Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 7/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 7
Ședința publică de la 11 Ianuarie 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Robert Emanoil Condurat JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
- - Judecător
- JUDECĂTOR 3: Costinel
Grefier:
***********
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâții AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚII PENTRU AGRICULTURĂ și CENTRUL JUDEȚEAN G AL AGENȚIEI DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚII PENTRU AGRICULTURĂ împotriva sentinței nr. 1894 din 28.09.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți ,.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursurile au fost formulate și motivate în termenul legal, de asemenea se arată că recurenții pârâți au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul d e procedură civilă.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
Deliberând,
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința nr. 1894 din 28.09.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și a respins acțiunea față de aceasta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-au respins ca nefondate excepțiile invocate de celelalte pârâte.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și respinge ca prescrisă cererile reclamanților, Chiria, pentru perioada anterioară datei de 25.05.2006.
S-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâtele Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură B, Centrul Județean G al Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale
Au fost obligate pârâtele și Centrul Județean G al să acorde reclamanților suplimentul postului și treptei de salarizare în procente de câte 25% fiecare, din salariul de bază, datorate pentru perioada 25.05.2006 - 28.09.2009, data pronunțării sentinței, după cum urmează: reclamanții, pentru perioada 25.05.2006 - 28.09.2009, reclamanta pentru perioada 17.07.2006 - 28.09.2009, reclamanta pentru perioada 17.07.2006 - 28.09.2009, reclamanta pentru perioada 17.07.2006 - 28.09.2009, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a respins cererea de acordarea a drepturilor solicitate pentru viitor.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
În exercițiul dispozițiilor art. 137 al. 1 Cod pr. civilă tribunalul s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor invocate, după cum urmează:
În raport de data sesizării instanței cu cererea dedusă judecății, respectiv 25 mai 2009, tribunalul a constatat că reclamanții au solicitat acordarea drepturilor bănești în expresia celor două suplimente începând cu 2.05.2006, ori aceste drepturi au caracter patrimonial.
Pârâtele, în conformitate cu art. 137al.1 Cod pr. civilă au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, raportat la dispozițiile imperative ale art. 3 și art. 7 din Decretul nr. 167/1958.
Potrivit art. 1 ce se coroborează cu textele de lege enunțate, dreptul la acțiune având un caracter patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege de trei ani, calculat de la data nașterii dreptului la acțiune.
Cum creanța reclamanților, Chiria, a devenit exigibilă în fiecare lună în momentul efectuării plății, iar reclamanții au investit instanța cu soluționarea prezentei cereri la 25.05.2009, se constată, din oficiu, că a intervenit prescripția cu privire la drepturile bănești pentru perioada anterioară datei de 25.05.2006, acestea fiind solicitate așadar după împlinirea termenului de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune soluționarea excepției prin calcularea termenului de prescripție de trei ani raportându-se la data de la care aceste persoane au devenit funcționari publici, așa cum rezultă din adeverințele depuse la dosar, filele nr.55, nr.56, nr.59, nr.60, nr.62, nr.63.
Ca urmare, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 25.05.2006, cu consecința respingerii cererii acestor reclamanți ca fiind prescrisă, cauza pe fondul ei a fost admisă, în parte, prin instituirea obligației de plată în sarcina pârâtelor a acordării suplimentelor aferente postului și treptei de salarizare.
Cu referire la excepția necompetenței materiale a instanței, tribunalul a reținut că aceasta este neîntemeiată, întrucât în speță sunt incidente dispozițiile legii speciale, respectiv ale Legii 188/1999 care stabilesc competența în sarcina instanțelor de contencios administrativ de la domiciliul reclamantului. Este adevărat că art.3 al.1 cod procedură civilă prevede că judecarea în primă instanță a proceselor și cererilor în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale se realizează de curțile de apel, normă legală ce se coroborează cu art.2 al.1 din Legea nr. 554/2004 dar în speță, obiectul cererii deduse judecății nu vizează anularea, modificarea sau obligarea la emiterea unui act administrativ generat de refuzul autorității publice, ci acordarea unor drepturi salariale restante ale funcționarilor publici. în judecată alături de instituția publică locală și a unor instituții centrale, respectiv a ordonatorilor de credite se impune și justifică doar pentru opozabilitatea sentinței și nu atrage în consecință aplicabilitatea normelor procedurale generale privitoare la competența materială a instanțelor judecătorești, în condițiile în care obiectul cererii nu se circumscrie art.1 din Legea nr.554/2004, ci unui raport juridic de muncă dintre angajat și angajator care urmărește însă executarea hotărârii judecătorești, prin punerea la dispoziție a fondurilor necesare de către ceilalți ordonatori de credite.
