Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 728/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii | 
  | 
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 728
Ședința publică din 12 iunie 2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel Chiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă Direcția Silvică Reșița împotriva sentinței civile nr. 672 din 7 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat G, având ca obiect Legea nr. 188/1999.
La apelul nominal se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtei recurente și avocat în reprezentarea reclamantului intimat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței iar pe fond respingerea ca netemeinică și nelegală a contestației formulată împotriva deciziei nr. 40/15.02.2007 de reclamantului intimat
. Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată și depune în dovedirea acestora chitanța nr. 49/12.05.2008 în sumă de 1000 lei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 672 din 7 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, s-a admis contestația formulată de către reclamantul G împotriva pârâtei Direcția Silvică Reșița, și în consecință:
A anulat decizia nr. 40/15.02.2007 emisă de Direcția Silvică Reșița.
A obligat pârâta să reintegreze reclamantul la vechiul loc de muncă.
A obligat pârâta, față de reclamant la plata sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Contestatorul este angajatul pârâtei în funcția de pădurar la Cantonul 14 Izvorul din cadrul Ocolului Silvic.
În urmare inspecției de fond, efectuată în cadrul cantonului a cărui titular este contestatorul s-a constatat existența unei pagube în valoare de 2138,33 lei fără TVA, cauzată de tăierea ilegală a unui număr de 20 de arbori cu volum de 18,221 mc.
Conducerea Direcției Silvice Reșița a fost înștiințată de existența prejudiciului prin adresa nr. 53/5.01.2007 a Ocolului Silvic prin care s-a menționat că în cursul anului 2006, pădurarul gestionar G, are prejudicii imputabile în volum de 30,344 mc.
Urmare acestei adrese, pârâta în baza dispozițiilor art. 58 aliniatul 1 din Statutul personalului Silvic, art. 77 și 78 din Legea nr. 188/1999 a emis decizia nr. 16/15.01.2007 (fila 41 dosar fond) prin care a imputat reclamantului suma de 2138,33 lei (fără TVA) reprezentând paguba cauzată și ulterior decizia nr. 40/15.02.2007 prin care a dispus desfacerea contractului de muncă al reclamantului.
Potrivit dispozițiilor art. 59 litera f din Contractul colectiv de muncă) fila 20 dosar fond) angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de prestarea salariatului în cazul în care acesta înregistrează pagube mai mari de 15 mc. material lemnos imputabil la o inspecție sau mai mari de 30 mc. imputabili pe an.
Din concluziile expertizei tehnice, dispusă și efectuată în cauză și însușită de instanță, rezultă că prejudiciul imputabil reclamantului G în urma controlului de fond efectuat în decembrie 2006 este în cuantum de 1926,633 (cu TVA inclus) reprezentând 16 arbori cu un volum de 13.892 mc iar pentru cele patru controale efectuate în 2006, prejudiciul total cumulează un volum de 26,015 mc. în cuantum total de 2857, 118 lei (cu TVA inclus).
Așadar, instanța a reținut că prejudiciul cauzat de reclamant atât la inspecția efectuată în luna decembrie 2006 cât și prejudiciul total pe anul 2006 este sub limita minimă prevăzută de art. 59 litera f din contractul colectiv de muncă.
Față de cele de mai sus enunțate, instanța a admis contestația formulată de către reclamantul G împotriva pârâtei Direcția Silvică Reșița, a anulat decizia nr. 40/15.02.2007 și a obligat pârâta să reintegreze reclamantul la vechiul loc de muncă.
În baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat pârâta față de reclamant la plata sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Silvică Reșița și a solicitat modificarea sentinței și respingerea contestației împotriva deciziei nr. 40/2007, ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se arată că, în soluționarea cauzei, prima instanță a ținut seama în mod exclusiv de capătul de expertiză tehnică efectuat în cauză, în care se arată că prejudiciul imputabil contestatorului, în urma controlului din 21.29 decembrie 2006 este în realitate de 1.926,63 lei cu TVA reprezentând contravaloarea unui volum de 13,892 mc. material lemnos, provenit din tăierea ilegală a unui număr de 16 arbori din specia molid și duglas. Se mai arată că vinovăția reclamantului a fost recunoscută de acesta prin semnarea angajamentului de plată pentru suma de 2.138,33 lei, iar decizia de imputare nr. 16/2007, nu a fost contestată. Or, decizia de desfacere a contractului de muncă a intimatului nu este întemeiată în drept pe dispoziția art. 59 litera f din Contractul Colectiv de Muncă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 14 mai 2008, intimatul a solicitat respingerea recursului cu cheltuieli de judecată (filele 11 - 12 dosar fond)
Recursul este nefondat.
Din examinarea hotărârii instanței de fond, prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu conform art. 306 aliniatul 2 Cod procedură civilă rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt, pe baza actelor și probelor de la dosar și în mod legal a admis contestația și a dispus anularea deciziei nr. 40/2007, ca fiind nelegală.
Prima instanță a avut în vedere, dispozițiile art. 59 litera f din Contractul Colectiv de Muncă, conform cărora, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de prestarea salariatului în cazul în care acesta înregistrează pagube mai mari de 15 mc. material lemnos imputabil la o inspecție sau mai mari de 30 mc. imputabili pe an. Or, din Concluziile Raportului de Expertiză Tehnică, rezultă că prejudiciul imputabil reclamantului este de 1.926,33 lei, sub limita prejudiciului prevăzută de art. 59 litera f din Contractul Colectiv de Muncă.
Rezultă din cele de mai sus, că motivele de recurs invocate de pârâtă sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul prevăzut de art. 312 punctul 1 din Codul d e procedură civilă instanța va respinge recursul pârâtei ca nefondat și va menține sentința tribunalului ca temeinică și legală.
Susținerea recurentei potrivit căreia intimatul ar fi recunoscut prejudiciul de 2138,33 lei, și s-a obligat la plata acestei sume, nu poate fi primită ca având relevanța în luarea deciziei de desfacere a contractului de muncă din moment ce prin expertiză tehnică dispusă în cauză, s-a stabilit că valoarea reală a prejudiciului este de 1926,63 lei cu TVA, reprezentantă de un număr de 16 arbori și un volum de 13.892 mc. iar pentru toate cele patru controale efectuate în anul 2006, totalul prejudiciului este în sumă de 2857,11 lei cu TVA, reprezentând un volum de 26,015 mc. deci sub 30 de mc. cât este stipulat în Contractul Colectiv de Muncă.
Văzând și dispozițiile prevăzute de art. 274.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Silvică Reșița împotriva sentinței civile nr. 672 din 7 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Obligă reclamanta să plătească intimatului G, suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- LIBER - - - - -
GREFIER,
- -
Red./10.07.2008
Tehnodact / 2 ex./10.07.2008
Prima instanță - TRIOBUNALUL C-S - Judecători și
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Pătru Răzvan, Mircea Ionel Chiu








