Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 779/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 08.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.779
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.05.2009
PREȘEDINTE: Maria Belicariu
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Diana Duma
GREFIER:- -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.121/02.02.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamanții - intimați, Și și cu pârâții - intimați TRIBUNALUL TIMIȘ, CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanții - intimați, și, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 15.05.2009, concluzii scrise și practică judiciară constând în hotărâri judecătorești, din partea reclamanților - intimați.
Curtea, pune în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice
Reclamanții - intimați, și pun concluzii de respingere a excepției.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reclamanții - intimați, și pun concluzii de respingere a recursurilor.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Timiș sub nr- reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Timiș, Curtea de Apel Timișoara, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună recunoașterea dreptului reprezentat de suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și de suplimentul corespunzător treptei de salarizare de 25 % din salariul de bază, obligarea pârâților la plata acestor drepturi începând cu 1 aprilie 2004 până la încetarea raporturilor de muncă sume actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective și obligarea pârâtului Tribunalul Timiș, prin Serviciul Personal să facă mențiunile corespunzătoare în cărțile de muncă.
Prin sentința civila nr.121/02.02.2009, Tribunalul Timișa respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive în cauză, excepții invocate de Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor B, prin
Instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâții să plătească reclamanților suplimentul postului în procent de 25 % și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 %, începând cu data de 01.04.2004 și până la data de 02.02.2009, data pronunțării hotărârii, sume care se vor actualiza cu indicele de inflație la momentul plății efective.
Instanța a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a acestor drepturi în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu.
În motivarea sentinței s-a reținut că potrivit anexei 2 la nr.HG83/2005 și art.4, pct.10 din același act normativ, printre atribuțiile principale ale Ministerului Justiției se număra și punerea la dispoziția instanțelor judecătorești, a aparatului propriu și a unitarilor subordonate, fondurile necesare în vederea desfășurării activității, fundamentarea și elaborarea proiectului bugetului de stat pentru activitatea proprie a instituțiilor aflate sub autoritatea sa, în calitate de ordonator principal de credite precum și a instituțiilor subordonate, repartizarea alocațiilor bugetare îi revine Ministerului Justiției.
Se arată că deși între Ministerul Economiei și Finanțelor B și reclamanți nu există un raport de muncă direct, pârâtul are calitate procesuală în litigiu, conferită de atribuția prevăzută la art.19 lit. a) din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice de a pregăti proiectele legii bugetare și ale legilor de rectificare și a art.19 de a analiza propunerile Ministerului Justiției de a include în legea bugetară sumele necesare plății sporurilor salariale.
Pe fond se reține că, reclamanții sunt toți funcționari publici,astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Instanța constată că în această calitate, reclamanții pretind acordarea sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în cuantum de câte 25 % fiecare din salariul de bază. Aceste suplimente sunt reglementate de dispozițiile art.31 din Legea nr.188/1999, legea privind statutul funcționarilor publici, după cum urmează:
"(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
Se reține că aceste dispoziții legale au fost suspendate prin articolul 44 din nr.OUG92/2004 aprobată prin Legea nr.76/2005; prin articolul 48 din nr.OG2/2006 aprobată prin Legea nr.417/2006, suspendare care a operat până în decembrie 2006. Prin aceste suspendări succesive s-a ajuns practic la negarea unui drept fundamental, dreptul la plata corespunzătoare muncii prestate, drept accesoriu celui la muncă, fapt contrar dispozițiilor art.53 din Constituția României.
Cu privire la perioada pentru care se acordă sporuri, Tribunalul a reținut că reclamanții au solicitat acordarea începând cu data de 1 aprilie 2004 la zi și în continuare până la încetarea raporturilor de muncă ale reclamanților cu pârâta sau până la încetarea raporturilor de serviciu.
Acordarea suplimentelor a fost suspendată succesiv, în intervalul 22 mai 2004 - 31 decembrie 2006, prin ordonanțe de urgență art.13 din Legea nr.251 din 23 iunie 2006 statuează că prevederile art.29 din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare de la 1 ianuarie 2007. Potrivit art.48 din nr.OG6 din 24 ianuarie 2007, prevederile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Se constată că la data încetării oricăror cauze de suspendare, dreptul întrând în vigoare, rezultă că la data de 1 ianuarie 2007, se naște dreptul la acțiune a celor interesați, pe perioada suspendării exercițiului dreptului, fiind suspendată și curgerea prescripției.
Se precizează de către instanța că funcționarii publici beneficiază de cele două suplimente, începând cu data de 1 aprilie 2004, instanța putând obliga angajatorul la plata acestora, numai până la data pronunțării sentinței.
Relativ la cererea privind acordarea sporurilor pe viitor până la încetarea raporturilor de muncă ale reclamanților instanța a respins-o întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții, și anume de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative.