Privitor la lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Centrul Județean G, s-a reținut că actul normativ invocat, în speță OUG89/2007 nu are aplicabilitate raporturilor juridice deduse prezentei judecăți întrucât nu era în vigoare la data pentru care s-a solicitat plata respectivelor sporuri salariale, ordin ce a intrat în vigoare în anul 2008, pe de altă parte, această pârâtă justificând calitate procesuală pasivă cumulând atât calitatea de angajator cât și de ordonator terțiar de credite. Pentru aceleași argumente s-a respins și excepția invocată de pârâta I, B privitoare la lipsa calității procesuale pasive, fiind neîntemeiată în consecință și cererea referitoare la introducerea în cauză a Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Referitor la excepția prematurității, s-a apreciat că aceasta este nefondată întrucât deși art.31 al.1 din OG nr.6/2007 prevede că soluționarea contestațiilor cu privire la stabilirea salariilor de bază, a sporurilor, premiilor și altor drepturi este de competența ordonatorilor de credite, aceasta nu înlătură posibilitatea reclamanților de a sesiza direct instanța de contencios administrativ.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că eclamanții sunt angajați în funcția publică de execuție în cadrul Centrului Local Novaci al Centrului Județean G al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și drepturile solicitate au fost inițial reglementate prin Legea nr. 188/1999 în art. 29 al.1 lit. c și d, cu 1 ianuarie 2007 în temeiul art. I pct. 30 și art. XIII din Legea nr. 251/2006. art. 29 lit. d devenind "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
În forma actuală, republicată a Legii nr. 188/1999, art. 29 devenit art. 31, pentru activitatea desfășurată salariații publici având dreptul la un salariu care se compune din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului, fără ca cele din lit. c și d să fie cuantificate.
Conform art. 44 din OUG 92/2004, aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 188 R, cu modificările ulterioare a fost suspendată și în baza art. 48 din OG 2/2006, începând cu 23 ianuarie 2006, s-a suspendat aplicarea acelorași dispoziții până la 31 dec. 2006.
Având în vedere prevederile textului enunțat - art. 29 al. 1 lit. c și d (în prezent art.31) din Legea nr. 188/1999 funcționarii publici au dreptul să primească prin efectul legii suplimentul postului și cel al gradului, chiar dacă prin ordonanțe de urgențe acordarea dreptului a fost suspendată temporar. Dreptul subzistă deci și după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Obligativitatea plății, după încetarea suspendării rezultă și din principul general constituțional prevăzut în art. 1 al. 5 din Constituție conform căruia în România respectarea Constituției, a supremației legilor este obligatorie întrucât în ipoteza contrarie drepturile bănești ar rămâne o simplă ficțiune și aceasta ar echivala înlăturării lor, ori în speță drepturile fac parte din categoria celor reglementate în privința muncii și protecției sociale, conform art. 41 din Constituție, ele fiind suspendate și nu înlăturate.
Pe de altă parte, drepturile prev. în art. 29 din Legea nr. 188/1999 trebuie să fie acordate reclamanților întrucât legea produce efecte de la data publicării ei în Monitorul Oficial și până la abrogare, printr-un act normativ cu putere identică.
Conform art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, suspendarea are durată determinată, iar la expirarea duratei de suspendare dispoziția afectată reintră de drept în vigoare.
S-a reținut că prin OG 6 din 24 ianuarie 2007 s-au reglementat drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al Legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, suplimentul postului și cel corespunzător treptei de salarizare făcând parte din noțiunea de sporuri (art. 31 al.1 din Legea nr. 188/1999, )
Dispozițiile acestui act normativ (OG 6/2007) nu au abrogat Legea nr. 188/1999, făcându-se mențiune în cuprinsul art. 48 că ordonanța se completează cu Legea nr. 188/1999.
Cu motivarea expusă, tribunalul a concluzionat că drepturile solicitate de reclamanți sunt componente ale salariului de bază al funcționarului public și refuzul plății acestora încalcă dispoz. art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, suspendarea succesivă a plății lor privându-i pe funcționarii publici de drepturile licite și legitime dobândite prin efectul legii.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 și art.1 din Protocolul adițional, s-a admis în parte acțiunea și obligate pârâtele să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, fiecare în cuantum de câte 25% la salariul de bază, începând cu data încadrării, data de la care se solicită plata drepturilor - 28.09.2009 - data pronunțării sentinței, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective. La pronunțarea prezentei sentințe s-a avut în vedere și poziția procesuală a pârâtelor, care au formulat în prezenta cauză cereri și apărări în condițiile art. 115 Cod pr. civilă.
