Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 683/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara OPERATOR -2928
Secția contencios Administrativ și Fiscal
Dosar nr--12.12.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.683
Ședința publică din 5 mai 2009
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamanții, -, A, -, -, A, -A și intervenienții ȘI și pârâta recurentă Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară A împotriva sentinței civile nr.713/22.10.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanții recurenți lipsă avocat, iar în reprezentarea pârâtei intimate consilier juridic și avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus practica consolidată la nivelul acestei instanței, privind drepturile salariale aflate în litigiu, respectiv a acordării suplimentului postului și a treptei de salarizare prevăzute de art. 31 litera c și d din Legea nr. 188/1999.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamanților recurenți, avocat solicită admiterea recursului, modificarea în parte hotărârea atacată în sensul admiterii acțiunii și cu privire la cuantumul de 25% pentru suplimentul postului și 25% pentru suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Respingerea recursului declarat de pârâtă, fără cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului declarat de pârâta Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară A și respingea recursului declarat de reclamanții, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursurilor de față constată următoarele:
Constată că prin acțiunea înregistrată la ribunalul Arad A sub nr-, la data de 10.10.2008, reclamanții, -, A, -, -, A, -A au chemat în judecată pe pârâta Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară A și au cerut să fie obligată pârâta să le plătească drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare conform art. 31 alin. 1 lit. c)-d) din Legea 188/1999, republicată, de 25% din salarul de bază fiecare spor, actualizat cu rata inflației până la data plății efective începând cu data de 01.04.2004 până la zi și obligarea pârâtei să înscrie aceste sporuri în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au avut calitatea de funcționari publici în cadrul instituției pârâte și în această calitate aveau dreptul conform art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 la un salariu în care să fie cuprins suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare dar prin acte normative succesive în perioada 2004-2006 aceste dispoziții (cuprinse anterior republicării Legii nr. 188/1999 în art. 29 alin. 1 lit. c și d) au fost suspendate, reintrând în vigoare potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 la data de 01.01.2007.
Cum pârâta nici după această data nu a intenționat să achite aceste drepturi, care reprezintă parte a salarului prevăzut de lege, reclamanții consideră că sunt îndreptățiți la plata acestor drepturi, drepturi la care nu se poate renunța și nici nu pot fi limitate raportat la prevederile art. 38 și 39 alin. 1, lit. d din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii.
Prin întâmpinare pârâta Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară Aac erut respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară este un serviciu public de interes local sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului
Dispozițiile nr.OG6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 aprobată prin Legea nr.232/2007, nu prevede drepturi salariale de natura celor solicitate de reclamanți, ori această lege specială are prioritate față de legea generală care este Legea nr.188/1999.
Pe de altă parte, a susținut pârâta, în bugetul său nu au existat sumele necesare plății acestor drepturi, iar reclamanții nu au îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de nr.OG6/2007, art.31.
În cauză au formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenienții și, solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază, pentru perioada aprilie 2004 la zi, respectiv 03.01.2008 la zi, actualizată cu rata inflației până la data plății și înscrierea acestor sporuri în carnetele de muncă.
Prin sentința civilă nr.713/22.10.2008 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Arada admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, A, -, -, A, -A și intervenienții și, împotriva pârâtei DIRECȚIA DE DEZVOLTARE ȘI ASISTENȚĂ COMUNITARĂ A, a obligat pârâta să plătească reclamanților și intervenientelor despăgubiri reprezentând drepturi salariale neacordate, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației, a obligat pârâta să înscrie sporurile în carnetele de muncă și a respins acțiunea cu privire la cuantumul sporurilor de 25 % pentru fiecare din salariul de bază.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții și intervenienții au fost sau sunt funcționari publici în cadrul pârâtei Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară A și au formulat prezenta acțiune întrucât începând cu 01.01.2004 până în prezent nu au beneficiat de drepturile salariale la care aveau dreptul potrivit art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999.
Potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 (după republicarea legii devenind art. 31 alin. 1) "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu cuprins din: a) salariu de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. 1 lit. c și d au fost suspendate în perioada 01.01.2004-30.12.2006 în baza art. 44 din OUG nr. 92/2004 și art.48 din OG nr. 2/2006aprobat cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Prin Legea nr. 251/2006, art. 13, pentru modificare și completarea Legea nr. 188/1999, prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d au reintrat în vigoare începând cu data de 01.01.2007.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune deci să se rețină că dreptul la plata sporului reprezentând, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, a fost introdus prin art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 și a produs efecte de la data de 01.01.2004 iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a înlăturat existența pentru anii 2004-2007.
Astfel, pentru ca un drept să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada 2004-31.12.2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută să devină lipsit de orice valoare.
Instanța a înlăturat susținerile pârâtei privind procedura prealabilă prevăzută de art.31 din nr.OG6/2007, întrucât această procedură se aplică numai în legătură cu drepturile salariale stabilite prin această ordonanță.
Ca urmare, instanța a apreciat că acțiunea reclamanților și a intervenienților este întemeiată, aceștia fiind îndreptățiți la plata dreptului salarial reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Având în vedere prevederile art. 93 din Legea nr. 188/1999 republicată potrivit cărora prevederile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale după caz în măsura în care nu contravin legislație specifice funcției publice și prevederile art. 161 alin. 4, art. 292 alin. 1 și art. 295 alin. 2 din Legea nr. 53/2002 Codul Muncii și art. 1082 Cod Civil, instanța va acorda reclamanților și intervenienților daune interese compensatorii pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale în perioada scursă de la nașterea dreptului până la predarea efectivă.
Având în vedere că nici Legea nr. 188/1999 și nici alt act normativ nu prevede procentul în care se acordă sporul cerut de reclamanți și intervenienți, instanța a respins acțiunea reclamanților și intervenienților pentru plata suplimentelor salariale cerute ca fiind în procent de 25% fiecare din salarul de bază, ca fiind lipsită de temei legal.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții, intervenienții și și pârâtul Consiliul Local al municipiului A-Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară.
Prin recursul declarat de reclamanți și intervenienți s-a solicitat modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii și cu privire la cuantumul de 25% pentru cele două suplimente.
În motivare se arată că prima instanță a reținut corect că reclamanții și intervenienți au dreptul la plata suplimentului postului și suplimentul treptei de salarizare dar în mod greșit a respins acțiunea în ceea ce privește cuantumul de 25% întrucât procedând astfel, hotărârea judecătorească nu poate fi pusă în executare. La procentul pretins prin acțiunea introductivă s-a ajuns analizând practica instanțelor de judecată, iar pe de altă parte, pârâta nu a contestat acest cuantum.
În drept s-au indicat dispozițiile art.3041Cod procedură civilă.
Prin recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al municipiului A-Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară s-a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.
În motivare se arată că instanța judecătorească a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin faptul că s-a pronunțat asupra drepturilor prevăzute de art.31 din Legea nr.188/1999 deși pentru perioada 2004-2006 acesta dispoziții legale au fost suspendate.
Pe de altă parte, nr.OG6/2007 este legea specială care reglementează drepturile salariale ale funcționarilor publici și aceasta are prioritate de aplicare față de dreptul comun în materie respectiv Legea nr.1988/1999.
Se mai arată faptul că, sentința atacată nu poate fi executată câtă vreme nu s-a stabilit procentul sporurilor.
În drept s-au invocat dispozițiile art.299-316 Cod procedură civilă, Legea nr.554/2004, Legea nr.188/199 și OG nr.6/2007.
Prin întâmpinarea depusă la dosar Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanți și intervenienți arătând că drepturile salariale ale funcționarilor publici sunt stabilite prin lege și ca atare nu există un temei de drept pentru cuantumul pretins inițial.