În acord cu prevederile art.1082 Cod civil, în vederea reparării integrale a prejudiciului pârâții au fost obligați la plata de daune interese echivalente cu actualizarea sumelor cu rata inflației la data plații efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs T solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În motivarea recursului se arată că în prezenta cauză, obiectul litigiului îl constituie un drept de creanță a cărui existență este invocată de reclamanți. Din acest punct de vedere, soluția ce urma a fi pronunțată de Tribunalul Timiș trebuia să aibă în vedere faptul că: a) dreptul de creanță al reclamanților nu există și, pe cale de consecință nu se poate spune că a fost îngrădit; b) dreptul de creanță solicitat în prezenta cauză nu este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzele de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege.
Precizează că, pe de altă parte, dacă instanța constatat că dreptul reclamanților există, pentru a se adresa instanței, reclamanții sunt obligați să facă dovada faptului că este titularul unui drept de creanță - creanță certă, lichidă și exigibilă.
Cu privire la susținerea, conform căreia Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală în prezenta cauză, arată că rolul ministerului este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea nr.500/2002, modificată, privind finanțele publice, potrivit art.16 - 30.
Conform art.18 alin.2 lit. b) și art.28 lit. e) din Legea nr.500/2002, modificată privind finanțele publice, se prevede că: - 2) Guvernul asigură: - b) elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, în cadrul limită prevăzut de prezenta lege".
Totodată, arată că în conformitate cu art.28 din Legea nr.500/2002 "elaborarea bugetelor, proiectelor legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, pe baza: - e) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite; -".
Pe fondul cererii de chemare în judecată, arată că, cu privire la această "cuantificare" a suplimentelor solicitate, faptul că, pe de o parte, în cazul funcționarilor publici ne aflăm în prezența unui contract de drept public sau de drept administrativ, în cazul căruia libertatea contractuală a părților este suplinită de legiuitor, nefiind posibilă negocierea individuală privind sporurile salariale și, pe de altă parte, nici un act normativ în vigoare nu prevede un procent corespunzător pentru suplimentele solicitate.
Astfel, se solicită instanțelor judecătorești să reglementeze o omisiune legislativă ceea ce ar echivala cu transformarea puterii judecătorești într-un legislator pozitiv, ceea ce contravine dispozițiilor art.61 din Constituție, care prevăd că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Împotriva sentinței a formulat recurs și pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului se arată că hotărârea pronunțată de Tribunalul Timiș este criticabilă pentru motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Menționează, în primul rând, că având în vedere pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată, în raport de dispozițiile nr.HG83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, ale Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.387/22.09.2005, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în această cauză.
Se arată că pentru a avea calitatea de parte în proces, aceasta trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.
Precizează că, în conformitate cu prevederile nr.HG83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările ulterioare, acesta este organul de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care "asigură elaborarea, coordonarea și aplicarea strategiei și a programului de guvernare în vederea bunei funcționări a justiției ca serviciu public și veghează la stricta aplicare a legii, în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept".
În acest sens, în vederea realizării și exercitării obiectivelor și funcțiilor din domeniul său de activitate, Ministerul Justiției îndeplinește anumite atribuții specifice, strict determinate de lege, iar în calitatea sa de autoritate de stat, asigură controlul asupra aplicării unitare și respectării reglementărilor legale privind organizarea și funcționarea instituțiilor și unităților care își desfășoară activitatea sub autoritatea sau în subordinea sa, prevăzute în anexa 3 din nr.HG83/2005.
Se arată că, Ministerul Justiției, potrivit nr.HG83/2005 de organizare și funcționare a acestuia, nu are atribuții stabilite în sarcina sa în legătură cu încadrarea și stabilirea drepturilor salariale ale personalului instanțelor judecătorești și prin urmare, având în vedere și că între Ministerul Justiției și instanțele judecătorești nu există raporturi de subordonare, deoarece acestea aparțin unor puteri diferite ale statului, nici între angajații Tribunalului Timiș și Ministerul Justiției nu există nici un raport juridic.
Pentru aceste considerente se solicită a se constata că Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, solicitând admiterea excepției și respingerea acțiunii formulată de reclamanți în contradictoriu cu acest pârât.
Totodată, solicită a se observa că prevederile art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată, definesc structura salariului unui funcționar public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, urmând ca modalitatea de stabilire a salariului acestei categorii profesionale să se realizeze prin lege specială în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult, dispozițiile art.31 alin.3 din Legea nr.188/1999 stabilesc că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Menționează că, Legea nr.188/1999 reținută ca temei de drept de instanță în motivarea sentinței atacate reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei profesionale a funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, fără să stabilească în concret modalitatea de calcul a salariului acestora, astfel încât procentul de 25 % indicați de reclamanți este arbitrar și fără susținere legală.
