Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 682/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 682
Ședința publică de la 18 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu judecător
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5, nr.17, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B, sector 5,--6, și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G, cu sediul în G,- împotriva sentinței nr.3083/07.11.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul, lipsă fiind recurentele Ministerul Finanțelor Publice, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție al Județului G și intimații, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că intimatul a depus concluzii scrise la dosar, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Intimatul, solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală, cu obligarea pârâților la plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale constând în sporul de 30% din salariul de bază lunar pentru perioada 01.09.2002 - 31.08.2005, sume ce vor fi actualizate în raport de coeficientul de inflație la data plății.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr.3083/2008 a Tribunalului Galațis -a admis acțiunea formulată de reclamantul având ca obiect despăgubiri reprezentând drepturi salariale neacordate constând în sporul de 30% din salariul de bază lunar pe perioada 1 septembrie 2002 - 31 august 2005, actualizate cu indicele de inflație, dispunându-se în consecință obligarea pârâților I:B, B și G la plata acestor despăgubiri.
Totodată a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze la sumele de bani necesare în acest scop.
Prin aceeași sentință s-a respins acțiunea față de pârâții casa de Pensii din cadrul și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării ca fiind formulate împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prima instanță a reținut că sumele respective i se cuvin reclamantului în temeiul dispozițiilor art.6 din Codul Muncii, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs, și G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurenta invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că între aceste instituții și reclamant nu există nici un raport juridic.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de angajator al reclamantului, astfel încât să poată fi obligat în raportul juridic dedus judecății.
În motivarea recursului declarat de B s-a arătat că excepția prescripției a fost în mod greșit respinsă, fiind încălcate prevederile art.166 alin.1 din Legea nr.53/2003 și art. 47 din nr.OG38/2003.
Recurenta Bai nvocat și excepția lipsei calității procesuale pasive, reclamantul nefiind angajatul său ci al
Instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie, respectiv a nr.OG38/2003, nr.OUG43/2002, nr.OUG24/2004, nr.OUG27/2006.
Diferențierea de tratament aplicată polițiștilor din cadrul, are la bază criteriul obiectiv al detașării acestora în cadrul unei instituții care nu face parte din structura, precum și criterii obiective conexe privind pregătirea profesională specializată, responsabilitatea diferită datorată complexității activităților desfășurate de instituția în care sunt detașați.
În motivarea recursului declarat, Gaa rătat că hotărârea s- dat cu aplicarea greșită a legii respectiv a nr.OUG43/2002, Legea nr.78/2000, neputându-se reține o similitudine între activitatea desfășurată de ofițerii de poliție detașați la și ceilalți lucrători de poliție judiciară din cadrul
Hotărârea pronunțată are la bază dispoziții legale declarate neconstituționale, Curtea Constituțională constatând că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în contextul precizat în deciziile respective.
Textul de lege criticat trebuie interpretat în lumina dispozițiilor Convenției Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la în 2003 și ale Convenției penale privind corupția din 1999, a Consiliului Europei.
Diferențierea de tratament are la bază criterii obiective privind pregătirea profesională diferită, specializată formare pentru activitatea de urmărire și judecare a infracțiunilor de corupție, ca și specificul acestor activități, având în vedere, printre altele, tipologiile diferite ale cazurilor de corupție.
Prin decizia nr.108/29.01.2009 a Curții de APEL GALAȚIs -a admis recursul declarat de față de care s-a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale pasive și s-au respins recursurile declarate de și G ca nefondate, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Împotriva acestei decizii în termen legal a formulat contestației în anulare pârâtul
În motivarea cererii sale, autoritatea petentă a susținut următoarele:
Instanța a omis să cerceteze unul din motivele de recurs, respectiv acela prin care invocă faptul că sentința instanței de fond a avut la bază dispoziții legale declarate neconstituționale, respectiv dispozițiile art.1 și 2 din nr.OG137/2000 ( declarate neconstituționale prin Deciziile nr.818/2008, 819/2008, 820/2008, 821/2008).
Mai mult decât atât, la data pronunțării deciziei contestate prin prezenta acțiune, dispozițiile întregii Ordonanțe nr.137/2000 erau suspendate, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr.1325 din 4 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 872 din 23 decembrie 2008 și prevederile art.147 din Constituția României.
În baza acestor dispoziții ale nr.OG137/2000, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata unor drepturi salariale create pe cale judiciară.
Instanța de recurs nu a analizat faptul că, prin aplicarea acestor dispoziții neconstituționale, instanța de fond a depășit practic atribuțiile puterii judecătorești (motiv de casare prev.de art.304 pct.4 Cod proc.civilă) creând astfel, pe cale judiciară, un sistem de salarizare paralel cu cel prevăzut prin acte normative.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea contestației în anulare, ca nefondată.
Verificând Decizia civilă nr.108/29.01.2009 a Curții de APEL GALAȚI, instanța a constatat că respingerea ca nefondată a recursurilor formulate de Inspectoratul General al Poliției Române B și ale Inspectoratului de Poliție al Județului G, s-a făcut fără a fi cercetate motivele de modificare, din cele două recursuri.
Ca atare, fiind întrunite condițiile prevăzute de art.318 teza a II-a din Codul d e procedură civilă, Curtea a admis contestația în anulare și a anulat decizia civilă nr.108/2009 a Curții de APEL GALAȚI, prin decizia nr.551/2009.
Examinând sentința pronunțată prin prisma motivelor invocate, raportat la prevederile legale aplicabile în materie, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o sentință parțial temeinică și legală pentru următoarele considerente:
Până la data de 31.08.2005 reclamantul a lucrat în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului G, ca ofițer de cercetare penală și a avut calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare, fiind desemnat în acest sens prin ordin al Ministerului d e Interne cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art.201 alin.3 din Codul d e Procedură Penală, cu modificările și completările ulterioare și art.2 alin. 3 din Legea nr.364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare.
În conformitate cu prevederile art.28 din nr.OUG43/2004 privind Parchetul Național Anticorupție, cu modificările și completările ulterioare, polițiștii detașați la Direcția Națională Anticorupție, primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar. Acest spor a fost prevăzut de lege și pentru procurorii DNA și judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție.
În cazul polițiștilor detașați la DNA, sporul a fost menținut la nivelul de 30%, după intrarea în vigoare a OUG nr.24/2004 privind creșterea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, precum și intensificarea măsurilor de prevenire și combatere a corupției.
În perioada cât a activat ca ofițer de cercetare penală și respectiv șef al Serviciului cercetări penale din cadrul G, reclamantul nu a beneficiat de sporul de 30% prevăzut de actele normative menționate, deoarece nu a fost printre cei detașați la DNA.
Actele normative prin care s-a stabilit acordarea sporului de 30% anumitor categorii de ofițeri de poliție judiciară, conțin dispoziții discriminatorii cu privire la salarizare, care contravin dispozițiilor art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, și art.6 alin.2 din Codul Muncii.
Acordarea sporului de 30% pentru ofițerii de poliție judiciară detașați la DNA, a fost motivată de necesitatea de a asigura incoruptibilitatea acestora.
Deși scopul urmărit prin impunerea unui spor de 30% pentru ofițerii de poliție judiciară care participă la cercetarea unor infracțiuni de corupție este legitim, incoruptibilitatea trebuia asigurată și în cazul său, respectiv și în cazul a tuturor ofițerilor de cercetare penală. Pentru acest motiv, acordarea sporului de 30% doar anumitor categorii de ofițeri de poliție, nu poate conduce la asigurarea incoruptibilității în rândul poliției judiciare și a respectării statului de drept.
Dispozițiile art.6 alin.2 din Codul Muncii stipulează ca tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute drepturile la plata egală pentru muncă egală, principiu instituit și de art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În calitatea pe care o deține reclamantul, aceleași atribuțiuni ca și ofițerii de poliție judiciară detașați în cadrul DNA, deoarece a desfășurat activități de organ de cercetare al poliției judiciare, respectiv de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală, sub directa supraveghere a procurorului.
Atribuțiile sale erau reglementate de Codul d e proc.penală și de Legea nr.364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, în timp ce atribuțiile ofițerilor de poliție judiciară detașați la DNA erau prevăzute de Codul d e Procedură Penală și nr.OUG43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, cu modificările și completările ulterioare.
Conform art.10 alin.3 din OUG nr.43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție: ofițerii de poliție judiciară efectuează acte de cercetare penală sub directa conducere, supraveghere și controlul nemijlocit al procurorului din Parchetul Național Anticorupție".
Aceeași situație există și în cazul reclamantului, conform art.218 alin.1 din Codul d e procedură penală: "Procurorul conduce și controlează nemijlocit activitatea de cercetare penală a poliției judiciare. și supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale".
Art.8 alin.1 din Legea nr.364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare stipulează ca: "organele de cercetare ale poliției judiciare își desfășoară activitatea sub conducerea, supravegherea și controlul procurorului.".
În cazul ofițerilor detașați la DNA, conform art.10 alin.4 din OUG nr.43/2003 "dispozițiile procurorilor din DNA sunt obligatorii pentru ofițerii de poliție judiciară prevăzuți la alin.1".
La fel ca și în cazul reclamantului, art.219 alin.2 din Codul d e procedură penală și art.8 alin.1 din Legea nr.364/2004 prevăd ca: "dispozițiile date de procuror sunt obligatorii pentru organul de cercetare penală".
În cazul polițiștilor detașați la DNA, conform art.10 alin.7 din OUG nr.43/2002 "ofițerii. de poliție judiciară nu pot primi de la organele ierarhic superioare nicio însărcinare".
Aceiași regulă s-a aplicat și în cazul reclamantului, deoarece, conform art.8 alin.3 din Legea nr.364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare și conform art.219 alin.1 teza 2 din Codul d e procedură penală: "organele ierarhic superioare ale polițiștilor care fac parte din poliția judiciară, nu pot să le dea îndrumări sau dispoziții privind cercetarea penală, procurorul fiind singurul competent în acest sens".
Ofițerii detașați la DNA, conform art.10 alin.3 teza 1 din OUG nr.43/2002 "ofițerii. de poliție judiciară pot efectua numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorii DNA".
În cazul reclamantului, conform art.217 alin.4 din Codul d e procedură penală: "în cauzele în care urmărirea penală se efectuează de către procuror, acesta poate dispune prin ordonanța ca anumite acte de cercetare penală să fie efectuate de organele poliției judiciare".
În ceea ce privește cauzele cercetate de reclamant, ca ofițer de cercetare penală și respectiv șef al Serviciului cercetări penale, în comparație cu cele cercetate de polițiștii detașați la DNA, rezultă că nu există diferențe, pe fond, sub aspectul complexității, deoarece complexitatea unei cauze este data de ansamblul activităților și probelor ce trebuie administrate pentru a dovedi vinovăția sau nevinovăția persoanei cercetate.
Pentru aceste motive, sunt nefondate susținerile recurentelor privind interpretarea și aplicarea greșită a legii de către prima instanță, reclamantul întemeindu-și acțiunea și pe dispozițiile art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.6 alin.2 din Codul Muncii precum și pe dispozițiile art.15 alin.1, 16 alin.1 din Constituția României și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, texte de lege aplicabile în speță, în baza cărora pretențiile reclamantului sunt justificate.
În mod corect prima instanță a respins excepția prescripției, motivat de faptul că nu poate opera această sancțiune atâta timp cât dreptul nu a fost recunoscut.
Este nefondată susținerea recurentei B în sensul că nu are calitatea procesuală pasivă în cauză, având în vedere disp.art.5 și 7 din Legea nr.218/2002 potrivit cărora este unitatea centrală a poliției, cu personalitate juridică și competență teritorială generală, care conduce, îndrumă și controlează activitatea unităților de poliție subordonate.
Referitor la recursul declarat de B, Curtea constată că acesta este fondat.
Între aceste instituții și reclamant nu au existat raporturi juridice directe în ceea ce privește drepturile salariale și alte sporuri ale acestuia.
nu face decât să întocmească proiectele legilor bugetare și proiectele bugetelor depuse la Guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an, în conformitate cu disp.art.35 din Legea nr.500/2002.
Ca atare, acest recurs fiind fondat, va fi admis în temeiul art.312 Cod proc.civilă cu consecința respingerii acțiunii față de acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive.
Față de cele expuse, în temeiul art.312 Cod proc.civilă, va respinge ca nefondate recursurile declarate de -ti și G, cu mențiunea celorlalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5, nr.17, împotriva sentinței nr.3083/07.11.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- și în consecință;
Modifică în parte sentința nr.3083/2008 în sensul că respinge acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Respinge recursurile declarate de Inspectoratul General al Poliției Române B și Inspectoratul de Poliție al Județului G, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2009.
Președinte, | Judecător, |
Grefier, - - |
Red.VD/29.06.2009
Tehno ZE/30.06.2009
ex.2
OPINIE SEPARATĂ
Apreciem, în dezacord cu majoritatea membrilor completului de judecată, că sentința pronunțată de instanța de fond este incompletă și incorect motivată, nerăspunzând imperativelor apărării drepturilor fundamentale ale persoanelor, cum ar fi dreptul de a beneficia de aceleași salariale, în condițiile desfășurării unei activități dacă nu cumva identice, cel puțin comparabile.
În discuție litigiul pendinte se referă la acordarea sporului de 30% din salariul lunar, pe o perioadă determinată, reclamantului, în considerarea calității lui de ofițer al poliției judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție al Judecătoriei Brăila, desemnați în această calitate prin Ordin al Ministrului Internelor și Reformei Administrative.
A fost invocată în susținerea cererilor de chemare în judecată, o situație discriminatorie, astfel cum aceasta este definită prin art.27 alin.4 din nr.OG137/2000, în raport de ofițerii și agenții de poliție judiciară detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
Tribunalul Galația respins cererile.
În recurs sarcina Curții, este numai aceea de a examina dacă în cauză, diferențierea de tratament, s-a datorat unei stări de discriminare reală sau dacă ea se circumscrie măsurilor adecvate și suficiente pentru cei ce urmau să desfășoare activități specifice datorate modificării raporturilor de serviciu față de ceilalți polițiști, precum și complexității activităților desfășurate de instituția în care au fost detașați.
Curtea reamintește că legea protejează deopotrivă dreptul oricărei persoane fără restricții, dar și fără a crea anumite egalizări în mod artificial, la adăpostul unei pretinse discriminări.
Sub acest aspect, Curtea își însușește pasajele pertinente din hotărârea instanței de fond ca argumente în adoptarea soluției de respingere a acțiunilor, subliniind că, indemnizația stabilită prin nr.OG27/2006, se cuvine doar polițiștilor, considerentele vizând complexitatea cauzelor și gradul sporit de dificultate al actelor de procedură penală îndeplinite de agenții și ofițerii de poliție detașați la, între activitățile desfășurate de aceștia și cealaltă categorie, existând deosebiri majore.
În raport de aceste considerente, din punctul nostru de vedere, în temeiul art.312 Cod proc.civilă, recursurile Inspectoratului General al Poliției Române B și Inspectoratul Județean de Poliție G, urmau a fi admise, fiind de acord cu admiterea recursului Ministerului Finanțelor Publice.
JUDECĂTOR,
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile
