Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 715/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA NR.715/R-CONT
Ședința publică din 19 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu JUDECĂTOR 2: Dumitru
- - JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
- - - JUDECĂTOR 4: Fabiola
- -- - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții, toți cu domiciliul ales la Avocat, cu sediul în Pitești,-, județul A, precum și recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL pentru CALITATEA SEMINȚELOR și MATERIALULUI SĂDITOR cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.82/CA din 06 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat pentru recurenții-reclamanți, lipsă fiind recurentul-pârât.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei după care apărătorul recurenților-reclamanți precizează că nu are de formulat cereri prealabile.
Instanța constatând recursurile în stare de judecată, acordă cuvântul asupra acestora.
Avocat, având cuvântul pentru recurenții-reclamanți, susține oral motivele propriului recurs așa cum au fost precizate în scris la dosar, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței tribunalului, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii și acordarea sporurilor salariale începând cu data de 01.01.2004 și până la data pronunțării hotărârii, cu obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la recursul declarat de recurentul-pârât solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat, precizând că pârâtul realizează venituri proprii.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 10.11.2008, reclamanții:, au chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor A, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea acestuia la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului, în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, începând cu 01.01.2004 - până la data pronunțării prezentei hotărâri, proporțional cu timpul lucrat, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflație, până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că sunt angajați ai pârâtului și au calitatea de funcționari publici, sens în care beneficiază de prevederile art.31 din Legea nr.188/1999-R, ce reglementează plata drepturilor de mai sus.
Pentru - timpul lucrat este de la 01.10.2004 - până la 22.07.2004, pentru de la 01.01.2004 - la 19.02.2007, iar - de la 01.10.2004 - la 30.06.2007.
Chiar dacă aceste plăți au fost suspendate, în perioada anterioară, această suspendare nu echivalează cu înlăturarea dreptului, cât timp nici o dispoziție legală de aceeași valoare nu a prevăzut încetarea exercitării dreptului lor.
Mai mult, suspendarea încalcă flagrant dispozițiile constituționale, ce reglementează dreptul persoanelor încadrate în muncă, fapt ce aduce atingere însăși existenței dreptului.
Tribunalul Argeș - Secția civilă, prin sentința civilă nr.82/CA/6.02.2009 - a admis în parte acțiunea reclamanților, a obligat pârâtul să plătească acestora suplimentul postului și cel corespunzător treptei de salarizare, de 25% fiecare, din salariul de bază, începând cu data de 10.11.2005, până la pronunțarea prezentei hotărâri, actualizate cu indicele de inflație de la data plății efective, iar reclamantei - pe perioada 10.11.2005-19.02.2007 și - pe perioada 10.11.2005-30.06.2007, în raport de timpul lucrat și perioada în care fiecare reclamant a avut statutul de funcționar public, a respins acțiunea reclamantei și capătul de cerere referitor la cheltuielile de judecată.
Pentru a se pronunța în sensul arătat instanța de fond reținut că, reclamanții au fost sau sunt angajați ai pârâtului, având statutul de funcționari publici, astfel că le sunt aplicabile dispozițiile art.31 din Legea nr.188/1999-R, text introdus prin Legea nr.161/2003 sub forma art.29, cu aplicare de la 01.01.2004.
În perioada 2004 - 2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Prin suspendarea dispusă s-a recunoscut dreptul funcționarilor publici la acordarea și plata acestor suplimente.
Potrivit art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, angajatorii sunt obligați să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Aceeași obligație revine și instituțiilor publice
Pârâții au recunoscut că reclamanții nu au beneficiat pe perioada menționată în acțiune de suplimentele pretinse datorită lipsei reglementării cuantumului suspendării acordării acestora.
Lipsa de reglementare nu poate fi imputată reclamanților și nu constituie motiv de neacordare a celor două suplimente.
Ea va fi suplinită de instanță prin comparare și raportare la alte reglementări legale prin care, la anumite categorii de funcționari publici au fost acordate diverse sporuri.