Prin urmare, solicită instanței să constate că reclamanții se află în imposibilitatea de a realiza prin intermediul unei acțiuni în justiție o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil.
Legal citați, intimații - reclamanți nu au formulat întâmpinare, dar au depus la dosar concluzii scrise.
Examinând recursurile de față, prin raportare la prevederile art.304 și urm. Cod procedură civilă, față de înscrisurile existente la dosarul cauzei Curtea constată următoarele:
Că reclamanții și-au formulat pretențiile în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Timiș, Curtea de Apel Timișoara, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.
În cererea de recurs formulată de către T rezultă că recursul a fost declarat de către T în nume propriu iar nu ca reprezentant al
Curtea constată că sentința menționată a fost pronunțată în contradictoriu cu pârâții pe care reclamanții au interes să-i cheme în judecată.
Astfel fiind, se cunoaște că în materia pe care o vizează hotărârea supusă recursului hotărârea își produce efectele numai între părțile care au luat parte la judecarea pricinii. În consecință, cadrul procesual din punct de vedere al părților stabilit la judecata în fața instanțelor de fond, nu poate fi mărit dar nici micșorat. Rezultă că numai părțile de la judeca în fond au dreptul de a exercita calea de atac a recursului.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge recursul declarat de către T ca fiind introdus de o persoană care nu are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește recursul Ministerului Justiției și Libertăților vom examina mai întâi excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui Minister invocată prin cererea de recurs.
Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamanților, în calitate de funcționari publici în cadrul Tribunalului Timiș - departamentul economic administrativ de a le fi acordate anumite drepturi cu caracter salarial.
Curtea constată că Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite bugetare, iar instituția în cadrul căreia își desfășoară activitatea reclamanții se află în subordinea Ministerului Justiției.
În condițiile în care Curtea de Apel Timișoara se află în subordinea Ministerului Justiției, Ministerul Justiției are obligația de a aproba bugetul Direcției Generale a Finanțelor Publice A, conform art.16 alin.1 lit. d) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr.96/2006, care prevede că "bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele instituțiilor publice autonome, bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat, bugetele fondurilor externe nerambursabile, bugetul trezoreriei statului și bugetele instituțiilor publice se aprobă astfel:
d) bugetele instituțiilor publice finanțate integral din bugetele prevăzute la lit. a), de către ordonatorul de credite ierarhic superior al acestora".
De asemenea, conform art.21 alin.1 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, "ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii".
Din dispozițiile legale menționate mai sus, rezultă că Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite bugetare, are exclusiv obligația de a aproba bugetul Curții de Apel Timișoara, precum și al Tribunalului Timiș și de a repartiza creditele bugetare aprobate, iar nu obligația de a plăti sumele datorate cu titlul de drepturi salariale funcționarilor publici aflați în raporturi de serviciu cu instituțiile publice subordonate Ministerului Justiției.
Așadar, în condițiile în care reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Tribunalului Timiș debitorul din raportul juridic dedus judecății este instituția competentă să efectueze plata drepturilor salariale, iar nu Ministerul Justiției, care nu are calitatea de angajator în acest raport juridic.
Curtea subliniază că obligația Ministerului Justiției constă, eventual, în avizarea pozitivă a proiectului de act normativ de alocare către Curtea de Apel Timișoaraa sumelor necesare pentru efectuarea plăți sumelor datorate reclamanților.
O asemenea obligație nu se confundă cu obligația Ministerului Justiției de a plăti din bugetul său, sumele respective.
În concluzie, Curtea apreciază că Ministerul Justiției nu are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, respectiv că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Necesitatea punerii în executare a hotărârii judecătorești de obligare a unui ordonator de credite bugetare nu poate autoriza ideea transferării acestei obligații și altui ordonator de credite bugetare.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că Ministerul Justiției și Libertăților are calitate procesuală pasivă în cauza de față.
Astfel fiind, pentru considerentele expuse, Curtea va admite recursul Ministerul Justiției și Libertăților, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Libertăților și, în consecință, va respinge acțiunea reclamanților formulată împotriva acestui pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Curtea va lua act că părțile nu au solicitat plata cheltuielilor de judecată în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul T împotriva sentinței civile nr.121/02.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală.
Admite recursul Ministerul Justiției și Libertăților în sensul că modifică în parte sentința nr.121/02.02.2009 în aceea că respinge acțiunea în contradictoriu cu acest pârât, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive.
Menține în rest dispozițiile sentinței nr.121/02.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.05.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/01.06.09
TEHNORED:/01.06.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Maria BelicariuJudecători:Maria Belicariu, Răzvan Pătru, Diana Duma
