Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 770/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr. 188/1999 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 770
Ședința publică din23 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Grapini Carmen
JUDECĂTOR 2: Ududec Elena
JUDECĂTOR 3: Nastasi Dorina
Grefier - -
Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de pârâta omuna - prin primar, împotriva sentințeinr. 49 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Instanța, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal și înregistrată sub nr- din 11.11.2008, reclamanții, și în contradictoriu cu pârâta Comuna - prin primar, jud. S, au solicitat obligarea acesteia la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de baza si suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art. 31 alin.(1) lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, calculate si plătite începând cu data de 01.01.2005 și până la data pronunțării hotărârii si în continuare, pe perioada în care actele normative în vigoare prevăd acordarea acestuia și suplimentul postului in procent de 25% din salariul de baza si suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de baza, retroactiv, respectiv din data de 01.01.2004 până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data efectuării plății efective, pentru fiecare dintre persoanele nominalizate, în raport cu perioada de timp lucrată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în primul rând, suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute la art. 31 alin.1 lit. c si d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, care prevede că "Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a)salariul de baza;
b)sporul pentru vechime in munca;
c)suplimentul postului;
d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Au mai invederat instanței faptul că până la republicarea din anul 2007 Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art. 29 alin.1 lit. c si d din lege.
În al doilea rând, relevant este faptul ca potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006 prevederile art. 29 alin.1 lit.c si d din Legea nr. 188/1999 au reintrat in vigoare la data de 01.01.2007
Prin urmare, au solicitat a se constata că, deși aceste drepturi solicitate de reclamanți trebuia să le fi fost acordate de drept, cel târziu începând cu data de 01 ianuarie 2007, în mod abuziv, încălcând prevederile legale, angajatorul Primăria comunei, refuză acordarea acestora lună de lună.
În al treilea rând, au solicitat a se constata că, potrivit art. 29 alin.1 devenit art. 31 alin.1 din Legea nr. 188/1999, republicată, au dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada 01.09.2005 până la data de 01.01.2007, această prevede legală fiind suspendată până la data de 31 2006, prin art. 44 din nr.OUG 92/2004.
În acest sens, au solicitat a se constata că norma legală de suspendare, mai sus menționată, contravine prevederilor art. 41 si art. 53 din Constituția României care prevede că " Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară intr-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinato, să fie aplicată in mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".
În al patrulea rând, examinând textul art. 44 din nr.OUG 92/2004 prin care a fost suspendata plata drepturilor bănești, reprezentând suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare, se poate constata ca legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Deși legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.
Prinsentința nr. 49 din 15 ianuarie 2009, tribunalul admis admis în parte acțiunea reclamanților și obligat pârâta să plătească acestora, proporțional cu timpul lucrat, drepturile bănești reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază datorat, începând cu data de 01.01.2005 și până la data de 15 ianuarie 2009, data pronunțării prezentei hotărâri, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației, calculată de la data scadenței și până la data plății efective. Totodată, s-a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind acordarea acestor drepturi în continuare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În primul rând, potrivit art.40 alin.2 lit. c din Codul Muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtei.
În acest context reclamanții, având calitatea de funcționari publici, sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit.c și d din actul normativ citat.
Aplicarea acestor prevederi a fost suspendată succesiv, prin dispozițiile art. 44 din nr.OUG 92/2004, aprobată prin Legea nr. 76/2005 și ale art. 48 din nr.OG 2/2006, aprobată prin Legea nr. 417/2006, în perioada 1 ianuarie 2005-31 2006.
Instanța de fond a constat că nici unul dintre actele normative menționate nu conține vreo referire la eventualitatea desființării acestor drepturi, ci doar la suspendarea exercițiului lui, suspendare care nu echivalează cu însăși înlăturarea lor, dispoziția prevăzută de art. 31 din Legea nr. 188/1999 republicată fiind în vigoare și nefiind abrogată.
Așa fiind, pentru ca un drept prevăzut într-un act normativ să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus - ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui - un atare drept nu poate fi considerat că nu există în perioada de timp în care exercițiul lui este suspendat, iar nu înlăturat.
Reclamanții nu au primit până în prezent, de la apariția actului normativ sporurile respective și acest drept tinde să fie lipsit de conținut, iar pentru această îngrădire pârâta nu are justificare printr-o cauză de utilitate publică.
Mai mult, este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea dreptului și a Libertăților Fundamentale: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Referitor la cererea privind acordarea sporurilor pe viitor, instanța de fond apreciat că această creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Primăria comunei - prin primar, care arătat că până în prezent nu fost promovat un proiect normativ care să instituie un mod unic de stabilire a salariului funcționarilor publici compus din cele cinci componente reglementate conform art. 31 din legea nr. 188/1999, republicată cu modificările și completările ulterioare ( salariul de bază, sporul de vechime, suplimentul postului, suplimentul treptei de salarizare, prime și alte drepturi salariale), astfel că nu există baza legală pentru calcularea ( cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs, curtea constată neîntemeiat recursul.
Potrivit art. 31 al. 1 lit. c și din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Așa cum de altfel pârâtul recurent admite, reclamanții nu au primit aceste sporuri salariale.
De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâtul corect a fost obligat la plata sumelor solicitate prin acțiunea inițială,
Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din OUG nr. 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.
Art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democrată. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și, practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală.
Împrejurarea că nu a fost prevăzut cuantumul exact al sporului prin hotărâri ale Guvernului României de punere în aplicare și executare a legii, nu constituie un temei al respingerii acțiunii. Fiind prevăzut de lege, dreptul pretins nu poate fi înlăturat de instanță. Exercitarea reală a acestui drept, impune statului luarea unor măsuri pozitive printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului, lipsa acestei măsuri echivalând cu o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate și cu neîndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului ce îi incumbă pentru salvgardarea dreptului de proprietate, obligații pozitive reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Oneryiediz Turcia din 18 iunie 2002. Sancționarea ingerinței statului, poate fi realizată doar prin stabilirea cuantumului sporului, de către instanță. Nu a fost învederat nici un motiv pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar avea caracter nerezonabil și nici Curtea nu constată motive pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar putea fi considerat excesiv.
Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE,
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta omuna - prin primar, împotriva sentințeinr. 49 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond.
Tehnored.
Ex. 2/4.05.2009
Președinte:Grapini CarmenJudecători:Grapini Carmen, Ududec Elena, Nastasi Dorina