La dosar s-au depus extrase din practica judiciară, împuternicire avocațială, întâmpinare și note de ședință.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține că recursurile sunt neîntemeiate, după cum urmează:
Reclamanții, -, A, -, -, A, -A și intervenienții și au calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară în perioada menționată în anexa la acțiunea introductivă, anexă aflată la filele 5-6 dosar fond, calitate în care raportul de serviciu al acestora intră sub incidența Legii nr.188/1999 în ceea ce privește drepturile funcționarilor publici. Printre drepturile prevăzute la art.31 aliniatul1 din Legea nr. 188/1999 se numără și suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr.161/2003 fiind prevăzute inițial la art.29 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999. Aplicarea acestor dispoziții a fost suspendată în perioada 01.01.2004 - 30.12.2006, dar suspendarea nu echivalează cu însăși pierderea dreptului respectiv, iar prin Legea nr.251/2006 art.13, prevederile respective au reintrat în vigoare începând cu 01.01.2007 fără a se indica însă cuantumul sau criteriile în funcție de care funcționarii publici vor beneficia de aceste drepturi. De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv nr.OUG192/2002, nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006 nr.OG6/2007 sau nr.OG9/2008.
Cu toate acestea Curtea reține că la data de 29.01.2007 a fost publicată nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 iar potrivit art.48 din acest act normativ prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, republicată precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
Ca atare, faptul că legiuitorul nu a stabilit cuantumul în care se pot acorda aceste sporuri sau criterii pentru determinarea cuantumul nu poate conduce la soluția respingerii acțiunii cel puțin în ceea ce privește acordarea generică a acestor drepturi salariale. O atare soluție ar echivala în fapt cu nerecunoașterea drepturilor reclamanților și intervenienților ca și funcționari publici la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, drepturi care sunt prevăzute indubitabil în Legea cadru nr.188/1999 art.31 aliniatul 1 literele c) și d).
Pe de altă parte instanța de judecată nu-și poate depăși competența și nu se poate substitui legiuitorului prin determinarea cuantumului acestor sporuri în condițiile în care ele nu sunt prevăzute de lege dar se poate proceda la recunoașterea acestor drepturi în mod generic urmând ca ulterior ordonatorul principal de credite să stabilească cuantumul acestor sporuri sau criterii de natură a determina acest cuantum. În sprijinul acestei soluții vin dispozițiile cuprinse la art.3 din nr.OG6/2007 potrivit cărora gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii astfel încât rezultă că stabilirea cuantumurilor sporurilor salariale solicitate în baza art.31 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, republicată revine în sarcina fiecărui ordonator principal de credite iar lipsa cuantumului în cuprinsul legii nu reprezintă un motiv pentru respingerea acțiunii și nici un impediment la executarea hotărârii, ordonatorul principal de credite având astfel obligația de a stabili cuantumul celor două suplimente.
Pe de altă parte instanța de recurs nu-și poate însuși motivarea reclamanților potrivit căreia cuantumul de 25 % este o creație a jurisprudenței întrucât hotărârea judecătorească trebuie să reflecte fidel dispozițiile legale pe care se întemeiază ori în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut cuantumul acestor drepturi salariale nici instanța nu le poate determina fără ca prin aceasta să se substituie astfel puterii legislative.
Aceasta nu împiedică însă menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe de admitere în parte a acțiunii reclamanților referitor la recunoașterea dreptului la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare pe perioada indicată în dispozitivul sentinței recurate pentru fiecare funcționar public în parte, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective pentru a se asigura astfel repararea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a neachitării la termen a drepturilor salariale cuvenite.
Ca o consecință a admiterii acestui petit în mod corect prima instanță a obligat pârâta să înscris sporurile respective în carnetele de muncă.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept și văzând și dispozițiile art.312 alin.1 teza II-a Cod procedură civilă, instanța urmează a respinge ca neîntemeiate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMLELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtul Consiliul Local al Municipiului A-Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară A precum și de reclamanții, -, A, -, -, A, -A și a intervenienților și împotriva sentinței civile nr.713/22.10.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 5.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.-19.05.2009
Tehored.-28.05.2009/2 ex.
Prima instanță Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Ionel Barbă, Adina Pokker