Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 75/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 75

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță JUDECĂTOR

-- -- JUDECĂTOR

-- -- JUDECĂTOR

GREFIER -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă M, împotriva sentinței nr.4199/CAF din 27 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru intimatul reclamant, lipsind recurentul pârât Inspectoratul Teritorial d e Muncă M.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Avocat pentru intimatul reclamant, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 22.02.2007, reclamantul a contestat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă M raportul de evaluare a performanțelor profesionale individuale pentru perioada 22 februarie 2006 - 30 noiembrie 2006, precum și soluția de respingere a contestației nr.695 din 26 ianuarie 2007, solicitând modificarea celor două acte și modificarea notei finale a evaluării și a calificativului acordat, cu cheltuieli de judecată.

A motivat că îndeplinește funcția de inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial d e Muncă M, iar la data de 10.01.2007 i-a fost înmânat raportul de evaluare a performanțelor profesionale, pe perioada 22.02.2006 - 30.11.2006, ocazie cu care a constatat că i-a fost acordat un punctaj de 3,475 și calificativul "".

A mai arătat că la data de 11.01.2007 a contestat rezultatul evaluării, întrucât a apreciat că evaluarea a fost subiectivă, față de faptul că nu i-au fost asigurate condițiile de control, nu a primit obiectivele individuale pe care trebuia să le realizeze, nu i-au fost plătite delegațiile și cu toate acestea și-a îndeplinit atribuțiile ce-i reveneau în sensul că a efectuat controale, a participat la determinări de noxe, cercetări de boli profesionale, a aplicat amenzi contravenționale și a stabilit măsuri de punere în conformitate cu legislația securității și sănătății în muncă, în vigoare.

A precizat reclamantul că, față de activitatea desfășurată, calificativul care trebuia să-i fie acordat era acela de, în condițiile în care punctajul ar fi trebuit să fie cuprins între 4 și 5, și nu, cum a stabilit conducerea unității.

În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.11 alin.4 din HG 1209/2003 și Legea 554/2004.

Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, susținând că reclamantul a demisionat din funcția publică de conducere la 22.02.2006, astfel că evaluarea s- realizat din momentul în care a ocupat funcția publică de execuție, în cadrul Compartimentului de Securitate și Sănătate în Muncă și, întrucât i-au fost stabilite atât clasa cât și treapta de salarizare, evaluarea performanțelor sale profesionale nu a avut drept scop nici avansarea și nici retrogradarea sau eliberarea din funcție, ci stabilirea cerințelor de formare profesională ale funcționarului public respectiv.

A mai susținut că reclamantul a dat dovadă de un simț de răspundere redus în activitatea pe care a desfășurat-o în perioada anterioară, ținând cursuri de perfecționare ilegale, generând nenumărate necorelări asupra sumelor încasate, a numărului de cursanți și a lipsei unor chitanțe și facturi, prin care s-a efectuat plata cursurilor, situație ce a determinat cercetarea sa penală, pentru infracțiunea prevăzută de art.2151Cod penal, ca urmare a folosirii sumei rezultate în alte scopuri, fiind sancționat cu amendă administrativă.

Deși a susținut că este un bun cunoscător al legislației în vigoare, în urma testului de verificare a cunoștințelor, reclamantul a obținut doar nota 6,6, fapt ce scoate în evidență gradul de cunoaștere al legislației de către acesta.

Prin sentința nr.4199/CAF din 27 iunie 2007, Tribunalul Mehedinți Secția comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea reclamantului și dispus modificarea raportului de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale acestuia pentru perioada 22.02.2006 - 30.11.2006, în sensul modificării notei finale a evaluării de la 3,475 la 4 și a calificativului acordat din în.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în speță a fost respectată procedura de evaluare reglementată de Anexa 3 la HG 1209/2003, însă în ceea ce privește notarea reclamantului, în raport de probele administrate s-a constatat că nu s-a procedat la o evaluare incorectă, întrucât nu a avut deficiențe profesionale consemnate în acte de control.

