Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 714/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 714
Ședința publică de la 10 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu
JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță
JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul, împotriva sentinței numărul 87 din 21 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant personal, lipsind intimatul pârât PENITENCIARUL D E MINORI ȘI TINERI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri, Curtea constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul reclamant solicită admiterea recursului.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj -Secția Contencios
Administrativ și Fiscal la data de 30.10.2007, reclamantul a solicitat instanței de judecată să constate nulitatea deciziei de sancționare nr.-/19.10.2007, emisă de către PENITENCIARUL D E MINORI ȘI TINERI C.
În motivare a învederat că îndeplinește funcția de locțiitor șef de tură la PENITENCIARUL D E MINORI ȘI TINERI C, iar la data de 07.03.2007-când a fost săvârșită fapta-, conf. deciziei directorului unității, îndeplinea atribuțiile de șef de tură.
A mai arătat că în noaptea de 07/08.03.2007 au evadat din PENITENCIARUL D E MINORI ȘI TINERI un număr de 5 deținuți, iar în ziua precedentă unul dintre acești deținuți a sustras o pânză de bomfaier de la echipa de muncitori care presta activități în penitenciar.
Despre dispariția acesteia a fost anunțat în jurul orei 12,15 și împreună cu alte cadre a desfășurat activități specifice în scopul descoperirii obiectului sustras si a vinovaților. Ca urmare pânza de bomfaier a fost predată de un deținut muncitorilor, reclamantul fiind încunoștințat de acest lucru.
Ulterior deținuții au sustras din nou pânza de bomfaier și au folosit- la evadarea produsă în cursul nopții.
Comisia de disciplină a apreciat faptul că lipsa informării conducerii unității despre dispariția și ulterior recuperarea pânzei de bomfaier reprezintă o abatere disciplinară, propunându-se sancționarea sa cu "mustrare scrisă".
A precizat reclamantul că această sancțiune este nelegală, deoarece aplicarea ei s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.63 alin.4 din Legea nr.293 din 28 iunie 2004. conform cărora sancțiunea disciplinară se aplică în maximum 60 de zile calendaristice de la sesizarea abaterii.
În drept acțiunea s-a întemeiat pe dispozițiile art.66 alin. 2 din Legea 293/2004.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondate, susținând în acest sens că la aplicarea sancțiunii disciplinare au fost respectat, atât termenele cât și procedura prevăzută de lege, decizia de sancționare fiind emisă în mod legal.
Prin sentința nr.87 din 21 ianuarie 2008, Tribunalul Dolj, Secția Contencios Administrativ și Fiscal a respins contestația reclamantului, reținând că nu sunt identificate motive de nulitate a actului contestat, deoarece, atât din considerentele notei de informare întocmite de reclamant, cât și din obiecțiile prezentate de acesta la referatul comisiei de disciplină nr.-/2007, rezultă că starea de fapt reținută corespunde realității.
Astfel, chiar dacă ulterior pânza de bomfaier a fost recuperată, dispariția ei a reprezentat un incident major, iar reclamantul, prin funcția pe care o îndeplinea, avea obligația să informeze conducerea instituție și trebuia să prevadă pericolul pe care-l poate reprezenta sustragerea unui astfel de obiect de către deținuți.
S-a mai reținut că reclamantului i s-a respectat dreptul la apărare, atât prin audierea sa în fața comisiei de disciplină, cât și prin formularea obiecțiunilor pe care le-a depus, astfel că sub aspectul temeiniciei, în mod corect s-a apreciat că fapta comisă se încadrează în dispozițiile art.61 lit.b din Legea 293/2004.
Sub aspectul legalității deciziei, tribunalul a constatat că fapta a fost sesizată la data de 25.04.2007, iar sancțiunea a fost aplicată la data de 29.10.2007, întrucât a avut loc cercetarea cazului de către comisia de disciplină, finalizată prin referatul din 29.08.2007, astfel că nu se poate imputa instituției starea de pasivitate, chiar dacă sancțiunea poate fi aplicată direct, fără cercetare prealabilă.
Astfel faptul că, în urma cercetării, Comisia a propus aplicarea unei sancțiuni mai ușoare, nu poate constitui temei pentru a considera prescrisă sancțiunea aplicată, ci din contră reprezintă o garanție suplimentară a respectării dreptului la apărare al reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, susținând că în mod greșit instanța de fond a stabilit că sesizarea abaterii s-a realizat la data de 29 august 2007, când comisia de disciplină a respins obiecțiunile pe care le-a formulat la referatul nr.-/2007, referat care a fost a dus la cunoștința sa, cât și a Directorului general al ANP la 11 iulie 2007.
Întrucât prin acest referat, comisia de disciplină a stabilit existența și natura abaterii, de la această ultimă dată curge termenul de 60 de zile prevăzut de art.63 alin.4 din Legea 293/2004, termen care a fost cu mult depășit în condițiile în care aplicarea sancțiunii s-a realizat la data de 19.10.2007.
A mai susținut că încercarea intimatei de a acredita ideea sesizării abaterii la data de 10.10.2007 și care de altfel a fost însușită și de instanța de judecată, nu are temei legal, deoarece la această dată s-a transmis doar propunerea de sancționare disciplinară, și nu rezultatul activității de cercetare desfășurată de comisia de disciplină.
Intimatul pârât Penitenciarul d e Minori și Tineri C depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului pentru aceleași apărări invocate și la instanța de fond.
Examinând sentința sub aspectul criticilor formulate, cât în raport de dispozițiile art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată că recursul este nefondat.
Acțiunea introductivă vizează nelegalitatea deciziei nr.0- din 19.10.2007, emisă de Penitenciarul d e Minori și Tineri C, prin care reclamantul, în calitate de inspector principal al acestei instituții, a fost sancționat cu mustrare scrisă pentru neglijență manifestată în îndeplinirea atribuțiunilor de serviciu, constând în neinformarea șefilor ierarhici despre dispariția obiectului tăietor cu care s-a tăiat gratia de la camera de deținere din care au evadat 5 deținuți în noaptea de 07/08.03.2007, în conformitate cu art.61 lit.b și art.65 din Legea 293/2004 privind statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor.
Potrivit art.21 și 22 din Ordinul nr.2856/C/29.10.2004, emis de Ministerul Justiției,pentru aprobarea Regulamentului privind modul de constituire, organizare și desfășurare a activității comisiilor de disciplină din Administrația Națională a Penitenciarelor și din unitățile subordonate, sesizarea îndreptată împotriva unui funcționar public se adresează comisiei de disciplină din cadrul unității în care aceasta își desfășoară activitatea, cu excepția funcționarilor publici care dețin funcții de conducere în cadrul sistemului penitenciar, când sesizarea se adresează comisiei de disciplină din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Comisia de disciplină poate fi sesizată de conducătorul unității, de conducătorul compartimentului în care-și desfășoară activitatea funcționarul public a cărui faptă este sesizată sau de orice persoană care se consideră vătămată prin fapta unui funcționar public.
Din actele depuse la dosar, respectiv din referatul nr.-/29.08.2007, întocmit de Comisia de disciplină a funcționarilor publici cu statut special din ANP, rezultă că sesizarea acesteia cu privire la fapta săvârșită de reclamant s-a făcut de către Directorul general al ANP prin adresa nr.-/05.04.2007.
În urma acestei sesizări, administrării probelor și audierii reclamantului, membrii comisiei de disciplină au apreciat că prin omisiunea reclamantului de a aduce la cunoștință conducerii unității a incidentelor din timpul executării serviciului, a fost perturbată activitatea de ținere în custodie a persoanelor private de libertate, săvârșind astfel abaterea disciplinară prevăzută de art.61 lit.b din Legea 293/2004, propunând sancționarea acestuia cu mustrare scrisă.
Sancțiunea propusă de comisie și prevăzută de art.62 lit.a din Legea 293/2004 privind statutul funcționarilor publici din ANP, fiind cea mai ușoară între celelalte sancțiuni prevăzute de acest text, poate fi aplicată - potrivit art.64 alin.1 din lege - direct de către conducătorul compartimentului din cadrul ANP sau, după caz, din cadrul unității din subordinea acesteia în care își desfășoară activitatea funcționarul public care a săvârșit abaterea disciplinară.
Prin urmare, în urma propunerii comisiei de disciplină, competența de aplicare a sancțiunii disciplinare cu mustrare scrisă aparține conducerii Penitenciarului d e Minori și Tineri C, care a și aplicat-o la data de 17.10.2007 prin emiterea deciziei de sancționare din această dată.
Potrivit art.63 alin.4 din Legea 293/2004, astfel cum a fost modificată, sancțiunea disciplinară se aplică în maxim 60 de zile calendaristice de la sesizarea abaterii, dar nu mai târziu de 1 an de la comiterea faptei.
Textul sus menționat prevede un termen de prescripție și un termen de decădere în care poate fi aplicată sancțiunea disciplinară funcționarului public din cadrul ANP.
În speță se reține că aceste termene au fost respectate, în condițiile în care de la data propunerii aplicării sancțiunii "mustrării scrise" de către comisie și până la data aplicării efective a acestei sancțiunii, prin decizia nr.0- din 19.10.2007, termenul de 60 de zile nu a fost depășit, iar de la data săvârșirii faptei - 07.03.2007 - și până la aplicarea sancțiunii, termenul de 1 an de asemenea nu a fost depășit.
Susținerea recurentului că termenul pentru aplicarea sancțiunii începe să curgă de la 11.07.2007 nu poate fi primită, întrucât- așa cum rezultă din adresa nr.- din 15.10.2007-, sesizarea conducerii Penitenciarului d e Minori și Tineri C în vederea sancționării disciplinare a reclamantului s-a realizat abia la data de 17.10.2007, când s-a realizat comunicarea acesteia.
Pentru considerentele arătate, se apreciază că toate motivele invocate sunt nefondate, situație în care în temeiul art.312 Cod pr.civilă va fi respins recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E I D E:
Respinge recursul formulat de reclamantul, împotriva sentinței numărul 87 din 21 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Aprilie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță, Doina Ungureanu