Astfel, cele două suplimente, al postului și al treptei de salarizare, pot fi comparate cu sporul de 25% pentru complexitatea muncii acordat funcționarilor publici care exercită controlul financiar preventiv, potrivit art.9 pct.7 din nr.OG119/1999, republicată și celor care realizează auditul intern, potrivit art.18 alin.3 din Legea nr.672/2002.
A nu da eficiență dispozițiilor art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată,a apreciat instanța de fond, ar însemna să fie lipsit de conținut și să fie îngrădit dreptul reclamanților la acordarea celor două suplimente, deoarece, este de principiu că o normă legală, odată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor, de a avea caracter formal.
A nu admite o asemenea cerere ar însemna să se creeze și o diferențiere și discriminare între reclamanți, pe deoparte, și alți funcționari, pe de altă parte, cărora prin lege li s-a stabilit sporul pentru complexitatea muncii de 25%, comparabil, cel puțin cu suplimentul postului.
În fine, s-a apreciat de către judecătorul fondului, că nu trebuie omis faptul că și Curtea de APEL PITEȘTI prin decizia nr.412/R-C/11.04.2008, pronunțată în dosarul nr-, admițând recursul reclamanților și acțiunea acestora, a reținut că diferențierea între funcționarii publici, chiar sub aspect formal, nu profesional când au atribuții identice, contravine disp.art.7 lit.a din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice sociale și culturale, ratificat de România prin Decretul nr.212/1974, art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, art.1 din Protocolul 12 la Convenție, ratificat de România prin Legea nr.103/2006, art.4 pct.3 din Carta Socială Europeană, revizuită, ratificată de România prin legea nr.74/1999, acte care fac parte din dreptul intern al României, dispozițiile art.20 din Constituție și se aplică prioritar în condițiile în care normele interne nu sunt mai favorabile funcționarilor public, această discriminare trebuie să înceteze de îndată, nefiind admisibilă o prelungire a acesteia până la intervenția legiuitorului asupra actelor normative, în condițiile în care lipsa de reacție a legiuitorului într-un termen rezonabil nu poate fi sancționată. A mai reținut curtea că obligația de plată nu poate fi stabilită decât până la unificarea în acest sens a legislației salarizării funcționarilor publici.
În aceste condiții, și acțiunea reclamanților este admisibilă în parte.
La stabilirea drepturilor urmează a se avea în vedere timpul efectiv lucrat și perioada în care fiecare reclamant a avut statutul de funcționar public.
În ceea ce privește perioada pentru care se acordă cele două suplimente, instanța a constatat că, prin aplicarea termenului de prescripție de 3 ani, având în vedere data introducerii acțiunii, 11.11.2008, acestea nu se pot acorda decât începând cu data de 11.11.2005, nu pe tot anul 2004 și 2005, cum se pretinde prin acțiune, în raport de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant în parte.
S-a reținut, sub acest aspect, că suspendarea dispusă prin lege, pe perioada 1.01.2004-31.12.2006, prin art.44 din nr.OUG92/2004, nu produce efecte asupra prescripției dreptului la acțiune de a cere cuantificarea dreptului pretins. Ea produce eventual efecte numai cu privire la plată. Dar, și acest este discutabil în raport de practica privitoare la suspendarea plății primei de vacanță și reglementarea ei prin nr.OUG146/2007.
În ceea ce o privește pe reclamanta, care a încetat raporturile de serviciu cu pârâtul la data de 22.07.2004, dreptul său la acțiune este integral prescris, astfel că aceasta nu este îndreptățită la acordarea celor două suplimente.
Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs, în termen legal, de ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.8 Cod pr.civilă, pârâtul a criticat sentința în sensul că, în mod greșit, au fost acordate aceste sporuri salariale, fără a se lămuri existența și legalitatea acordării lor prin reglementările legale în vigoare în materie, precum și pentru faptul că, pârâtul nefiind ordonator de credite și în lipsa cuprinderii lor în hotărâre, nu avea posibilitatea acordării lor.
Prin urmare, se impune admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii reclamanților.
În dezvoltarea motivelor lor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, reclamanții au criticat sentința în sensul că drepturile salariale trebuiau acordate începând cu data de 1.01.2004, precum și pentru greșita respingere a cererii referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată.
Examinând recursurile, în raport de criticile formulate, pe temeiul invocat, dar și sub toate aspectele, conform art.3041Cod pr.civilă, curtea reține că este fondat recursul pârâtului și nefondat recursul reclamanților, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Referitor la recursul pârâtului, se constată că, într-adevăr, judecătorul fondului nu a dat dezlegarea corectă pricinii cu care a fost învestit, în sensul că acesta trebuia să lămurească dacă solicitarea are sau nu suport în reglementarea actuală.
Or, potrivit prevederilor legale invocate în susținerea acțiunii, de principiu, salariul funcționarilor publici este compus și din suplimentul postului și din suplimentul treptei de salarizare, însă, în nici o reglementare nu este stabilit cuantumul acestor drepturi și nici modalitatea de determinare a acesteia.
Într-o atare situație, acordarea acestui drept presupune, pe de o parte, obligarea angajatului la plata unor sume de bani fără o bază de calcul, iar pe de altă parte, o cuantificare în raport de diverse criterii, ce ar nesocoti Decizia Curții Constituționale nr.820/2008, potrivit cu care "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Așadar, instanța de judecată nu are competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, drept care în prezent nu este posibil de exercitare efectivă.
Dreptul la cele două suplimente nu poate fi apreciat ca un "bun" în sensul art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, nici în sens strict, nici în sens larg, întrucât în absența prevederilor legale de stabilire a cuantumului suplimentelor și a criticilor de cuantificare a acestora "bunul nu este definit și nu poate naște legitimă de a-l obține".
Nici susținerea referitoare la similitudinea prevederilor art.9 pct.7 din OG nr.119/1999 și art.31 din Legea nr.188/1991-R, nu poate fi primită, întrucât este vorba de raporturi ce privesc situații diferite, în considerarea unor activități distincte, pentru care legiuitorul a considerat necesară acordarea facilității, în proporția stabilită.
În concluzie, chiar dacă sub aspect formal dreptul reclamantului are un suport legal, el nu are însă un conținut determinat sau determinabil, fie prin legea însăși, fie prin acte normative de aplicare a acestora, iar instanța de judecată nu poate face o asemenea cuantificare decât depășindu-și limitele constituționale și încălcându-le astfel pe cele ale puterii legislative sau executive.
Nu se poate pretinde că suma cuvenită reprezintă 25% din salariul de bază pentru fiecare din cele două sporuri pentru că într-un proiect de salarizare al funcționarilor publici se face o astfel de determinare, întrucât atâta vreme cât proiectul nu a devenit lege și nu are valoarea unui act normativ ce emană de la puterea legislativă, el nu poate fi aplicat de către instanță.
Faptul că au fost pronunțate și hotărâri prin care s-au acordat aceste suplimente, în cuantumul solicitat, acestea sunt decizii de speță, care nu pot conduce, automat, la modificarea hotărârii atacate, în lipsa unor motive pertinente.
Ca atare, criticile pârâtului sunt fondate, iar în raport de argumentele prezentate, susținerile recurenților-reclamanți devin nejustificate. Având în vedere soluția ce se va pronunța, nici critica vizând neacordarea cheltuielilor de judecată nu mai are fundamentare.
Față de cele ce preced, curtea, în temeiul art.312 alin.1 și 3 Cod pr.civilă, urmează să admită recursul Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor A, să modifice sentința, în sensul că pe fond respinge acțiunea și a celorlalți reclamanți, ca neîntemeiată, menținând în rest sentința și să respingă ca nefondat recursul reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL pentru CALITATEA SEMINȚELOR și MATERIALULUI SĂDITOR cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.82/CA din 6 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința în sensul că pe fond respinge acțiunea și a celorlalți reclamanți, ca neîntemeiată.
Menține în rest sentința.
Respinge recursul formulat de reclamanții, toți cu domiciliul ales la Avocat, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
29.06.2009
Red.IB
EM/4 ex.
Jud.fond.
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Ioana Miriță, Fabiola
