Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 711/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 711
Ședința publică de la 11 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Apostu Dr. - - - președinte secție
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de reclamantul domiciliat în B, nr.25, - 1,.4,.82, și de intervenienții în nume propriu și, cu sediul procesual ales în mun.B,--12, împotriva sentinței nr.109/02.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns, personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr- reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și Inspectoratul de Poliție al Județului B obligarea pârâților la plata drepturilor salariale neacordate, constând în sporul de 30% din salariul de bază lunar pe perioada 01.09.2002- 31.03.2006, actualizate cu indicele de inflație calculat de la data când trebuiau acordate acestea și până la data achitării efective. A mai solicitat reclamantul și obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente despăgubirilor solicitate.
În motivarea acțiunii sale reclamantul susține că este ofițer de poliție și în perioada 01.09.2002-01.03.2006 a activat în calitate de ofițer al poliției judiciare, fiind desemnat în această calitate ca organ de cercetare al poliției judiciare prin ordin al ministrului Ministerului Internelor și Reformei Administrative cu avizul conform al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Deși în calitatea pe care a deținut-o avea aceleași atribuții ca și ofițerii de poliție judiciară detașați în cadrul, atribuții reglementate de codul d e procedură penală și Legea 364/2004, totuși nu a beneficiat de sporul de 30% din salariul de bază lunar, așa cum au beneficiat ofițerii de poliție judiciară detașați la.
Din acest motiv apreciază că actele normative prin care s-a stabilit acordarea sporului de 30% (OUG 43/2000 și ulterior OUG24/2004) anumitor categorii de ofițeri de poliție judiciară, conțin prevederi discriminatorii care contravin OUG137/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare.
Acordarea sporului de 30% pentru ofițerii de poliție judiciară detașați la. a fost motivată de necesitatea de a asigura incoruptibilitatea acestora.
Deși scopul urmărit prin impunerea unui spor salarial pentru ofițerii de poliție judiciară care participă la cercetarea unor infracțiuni de corupție este legitim, reclamantul susține că incoruptibilitatea trebuia asigurată pentru toți ofițerii de poliție judiciară. Pentru acest motiv, acordarea sporului de 30% doar anumitor categorii de ofițeri ai poliției judiciare nu poate conduce la asigurarea incoruptibilității în rândul poliției judiciare și a respectării principiilor statului de drept.
Prin neacordarea sporului salarial de 30% calculat la valoarea salariului de bază lunar, apreciază că s-a aplicat un tratament discriminatoriu față de ofițerii poliției judiciare printre care s-a numărat și care nu au beneficiat de aceste drepturi salariale și ca urmare a suferit un prejudiciu material care justifică această cerere.
La data de 22.01.2008 a formulat o cerere de interventie în interes propriu intervenienta și la data de 21.02.2008, intervenientul prin care au solicitat acordarea aceluiași spor de 30%, cererile acestora fiind comunicate reclamantului și pârâților.
Legal citati, pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului B au formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii principale cât și a cererilor de intervenție ca neîntemeiate.
Pe cale de excepție ambii pârâți au invocat prescrierea dreptului la acțiune pentru perioada cuprinsă între data de 01.09.2002, respectiv 01.02.2003 și momentul anterior cu trei ani datei introducerii prezentei acțiuni, atât față de reclamant cât și față de intervenienți.
Pe fond susțin că în raport de calitatea avută salarizarea reclamantului și intervenienților se realizează potrivit normelor cuprinse în nr.OG38/2003 și nicidecum prin aplicarea OUG43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, cu modificările ulterioare, așa cum în mod greșit apreciază reclamantul că ar trebui să se realizeze.
Potrivit dispozițiilor legale invocate în susținerea prezentei cereri (art.28 alin.5 din OUG43/2002, în vigoare până la data de 29.03.2006), ofițerii și agenții de poliție detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție beneficiau de un spor la salariu de 30% "pentru activitatea specializată de combaterea infracțiunilor de corupție".
Astfel, pentru a putea beneficia de dreptul pretins, trebuia ca reclamantul să îndeplinească condiția esențială prevăzută de actul normativ invocat în acest sens și anume, să fi fost detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție (A).
