Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 705/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr. 188/1999 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.705
Ședința publică din 09 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Morariu Adriana
JUDECĂTOR 2: Sas Remus
JUDECĂTOR 3: Nechifor Veta
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN S, cu sediul în municipiul S,- și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în municipiul S,-, județul S,împotriva sentinței nr. 224 din 12.02.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava -Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns consilier juridic pentru recurentul Inspectoratul de Poliție al Județului S și pentru reclamantul intimat Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual ( ) din cadrul - Biroul Teritorial din IPJ S - vicepreședinte -, lipsă fiind chematul în garanție recurent Ministerul Economiei și Finanțelor B - Direcția Generală a Finanțelor Publice pârâții intimați Direcția Generală Medicală a MIRA - Centrul Medical Județean S al MIRA și Ministerul Internelor și Reformei Administrative - prin Direcțșia Generală Juridică B, precum și intervenienții în nume propriu C și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la dosar a fost depusă prin serviciul registratură al instanței de către reclamantul intimat Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual ( ) din cadrul - Biroul Teritorial din IPJ întâmpinare, cu duplicat pentru comunicare.
Instanța constatând recursurile în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul prim recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamanților, pentru motivele arătate în scris. În subsidiar, în cazul în care instanța va respinge recursul declarat de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului S, solicită respingerea recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Reprezentantul reclamantului imtimat Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual ( ) din cadrul - Biroul Teritorial din IPJ, solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA:
Asupra recursului de față,constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr. 33/86 din 31 decembrie 2007 reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual ( ) din cadrul - Biroul Teritorial din IPJ Sac hemat în judecată pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative - prin Direcția Generală Juridică B și Inspectoratul de Poliție al Județului S, solicitând instanței obligarea pârâților, în solidar, la plata drepturilor bănești cuvenite cu titlu de spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în conformitate cu prevederile OG nr. 38/2003 și ale Ordinului MAI nr. 132/ 9.02.2004, pentru perioada 1.01.2005- 31.12.2005, actualizate cu coeficientul de inflație, defalcat, pe fiecare lună până la plata efectivă.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în conformitate cu prevederile art.6 din nr.OG38/2003, aprobată și completată prin Legea nr.353/2001 " pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20%, din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne"- respectiv Ordinul nr. 132/9.02.2004. Reclamantul a mai arătat că prin art. 2 alin. 1 din nr.OUG 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Administrației și Internelor, s-a suspendat aplicarea disp. art. 6 din nr.OG 38/2003. în dovedirea temeiniciei și a legalității cererii, au invocat Decizia nr. XXIII din 12.12.2005 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție
Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, susținând că plata sporului de fidelitate pentru anul 2005 fost suspendat în baza legilor bugetului de stat pentru acest an, în ceea ce privește plata acestuia neexistând fonduri. De asemenea, a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor care - în cazul în care acțiunea va fi admisă - să vireze în contul său sumele necesare plății sporului de fidelitate solicitate de reclamanți.
Prin întâmpinare, pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu motivarea că, în conformitate cu art.6 și art. 60 din OG nr.38/2003, de la data de 1 ianuarie 2004 polițiștilor li s-a acordat spor de fidelitate de până la 20 % din salariul de bază în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
În baza art,2 alin.1 din OUG nr.118/2004, în anul 2005, s-a suspendat aplicarea disp.art.6 din OG nr.38/2003 oeivind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Leghea nr.353/2003 cu modificările și completările ulterioare.
La data de 31.12.2005, suspendarea aceastui drept a încetat, drept pentru care dispozițiile legale privind dreptul la sporul de fidelitate s-au aplicat atât pe anul 2006 cât și în continuare.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru a putea fi obligat acesta din urmă sî vireze MAI sumele solicitate de acesta, cât și întâmpinare la acțiune, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
În cauză au formulat cerere de intervenție în interes propriu numiții și, prin care au solicitat acordarea acelorași drepturi cu cele solicitate de reclamant, iar prin încheierea de ședință din 3.01.2008 au fost admise în principiu cererile de intervenție ale acestora.
Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.224 din 12 februarie 2009 respins excepția lipsei calității procesuale active a Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual ( ) din cadrul - Biroul Teritorial Suceava din S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului de Poliție Județean S în ceea ce privește acțiunea formulată pentru -, de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual ( ) din cadrul - Biroul Teritorial din IPJ și cererea de intervenție formulată de intervenientul C.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual ( ) din cadrul - Biroul Teritorial din IPJ S pentru membrii -, și cererea de intervenție formulată de intervenientul împotriva pârâtului Inspectoratul Județean de Poliție S, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia.
S-a admis acțiunea formulată împotriva pârâților Ministerul Internelor și Refprmei Administrative - prin Direcția General Juridică și Direcția Generală Medicală a - Centrul Medical Județean S al
S-a admis cererea de intervenție formulată de intervenientul C în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative- prin Direcția Generală Juridică și Direcția Generală Medicală a - Centrul Medical Județean S al
Au fost obligați pârâții să plătească membrilor reclamantului -, și intervenientului C drepturile bănești cuvenite cu titlu de spor de fidelitate de până la 20 % din salariul de bază, în conformitate cu prevederile OG nr.38/30.01.2003 și ale Ordinului nr.132/9.02.2004 pentru perioada 1 ianuarie 2005- 31 decembrie 2005, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății efective.
S-a admis cererea de intervenție formulată de intervenientul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative - prin Direcția Generală Juridică și Inspectoratul Județean de Poliție
Au fost obligați pârâții să plătească intervenientului drepturile bănești cuvenite cu titlu de spor de fidelitate de până la 20 % din salariul de bază, în conformitate cu prevederile OG nr.38/30.01.2003 și ale Ordinului nr.132/09.02.2004 pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 martie 2005, sume ce vor fi actualizate rata inflației la data plății efective.
S-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor
A fost obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să vireze pârâților fondurile necesare pentru plata acestor sume.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a reținut că apărarea pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean de Poliție S potrivit căreia nu pot fi obligați la plata sporului de fidelitate în condițiile în care prin art. 2 alin. 1 din nr.OUG 118/2004 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art. 6 din nr.OG 38/2003 aprobată prin Legea nr. 353/2003 este neîntemeiată, deoarece luarea unei astfel de măsuri are ca efect restrângerea exercitării dreptului stabilit de art. 6 din nr.OG 38/2003, nefiind dată nici o împrejurare care să justifice necesitatea luării acestei măsuri, fiind chiar și disproporționată, în sensul că suspendarea a operat și operează de la data intrării în vigoare a OG38/2003, fără să se prevadă termenul la care ar înceta o asemenea suspendare.
De asemenea, a reținut tribunalul că reclamanții, pentru anul 2005, nu au beneficiat de sporul de fidelitate prevăzut la art.6 din nr.OG38/2003.
Prin aceeași sentința atacată, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice B, cu motivarea că nu are nici o răspundere privind garantarea drepturilor salariale a reclamanților, așa cum au susținut pârâții Inspectoratul Județean de Poliție B și Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, acestuia din urmă, în calitate de ordonator principal de credite, revenindu-i competența elaborării unor eventuale proiecte de buget și de rectificare bugetară pentru drepturi salariale.
Împotriva sentinței pronunțate în cauză a formulat recurs, în termen legal, Inspectoratul Județean de Poliție S și - Direcția Generală a Finanțelor Publice B, apreciind că sentința este nelegală.
În motivare, recurentul Inspectoratul Județean de Poliție Saa rătat că sentința fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât potrivit art.2 alin.1 din nr.OUG118/2004, în anul 2005 s-a suspendat aplicarea dispozițiilor art.6 din nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi salariale ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.353/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, pentru anul 2005 dispozițiile art.6 din nr.OG38/2003 cu modificările și completările ulterioare nu puteau produce consecințe juridice, căci în acest context în bugetul aprobat Ministerului Administrației și Internelor nu au fost prevăzute fonduri pentru plata sporului de fidelitate.
În recursul său consideră că nu sunt îndeplinite condițiile pentru chemarea în garanție a, motivat de faptul că competența elaborării unor eventuale proiecte de rectificare bugetară pentru drepturi salariale cu acest titlu aparține ordonatorului principal de credite - MIRA, respectiv IPJ S - ordonator secundar, acest atribut neputând fi extins asupra Ministerului Economiei și Finanțelor.
Recursurile se pot încadra în art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă și sunt nefondate.
Astfel, Curtea reține că, potrivit art.6 din nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, "pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază".
Este adevărat că, prin legile bugetare anuale, aplicarea dispozițiilor legale mai sus citate a fost suspendată, însă, fiecare, din legile bugetare își încetează aplicabilitatea la 31 decembrie a anului în curs, astfel încât și dispoziția privind suspendarea încetează la această dată.
Pe cale de consecință, neexistând nici o dispoziție expresă privind desființarea dreptului reglementat de dispozițiile art. 6 din OG nr. 38/2003 în materialitatea sa, apare evidentă obligația instituției de a plăti funcționarului public sporul de fidelitate pentru anul 2005.
În ipoteza că s-ar adopta o altă soluție, ar putea să însemne că un drept prevăzut într-un act normativ în vigoare ar deveni doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce este inadmisibil.
Față de cele ce preced, Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor nr.OG38/2003 cât și a dispozițiilor din legile bugetare anuale de suspendare a aplicării acestor dispoziții, astfel încât în cauză nu este incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și, cum nici din oficiu nu s-au identificat motive de casare de ordine publică, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul declarat urmează a fi respins ca nefondat.
Nici recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor nu este întemeiat.
Potrivit art.2 pct.f din nr.HG34/2009, administrează veniturile statului, iar potrivit art.3 pct.7 din cuprinsul aceluiași act normativ, analizează modul de utilizare și administrare a fondurilor la nivelul instituțiilor publice. În plus, aprobă, în condițiile legii, deschiderea de credite bugetare și aprobă repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare - art.3 pct.11,12 din nr.HG34/2009. De asemenea, contrar susținerilor din recurs, are atribuții privind rectificarea bugetară,potrivit dispozițiilor art.3 pct.6,10 din nr.HG34/2009.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului S, cu sediul în municipiul S,-, județul S și de către Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în municipiul S,-,județul S, împotriva sentinței nr.224 din 12.02.2009 Tribunalului Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 aprilie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Jud fond:
2 ex/.27.04.2009
Președinte:Morariu AdrianaJudecători:Morariu Adriana, Sas Remus, Nechifor Veta