Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 773/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 773/ Dosar nr-
Ședința publică de la 10 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa judecător
- - - - - judecător
- - - judecător
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI B și SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR LOCAL DE EVIDENȚĂ A PERSOANEI B împotriva sentinței civile nr. 586/CA/22.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 3 2009, când părțile au fost lipsă, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 10 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 586/CA/22.05.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ s-a admis cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtele Consiliul Local al Municipiului B și Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanei B; pârâtul Consiliul Local Al Municipiului Baf ost obligat la alocarea, calcularea și plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv lunară de 25% raportat la salariul de bază al reclamantei începând cu data de 02.12.2008 și până la data pronunțării prezentei hotărâri, precum și în continuare, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data plății efective; au fost obligate pârâtele să consemneze în carnetul de muncă al reclamantei indemnizația de dispozitiv pentru perioadele menționate în prezenta hotărâre; de asemenea, pârâtele au fost obligate la plata către reclamantă a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Începând cu data de 02.12.2008, reclamanta are calitate de funcționar public în cadrul Consiliului Local B - SPCLEP, ulterior dobândind personalitate juridică conform HCL nr.387/04.07.2005.
Tribunalul a reținut că indemnizația de dispozitiv a fost reglementată prin Legea 138/1999 și vizează cadre militare angajate pe bază de contract și salariații civili din cadrul, MI, și MJ.
Prin ordinul nr.496/28.07.2003 emis de MAI, la pct. 9.2 s-a prevăzut că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice", iar, la pct. 31.1 se arată că prin personal civil în sensul prezentului ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din MAI. Personalul civil din MAI beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege (Legea nr.138/1999) cu excepția celui din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din lege.
Art. 13 din Legea nr. 138/1999 prevede că indemnizația de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază se acordă cadrelor militare din activitate, militari angajați pe bază de contract și salariaților civili.
Așadar, din analiza și interpretarea textelor de lege arătate anterior, rezultă că salariaților civili le este recunoscut beneficiul indemnizației de dispozitiv, în cuantum de 25% din salariul de bază deoarece cadrele militare și militarii angajați pe bază de contract beneficiază în plus față de salariații civili și de alte sporuri și drepturi salariale, prevăzut în Legea nr. 138/1999, fiind evident faptul că prin Ordinul 496/2003, Ministerul Administrației și Internelor a urmărit ca în rândul personalului care beneficiază de indemnizație de dispozitiv să fie cuprins cu personalul civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice tocmai pentru a înlătura discrepanțele în ceea ce privește drepturile de natură salarială de care beneficiază personalul aflat în subordinea și/sau coordonarea MAI, asigurându-se astfel egalitate de tratament salarial și nediscriminatoriu pentru personalul din cadrul aceleiași autorități.
Așa fiind, în temeiul pct. 9.2, pct. 31.1. din Ordinul MAI nr. 496/2003, art. 13 din Legea nr. 138/1999, raportat la art. 1, art. 10 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, acțiunea reclamantei va fi admisă în parte (diferența de pretenții fiind prescrisă, după cum s-a arătat anterior).
Pârâții au fost obligați să aloce, să calculeze și să plătească reclamantei sumele reprezentând indemnizația de dispozitiv, fiecare pentru perioadele arătate in dispozitivul prezentei sentințe, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației de la data nașteri dreptului până la data plătii efective,având in vedere faptul că în materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de muncă, se prezumă cu punerea în întârziere a angajatorului odată cu nașterea dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia, raportat la data nașterii prejudiciului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Consiliul Local B și Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor B, solicitând respingerea acțiunii reclamantei, în urma modificării sentinței atacate. În motivarea recursului, recurenții pârâți au arătat în esență următoarele: Reclamanta, funcționar public la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor B, a solicitat obligarea celor doi recurenți pârâți la plata indemnizației de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu data de 02.12.2008, în baza art.13 din Legea nr.138/1999 și pct.9.2 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.496/2003. Ordinul MAI nr.496/2003, precum și Legea nr.138/1999 se referă la salarizarea militarilor și personalului civil din sistemul militar, acest ordin de ministru nefiind publicat în Monitorul Oficial. Recurenții pârâți susțin că reclamanta nu este funcționar public în Ministerul Administrației și Internelor, ci este angajata unui serviciu public subordonat Consiliului Local, unde funcționează regulile autonomiei locale conform art.2 alin.1 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, iar prin Hotărârea Consiliului Local nr.387/2005 a Consiliului Local B s-a stabilit că funcționarii din acest serviciu public nu pot beneficia de indemnizația de dispozitiv.
xaminând actele și lucrările dosarului, sentința atacată prin prisma dispozițiilor art.304 ind.1 Cod procedură civilă, precum și prin prisma motivelor de recurs, instanța de recurs constată că recursurile nu sunt fondat, pentru următoarele considerente:
Intimata reclamantă este angajată în cadrul Consiliului Local B- Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor B, după cum însăși recurentele precizează în cererea de recurs.
Indemnizația de dispozitiv este reglementată prin Legea nr.138/1999 privind salarizarea militarilor din sectoarele de apărare națională, ordine publică, și siguranță națională, fiind o indemnizație care inițial se acorda persoanelor ce aveau calitatea de militar în oricare din aceste structuri statale, dar și salariaților civili din unitățile militare. Ulterior, în cursul anului 2002, s-a procedat la demilitarizarea instituției poliției, polițiștii dobândind calitatea de funcționari publici cu statut special, calitate care a fost acordată, în anul 2004, tot prin demilitarizare, și foștilor militari din sistemul penitenciar. Pentru ambele categorii, legea de demilitarizare a păstrat toate drepturile de natură salarială și alte drepturi acordate anterior ca militari, inclusiv indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază (fosta denumire fiind aceea de solda de bază). Prin voința legiuitorului, indemnizația de dispozitiv a fost acordată încă de la momentul aplicării Legii nr.138/1999 și personalului civil din structurile militare, dreptul acesta fiind menținut pentru personalul contractual din unitățile de poliție demilitarizate, alături de personalul civil din celelalte unități subordonate Ministerului d e Interne care rămăseseră militarizate, astfel încât în întregul sistem al Ministerului d e Interne indemnizația de dispozitiv era general aplicabilă.
Prin reorganizarea ministerelor efectuată în anul 2003, Ministerul d e Interne a fuzionat cu Ministerul Administrației Publice, rezultând Ministerul Administrației și Internelor, denumit în prezent Ministerul Internelor și Reformei Administrative. Pentru eliminarea unor discriminări de regim al drepturilor acordate pentru diferitele categorii de funcționari și personal contractual din structura noului Minister al Administrației și Internelor constituit în anul 2003, fost emis Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/28.07.2003 care la pct.9.2. prevede că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice", iar la pct.31.1 din același ordin este definit personalul civil ca reprezentând atât funcționarii publici, cât și personalul contractual din toate unitățile ce intră în structura acestui minister. În acest ordin de ministru se mai precizează că personalul civil din domeniul administrației publice beneficiază de dreptul reglementat în art.13 din Legea nr.138/1999, anume indemnizația de dispozitiv lunară, în cuantum de 25% din salariul de bază.
Din actele normative menționate rezultă că, pe de o parte, reclamanta au calitate procesuală activă, fiind angajată în sistemul administrației publice, plasați prin voința legiuitorului în structura Ministerului Internelor și Reformei Administrative, astfel încât Ordinul nr.496/2003 al MAI (actualul Ministerul Internelor și Reformei Administrative) le este aplicabil pe deplin și acestor angajați, câtă vreme nu a fost abrogat sau modificat expres în sensul că acestei categorii de funcționari publici nu li s-ar aplica ordinul în discuție. Pe de altă parte, chiar dacă pentru autoritățile din administrația publică locală funcționează principiul autonomiei locale, expres consacrat de legiuitor, din moment ce reclamanta intimată este funcționar public într-o instituție bugetară aflate în structura organizatorică largă a MAI, potrivit OG nr.30/2007 și Legii nr. 215/2001 republicată, în materia salarizării și celorlalte drepturi cuvenite angajaților din sectorul administrației publice trebuie să se aplice un sistem unitar, pentru situații similare, astfel încât să nu se creeze diferențieri ale regimului de drepturi aplicabile care să nu aibă justificări obiective și rezonabile, diferențieri care ar putea fi asimilate unei discriminări.
Autonomia locală, așa cum este ea definită în art.3 din Legea nr.215/2001 republicată, privește dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona treburile publice, în condițiile legii, în timp ce regimul juridic al drepturilor cuvenite personalului angajat din administrația publică locală este cel stabilit la nivel național în mod unitar, acordarea acestor categorii de drepturi nefăcând parte din conceptul de autonomie locală așa cum este el definit de lege, ci intră în categoria garanțiilor constituționale și legale ale dreptului la muncă și a principiului egalității în fața legii consacrat de art.16 alin.1 din Constituția României.
Ca atare, nu este admisibilă și nici justificată o aplicare diferențiată a unor drepturi stabilite pentru angajați prin ordin al ministrului de resort (Ordinul MAI nr.496/2003) în funcție de voința arbitrară a autorităților administrației publice locale, ci ele trebuie să se supună unor criterii previzibile, cuantificabile în mod obiectiv și nediscriminatorii, conforme cu legislația muncii și cea a funcționarilor publici, câtă vreme salariații acestor autorități publice locale sunt salariați bugetari, cărora li se aplică regimul legal al funcționarilor publici sau cel al personalului contractual, stabilit prin legislația specifică în materie (Legea nr.188/199 republicată și Codul Muncii ).
Pe de altă parte, privind prin prisma ierarhiei normelor juridice, practicile și actele normative ale administrației publice nu pot să devieze de la principiile statuate de normele juridice ce le sunt superioare ca forță juridică, cum sunt normele constituționale, normele cu putere de lege, hotărârile de guvern, ordinele de ministru, iar autonomia locală, privită în litera și spiritul legii, nu permite autorităților administrației publice locale să își stabilească reguli interne prin care să ignore sau să deroge de la acte normative de aplicabilitate generală pentru întreaga administrație publică națională (indiferent de nivel -local, județean sau central) prin care se recunosc drepturi de natură salarială de aplicare generală, așa cum este și cazul indemnizației de dispozitiv acordată prin ordinul de ministru menționat mai sus. Împrejurarea că acest ordin de ministru nu a fost publicat nu este imputabilă intimatei reclamante, iar recurentele nu se pot apăra invocând culpa unei autorități publice centrale ce a emis acel act normativ.
De asemenea, în jurisprudența instanțelor naționale au fost admise în multe cauze acțiuni identice ale funcționarilor publici din cadrul acelorași autorități publice locale din România (de exemplu, pe raza Curților de APEL BRAȘOV, C, M), iar CEDO a statuat în cazul Beian contra România (din 06 decembrie 2007) că practica judecătorească neunitară în aceeași materie, la nivel de ultim grad de jurisdicție, dacă împiedică reclamanții să își valorifice drepturi patrimoniale identice cu cele recunoscute de alte instanțe altor reclamanți, generează discriminare, deoarece reclamanții care le solicită ulterior au legitimă de a obține la rândul lor recunoașterea creanței similare cerute, în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție.
Având în vedere aceste considerente, prevederile art.1 alin.2 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, precum și împrejurarea că personal similar din cadrul Consiliului Local B, inclusiv din Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor B, precum și din alte autorități publice locale sau județene, primește indemnizația de dispozitiv, Curtea constată că intimata reclamantă este îndreptățită să primească, la rândul său, indemnizația de dispozitiv, așa cum a dispus instanța de fond.
În baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, instanța urmează a respinge recursul declarat de recurenții Consiliului Local B- Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor B și Consiliului Local B, urmând să mențină sentința atacată, cu completarea motivării potrivit celor de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții Consiliul Local al mun. B și Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanei B împotriva sentinței civile nr. 586/CA din 22.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 2009.
Președinte, JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - - - -
Cu opinie separată- în sensul admiterii recursurilor declarate, modificarea în tot a sentinței civile 586/CA din 22.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr- și respingerea acțiunii.
JUDECĂTOR 3: Mirena
-
Grefier,
Red.
Judecător fond
Dosar nr -
Opinie separată
Spre deosebire de opinia majoritară apreciez că în cauză este necesară admiterea recursurilor declarate în cauză și respingerea acțiunii reclamantei pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 1 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții stabilesc că "dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Art. 47 din acest act normativ stabilesc faptul că "personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege", iar art. 49 stipulează: "personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 47, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate".
Conform dispozițiilor art.13 din Legea nr. 138/1999 "cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25 % din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază".
Aceste dispoziții legale sunt aplicabile doar acelor categorii de personal civil care își desfășoară activitatea în structurile indicate, fără ca drepturile salariale suplimentare constând în indemnizația de dispozitiv lunară de 25 % din salariul de bază să poată fi recunoscute și acordate tuturor funcționarilor publici și personalului contractual din administrația publică locală.
În aplicarea legii Ministrul Administrației și Internelor a emis Ordinul nr. 496 din 28 iulie 2003 privind modificarea și completarea Ordinului Ministrului de Interne nr. 275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit pct. 9.2 din ordin: "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice", iar pct. 31.1 precizează: "prin personal civil, în sensul prezentului ordin se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor.
Personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar".
Prin dispozițiile ordinului enunțat mai sus nu s-a acordat dreptul salarial constând în indemnizația de dispozitiv întregului personal civil care își desfășoară activitatea în administrația publică locală, ci au fost interpretate și s-a asigurat punerea în aplicare a prevederilor art. 47 și 49 din Legea nr. 138/1999, raportate la art. 13 din aceeași lege, în contextul în care, după unificarea fostului Minister de Interne cu fostul Minister al Administrației, noului Minister al Administrației și Internelor i s-au stabilit atribuții atât în domeniul ordinii și siguranței publice, cât și în domeniul administrației publice, conform prevederilor art. 14 alin. 1 lit. a și b din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 63/2003.
Au fost necesare aceste precizări întrucât Legea nr. 138/1999 și Ordinul nr. 275/2002, sunt adoptate anterior procesului de reorganizare a Ministerului d e Interne și se refereau numai la personalul civil din instituțiile cu activitate în domeniul ordinii publice și siguranței naționale.
Personalul fostului Minister al Administrației și Internelor a fost transferat în interesul serviciului la Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu menținerea funcțiilor deținute și a drepturilor salariale dobândite anterior, conform prevederilor art. 18 alin. 2 și 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Așadar, dispozițiile Ordinului nr. 496 din 28 iulie 2003 nu pot fi analizate de sine stătător, ci în raport de dispozițiile Ordonanțelor de Urgență ale Guvernului nr. 63/2003 și 30/2007 care prevăd în mod expres și limitativ instituțiile publice și organele de specialitate ce fac parte din domeniul administrației publice centrale din subordinea Ministerului Administrației și Internelor, fără ca printre acestea să se regăsească Administrația Publică Locală, astfel cum este definită de Constituția României în Secțiunea a 2-a din Capitolul V - Titlul III și care se organizează și funcționează potrivit art. 2 alin.1 din Legea nr. 215/2001, republicată, în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale și desconcentrării serviciilor publice.
Ca urmare, numai funcționarii publici și personalul contractual care își desfășoară activitatea în instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea actualului Minister al Administrației și Internelor, precum și personalul care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale ori a prefecturilor care au beneficiat și înainte de transfer sau detașare, de indemnizația de dispozitiv, beneficiază și în continuare de acest drept salarial.
Având în vedere cele precizate, dispozițiile pct.9.2 din Ordinul nr. 496 din 18 iulie 2003, potrivit cărora indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, se aplică în exclusivitate numai funcționarilor publici și personalului contractual din Ministerul Administrației și Internelor, transferați în domeniul administrației publice și care, anterior transferului, au beneficiat de acest drept salarial.
De altfel, chiar denumirea indemnizației, aceea de dispozitiv, demonstrează că acest drept nu se aplică în cadrul instituțiilor cu caracter eminamente civil, ci doar militarilor și personalului civil în raporturi de serviciu cu unități militare și nu pot fi echivalate obligațiile, îndatoririle și privațiunile specifice acestei categorii cu cele ce decurg din raporturile de serviciu ale altor funcționari publici sau personal contractual.
A extinde aplicabilitatea dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 138/1999 și asupra altor categorii de funcționari publici și personal contractual aflate în raporturi de muncă cu o autoritate publică locală, echivalează cu adăugarea la lege și acordarea unor drepturi salariale care nu sunt prevăzute în actele normative ce reglementează salarizarea acestora.
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici republicată și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilite a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și actele normative ulterioare care reglementează drepturile salariale ale acestor categorii de personal civil, nu cuprind dispoziții referitoare la acordarea indemnizației de dispozitiv.
Nu există discriminare în sensul dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 16 din Constituția României și ale Cartei Europene a Autonomiei Locale, ratificată prin Legea nr. 199/1997, în ceea ce privește salarizarea funcționarilor publici și personalului contractual transferat în structurile administrației publice, instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea Ministerului Administrației și Internelor, precum și a celui detașat în serviciile publice comunitare din subordinea consiliilor locale ori a prefecturilor și celelalte categorii de funcționari publici și personalul contractual care își desfășoară activitatea în alte instituții și servicii publice din administrația locală, întrucât personalul care a lucrat în structurile fostului Minister de Interne a beneficiat de sporul de dispozitiv, iar prin Ordinul nr. 496/2003 s-a asigurat continuitatea acordării acestui drept salarial, în condițiile în care prin art.17 alin.3 din Ordonanța de Urgență ale Guvernului nr. 63/2003 și art.18 alin.3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 30/2007, acte normative succesive ce au reglementat măsuri de reorganizare a acestui minister, s-a prevăzut că personalul din cadrul său își păstrează drepturile dobândite anterior.
Numai legiuitorul poate aprecia și stabili dacă și în ce măsură sporurile sau alte indemnizații se acordă unor anumite categorii de salariați, singura condiție fiind ca de aceste sporuri să beneficieze toți salariații care se află în situații identice, sub toate aspectele.
Principiul egalității de tratament nu exclude soluții diferite pentru situații diferite, justificate pe baza unor criterii raționale și obiective.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă, legată de aplicarea garanției instituită de art. 14 din Convenție, a subliniat că o diferență de tratament are natură discriminatorie, numai dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, adică nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
De asemenea, Curtea a statuat că statele dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură, diferențele dintre situațiile analoage sunt de natură să justifice un tratament diferit, iar autoritățile naționale competente rămân libere să aleagă măsurile pe care le socotesc potrivite pentru atingerea unui scop legitim.
Pentru aceste considerente apreciez că este necesară admiterea recursurilor declarate în cauză și respingerea acțiunii reclamantei.
Judecător,
-
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Silviu Gabriel Barbu, Mirena