Astfel, instanța a constatat că notarea nu corespunde realității, că în perioada analizată reclamantul a efectuat controale, a cercetat un accident de muncă, a participat la determinări de noxe, cercetări de boli profesionale, verificări și răspunsuri la sesizări, a aplicat amenzi contravenționale, a stabilit măsuri pentru conformarea cu legislația securității și sănătății în muncă, lucrări care au fost efectuate corespunzător, nefiind anulate sau restituite și de asemenea nu s-a făcut dovada că reclamantul a fost sancționat disciplinar, nota obținută la testare nefiind luată în calcul la evaluarea activității sale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul ITM M, invocând critici de nelegalitate și netemeinicie.

A susținut că instanța de fond a făcut o greșită apreciere a probelor administrate, reținând o anumită stare de fapt, în condițiile în care procedura evaluării performanțelor profesionale are la bază un ansamblu de criterii.

Astfel, instanța s-a rezumat să constate că reclamantul a efectuat controale, a aplicat sancțiuni și a cercetat un accident de muncă, însă nu a ținut cont că primul raport de evaluare a fost modificat cu privire la criteriul "conduita în timpul serviciului", în sensul că s-a acordat nota 3, față de cea inițială.

A precizat recurentul că stabilirea calificativului este rezultatul evaluării a 9 criterii de performanță, prevăzute de lege, și nu numai a celor analizate de instanța de fond, astfel că punctajul acordat de 3,475, în baza căruia a primit calificativul, este corect.

Examinând sentința, sub aspectul criticilor invocate, dar și în raport de dispozițiile art.304 ind.1 Cod pr.civilă, Curtea apreciază că recursul este întemeiat, însă pentru următoarele considerente:

Reclamantul este funcționar public în cadrul ITM M și începând cu data de 22.02.2006 a deținut funcția publică de execuție, aceea de inspector de muncă, clasa I, grad superior, treapta 1.

În urma evaluării performanțelor profesionale individuale pe perioada 22.02.2006 - 30.11.2006 i s-a acordat un punctaj final de 3,475, căruia i-a corespuns calificativul.

Potrivit prevederilor Legii 188/1999 R, privind statutul funcționarilor publici și Hotărârii nr.1209/14.10.2003, privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, raportul de evaluare reprezintă un act juridic administrativ care poate fi contestat de către persoana nemulțumită, în fața instanței de contencios administrativ, care este competentă în condițiile legii 554/2004 privind contenciosul administrativ, să se pronunțe cu privire la legalitatea acestuia.

Prin acțiunea formulată, reclamantul nu invocă nici un aspect de nelegalitate privind procedura de evaluare, reglementată de Anexa 3 la HG 1209/2003 și însăși instanța de fond reține că această procedură a fost respectată și că nu poate fi vorba de nulitatea raportului de evaluare.

Motivele reclamantului referitoare la raportul de evaluare au în vedere doar caracterul subiectiv al aprecierilor făcute de evaluator, față de activitatea pe care a desfășurat-o în perioada respectivă, considerând notarea ca fiind subiectivă, nerealistă și vădit discriminatorie, prin acordarea unor note foarte mici la criteriile de performanță stabilite de lege.

Prin urmare, fără a reține vreun motiv de nelegalitate acestui act administrativ, tribunalul l-a modificat în sensul că a înlocuit calificativul acordat de persoana competentă cu un calificativ superior, încălcând astfel dispozițiile art.4 alin.2 lit.a din Anexa 3 la HG 1209/14.10.2003, potrivit cărora evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarului public de execuție se realizează de către evaluator, adică de funcționarul public de conducere, care coordonează compartimentul în cadrul căruia acesta își desfășoară activitatea.

Procedând în acest mod, instanța de fond s-a substituit în mod nelegal persanei competente și a realizat o evaluare a unui funcționar public, cu încălcarea dispozițiilor legale citate mai sus.

În raport de cele arătate, se constată că analizarea celorlalte motive de recurs invocate de pârât nu se mai impune, astfel că în baza art.312 Cod pr.civilă va fi admis recursul, va fi modificată sentința atacată și pe fond va fi respinsă acțiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECI E:

Admite recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă M, împotriva sentinței nr.4199/CAF din 27 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.

Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță

JUDECĂTOR 2: Doina Ungureanu

JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu

Grefier,

Red.jud.

LF/ 3 ex/12.02.2008

Jud.fond:

Președinte:Magdalena Fănuță
Judecători:Magdalena Fănuță, Doina Ungureanu, Teodora Bănescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 75/2008. Curtea de Apel Craiova