Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 713/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 713/

Ședința publică de la 27 august 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu

Judecător Dr.- -

JUDECĂTOR 2: Ioan Apostu

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI G, cu sediul în G,-, jud.G, împotriva sentinței nr. 3209 din 18.11.2008, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind: recurenta AGENȚIA REGIONALĂ PRNTRU PROTECȚIA MEDIULUI G și reprezentantul intimaților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat, intimații au depus întâmpinare, solicitând judecare cauzei în lipsă, după care;

Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului în contencios de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Galați, reclamanții -, A, A, A, A, G, prin reprezentant legal,au solicitat obligarea Agenției Regională pentru Protecția Mediului G la plata drepturilor bănești, reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază retroactiv din data de 1 ianuarie 2004 până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate la data plății.

Tribunalul Galați prin sentința civilă nr. 3209/18.nn.2008, a admis acțiunea în termenii formulați.

În motivarea sentinței, prima instanță a reținut că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul instituției pârâte, fiind salarizați potrivit Legii nr. 188/1999 cu specială referire la art. 31 al. 1 lit. c și d din lege.

Deși reglementate sporurile solicitate nu au fost acordate, ceea ce tinde la lipsirea de conținut a normei juridice care le prevede, neproducându-și efectele.

Mai reține instanța că neplata acestor drepturi înseamnă în fapt încălcarea art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.

În fine, în ce privește procentul solicitat de 25%, instanța a apreciat că nu este competentă a se pronunța, neputându-se substitui angajatorului, a cărei atribuție exclusivă este.

Împotriva sentinței instanței de fond, a declarat recurs Agenția Regională pentru Protecția Mediului G, criticând-o pentru netemeinicie prin greșita apreciere a materialului probator administrat dar și nelegală prin aceea că ea contravine prevederilor legale referitoare la salarizarea funcționarilor publici.

Se susține, prin motivele de recurs că nu există în această materie cadrul legal concret, pentru acordarea drepturilor în discuție, neexistând standarde și proceduri unitare de calculare a celor două sporuri.

Se mai susține de asemenea că instanța de fond nu a ținut seama de apărările formulate, în sensul că pentru sporurile respective nu au fost prevăzute alocații bugetare aprobate pentru cheltuielile cu plata acestor drepturi, ceea ce face imposibilă onorarea și materializarea plății efective.

Recurenta fiind ordonator terțiar de credite nu dispune de sumele necesare pentru a onora plata drepturilor, intimații trebuind să se adreseze instituțiilor ierarhic superioare.

Recursul s-a declarat în termen legal și a fost legal timbrat.

Recursul este fondat.

În examinarea motivelor de recurs, Curtea reține că actele normative la care se referă reclamanții nu prevăd și baza legală pentru calcularea și acordarea suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare.

Pentru a fi posibilă cuantificarea acestor suplimente de salarizare ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea Legii nr.188/1999, atribuție ce revine însă legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din legea menționată.

Sub acest aspect practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul inadmisibilității în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004 cererea de chemare în judecată, prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special.

Modalitatea de calculare nefiind reglementată, acordarea acestor drepturi presupune pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume imposibil de calculat, iar din punct de vedere, eventuala cuantificare de către instanță în raport de diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008 în care s-a reținut că instanțele judecătorești nu au competență să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, astfel că nu au competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI G, cu sediul în G,-, jud.G, împotriva sentinței nr. 3209 din 18.11.2008, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, ca fondat.

Modifică sentința civilă nr.3209/18 noiembrie 2008 Tribunalului Galați în sensul că respinge acțiunea reclamanților.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 august 2009.

PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu

- -

JUDECĂTOR 2: Ioan Apostu

dr.- -

Grefier,

- -

Red.

Dact. E: 34 ex./08.09.2009

Fond -

Comunicat 32 ex._____________

OPINIE SEPARATĂ

În sensul respingerii recursului ca nefondat.

Suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, sunt prevăzute de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, potrivit căruia: pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: - salariul de bază; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Până la republicarea din anul 2007 Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare erau prevăzute la art.29 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.188/1999.

Drepturile care fac obiectul prezentei acțiuni au luat naștere prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitarilor publici, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției ( 21 aprilie 2003). Acest act normativ a modificat vechiul art.29 din Legea nr.188/1999 în sensul că prevede, la art.XIII, pct.21, dreptul funcționarilor publici la "suplimentul postului" și " suplimentul gradului".

"Suplimentul gradului" a devenit ulterior, prin art.1 pct.30 din Legea nr.251/2006 "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

La 23 noiembrie 2004, prin intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, prevederile art.29 care prevedea dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare( al "gradului") au fost suspendate, conform art.44.

Ulterior, conform art.XIII din Legea nr.251/2006 care modifică și completează Legea nr.188/1999, prevederile art.29(inclusiv alin.1 lit.c) și d) care se referă la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007: "Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art.29, 56, 57, 58, 1 și ale art.60/1 alin.1 lit.b din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la data de 01.01.2007".

Ca urmare, la data prezentei acțiuni, conform Legii nr.188/1999, atât înainte de modificarea ei prin Legea nr.251/2006, cât și după republicare ( Partea I nr.365 din 29 mai 2007), reclamanta este îndreptățită la aceste sporuri fără nici o condiționare.

Drepturile de natură salarială care fac obiectul prezentei cauze sunt prevăzute de lege, însă aplicarea prevederilor respective a fost suspendată temporar, într-o perioadă anterioară.

Această suspendare nu presupune pierderea dreptului însuși, ceea ce ar echivala cu o abrogare a prevederilor legale, ci doar o cauză care împiedică, temporar, exercițiul dreptului.

În acest sens a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în Decizia nr.XII din 5 februarie 2007 într-un recurs în interesul legii privind plata primelor de concediu: " Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat".

Ca urmare se impune a distinge următoarele perioade în legătură cu aplicarea prevederilor legale care ne conferă dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare:

- de la 21 aprilie 2003 ( data nașterii dreptului prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003) la 23 noiembrie 2004 ( data intrării în vigoare a nr.OUG92/2004) - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

- de la 23 noiembrie 2004 la 1 ianuarie 2007 - drepturile salariaților de a primi sumele respective au fost suspendate, conform art.44 din nr.OUG 92/2004;

- de la 1 ianuarie 2007 până în prezent - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare prin reintrarea în vigoare a art.29 din Legea nr.188/1999, conform art. XIII din Legea nr.251/2006.

Prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune nu a curs în perioada 23 noiembrie 2004 - 1 ianuarie 2007 întrucât exercițiul dreptului a fost suspendat printr-o normă legală expresă ( art.44 din nr.OUG92/2004) până la încetarea acestei suspendări conform art.XIII din Legea nr. 251/2006.

În acest sens sunt dispozițiile art.7 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă care prevede: " Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune de a cere executarea silită". 3 al articolului stipulează: " Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul".

Pe de altă parte, prescripția extinctivă sancționează starea de pasivitate a titularului dreptului. Însă, starea de pasivitate a reclamantei nu s-a datorat unor aptitudini personale pur subiective, ci a fost generată de acte, fapte și împrejurări mai presus de voința sa, respectiv de apariția unor acte normative. În această ordine de idei, apreciază că sunt incidente în cauză disp.art.13 lit.a) din Decretul nr.167/1958 coroborat cu art.15 din același act normativ privind suspendarea cursului prescripției, o aplicație principiului " contra non valentem agree non currit praescriptio".

Trebuie arătat și faptul că norma legală de suspendare ( art.44 din nr.OUG53 din Constituția României care prevede că: (1) Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unor calamități naturale, ale unui dezastru, ori ale unui sinistru deosebit de grav (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".

Astfel, drepturile de natură salarială reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost restrânse în mod abuziv, fără justificare și contrar principiilor specifice unor societăți democratice, așa cum au fost statuate la art.53 din Constituție.

Dispozițiile art.38 din Legea nr.53/2000 - Codul Muncii ( lege organică) prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită prin nulitate.

Astfel, se poate aprecia ca un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă ( în sensul său larg), odată câștigat, nu mai poate fi anulat.

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

- -

Președinte:Mariana Trofimescu
Judecători:Mariana Trofimescu, Ioan Apostu, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 713/2009. Curtea de Apel Galati