Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 725/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr.725/R/2009 Dosar nr-

Ședința publică de la 3 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă

JUDECĂTORI: Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche Lorența

- -

Grefier -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul MUNICIPIUL B - prin Primar împotriva sentinței civile nr. 208/CA din 25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, având ca obiect "litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)".

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 27 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 3 noiembrie 2009.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.208/CA/25.02.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B, și în consecință.

Pârâtul a fost obligat să acorde, calculeze și plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv lunară în procent de 25 % raportat la salariul de bază, pentru perioada 01.11.2005 - 05.12.2006, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației la data plății efective.

Pârâtul a fost obligat să consemneze în carnetul de muncă al reclamantei acordarea dreptului de mai sus.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Reclamanta a avut calitatea de personal civil care și-a desfășurat activitatea în domeniul administrației publice locale, respectiv, a fost funcționar public al Primăriei mun. B, începând cu data de 01.11.2005 și până la data de 05.12.2006, așa cum rezultă din copia cărții de muncă depusă la dosar.

Potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999, cadrele militare în activitate, militarii, angajații pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25 % din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.

În temeiul art. 9, alin. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 63/2003, Ministrul Administrației și Internelor a emis Ordinul nr. 496/28.07.2003, prin care a fost completat Ordinul nr. 275/2002, în sensul introducerii pct. 9.2. având următorul conținut: "Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce -și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale."

Față de aceste dispoziții, instanța de fond constatat că reclamanta a fost personal civil în cadrul administrației publice locale a mun. B și este îndreptățită la indemnizația dispozitiv de 25 % lunară din salariul de bază, potrivit raporturilor de serviciu.

Față de aceste considerente, acțiunea reclamantei a fost admisă potrivit dispozitivului.

Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtului la plata indicelui de inflație aferent sumelor datorate de acesta, cerere care este fondată, aceasta fiind de natură să acopere rata inflației ca urmare a neacordării indemnizației de dispozitiv.

Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Municipiul B prin primar, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.

Recurentul Municipiul B prin primar a arătat că reclamantei din prezenta cauză prin încheierea din 13.11.2008, Tribunalul Brașov, i-a recunoscut calitatea de reclamantă și pârâtul Municipiul B prin primar, a fost obligat la plata drepturilor bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv lunară în procent de 25% raportat la salariul de bază începând cu data de 07.05.2004 dar nu înainte de data dobândirii calității de funcționar public și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu.

Recurentul a mai susținut că reclamantei i s-a achitat indemnizația de dispozitiv pentru perioada mai 2004- 16 octombrie 2006. Din data de 16 octombrie 2006 - până la data de 4 decembrie 2006, reclamanta a beneficiat de concediu medical pentru sarcină și lăuzie, iar pe perioada 5 decembrie 2006 - 23 decembrie 2008 activitatea acesteia a fost suspendată pentru concediu pentru creșterea copilului.

Intimata nu a depus la dosar întâmpinare.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinței civile nr. 208/CA/25 februarie 200, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, este întemeiat.

Curtea, a solicitat relații recurentului cu privire la susținerile sale referitoare la perioadele în care intimata a încasat indemnizația de dispozitiv, cele în care s-a aflat în concediu medical pentru sarcină și lăuzie și concediu de creșterea copilului.

Prin adresa nr. 45435/16.06.2009, (fila 14) recurentul a comunicat instanței faptul că în perioada 7 mai 2004 - 15 octombrie 2006, intimata a beneficiat de plata indemnizației de dispozitiv, în perioada 16 octombrie 2006 - 4 decembrie 2006, acesta s-a aflat în concediu medical pentru sarcină și lăuzie, iar în perioada 5decembrie 2006 - 23 octombrie 2008, s-a aflat în concediu pentru creșterea copilului, raportul de serviciu al acesteia fiind suspendat.

De asemenea, Curtea solicitând comunicarea sentinței civile nr. 116/CA/5.02.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr- și a încheierii din 13 noiembrie 2008, pronunțată în același dosar, încheiere prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale a acestei sentințe, în sensul că are calitate de reclamantă.

Din probele administrate rezultă că reclamanta a obținut un titlu executoriu, sentința civilă nr. 116/CA/5.02.2008 a Tribunalului Brașov, și încheierea de îndreptarea a erorii materiale din 13.11.2008 prin care pârâtul Municipiul Baf ost obligat să plătească reclamantei indemnizația de dispozitiv începând cu data de 7 mai 2004 și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu, sume actualizate cu coeficienții ratei de inflație.

În baza acestui titlu executoriu intimata a primit indemnizația de dispozitiv în perioada 7 mai 2004 - 15 octombrie 2006, referitor aceasta s-a aflat în concediu medical pentru sarcină și lăuzie în perioada 16 octombrie 2006 - 4 decembrie 2006, și în concediu pentru creșterea copilului în perioada 5 decembrie 2006 - 23 octombrie 2008.

Prin sentința recurată instanța de fond a dispus acordarea indemnizației de dispozitiv pentru perioada 1.11.2005 - 5.12.2006.

Or, în acest interval de timp reclamanta a beneficia de indemnizația de dispozitiv pentru perioada în care a desfășurat activitatea, adică până la data de 15 octombrie 2006, iar de la data de 16 octombrie 2006 nu a mai primit această indemnizație aflându-se în concediu medical, având deci raportul de serviciu suspendat.

Pe cale de consecință, având în vedere că intimata deține un titlu executoriu în baza căruia i s-a acordat indemnizația de dispozitiv pentru perioada în care a desfășurat activitatea, Curtea, constată că soluția instanței de fond prin care recurentul Municipiul Baf ost obligat la acordarea indemnizației de dispozitiv pentru perioada 1 noiembrie 2005 - 5 decembrie 2006 este nelegală.

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312.1 și 2 Cod procedură civilă va admite recursul declarat de recurentul Municipiul B, reprezentat prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 208/CA/25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.

Va modifica în tot sentința atacată, în sensul că:

Va respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B, reprezentat prin Primar, având ca obiect acordarea indemnizației de dispozitiv pentru perioada 01.11.2005 - 05.12.2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul Municipiul B, reprezentat prin Primar, cu sediul în B, B - nr. 8, Județ B, împotriva sentinței civile nr. 208/CA/25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.

Modifică în tot sentința atacată, în sensul că:

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B, reprezentat prin Primar, având ca obiect acordarea indemnizației de dispozitiv pentru perioada 01.11.2005 - 05.12.2006.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche Lorența

- - - - - -

Grefier,

Red. - 11.12.2009

Dact.-- 18.12.2009/2 ex.

Jud fond - A

Președinte:Clara Elena Ciapă
Judecători:Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche Lorența

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 725/2009. Curtea de Apel Brasov