De altfel, se precizează că acordarea unor sporuri de natura celor solicitate de reclamant nu a fost motivată de necesitatea de a asigura incoruptibilitatea polițiștilor ci de specificul muncii pe care aceștia o desfășoară, respectiv activități privind prevenirea și combaterea corupției sub directa conducere, supraveghere și control a procurorilor Direcției Naționale Anticorupție.
Aspectele mai sus expuse sunt susținute și de practica Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care, soluționând petiții având ca obiect constatarea discriminării existente între salarizarea polițiștilor judiciariști care-și desfășoară activitatea în cadrul inspectoratelor județene de poliție și cei care sunt detașați în cadrul, a constatat că, între cele două categorii, "nu există tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit art.2 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată"; în acest sens autoritatea sus-menționată pronunțat hotărârile nr.271/05.09.2007, nr.419/27.11.2007 și nr.418/28.11.2007. Din conținutul acestor hotărâri mai rezultă că "polițiștii care lucrează în cadrul Direcției Naționale Anticorupție nu se află într-o situație analogă cu ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare, existând o justificare obiectivă a diferențierii".
Mai mult decât atât, învederează faptul că potrivit dispozițiilor art.28 alin.4 din nr.OUG43/2002, care prevedeau acordarea sporului pentru polițiștii detașați în cadrul au fost abrogate în mod expres de art.41 lit.e din nr.OUG27 din 29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, dar pretențiile reclamantului sunt total neîntemeiate.
La dosarul cauzei au fost depuse mai multe decizii ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării precum și sentințe judecătorești pronunțate de alte instanțe.
Instanța analizând probatoriile administrate, raportate la dispozițiile legale aplicabile speței în cauză a apreciat ca întemeiată excepția invocată și ca neîntemeiată acțiunea formulată.
Soluționând mai întâi, conform dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratului de Poliție al Județului B, pentru perioada 01.09.2002-21 decembrie 2004, respectiv 01.03.2003-21 februarie 2005 pentru și 01.09.2002-21.01.2005 pentru, tribunalul a admis-o, având în vedere că perioada la care se face trimitere nu se încadrează în termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de art.3 alin.1 din decretul 167/1958, iar reclamanții au avut posibilitatea de a-și exercita dreptul la acțiune în termenul stabilit de lege.
Analizând acțiunea și cererile de intervenție pe fond Tribunalul a reținut că atât reclamantul cât și ceilalți doi intervenienți sunt ofițeri de poliție judiciară și iși desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului
În raport de calitatea pe care o au salarizarea acestora se face potrivit normelor cuprinse în nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit dispozițiilor legale invocate în susținerea cererilor (art.28 ain.5 din nr.OUG43/2002, în vigoare până la data de 29 martie 2006) ofițerii și agenții de poliție detașați în cadrul Departamentului Național Anticorupție nebeficiau de un spor la salariu de 30% "pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție".
Astfel, pentru a putea beneficia de acordarea dreptului invocat, reclamantul și intervenienții trebuiau să îndeplinească condiția esențială prevăzută de legiuitor în acest sens și anume, să fie detașat în cadrul Departamentului Național Anticorupție.
Or, desfășurându-și activitatea în cadrul unității de poliție menționate, chiar și ca ofițer de poliție judiciară, salarizarea acestora nu se poate face decât potrivit OG38/2003, act normativ care nu prevede acordarea dreptului solicitat.
De asemenea, dispozițiile art.28 alin.5 din nr.OUG43/2002, care prevedeau acordarea sporului pentru polițiștii detașați în cadrul au fost abrogate în mod expres de art.41 lit.e din nr.OUG27 din 29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, astfel că a dispărut temeiul legal pentru acordarea acestui spor.
Cererile reclamantului și a intervenienților privind anularea așa zise situații discriminatorii este întemeiată pe dispozițiile art.27 din OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, care permit oricărei persoane care se consideră discriminată să se adreseze instanței de judecată pentru acordarea de despăgubiri și anularea situației create prin discriminare.
Potrivit alin.4 al articolului menționat "Persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte" însă reclamantul nu vizează un act material, o faptă de discriminare, ci "discriminarea" creată de o anumită prevedere legală (art.28 alin.5 din nr.OUG43/2002).
Un act normativ de nivel superior nu poate crea o situatie de discriminare, așa cum este definită această noțiune în cuprinsul art.2 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată potrivit căruia discriminarea reprezintă "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege".
Așadar, discriminarea apare atunci când unei persoane nu îi este recunoscut un drept fundamental sau un drept prevăzut de lege, însă în cazul de față este vorba de situația a două categorii de polițiști, din care doar uneia îi este recunoscut un drept printr-un act normativ.
Faptul că cealaltă categorie nu beneficiază de același drept din cauză că așa a stabilit legiuitorul nu poate fi considerat descriminatoriu întrucât6 nu este vorba de nerecunoașterea unui drept fundamental sau instituit de lege, ci de neacordarea unui drept printr-o lege, situație care nu se circumscrie definiției discriminării de la art.2 alin.1 din nr.OG137/2000 republicată.
În speță, prin acordarea acestui spor și celorlalți polițiști din cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative s-ar fi încălcat atât prevederile legale din cuprinsul nr.OUG43/2002 (care nu prevedeau acordarea acestui spor decât pentru o categorie restrânsă, a polițiștilor din cadrul ) cât și prevederile nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, care stabilesc modul în care se calculează salariul celorlalți polițiști.
De altfel, analizând definiția dată de legiuitor la art.2 alin.1 din nr.OG137/2000, republicată, reiese că pentru stabilirea existenței oricărei fapte de discriminare trebuie avută în vedere și existența unui alt element de bază al acesteia, respectiv criteriul de discriminare.
În ceea ce privește criteriul de discriminare, în cuprinsul alin.2 al art.2 din nr.OG137/2000 republicată, se prevede că nu este discriminatorie deosebirea, excluderea, restricția sau preferința atunci când este bazată pe un criteriu justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Criteriul de selecție în ceea ce privește acordarea sporului la salariu numai unora dintre ofițerii și agenții de poliție judiciară este prevăzut chiar în cuprinsul dispozițiilor legale care instituie acest drept, unde se stipulează că se acordă numai ofițerilor și agenților detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție () fiind justificat obiectiv de un scop legitim.
Diferențierea de tratament aplicată polițiștilor detașați la. are la bază criteriul obiectiv al detașării acestora în cadrul unei instituții care nu face parte din structura Ministerului Internelor și Reformei Administrative, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și criterii obiective conexe privind pregătirea profesională specializată, responsabilitate diferită datorată complexității activităților desfășurate de instituția în care sunt detașați, o formare anume pentru activitatea de urmărire a infracțiunilor de corupție, ca și specificul acestor activități, având în vedere, printre altele și tipologiile diferite ale cazurilor de corupție.
Astfel, diferențierea de tratament la acordarea drepturilor salariale este stabilită în raport cu situația obiectivă diferită în care se află polițiștii care își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Naționale Anticorupție ca urmare a modificării raporturilor de serviciu (detașare) față de ceilalți polițiști din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Art.47 alin.2 din Codul Muncii stabilește că, în cazul detașării, angajatul are un drept de opțiune pentru drepturile salariale care îi sunt favorabile, fie drepturile de la angajatorul care a dispus detașarea, fie drepturile de la angajatorul la care este detașat. Așadar, se recunoaște implicit posibilitatea ca, în cazul detașării (care reprezintă, potrivit art.42 alin.1 din Codul muncii, un caz de modificare a raporturilor de serviciu) un salariat să beneficieze de alte drepturi salariale decât cele avute anterior detașării.
Principiul nediscriminării presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor aflați în situații identice. Acest principiu nu este încălcat dacă există un tratament diferit între indivizii care nu sunt egali în drepturi, iar dispozițiile Codului Muncii, act normativ care reglementează totalitatea raporturilor individuale și colective de muncă, stabilesc faptul că poate exista o diferență de tratament ca urmare a detașării unei persoane, justificată de modificarea raporturilor de muncă.
Egalitatea nu înseamnă uniformitate, astfel încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit (Decizia Curții Constituționale nr.697/20.12.2005).
Problema aplicării unui tratament discriminatoriu se poate pune numai cu privire la persoane care fac parte din aceeași categorie, iar polițiștii din cadrul unității unde-și desfășoară activitatea intervenientul sunt o categorie distinctă față de categoria polițiștilor detașati la Direcția Națională Anticorupție, care se află într-o situație juridică diferită.
În acest sens este și opinia Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării existente între salarizarea polițiștilor judiciariști care își desfășoară activitatea în cadrul inspectoratelor județene de poliție și cei care sunt detașați în cadrul Direcția Națională Anticorupție, a constatat că, între cele două categorii, "nu există tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit art.2 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată".
În sensul celor menționate, autoritatea sus-menționată a pronunțat hotărârile nr.271/05.09.2007, nr.419/27.11.2007 și nr.418/28.11.2007, din conținutul acestora rezultând și faptul că ".polițiștii care lucrează în cadrul Direcției Naționale Anticorupție nu se află într-o situație analogă cu ceilalți polițilti din cadrul poliției judiciare, existând o justificare obiectivă a diferențierii".
Pentru toate aceste considerente Tribunalul a respins atât acțiunea principală cât și cererile de intervenție în interes propriu, ca nefondate.
Împotriva sentinței nr.109/2008 a Tribunalului Brăila în termen legal au declarat recurs reclamantul și intervenienții și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurenții au arătat că sentința a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii și printr-o defectuoasă apreciere a materialului probator administrat.
Conform actelor existente la dosar și recunoașterii pârâților, și J B, reclamanții îndeplinesc funcția de ofițeri de poliție în cadrul B, desemnați ca organe de cercetare ale Poliției Judiciare prin Ordin al Ministrului Administrației și Internelor, cu avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă, în baza disp.art.201 alin.3 din Cod proc.penală și art. 2 alin.3 din Legea nr.364/2004, privind organizarea și funcționarea Poliției Judiciare.
Potrivit art.28 din nr.OUG43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție cu modificările și completările ulterioare, ofițerii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție, primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar, spor ce a fost prevăzut de lege și pentru procurorii sau pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție, spor care, după intrarea în vigoare a nr.OUg24/2004 s-a majorat la 40% pentru procurorii și pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție și menținut la nivelul de 30% în cazul ofițerilor de poliție judiciară detașați la
Dispozițiile art.6 din Codul Muncii stipulează ca tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute drepturi la plată egală pentru muncă egală, principiu instituit și de art.23 din declarația Universală a Drepturilor Omului, iar nr.OG137/2000 aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, prevăd în art.1 alin.2 principiul egalității între cetățeni, caz în care excluderea privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea unor drepturi inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că reclamanții îndeplinesc funcția de ofițeri de poliție în cadrul B, desemnați ca organe de cercetare ale Poliției Judiciare prin ordin al Ministrului Administrației și Internelor, funcție în baza căreia nu au beneficiat de sporurile prevăzute de lege pentru soluționarea infracțiunilor de corupție, ceea ce înseamnă că aceștia nu au fost detașați la Departamentul Național Anticorupție și deci nu au încasat sporul de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară conform art.28 din nr.OUG43/2002.
Ca atare, atât timp cât ofițerii de poliție judiciară detașați la. au beneficiat de un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, spre deosebire de ceilalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul B care nu au fost detașați deși îndeplinesc, în virtutea funcției pe care o aveau, o muncă egală, înseamnă că și reclamanții au dreptul la un salariu egal cu al celorlalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul, deci inclusiv în ceea ce privește toate sporurile cu caracter general, în caz contrar având loc o discriminare prin încălcarea principiului egalității între salariați și anume: un salariu egal pentru o muncă egală.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că reclamanții îndeplinesc funcția de ofițeri de poliție în cadrul B, desemnați ca organe de cercetare ale Poliției Judiciare din Ordin al Ministrului Administrației și Internelor, funcție în baza căreia nu au beneficiat de sporurile prevăzute de lege pentru soluționarea infracțiunilor de corupție, ceea ce înseamnă că aceștia nu au fost detașați la Departamentul Național Anticorupție și deci nu au încasat sporul de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară conform art.28 din nr.OUG43/2002.
Ca atare, atât timp cât ofițerii de poliție judiciară detașați la au beneficiat de un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, spre deosebire de ceilalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul B care nu au fost detașați deși îndeplinesc, în virtutea funcției pe care o aveau, o muncă egală, înseamnă că și reclamanții au dreptul la un salariu egal cu al celorlalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul, deci inclusiv în ceea ce privește toate sporurile cu caracter general, în caz contrar având loc o discriminare prin încălcarea principiului egalității între salariați și anume: un salariu egal pentru o muncă egală.
Ori, prin aplicarea sporului de 30% numai în cazul ofițerilor de poliție judiciară, din cadrul, a avut loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare care a încălcat dispozițiile legale în materie și anume: art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, nr.OG137/2000 aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004 și art.6 alin.2 din Codul Muncii.
Apărarea pârâților că nu a existat nici o discriminare ci pur și simplu dispoziții legale speciale care instituie în privința anumitor categorii de ofițeri de poliție judiciară, fiind un tratament juridic diferit în raport de natura deosebită a raporturilor reglementate, este neîntemeiată deoarece, în realitate, prin însăși natura sa, instituirea unor asemenea sporuri în favoarea unor categorii de ofițeri de poliție judiciară, a creat o inegalitate, un tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariale și deci o discriminare, nefiind o stare de fapt diferită.
Cât privește excepția prematurității dreptului la acțiune, Curtea apreciază că aceasta nu este fondată, neputând opera prescripția atâta timp cât dreptul nu le-a fost recunoscut.
Față de cele expuse, în temeiul art.312 Cod proc.civilă, Curtea va admite recursurile și va modifica sentința atacată în sensul că va admite acțiunea și cererile de intervenție în nume propriu, astfel cum au fost formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursurile declarate de reclamantul, domiciliat în B, nr.25, - 1,.4,.82, și de intervenienții în nume propriu și, cu sediul procesual ales în mun.B,--12, împotriva sentinței nr.109/02.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-.
Modifică sentința nr.109/2008 a Tribunalului Brăila în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul și cererile de intervenție în interes propriu formulate de și și obligă pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și Inspectoratul de Poliție al Județului B să plătească reclamantului și intervenienților și, sporul de 30% din salariul de bază lunar pe perioada 01.09.2002 - 31.03.2006, actualizate cu indicele de inflație de la data când trebuiau acordate până la data achitării efective.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 11 2008.
Președinte, Dr. | Judecător, |
Grefier, - - |
Red.DS/25.11.2008
Tehno ZE/25.11.2008
ex.2
Fond:
OPINIE SEPARATĂ
Apreciem, în dezacord cu majoritatea membrilor completului de judecată, că sentința pronunțată de instanța de fond este complet corect motivată, răspunzând imperativelor apărării drepturilor fundamentale ale persoanelor, cum ar fi dreptul de a beneficia de aceleași drepturi salariale, în condițiile desfășurării unei activități dacă nu cumva identice, cel puțin comparabile.
În discuție litigiul pendinte se referă la acordarea sporului de 30% din salariul lunar, pe o perioadă determinată, reclamantului și intervenienților în nume propriu, în considerarea calității lor de ofițeri ai poliției judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție al Judecătoriei Brăila, desemnați în această calitate prin Ordin al Ministrului Internelor și Reformei Administrative.
A fost invocată în susținerea cererilor de chemare în judecată, o situație discriminatorie, astfel cum aceasta este definită prin art.27 alin.4 din nr.OG137/2000, în raport de ofițerii și agenții de poliție judiciară detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
Tribunalul Brăilaa respins cererile.
În recurs sarcina Curții, este numai aceea de a examina dacă în cauză, diferențierea de tratament, s-a datorat unei stări de discriminare reală sau dacă ea se circumscrie măsurilor adecvate și suficiente pentru cei ce urmau să desfășoare activități specifice datorate modificării raporturilor de serviciu față de ceilalți polițiști, precum și complexității activităților desfășurate de instituția în care au fost detașați.
Curtea reamintește că legea protejează deopotrivă dreptul oricărei persoane fără restricții, dar și fără a crea anumite egalizări în mod artificial, la adăpostul unei pretinse discriminări.
Sub acest aspect, Curtea își însușește pasajele pertinente din hotărârea instanței de fond ca argumente în adoptarea soluției de respingere a acțiunilor, subliniind că, indemnizația stabilită prin nr.OG27/2006, se cuvine doar polițiștilor, considerentele vizând complexitatea cauzelor și gradul sporit de dificultate al actelor de procedură penală îndeplinite de agenții și ofițerii de poliție detașați la, între activitățile desfășurate de aceștia și cealaltă categorie, existând deosebiri majore.
În raport de aceste considerente, din punctul nostru de vedere, în temeiul art.312 Cod proc.civilă, recursul urma a fi respins.
Judecător,
Red./27.11.2008
Tehno ZE/2.12.2008
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile
