Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 686/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 686/ Dosar nr-
Sedința publică din 27 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Silviu Gabriel Barbu judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Mirena Radu
- - - - JUDECĂTOR 3: Clara
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 294/12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 20 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 27 octombrie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.294/12.03.2009 a Tribunalului Covasnas -au dispus următoarele: s-a respins acțiunea formulată de reclamanții, și împotriva pârâților Primarul comunei, Consiliul local al comunei și Comuna pentru plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de câte 25% din salariul de bază; s-a respins în fond cererea de intervenție formulată de intervenientul pentru aceleași pretenții; fără cheltuieli de judecată
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, reclamanții și intervenientul au solicitat drepturile în calitatea lor de funcționari publici în cadrul Primăriei comunei.
Conform art. 31 din Legea nr 188/1999 -republicata în anul 2007- pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază; sporul pentru vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prin același articol, la alin.3 se prevede că "salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici"
Norma referitoare la compunerea salariului a fost introdusă prima dată prin art.29 al Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.
În perioada 2004 - 2006 aplicarea prevederilor referitoare la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare au fost suspendate prin art.44 din OUG nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, aprobată prin Legea nr.75/2005, art.48 din OG nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.417/2006.
În Legea nr.251/2006, la art.XIII s- prevăzut că "prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilorart. 29,56,57,58^1și aleart. 60^1alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007".
De asemenea, art.3 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșteri salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 prevede că "gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobat de lege".
De principiu, suspendarea acordării suplimentului postului si a suplimentului corespunzător treptei de salarizare prin actele normative sus menționate contravine prevederilor art.41 și prevederilor art.53 alin.2 din Constituția României care limitează restrângerea exercițiului unor drepturi doar la situații în care această măsură se impune într-o societate democratică, fiind necesar ca măsura să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului.
Sub acest aspect, actele normative prin care s-a suspendat acordarea suplimentului postului si a suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru funcționarii publici contravin dispozițiilor constituționale menționate care de altfel prevăd posibilitatea restrângerii unor drepturi și nu a suspendării lor.
Trebuie precizat că prevederile art.15 alin.2 din Constituție consacră principiul neretroactivității legii civile și prin urmare, unui drept deja câștigat nu i se pot aduce îngrădiri prin acte normative ulterioare.
Pe de altă parte, actele normative menționate nu prevăd desființarea dreptului la acordarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare ci doar suspendarea exercițiului acestuia, ceea ce nu echivalează cu înlăturarea dreptului respectiv. Suspendarea exercițiului dreptului nu poate suprima un drept recunoscut de lege deoarece ar contraveni dispozițiilor constituționale precum și Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale conform cărora, nu se poate aduce atingere sau îngrădiri unui drept deja câștigat.
Instanța a mai reținut că suspendarea aplicării unor dispoziții dintr-un act normativ, în speță a dispozițiilor art.29 alin. 1 lit. c si d din Legea nr.188/1999 (devenit art 31 în forma republicată a legii), nu echivalează cu abrogarea acestora, respectiv cu suprimarea dreptului subiectiv recunoscut prin aceste prevederi legale.
În fine, mai trebuie arătat că dispozițiile art.38 din Codul muncii prevăd în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Este evident din cele expuse mai sus că dreptul ca atare, la plata suplimentului postului și al treptei de salarizare, subzistă.
Prin suspendarea repetată, Guvernul a încălcat normele constituționale și cele ale codului muncii.
În actele normative prin care s-a dispus suspendarea acordării drepturilor de natură salarială, nu s- dat nici o explicație și nu s-a făcut nici o referire la situația care ar fi impus- Ca urmare, nu putem trage o altă concluzie decât aceea că Guvernul a urmărit practic să aducă atingere însăși existenței dreptului.
Conduita Guvernului poate fi apreciată în acest context ca fiind puțin responsabilă și de natură a aduce o atingere serioasă principiului încrederii în statul de drept, principiu care impune aplicarea efectivă actelor normative adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricăror tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive cu consecința obstacolării titularilor drepturilor de a se bucura efectiv de acestea.
Cu toate considerentele mai sus menționate, în ce privește acordarea suplimentului postului și al treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază - pe perioada suspendării acestor drepturi și ulterior, cu începere de la 01.01.2007 - instanța a fost pusă în situația de analiza în ce măsură procentul solicitat de reclamanți, de 25%, este fondat sau nu.
Deși a fost legiferat ca parte componentă salariului funcționarilor publici, suplimentul postului și al treptei de salarizare nu fost cuantificat (calculat) în nici una din legile ori ordonanțele de completare și modificare a Legii nr.188/1999.
Pentru a fi posibilă cuantificarea este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.29 alin.1 lit.c și d (actualmente art.31) din Legea nr.188/1999, atribuție care revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor legii.
De principiu, obligarea Guvernului la promovarea unui act normativ cu forță juridică, în sensul menționat, nu este posibilă.
Sub acest aspect, astfel cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal (Decizia nr.1257 din 28.02.2007, în Jurisprudența Secției pe anul 2007 - semestrul I, p. 17-20), este inadmisibilă în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004, cerere de chemare în judecată a Guvernului pentru emiterea unui act normativ cu conținut special.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, acordarea acestor drepturi ar presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, cuantificarea de către instanță - indiferent de criteriile abordate- ar reprezenta nesocotire a Deciziei nr.820/2008 a Curții constituționale.
Prin decizia respectivă - cu toate că a fost pronunțată într-o altă materie - s-a reținut în mod expres că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative"
Decizia curții constituționale este obligatorie potrivit art.31 din Legea nr.47/1992 republicată.
Prin decizie se stabilește o regulă de principiu și anume aceea că instanța nu are competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Împrejurarea că practica instanțelor este neuniformă și că unele instanțe au dispus plata efectivă a unor astfel de drepturi nu poate constitui un temei de drept al acestei acțiuni. Sub acest aspect, în practica judiciară, în afară de considerațiunile generale privind încălcarea normelor constituționale și cele ale codului muncii - care de altfel sunt adevărate - nu s-a adus nici o precizare la modul în care suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare au fost cuantificate la procentul de 25%.
În speță nu se poate face analogie nici cu situația litigiilor având ca obiect plata primelor de vacanță deoarece există o deosebire fundamentală. Astfel, în cazul acordării primei de concediu, dispozițiile Legii nr.188/1999 sunt fără echivoc: "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Ca o concluzie, față de cele expuse, instanța a reținut că fără existența unui act normativ, dat de legiuitor ori de Guvern, ori a uni act administrativ dat de ordonatorul de credit prin care să se cuantifice drepturile salariale pretinse, acordarea suplimentului postului și al suplimentului treptei de salarizare de 25% din salariul de bază nu poate fi dispusă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, solicitând modificarea sentinței atacate și admiterea acțiunii în sensul obligării pârâților la plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariul de bază fiecare, potrivit perioadelor consemnate în tabelul centralizator anexat acțiunii introductive, precum și în continuare, inclusiv actualizarea sumelor rezultate cu indicele de inflație și dobânda legală până la data efectivă a plății. În motivarea recursului, recurenții reclamanți au arătat, în esență, că Legea nr.188/1999 republicată privind statutul funcționarilor publici prevede cele două suplimente salariale în art.31 (fostul art.29), astfel că acestea ar trebui să le fie acordate, legea trebuind să fie interpretată în sensul în care produce efecte juridice, nu în sensul în care nu produce efecte juridice.
Intimații pârâți nu au formulat întâmpinare și nici concluzii scrise în cauză.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor art.304 ind.1 pr.civ. precum și prin prisma motivelor de recurs, instanța de recurs constată că recursul declarat de reclamanți este fondat și urmează a fi admis în parte, în sensul de a recunoaște recurenților reclamanți dreptul la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, izvorâte din calitatea acestora de funcționari publici, potrivit prevederilor art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 republicată.
