Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 74/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.74/
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu judecător
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE -DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICĂ, domiciliat în B, nr.1A, împotriva sentinței civile nr.160//17.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila - în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații prin avocat - în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsă fiind recurentul
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este la primul termen, motivat, timbrat, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul intimaților, precizează că susținerile recurentei nu au temei legal, nu pot fi primite, consideră că sentința este legală, cererea reclamanților este fondată și în mod corect instanța de fond a admis- Solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței dată de instanța de fond. Depune concluzii scrise la dosar. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1998/2007 pe rolul Tribunalului Brăila, reclamanții, G, au chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul Județean de Poliție B, Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea la plata sumelor reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2001 - 2006 actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Prin sentința nr.160/2007 Tribunalul Brăilaa respins cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor
A admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanții, G, toți cu sediul ales în B, B-dul.-.- nr.32, cabinet nr.12 - Cabinet avocat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Județean de Poliție B, cu sediul în B,--12, județul B, Ministerul Administrației și Internelor, cu sediul în B, nr.1A, sector 1 și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5.
A obligat pârâții Inspectoratul Județean de Poliție B și Ministerul Administrației și Internelor să plătească reclamanților sumele datorate cu titlu de prime de vacanță aferente perioadei 2001 - 2006, actualizate conform indicelui de inflație.
A obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 46 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate, că reclamanții sunt salariați cu statut de funcționari publici la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale B și au solicitat acordarea primelor de vacanță (concediu) aferente anilor 2001 - 2006 actualizate cu indicele de inflație de la data deschiderii dreptului la data plății efective.
Prin legile bugetului de stat, anual, a fost suspendată acordarea primei de vacanță, motivat de faptul că nu sunt fonduri bănești.
Cenzurarea legalității acestor suspendări succesiv e revine, potrivit art.29 al.1 din Legea nr.42/1992, instanței de fond, iar nu Curții Constituționale, întrucât normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței.
Astfel, normele legale de suspendare contravin prevederilor art.41 și art.53 din Constituție.
Natura juridică a primei de vacanță este aceea prevăzută de Codul Muncii, aceasta constituie un drept salarial pe care angajatorul este obligat să îl plătească.
Suspendarea acordării dreptului este doar o problemă de punere în plată și nu de recunoaștere a dreptului.
Dreptul a fost recunoscut prin lege, iar acordarea lui nu se prescrie cât timp, prin efectul legilor succesive ale bugetului de stat s-a suspendat.
Angajatorul este obligat să prevadă în bugetul de venituri și cheltuieli, sumele necesare pentru plata tuturor drepturilor salariale prevăzute de lege, de contractul colectiv de muncă și de contractul individual de muncă.
Amânarea plății drepturilor salariale din motive financiare nu duce la pierderea dreptului prevăzut de lege, iar suspendarea acordării acestora, întrerupe cursul prescripției dreptului la acțiune.
Prevederile art.38 din Codul Muncii, ca reglementare generală în domeniul raporturilor juridice de muncă, în general, dar în special în materia salarizării și a altor drepturi salariale, precum și prevederile din Legea nr.188/1999, republicată, statuează în mod expres și imperativ faptul că orice tranzacție prin care urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților și funcționarilor publici sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate absolută, cu toate consecințele juridice ce decurg din această împrejurare.
Dispozițiile legale invocate se coroborează cu prevederile art.53 alin.1 din Constituție, art.49 în vechea reglementare.
Drepturile s-au născut din lege ca drepturi subiective și conferă titularilor prerogativele în virtutea cărora pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut, să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a plăti o anumită sumă de bani.
Dispozițiile nr.OUG33/2001, prin care s-a suspendat până la 31 decembrie 2003, aplicarea prevederilor art.33 al.2 devenit art.34 al.2 din Legea nr.188/1999, ca și cele ale bugetelor de stat pe anii 2001-2005 prin care s-a prelungit termenul de suspendare a prim ei de vacanță până la data de 31 decembrie 2005, nu prevedeau vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la, prima de vacanță ci doar suspendarea exercițiului acesteia.
Reclamanții nu puteau să exercite dreptul la acțiune pe durata cât au acționat atât nr.OUG33/2001 cât și legile bugetului de stat, prin care s-a dispus suspendarea acordării drepturilor privind prim a de concediu.
Data reluării termenului în care se putea exercita dreptul la acțiune privind plata primelor de vacanță este de 01 ianuarie 2006, când a încetat orice cauză de suspendare a prevederilor art.33 al.2 devenit art.34 al.2 din Legea nr.188/1999.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs Ministerul Internelor și Reformei Administrative - prin Direcția Generală Juridică. Dreptul pretins de reclamanți prin acțiunea introductivă este reglementat de disp.art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora " funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești, aprobată cu modificări prin Legea nr.386/2001, cu modificările ulterioare, s-au prevăzut salariile de bază și celelalte drepturi salariale ale funcționarilor public.
Potrivit art.3 alin.1 din actul normativ sus-menționat, aplicarea prevederilor art.33 alin.2 referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediul de odihnă prin Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, se suspendă până la data de 1 ianuarie 2002.
Suspendarea dispozițiilor respective a fost menținută și pentru anul 2002, prin legea nr.743/2001 a bugetului de stat pe anul 2002, care la art.12 alin.4 stabilește că " termenele prevăzute la art.III din nr.OG32/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești, aprobată și modificată prin Legea nr.386/2001, se prelungește până la data de 31 decembrie 2002".
Conform art.10 alin.3 din legea nr.631/2002 a bugetului de stat pe anul 2003, "termenele prevăzute la art.III din nr.OG33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și personalului din organele autorității judecătorești, aprobată cu modificări prin Legea nr.386/2001, cu modificările ulterioare, se prelungesc până la data de 31 decembrie 2003".
Potrivit dispozițiilor art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004 "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă. se suspendă până la data de 31 decembrie 2004".
De asemenea, conform art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă. se suspendă până la data de 31 decembrie 2005".
Suspendarea aplicării prevederilor Legii nr.188/1999 invocate anterior a fost dispusă și prin prevederile art.44 ale nr.OUG92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale pe anul 2005, potrivit cărora "la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă aplicarea dispozițiilor art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999".
Și pentru anul 2006 sunt aceleași reglementări prin Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr.379/2005, care la art.5 alin.5 stabilește că " prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă se suspendă până la data de 31.12.2006".
Astfel, prin acordarea primelor de concediu pentru anii menționați, s-ar încălca prevederile respectivelor legi bugetare.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 33 alin. 2 din. nr. 188/1999 ce reglementează statutul funcționarilor publici, funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Prin urmare, dreptul la prima de vacanță s-a născut prin lege ca un drept subiectiv afectat de un termen suspensiv care conferă titularilor acestui drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic, născut să efectueze o anumită prestație pozitivă și anume aceea de a plăti suma de bani cu titlu de primă de vacanță, începând cu data la care a expirat termenul.
Faptul că ulterior, prin acte normative succesive s-a dispus suspendarea exercițiului acestui drept, nu echivalează cu stingerea dreptului.
Dreptul în sine a existat și există, putând fi valorificat de către reclamanții beneficiari. În cazul în care am accepta ideea exprimată de recurentă, s-ar putea ajunge la situația în care dreptul se suspendă pe o perioadă nedefinită, succesiv, iar persoana titulară a dreptului să nu poată să îl exercite niciodată.
În acest caz, dreptul ar avea un caracter iluzoriu, abstract, fiind din îngrădit prin însăși imposibilitatea de a fi exercitat prin liber acces la justiție, iar această situație nu este în spiritul apărării drepturilor omului.
Mai mult decât atât, suspendarea succesivă a dreptului afectează însăși substanța dreptului respectiv, de altfel un drept câștigat prin intrarea în vigoare a actului normativ.
Ne raliem opiniei potrivit căreia dreptul la prima de vacanță, face parte din conținutul dreptului la muncă iar acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu.
Astfel art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală a acestei îngrădiri.
În acest context, hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea corectă a legii, respectiv în baza disp.art.33 al.2 din Legea nr.188/1999, iar, așa cum am arătat mai sus, dreptul reclamanților intimați este născut și actual putând fi exercitat.
Sub aspectul pretinsei prescripții a dreptului la acțiune aparținând recurentei reclamante, Curtea apreciază că suspendările succesive prevăzute pentru acordarea primelor de vacanță au avut ca efect inclusiv suspendarea termenului de prescripție extinctivă.
O altă interpretare aduce atingere, așa cum s-a mai arătat, însuși dreptului, ceea ce este în totală contradicție cu principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, se impune a se considera că dispozițiile art. 10 al.3 din Legea nr.631/2002,art.9 al.7 din Legea nr.507/2003,art.8 al.7 din Legea nr.511/2004 și art.5 pct.5 din Legea nr.379/2005 au suspendat inclusiv cursul prescripției dreptului la acțiune a cărei aprobare fost suspendată prin acte normative temporare emise datorită unor condiții financiare deosebite.
În aceste condiții criticile formulate de pârâtă nu pot fi primite, neîcadrându-se în nici unul din aspectele de modificare sau casare prev. de art. 304 pct. 1 - 9.proc.civ.
Pentru considerentele expuse, instanța urmează, în baza art. 312 alin. 1 C:proc. civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE -DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICĂ, domiciliat în B, nr.1A, împotriva sentinței civile nr.160//17.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila - în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Ianuarie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, - - |
Red.VS/25.02.2008
Tehno ZE/26.02.2008
ex.2
Fond:
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile
