Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 69/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 69
Ședința publică din data de 11 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Eugenia Ion
JUDECĂTOR 2: Cristina Petrovici
JUDECĂTOR 3: Monica Niculescu
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta - reclamantă - împotriva sentinței civile nr. 1428 din data de 8.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr-, in contradictoriu cu intimata - pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE EVIDENȚA PERSOANELOR A MUNICIPIULUI.
La apelul nominal făcut in ședință publică a răspuns recurenta - reclamantă -, reprezentată de avocat cu delegație la dosar, lipsind intimata - pârâtă Direcția Generală de Evidența Persoanelor a Municipiului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după:
Nemaifiind cereri de formulat, sau excepții de invocat, Curtea constată cauza in stare de judecată acordând cuvântul pe recurs.
Recurenta - reclamantă, prin avocat, solicită admiterea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 1428 din data de 8.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr-, casarea acesteia și prin rejudecarea cauzei să se dispună admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. -.04.2009 a Tribunalului București, a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE EVIDENȚA PERSOANELOR A MUNICIPIULUI, acțiune având ca obiect:
- obligarea acestuia din urmă să achite reclamantei drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 01.09.2006 - 29.01.2007, sume actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la plata efectivă, precum și la plata în continuare a acestor suplimente,
- obligarea pârâtei să-i elibereze o adeverință de salariat cu mențiunea acordării suplimentelor solicitate mai sus sub sancțiunea amenzii civile prevăzută de art. 5803alin. 1.pr.civ. în cuantumul său maximal și a plății de daune interese de 20 lei pe zi de întârziere până la executarea acestei obligații,
cu cheltuieli de judecată.
Totodată a fost respinsă excepția prematurității acțiunii.
În motivarea sentinței sale, tribunalul a reținut că drepturile solicitate de reclamantă, menționate ca atare în art. 31 din Legea nr. 188/199 (fostul art. 29), nu sunt reglementate și definite, astfel că drepturile reclamantei nu pot fi cuantificate și prin urmare nu îi pot fi acordate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta -, solicitând casarea ei și, urmare a rejudecării cauzei, admiterea acțiunii lui astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului său, reclamanta recurentă a arătat că instanța de fond, în mod eronat, s-a mărginit la a afirma că drepturile solicitate de ea nu ar fi reglementate și definite. Având în vedere prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d (în prezent art. 31) din Legea nr. 188/1999, reclamanta are dreptul să primească, prin efectul legii, cele două suplimente, chiar dacă prin ordonanțe de urgență, acordarea dreptului a fost suspendată temporar.
Motivarea instanței de fond, arată recurenta, în sensul că nu există niciun act normativ care să prevadă cuantumul suplimentelor sau criteriile pentru acordarea acestor beneficii reprezintă o denegare de dreptate.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de1 ianuarie 2010, intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE EVIDENȚA PERSOANELOR A MUNICIPIULUI B a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând caracterul legal al soluției tribunalului, întrucât în prezent nu există bază legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea celor două suplimente.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului treptei, acordarea acestor drepturi presupune pe de o parte obligația angajatorului la plata unei sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte eventuala cuantificare de către instanță în raport de diverse criterii reprezintă o nesocotire a nenumăratelor decizii ale Curții Constituționale, potrivit cărora "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit disp. art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
1. Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, care trebuie citit, în vederea interpretării, în integralitatea sa,
"(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
(2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
(3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
2. Pentru început trebuie subliniat că, din economia acestui text, reiese că alin. 1 nu face altceva decât să stabilească elementele din care se compune salariul funcționarilor publici, text care - citit împreună cu alin. 3 (care folosește, de asemenea, indicativul prezent) - induce concluzia că acestea vor fi elementele componente ale salariului funcționarilor publici din viitoarea lege privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Din înseși denumirile legiuitorului, suplimentul postului, respectiv suplimentul corespunzător treptei de salarizare, reiese că acestea se vor acorda în considerarea specificului fiecărui post, sub diferite forme (nu rezultă de nicăieri că urmează a fi stabilit procentual).
De altminteri, nici reclamanta nu este în măsură a indica nici temeiul procentului solicitat (nici măcar de ce e procent și nu, spre pildă, sumă fixă), nici de ce este privit ca un "spor", nici ce anume criterii trebuie avute în vedere la acordarea lui, mai exact ce anume acoperă acest supliment al postului, respectiv supliment corespunzător treptei de salarizare.
3. Prin urmare, instanța de recurs consideră că pretinsul drept de creanță al reclamantei nu poate fi privit ca o "valoare patrimonială" care să constituie un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu doar pentru că nu are o configurație juridică care că constituie o bază suficientă în dreptul intern, dar mai ales pentru că, așa cum s-a subliniat, menționarea celor două componente ale salariului funcționarilor publici urmează a constitui elemente ale viitoare salarizări unice.
Această viitoare reglementare le va și defini, va menționa ce anume acoperă fiecare, cui se acordă, în ce limite și în considerarea căror criterii.
Spre pildă, în diversele proiecte ale viitoarei legi unice de salarizare a funcționarilor publici, suplimentul postului se determină în funcție de complexitatea, importanța și atribuțiile postului, de competențele necesare pentru ocuparea acestuia și responsabilitățile funcționarului public care ocupă postul, de clasificarea funcției publice, de categoria funcției publice, precum și de condițiile specifice prevăzute pentru ocuparea funcției publice, iarsuplimentul corespunzător treptei de salarizarecuantifică diferențierea funcționarilor publici în considerarea performanței profesionale individuale și a vechimii în treapta de salarizare. În fapt, suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie diferența dintre diferitele trepte de salarizare, proiectul de lege stabilind condițiile în care se face avansarea în treapta superioară, mai exact în funcție de vechimea în treapta din care se avansează coroborată cu calificativul de cel puțin "bine" la evaluarea performanței individuale.
4. Or, toate aceste lipsuri ale actualei reglementări fac ca aceasta să nu fie suficient de conturată juridic pentru a constitui un "bun" în înțelesul art. 1 din protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar această lipsă de configurație juridică se datorează, așa cum s-a arătat opticii legiuitorului, de a cuantifica aceste elemente în componența salariului funcționarilor publici în viitoarea lege unică de salarizare.
5. Ca o argumentare suplimentară în ceea ce privește exclusiv suplimentul corespunzător treptei de salarizare, Curtea observă că acesta se regăsește, pentru întreaga perioadă de referință, ca element component al salariului funcționarilor publici, așa cum se va arăta mai jos, chiar dacă nu este denumit expressis verbis astfel.
Potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, în forma în vigoare la momentul adoptării ei, "(1) Fiecare clasă se împarte în trei trepte. Structura ierarhică a treptelor este următoarea: treapta a 3-a, treapta a 2-a și treapta 1, ca nivel maxim.
(2) Fiecare treaptă corespunde unui nivel al salariului de bază din grila de salarizare".
Prin OUG nr. 82/2000 cele două alineate ale art. 12 au devenit art. 11 și 12 ale legii, astfel "iecare clasă se împarte în trei grade. Structura ierarhică a gradelor este următoarea: gradul 3, gradul 2 și gradul 1, ca nivel maxim", art. 12 stabilind că "Fiecare grad corespunde unui nivel al salariului de bază din grila de salarizare".
Prin urmare, la acel moment, gradul reprezenta nivelul de salarizare care anterior a fost treapta de salarizare, după cum s-a arătat mai sus.
În considerarea acestei reglementări, însăși Legea nr. 161/2003 rivind p. unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, care - prin Titlul IIIReglementări privind funcția publică și funcționarii publici- a introdus următoare formă a art. 29:
"(1) Pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul gradului.
(2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
(3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Aceeași Lege nr. 161/2003 a structurat astfel, în art. 14, funcțiile publice de execuție: "Funcțiile publice de execuție sunt structurate pe grade profesionale, după cum urmează:
a) superior, ca nivel maxim;
b) principal;
c) asistent;
d) debutant".
Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici a reformulat textul art. 29 alin. 1 lit. ca"suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Or, acest supliment corespunzător treptei de salarizare nu reprezintă altceva decât diferența de salariu dintre un funcționar public aflat în aceeași categorie, având același grad și aceeași clasă, dar pe trepte diferite de salarizare, adică plusul la salariu obținut de funcționarul aflat într-o treaptă superioară de salarizare.
Această diferență, acest supliment corespunzător treptei de salarizare a fost acordat reclamantei în întreaga perioadă de referință, în considerarea reglementării exprese din diferitele acte normative care au reglementat în timp salarizarea funcționarilor publici, în suplinirea lipsei preconizatei și mult așteptatei legi unice de salarizare.
Instanța va examina reglementările incidente în materia salarizării de la momentul adoptării reglementării în discuție, recte 01.01.2004.
OUG nr. 192/2002 este actul normativ care a reglementat salarizarea funcționarilor publici în anul 2004, ca prim an al perioadei de referință în prezenta cauză.
Legea nr. 188/1999 la momentul adoptării OUG nr. 192/2002 prevedea în art. 11 că "iecare clasă se împarte în trei grade. Structura ierarhică a gradelor este următoarea: gradul 3, gradul 2 și gradul 1, ca nivel maxim", iar potrivit art. 1 "fiecare grad corespunde unui nivel al salariului de bază din grila de salarizare".
De asemenea, art. 29 alin. 1 din aceeași lege arăta, la vremea aceea, astfel:
"Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d)suplimentul gradului".
Or, OUG nr. 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici prevedea în art. 5 alin. 2 și 3 următoarele:
"(2) În cadrul fiecărei categorii salariile de bază se diferențiază pe 3 clase, iar în cadrul acestora pe 3 grade, astfel încât să se asigure posibilitatea diferențierii salariilor de bază individuale în raport cu nivelul pregătirii profesionale a fiecărei persoane și cu experiența acesteia în activitate.
(3) În cadrul fiecărei clase diferențierea salariilor de bază se face pe un număr de 3 grade, asigurându-se diferențierea salariilor de bază individuale atât în raport cu condițiile prevăzute de lege pentru avansarea în grad, cât și cu calitățile personale dovedite în activitate".
Din lecturarea anexelor la ordonanță se poate observa cu ușurință că suplimentul gradului 1 pentru funcția de consilier, categoria a, clasa 1 (cu salariu de bază de 8.470.000 lei) în raport de gradul inferior, adică 2, al aceleiași funcții de consilier, categoria a, clasa 1 (cu salariu de bază de 7.405.000 de lei) este de 1.065.000 de lei (anexa 2 b - paratul propriu al ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, al casei naționale de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, al inspecției muncii, al casei naționale de asigurări de sănătate și al agenției naționale pentru ocuparea forței de muncă).
OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005 prevede în art. 5 alin. 1 că "Pentru fiecare grad profesional al funcției publice de execuție se stabilesc trei trepte de salarizare, potrivit anexelor nr. I - IV".
Din lecturarea anexelor se poate observa cu ușurință că, spre pildă,suplimentulcorespunzător treptei de salarizare 2 pentru funcția publică de consilier, expert, inspector, consilier juridic, clasa 1, grad profesional superior (cu salariu de bază de 9.823.000 de lei) în raport de treapta de salarizare inferioară, adică 3, aceleiași funcții publice de consilier, expert, inspector, consilier juridic, clasa 1, grad profesional superior (cu salariu de bază de 8.536.000 de lei) este de1.287.000 de lei(anexa 4 Bao rdonanței).
La fel, spre pildă,suplimentulcorespunzător treptei de salarizare 1 pentru funcția publică de auditor, clasa 1, grad profesional principal (cu salariu de bază de 7.608.000 de lei) în raport de treapta de salarizare inferioară, adică 2, aceleiași funcții publice de auditor, clasa 1, grad profesional principal (cu salariu de bază de 6.746.000 de lei) este de862.000 de lei(anexa 4 Bao rdonanței).
Următoarele acte normative, recte OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006șiOG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publicipână la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, acest din urmă act normativ reglementând și în momentul de față salarizarea funcționarilor publici (doar reglementările privind creșterile salariale rezumându-se doar la anul 2007), au păstrat exact aceeași optică de abordare, aceeași politică de salarizare, menținând treapta de salarizare ca element de diferențiere între funcții publice de aceeași categorie, aceeași clasă și același grad.
Curtea va exemplifica, în reglementarea OG nr. 6/2007, după cum urmează:
Suplimentulcorespunzător treptei de salarizare 2 pentru funcția publică de referent, clasa III, grad profesional asistent (cu salariu de bază la 01.01.2008 de 580 de lei) în raport de treapta de salarizare inferioară, adică 3, aceleiași funcții publice de referent, clasa III, grad profesional asistent (cu salariu de bază la 01.01.2008 de 561 de lei) este de19 lei(anexa 2 Bao rdonanței -Aparatul propriu al ministerelor, al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, al Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, al Inspecției, al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă).
La fel, spre pildă,suplimentulcorespunzător treptei de salarizare 1 pentru funcția publică de referent de specialitate, clasa II, grad profesional superior (cu salariu de bază la 01.01.2008 de1496 de lei) în raport de treapta de salarizare inferioară, adică 2, aceleiași funcții publice de referent de specialitate, clasa II, grad profesional principal (cu salariu de bază la 01.01.2008 de 1214 de lei) este de282 de lei(anexa 3 Bao rdonanței -Aparatul propriu al prefecturilor, al instituțiilor subordonate autorităților sau instituțiilor publice centrale, al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor sau altor organe ale administrației publice centrale de specialitate din unitățile administrativ-teritoriale, al inspectoratelor teritoriale de muncă, al caselor de asigurări de sănătate județene și a municipiului B, al Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, al Casei de Asigurări de Sănătate a Ministerului Transporturilor, al caselor județene de pensii și a municipiului B, al agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă și a municipiului B, precum și din aparatul propriu al consiliilor județene).
Cât timp singura diferență între cele două categorii de funcții din fiecare exemplu este treapta de salarizare, suplimentul de salariu menționat nu poate constitui decât acea componentă a salariului funcționarului public care se regăsește menționată în Legea nr. 188/1999 la art. 31 alin. 1 lit. d, cu titlu de suplimentul corespunzător treptei de salarizare (care va fi, în viitoarea reglementare unică de salarizare a funcționarilor publici, o componentă distinctă de salariul de bază).
Întreaga redare de mai sus a situației suplimentului treptei de salarizare în mai sus pomenitele acte normative, chiar dacă acesta nu e reglementat cu acest titlu, subliniază o dată în plus că reglementarea art. 31 este una de principiu, consacrând reperele de cuantificare a salariilor funcționarilor publici într-o viitoare lege unică a salarizării.
A admite opinia reclamantei și, implicit, acțiunea acesteia, ar însemna ca instanța să creeze ea însăși și să aplice o nouă lege a salarizării, contravenind astfel principiului separației puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituție.
6. În același sens a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție, prinDecizia nr. 20 din 21 septembrie 2009, pronunțată în interesul legii, instanța supremă statuând următoarele: " În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, stabilesc că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
În lumina considerentelor expuse mai sus, Curtea apreciază sentința tribunalului ca legală și temeinică, astfel că - în temeiul disp. art. 312 alin. 1.pr.civ. - va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă - împotriva sentinței civile nr. 1428 din data de 8.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr-, in contradictoriu cu intimata - pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE EVIDENȚA PERSOANELOR A MUNICIPIULUI .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./dact.2 ex.MN/MN
Jud. fond
Președinte:Eugenia IonJudecători:Eugenia Ion, Cristina Petrovici, Monica Niculescu