Astfel, instanța de recurs constată că dreptul la acțiune al reclamanților intimați subzistă câtă vreme prin acte normative succesive a fost suspendat. Prin art.44 din OUG nr.92/2004 și OUG nr.2/2006 s-a suspendat numai executarea dreptului la cele două categorii de suplimente salariale, fără să se înlăture existența acestora. Suspendarea dreptului nu poate echivala cu eliminarea, abrogarea, anularea dreptului consacrat prin lege anterior, suspendarea exercițiului dreptului nu poate conduce la suprimarea dreptului însuși, deoarece ar însemna că voința reală a legiuitorului ar fi extinsă și asupra unei situații pe care acesta nu a avut-o în vedere, încălcând principiul legalității, cu atât mai mult cu cât actele normative prin care a fost dispusă suspendarea acordării celor două suplimente salariale nu mai sunt în vigoare; de altfel, suspendarea aplicării unor dispoziții legale se poate dispune numai cu respectarea cerințelor impuse de art.56 și art.64 din Legea nr.24/2000. OUG nr.92/2004, nefiind în prezent în vigoare și prin natura sa de ordonanță cu aplicare temporară, poate fi criticată pentru neconstituționalitate de către instanțele de judecată, fără a mai fi necesar filtrul controlului posterior de constituționalitate pe care îl exercită Curtea Constituțională potrivit art. 146 lit.d din Constituția României. De asemenea, instanța de recurs constată că în cauză sunt incidente și dispozițiile art.38 din Codul muncii, potrivit cărora drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, acestea fiind protejate de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Recursul declarat de reclamanți este întemeiat, în sensul că acțiunea acestora trebuia admisă în parte, numai în privința recunoașterii dreptului reclamantelor la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare ca părți componente ale salariului, potrivit dispozițiilor art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999 republicată și modificată. Instanța de recurs constată că dreptul reclamantelor la cele două suplimente salariale este un drept actual, prevăzut expres, neechivoc, în art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999 republicată privind statutul funcționarilor publici, cu atât mai mult cu cât această lege este în vigoare și are acest conținut normativ pentru art.31 lit. c și
Legea nr.188/1999 republicată și modificată prevede, însă, în cuprinsul art.31 alin.3 că "salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile Legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici". Instanța constată că această din urmă lege, de stabilire a sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, nu este în vigoare. În materia salarizării efective a funcționarilor publici este în vigoare în prezent un alt act normativ cu putere de lege, anume OG nr.6/2007 care "reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare" (art.1). În economia OG nr.6/2007 nu există nicio reglementare explicită pentru acordarea, plata efectivă a suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, astfel încât, deși aceste două componente salariale sunt prevăzute de plano în Legea privind statutul funcționarilor publici ca fiind părți ale salariului unui funcționar public, totuși ele nu pot fi acordate efectiv de către instanța de judecată, în sensul ca instanța de judecată nu poate să oblige angajatorul pârât în cauză la plata către funcționarii publici reclamanți a acestor două suplimente salariale, din moment ce cele două sporuri revendicate nu se regăsesc în legea de salarizare în vigoare, anume OG nr.6/2007.
În cauză sunt incidente dispozițiile art.41 alin.2 din Constituția României, care garantează dreptul salariaților la măsuri de protecție socială în diferite domenii și în alte situații prevăzute de lege, cum este și cazul funcționarilor publici, unde legiuitorul a prevăzut expres acordarea celor două categorii de sporuri menționate în acțiunea introductivă, precum și incidența art.15 alin.1 și 2 din Constituție privind principiul activității legii, respectiv neretroactivitatea legii, astfel încât un drept consacrat prin lege trebuie respectat de autoritățile statale, trebuie pusă în viață norma juridică cu putere de lege care a consacrat acel drept sau drepturi, pentru a se respecta principiul activității legii și cel al securității juridice.
Însă, instanța de judecată nu are abilitarea constituțională de a dispune în sectorul rezervat altor puteri publice, fiind imperativă respectarea principiului separației puterilor în stat, potrivit art.1 alin.4 din Constituție, precum și cel de respectare a competențelor autonome și exclusive ale celorlalte puteri constituționale. Însă recunoașterea unor drepturi de natură salarială ce sunt expres reglementate de o lege în vigoare intră în atribuțiile constituționale explicite ale instanțelor de judecată, prevederea plății efective și stabilirea cuantumului acestor drepturi de natură salarială fiind atributul altor autorități publice (legislativ, executiv). Instanța de recurs nu poate admite acțiunea reclamanților în întregime, neputând acorda cele două suplimente salariale și, de asemenea, neputând stabili un cuantum pentru acestea, câtă vreme legea tace în această privință.
În consecință, recursul declarat de reclamanți urmează a fi admis în parte, iar sentința atacată va fi modificată și acțiunea reclamanților va fi admisă în parte în sensul că instanța de recurs va constata dreptul reclamanților la un salariu compus și din suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare corespunzător art.31 lit. c și d din Legea nr.188/1999 republicată și modificată.
Cu opinia separată a unui membru al completului de recurs.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod pr.civ.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de recurenții reclamanți, împotriva sentinței civile nr. 294/12.03.2009 pronunțată de Tribunalul Covasna, pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâții Primarul Comunei, Consiliul Local al Comunei, Comuna prin Primar și, în consecință,
Constată că reclamanții au dreptul la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare prevăzut de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 republicată.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 octombrie 2009.
