanța nu se poate subroga legislativului și nu poate decide modificarea prevederilor legale din legea bugetului de stat, unde nu sunt prevăzute sumele aferente acestor drepturi. Pentru considerentele invocate pe larg în motivele de recurs, având în vedere dispozițiile art.3041din Cod proc.civilă, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate ca fiind netemeinică și nelegală.
Apărătorul intimaților, precizează că există o practică judecătorească unitară, instanțele în unanimitate constatând că astfel de acțiune cum este și cea a reclamanților este întemeiată și ca atare obligarea la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și cel corespunzător treptei de salarizare în cuantum de 25% pentru fiecare supliment. Față de motivele în fapt și în drept, invocate și prin întâmpinare, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 153/2009 s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă având ca obiect drepturi bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În consecință a fost obligată pârâta la plata acestor drepturi bănești în cuantum de 25% fiecare din salariul de bază pentru perioada 21.04.2003 - 24.03.2009 actualizat conform indicelui de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Totodată s-a respins cererea privind acordarea acestor drepturi pentru viitor precum și capătul de cerere privind acordarea sporului pentru utilizarea echipamentelor cu ecran de finalizare.
Prin aceeași sentință instanța a respins excepția prescripției pentru perioada aprilie 2003 - martie 2006.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că în ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, aceasta este neîntemeiată, drepturile bănești solicitate fiind sub condiție suspensivă, prescripția începând să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul. În speță, dreptul a fost suspendat în perioada noiembrie 2004 - ianuarie 2007 printr-o normă legală expresă.
Pe fondul cauzei, în ce privește drepturile salariale reprezentândsuplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, se reține:
Reclamanții sunt sau au fost salariați în cadrul Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă V, au sau au avut calitatea de funcționari publici, sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii 188/1999 și au dreptul să primească pe lângă celelalte drepturi și cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, așa cum a au fost reglementate prin art.41 alin.1 lit.c din actul normativ citat.
Reclamanții, nu au primit până în prezent, de la apariția actului normativ sporurile reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și acest drept tinde să fie lipsit de conținut, iar pentru această îngrădire pârâta nu are justificare printr-o cauză de utilitate publică.
Mai mult, este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art.1 din protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare sunt un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Relativ la cererea privind acordarea sporurilor pe viitor, instanța a respins-o întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.
Potrivit art.1082 Cod civil, pârâta a fost obligată la plata de daune interese echivalente cu actualizarea sumelor cu rata inflației până la data plății efective.
În ce priveștesporul pentru utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare,instanța reține următoarele:
Dispozițiile art.8 al.1 lit.c din HG nr.281/1993 prevăd pentru condiții grele de muncă un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat în aceste condiții.
Aliniatul 2 din același articol prevede că locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare sunt stabilite de minister, celelalte instituții centrale, locale ale administrației publice, cu consultarea sindicatelor și avizarea de către și Ministerul Finanțelor.
Din analiza acestor texte rezultă că acest act normativ vizează altă situație cu regulile stabilite pentru constatarea și acordarea unui spor pentru lucru în condiții grele, spor cuantificat și acordat de instituțiile nominalizate, după consultarea sindicatelor și avizare de cele două ministere.
În cauza dedusă judecății reclamanții nu au făcut dovada procedurii stabilită de disp.art.8 al.1 și 2 din HG nr.281/1993 și a unui refuz din partea celor implicați în acordarea acestui spor.
Cât privește dispozițiile HG nr.1028/2006 care transpune Directiva 1990/270/CEE - publicată în Oficial al Comunității Europene nr.L 156/1990 - stabilesc cerințele minime de securitate și sănătate în muncă pe care angajatorul trebuie să le îndeplinească în cazul utilizării echipamentelor cu ecran de vizualizare definitive la art.4 (art.11) fără a cuantifica un spor ce ar urma a fi acordat celor ce folosesc aceste echipamente.
În raport de condițiile impuse de acest act normativ, în vederea utilizării acestor echipamente, angajatorii trebuie să achiziționeze aparatură performantă și să respecte cerințele impuse,în condițiile în care în condițiile actuale nu se poate pune problema desfășurării unei activități fără o astfel de tehnică performantă.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurenta a arătat că prima instanță a pronunțat soluția cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006 și nr.OG6/2007 pentru următoarele considerente:
Drepturile solicitate de reclamanți au fost suspendate prin dispoziții legale exprese, iar prin nr.OG6/2007 adoptată în vederea reglementării drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și a modului de acordare a creșterilor salariale ale funcționarilor publici în anul 2007, nu se reglementează modalitatea de acordare a celor două suplimente.