În ceea ce privește stabilirea procentului, instanța a avut în vedere faptul că legiuitorul a stabilit aceste două suplimente ca fiind cuvenite conform dispozițiilor Legii nr. 161/2003 care a modificat art. 31 din Legea nr. 188/1999, astfel că în favoarea reclamantei s-a născut legitimă privind dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporuri pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Nu s-a pus în discuție încălcarea sau crearea unor norme cu putere de lege, ci recunoașterea drepturilor reglementate în forma expusă, în condițiile în care până în prezent, legiuitorul nu a făcut posibilă cuantificarea acestor două suplimente ca părți componente ale salariului reclamantei. Se apreciază că a nu determina și implicit a nu soluționa cererea în condițiile în care a fost formulată, echivalează cu încălcarea dreptului de acces la justiție și la un proces echitabil, raportat la faptul că orice persoană are dreptul de accede la o instanță, drept care include și obținerea unei hotărâri judecătorești ce poate fi pusă în executare întrucât ultima etapă și cea mai importantă a unui proces îl reprezintă executarea hotărârii judecătorești.
Faptul că reclamanții nu au putut beneficia de drepturile prevăzute de legiuitor, acest aspect relevă că unica bază de reținut este acordarea acestor suplimente în procentul solicitat prin cererea de chemare în judecată, pentru acordarea unei satisfacții echitabile.
De altfel, drepturile prevăzute prin art.31 din Legea nr.118/1999 sunt drepturi patrimoniale, reclamanții având o speranță legitimă, întărită și de dispozițiile art.31 alin.4 din aceeași lege în care este menționat că salariul funcționarilor publice se face conform dispozițiilor legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare al acestora, iar după cinci ani nu a fost elaborată o astfel de lege (rămânând doar la nivel de proiect ce nu a fost promovat), care ar fi determinat punerea în aplicare cu o claritate și o coerență rezonabile, pentru a se evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea subiectelor de drept, în cazul de față al funcționarilor publici.
Prevederile art.3 din codul civil arată că judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevedea sau că este neîndestulătore este susceptibil de denegare de dreptate, așa încât judecătorul nu va putea respinge acțiunea pe motiv că dreptul consacrat într-o lege nu a căpătat o reglementare suficient de clară, respectiv cuantificarea acestora în procent sau sumă fixă.
Neprevederea în continuare a modalității de calcul a acestor drepturi recunoscute și garantate nu poate înlătura existența lui pentru că s-ar contraveni disp.art.53 din Constituție privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu există, pentru care exercițiului lui fie a fost suspendat, fie nu a fost cuantificat, iar nu înlăturat.
a contrario, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularul drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculat de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege, conform principiului securității juridice.
Referitor la cererea pentru acordarea drepturilor pentru viitor, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât creanța nu este certă lichidă și exigibilă, acordarea sumelor depinzând de păstrarea calității de funcționar public de către reclamanți și de evoluția cadrului legislativ în materia salarizării acestora.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recursuri pârâții AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚII PENTRU AGRICULTURĂ și CENTRUL JUDEȚEAN G AL AGENȚIEI DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚII PENTRU AGRICULTURĂ, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursurilor s-a arătat că sunt incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 Cod pr. civilă, prima instanță pronunțând o hotărâre cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, sentința fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
S-a susținut, în ceea ce privește cuantificarea suplimentelor solicitate de reclamantă, că nu este posibilă negocierea individuală privind sporurile salariale, iar actul normativ care să prevadă un sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici nu este în vigoare la această dată, astfel că solicitarea reclamantei ca instanțele judecătorești să reglementeze o omisiune legislativă ar echivala cu transformarea puterii judecătorești într-un legislator pozitiv, ceea ce contravine dispozițiilor art. 61 din Constituție.
Recurenții pârâți au solicitat admiterea recursurilor formulate, modificarea sentinței pronunțate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând recursurile formulate de pârâți, Curtea le găsește fondate, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamanții au calitatea de funcționari publici, fiind salarizați în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamanții în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanții sunt în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamanților privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamanți nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanții nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
De altminteri, prin decizia nr. 20/2009 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursurile formulate de pârâta pârâții AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚII PENTRU AGRICULTURĂ și CENTRUL JUDEȚEAN G AL AGENȚIEI DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚII PENTRU AGRICULTURĂ și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de pârâții AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚII PENTRU AGRICULTURĂ și CENTRUL JUDEȚEAN G AL AGENȚIEI DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚII PENTRU AGRICULTURĂ împotriva sentinței nr. 1894 din 28.09.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți ,.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Ianuarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud. RC
Ex.2//18.01.2010
Jud. fond C
Președinte:Robert Emanoil ConduratJudecători:Robert Emanoil Condurat, Alina Răescu, Costinel