Președinte Judecător
- - - - -
Cu opinie separată, în sensul admiterii recursului declarat de reclamanți și modificării sentinței atacate, cu consecința admiterii în parte a acțiunii reclamanților și obligarea pârâților la plata către reclamanți a suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare, începând cu data nașterii și până la data încetării raporturilor de muncă între reclamanți și pârâți, respingând solicitarea reclamanților privind acordarea celor două suplimente în cuantum de 25% din salariul de bază pentru fiecare în parte.
Judecător,
- -
Grefier,
Opinie separată:
Conform prevederilor art.31, alin.1 din Legea nr.188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Dispoziția legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art. 44 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Prin Ordonanța Guvernului nr.2/2006, au fost suspendate prevederile art.29, alin.1, lit.c și lit.d din Legea nr.188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.
Prin modificarea adusă Legii nr.188/1999 prin Legea nr.251/2006, lit."d" a aliniatului 1 al art.29, care prevedea suplimentul corespunzător gradului, a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Prin Ordonanța Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Conform art.1, alin.2 din Ordonanța Guvernului nr.6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31, alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată.
Ordonanța Guvernului nr.6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că prevederile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii nr.188/1999, republicată.
Se reține că, în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamanților, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din Ordonanța Guvernului nr.6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
Art.37, alin.3 teza ultimă din Ordonanța Guvernului nr.6/2007, prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, se constată că în speță sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea nr.30/18 mai 1994.
Potrivit art.11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Garantarea drepturilor consacrate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului presupune, atât respectarea acestora de către autoritățile naționale, cât și înlăturarea consecințelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor și se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.
Primul judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile privitoare la protecția drepturilor omului care au aplicabilitate directă în dreptul intern.
Articolul 1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a arătat prin jurisprudența sa constantă că noțiunea de "bun" se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit sa le dobândească.
Anterior a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două sporuri au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamanții ar fi putut să aibă în patrimoniul lor în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamanții au fost privați de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit ă-l dobândească în mod efectiv.
În consecință prin neacordarea în fapt a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art.1 din Primul protocol adițional.
În baza art.11 și art.20 din Constituția României, au prioritate reglementările internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art.31, alin.1, lit.c și lit.d din egea nr.188/1999 republicată, se circumscrie și încălcării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil, în sensul consacrat prin jurisprudența Curții Europeana a Drepturilor Omului.
În concepția jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 și art.6 din Convenție, dacă au poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Partea a doua a articolului 1 din Protocolul nr.1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea sa fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În cauza dedusă judecății, niciuna dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește. Este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
Reclamanții au avut o speranță legitimă, consacrată de însuși legiuitorul român privind plata celor două suplimente salariale, aceștia fiind titularii unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de art.1 din Protocolul nr.1, dreptul lor la a primi sporuri având o bază legală.
legitimă a reclamanților s-a întemeiat pe prevederile art.31, alin.1, lit.c și lit.d din Legea nr.188/1999, așa încât ea nu poate fi apreciată ca fiind o simplă speranță, între cele două noțiuni existând o diferențiere consacrată de asemenea în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Pentru considerentele arătate, am opinat în sensul admiterii recursului declarat de reclamanți și modificării sentinței atacate cu consecința admiterii în parte a acțiunii reclamanților și obligării pârâților la plata către aceștia a suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare începând cu data nașterii și până la data încetării raporturilor de serviciu între reclamanți și pârâți.
Față de neindicarea cuantumului sporurilor, se va reține că prevederea legală nu stabilește cuantumul acestora, iar instanța nu poate adăuga la lege și nici stabili un procent prin analogie (a se vedea și dispozițiile Deciziei nr.820/2008 a Curții Constituționale).
Reclamanții au formulat o acțiune în realizarea dreptului iar nu în constatare. Astfel, potrivit art. 129 alin.6 judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Lipsa cuantumului pentru aceste sporuri nu justifică neacordarea acestora.
Judecător,
- -
Red./27.11.2009
Red.Op.//10.12.2009
Dact./4.12.2009/17 ex.
Jud.Fond:
Președinte:Silviu Gabriel BarbuJudecători:Silviu Gabriel Barbu, Mirena Radu, Clara