În legile bugetului de stat și al asigurărilor sociale de stat nu au fost prevăzute sume în acest scop, legea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare nefiind adoptată până în prezent.
Examinând sentința pronunțată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele conform art.3041Cod proc.civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică, a cărei reformare nu se impune.
Suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, sunt prevăzute de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, potrivit căruia: pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: - salariul de bază; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Până la republicarea din anul 2007 a Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare erau prevăzute la art.29 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.188/1999.
Drepturile care fac obiectul prezentei acțiuni au luat naștere prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitarilor publici, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției ( 21 aprilie 2003). Acest act normativ a modificat vechiul art.29 din Legea nr.188/1999 în sensul că prevede, la art.XIII, pct.21, dreptul funcționarilor publici la "suplimentul postului" și " suplimentul gradului".
"Suplimentul gradului" a devenit ulterior, prin art.1 pct.30 din Legea nr.251/2006 "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
La 23 noiembrie 2004, prin intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, prevederile art.29 care prevedea dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare( al "gradului") au fost suspendate, conform art.44.
Ulterior, conform art.XIII din Legea nr.251/2006 care modifică și completează Legea nr.188/1999, prevederile art.29(inclusiv alin.1 lit.c) și d) care se referă la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007: "Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art.29, 56, 57, 58, 1 și ale art.60/1 alin.1 lit.b din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la data de 01.01.2007".
Ca urmare, la data prezentei acțiuni, conform Legii nr.188/1999, atât înainte de modificarea ei prin Legea nr.251/2006, cât și după republicare ( Partea I nr.365 din 29 mai 2007), reclamanta este îndreptățită la aceste sporuri fără nici o condiționare.
Drepturile de natură salarială care fac obiectul prezentei cauze sunt prevăzute de lege, însă aplicarea prevederilor respective a fost suspendată temporar, într-o perioadă anterioară.
Această suspendare nu presupune pierderea dreptului însuși, ceea ce ar echivala cu o abrogare a prevederilor legale, ci doar o cauză care împiedică, temporar, exercițiul dreptului.
În acest sens a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în Decizia nr.XII din 5 februarie 2007 într-un recurs în interesul legii privind plata primelor de concediu: " Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat".
Ca urmare se impune a distinge următoarele perioade în legătură cu aplicarea prevederilor legale care ne conferă dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare:
- de la 21 aprilie 2003 ( data nașterii dreptului prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003) la 23 noiembrie 2004 ( data intrării în vigoare a nr.OUG92/2004) - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
- de la 23 noiembrie 2004 la 1 ianuarie 2007 - drepturile salariaților de a primi sumele respective au fost suspendate, conform art.44 din nr.OUG 92/2004;
- de la 1 ianuarie 2007 până în prezent - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare prin reintrarea în vigoare a art.29 din Legea nr.188/1999, conform art. XIII din Legea nr.251/2006.
Prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune nu a curs întrucât exercițiul dreptului a fost suspendat printr-o normă legală expresă ( art.44 din nr.OUG92/2004) până la încetarea acestei suspendări conform art.XIII din Legea nr. 251/2006.
În acest sens sunt dispozițiile art.7 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă care prevede: " Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune de a cere executarea silită". 3 al articolului stipulează: " Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul".
Pe de altă parte, prescripția extinctivă sancționează starea de pasivitate a titularului dreptului. Însă, starea de pasivitate a reclamantei nu s-a datorat unor aptitudini personale pur subiective, ci a fost generată de acte, fapte și împrejurări mai presus de voința sa, respectiv de apariția unor acte normative. În această ordine de idei, apreciază că sunt incidente în cauză disp.art.13 lit.a) din Decretul nr.167/1958 coroborat cu art.15 din același act normativ privind suspendarea cursului prescripției, o aplicație principiului " contra non valentem agree non currit praescriptio".
Trebuie arătat și faptul că norma legală de suspendare ( art.44 din nr.OUG53 din Constituția României prevede că: (1) Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unor calamități naturale, ale unui dezastru, ori ale unui sinistru deosebit de grav (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".
Astfel, drepturile de natură salarială reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost restrânse în mod abuziv, fără justificare și contrar principiilor specifice unor societăți democratice, așa cum au fost statuate la art.53 din Constituție.
Dispozițiile art.38 din Legea nr.53/2000 - Codul Muncii ( lege organică) prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită prin nulitate.
Astfel, se poate aprecia ca un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă ( în sensul său larg), odată câștigat, nu mai poate fi anulat.
Cele două categorii de sporuri au fost introduse de legiuitor prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, pentru a compensa gravele incompatibilități la care a fost supus prin această lege funcționarul public.
Instituirea celor două tipuri de sporuri salariale are menirea de a asigura funcționarului public venituri suficiente din activitatea pe care o desfășoară în funcție publică respectiv și să compenseze restrângerea libertății de a presta anumite activități (comerciale sau în baza altor contracte de muncă și colaborări - art.94 din Legea nr.161/2003).
Rațiunea legiuitorului a fost aceea de a asigura venituri suficiente funcționarului public, căruia îi este interzisă prestarea altor activități aducătoare de venit, cât și aceea de a asigura funcționarea eficientă a instituțiilor publice prin intermediul unor funcționari fideli și dedicați serviciului public.
Astfel, în contextul severelor incompatibilități prevăzute de lege acordarea drepturilor reclamate în prezenta cauză nu este numai în interesul particular al funcționarilor publici ci are în vedere și un interes de ordin general vizând funcționarea eficientă a instituțiilor statului cu personal de o bună calitate profesională și umană.
Legiuitorul a adoptat legea iar cei cărora li se adresează sunt obligați să o aplice. Prin prezenta acțiune se solicită instanței să dea eficiență acestei reguli elementare într-un stat de drept, obligând pârâții să se conformeze.
Este inadmisibil ca un drept instituit în mod necondiționat de lege să nu fie recunoscut și aplicat de cei cărora li se adresează norma legală. Este contrar noțiunii de "stat de drept" consacrată în Constituția României (art.1 alin.3), ca o lege să aibă un caracter pur formal. Legea trebuie interpretată în sensul aplicării ei pentru a deveni efectivă, și nu în sensul neaplicării ei pe motivul că nu prevede, că nu este suficient de clară sau de îndestulătoare, principiu ce se regăsește și în art.3 din Codul civil.
În legătură cu cuantumul drepturilor solicitate, pentru diferite categorii de funcționari publici legiuitorul a optat pentru acordarea unui spor de 25% din salariul de bază: art.18 alin.3 din Legea nr. 672/2003 privind sporul pentru complexitatea muncii acordat auditorilor interni și art.9 alin.7 din OG nr.119/1999 privind sporul acordat controlorilor financiar.
Ca urmare, există posibilitatea stabilirii cuantumului acestor drepturi prin interpretarea sistematică a normelor și prin argumentul analogic când se apreciază că norma juridică este lacunară: unde există aceleași rațiuni, trebuie aplicate aceleași legi și aceeași soluție - ubi eadem est ratio, eadem lex (solutio) esse debet.
Decizia nr. 820/2008 a Curții Constituționale se referă la legea nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și nu are nici o legătură cu prezenta cauză.
Ca atare, nu sunt temeiuri justificate pentru a se refuza acordarea drepturilor solicitate pentru considerentul că legea este insuficientă.
Față de cele expuse și constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței instanței, de natură a fi luate în discuție și din oficiu, în temeiul art.312 Cod proc.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ FOCȘANI, cu sediul în-, Județul V, împotriva sentinței civile nr.153/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2009.
Președinte, | Judecător, |
Grefier, - - |
Red.VD/1.07.2009
Tehno ZE/1.07.2009
ex.2 Fond:
OPINIE SEPARATĂ,
În dezacord cu opinia membrilor completului de judecată, apreciem că soluția corectă în cauză era aceea de admitere a recursului, modificare a sentinței instanței de fond și în rejudecare, prin reaprecierea dispozițiilor legale aplicabile cauzei de față, se impunea respingerea acțiunii reclamanților.
Actele normative la care se referă reclamanții nu prevăd și baza legală pentru calcularea și acordarea suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare.
Pentru a fi posibilă cuantificarea acestor suplimente de salarizare ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea Legii nr.188/1999, atribuție ce revine însă legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din legea menționată.
Sub acest aspect practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul inadminisibilății în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004 cererea de chemare în judecată, prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special.
Modalitatea de calculare nefiind reglementată, acordarea acestor drepturi presupune pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume imposibil de calculat, iar din punct de vedere, eventuala cuantificare de către instanță în raport de diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008 în care s-a reținut că instanțele judecătorești nu au competență să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, astfel că nu au competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
JUDECĂTOR,
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile
