Litigiu privind funcționarii publici statutari. Sentința 780/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 780/2008

Ședința publică de la 23 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lucia Brehar

GREFIER: - -

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ, formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari actualizare carnet de muncă.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prin încheierea de ședință din data de 04.12.2008 s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată la 16 iunie 2008, reclamantul a chemat în judecată AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la avizarea favorabilă a operațiunilor de rectificare, completare și actualizare a datelor cuprinse în dosarul profesional, în registrul de evidență și în carnetul de muncă.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată următoarele:

În perioada 1979-1982 urmat cursurile învățământului superior, profil juridic, iar în baza diplomei de studii obținută în anul 1982 desfășurat activități juridice la mai multe locuri de muncă, activitatea și veniturile aferente nefiind trecute în carnetul de muncă.

Reclamantul a cerut punctul de vedere al pârâtei cu privire la documentele care atestă studiile juridice, vechimea în muncă și specialitate pentru a fi luate în calcul la stabilirea vechimii în specialitatea juridică, mai mare de 9 ani, și avizarea favorabilă în vederea participării la un concurs pentru ocuparea unei funcții publice din clasa I, gradul profesional superior.

Ulterior a completat solicitarea unui punct de vedere și cu avizarea favorabilă de către pârâtă a actualizării dosarului personal.

În drept a invocat prevederile art. 13, 14 din HG nr. 432/2004.

Prin întâmpinarea înregistrată la 18.08.2008 ( 47,48), pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive pe considerentul că nu există între reclamant și agenție nici un raport de funcție care să justifice solicitarea reclamantului. De asemenea, în conformitate cu atribuțiile stabilite de art. 22 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, pârâta nu are competența legală de a aviza rectificarea sau completarea datelor din dosarul profesional sau carnetul de muncă, reclamantul nefiind angajatul pârâtei. Art. 2 alin. 1 din HG nr. 432/2004 prevede expres că, în scopul asigurării gestionării unitare și eficiente a resurselor umane, precum și pentru urmărirea carierei funcționarului public, conducătorii autorităților și instituțiilor publice răspund de întocmirea, actualizarea, rectificarea, păstrarea și evidența dosarelor profesionale ale funcționarilor publici și a registrului de evidență a acestora.

În acest context, pârâta arată că singura în măsură să ducă la îndeplinire solicitările reclamantului este angajatorul său, respectiv Casa Județeană de Pensii

La data de 11.09.2008, reclamantul și-a extins în scris acțiunea împotriva angajatorului său, solicitând chemarea în judecată a Casei județene de Pensii

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, reclamantul solicită respingerea acesteia motivat de faptul că deține calitatea de funcționar public, iar potrivit Legii nr. 188/1999, care reglementează statutul funcționarilor publici, orice modificare în funcția publică se face doar cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

În consecință, prin precizarea înregistrată la 25.11.2008 (fila 61), reclamantul a solicitat obligarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici să-și dea avizul favorabil, iar pârâta Casa Județeană de Pensii S să completeze carnetul de muncă.

Prin întâmpinare (filele 72,73 dosar), pârâta Casa Județeană de Pensii Sai nvocat excepția autorității de lucru judecat, motivat de împrejurarea că, aceleași aspecte au făcut obiectul sentinței nr. 2329/09.11.2006 a Tribunalului Sălaj, rămasă irevocabilă prin decizia cu nr. 348/19.01.2007 a Curții de APEL CLUJ.

De asemenea, pârâta a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive, conform art. 6 alin. 1 din Decretul nr. 92/1976, privind carnetul de muncă, întrucât modificările intervenite în executarea contractului de muncă după întocmirea carnetului de muncă se înscriu în acesta în termen de 15 zile de la data producerii lor.

În apărare se mai arată că, activitatea desfășurată de reclamant anterior lunii februarie 2000, când acesta a promovat examenul de licență la Facultatea de Drept a Universității "- " C-N nu poate constitui vechime în munca juridică și nici nu se pune problema recunoașterii de către pârâtă a acesteia, întrucât reclamantul nu avea calitatea de absolvent al unei facultăți de științe juridice sau al unei școli juridice a Ministerului Justiției, așa cum prevedea art. 12 din Decretul nr. 143/1955, privitor la organizarea și funcționarea oficiilor juridice.

Din actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, excepția a fost unită cu fondul, fiind necesare cercetări de fapt, din analizarea cărora a rezultat că excepția este întemeiată, din următoarele considerente:

Reclamantul și-a fondat în drept acțiunea pe dispozițiile art. 13 și 14 din HG nr. 432/2004, privind dosarul profesional al funcționarilor publici.

Conform acestor dispoziții legale, rectificarea sau completarea datelor din dosarul profesional al funcționarului public se face pe baza documentelor prezetate în original, în următoarele situații:

a) la solicitarea scrisă și motivată a funcționarului public;

b) la solicitarea scrisă și motivată a conducătorului compartimentului de resurse umane sau, după caz, a persoanei care are atribuții cu privire la evidența personalului, prevăzute în fișa postului, cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice și cu înștiințarea funcționarului public în cauză;

c) pe baza hotărârii judecătorești, definitive și irevocabile;

Aceste operațiuni pot fi efectuate cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice, ori, în ultima situație, cu înștiințarea acestuia.

În speță, conducătorul la care se referă norma legală invocată este persoana care deține această funcție la Casa Județeană de Pensii S, angajatorul reclamantului.

Între reclamant și Agenția Națională a Funcționarilor Publici nu există nici un raport de funcție care să justifice calitatea procesuală a pârâtei, iar printre atribuțiile agenției, reglementate de art. 22, alin. 1 din Legea nr. 188/1999 nu este cuprinsă și aceea de a aviza rectificarea sau completarea datelor din dosarul profesional sau carnetul de muncă al funcționarului public.

În lumina celor mai sus reținute se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, iar acțiunea reclamantului față de această pârâtă va fi respinsă.

Pârâta Casa Județeană de Pensii Sas usținut că nu are, la rândul său, calitate procesuală în cauză, excepție care însă nu este fondată în raport de motivele invocate în susținerea acesteia de către pârâtă și care au legătură cu fondul pricinii.

Pârâta are calitate procesuală în cauză, având calitatea de angajator al reclamantului, angajat care reclamă operarea unor completări în carnetul său de muncă ținut prin grija angajatorului.

Această pârâtă a invocat excepția autorității de lucru judecat, conform art. 163, alin. 1 și art. 166 Cod procedură civilă, prin regăsirea triplei identități în sentința nr. 2329/09.11.2006 a Tribunalului Sălaj, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 348/19.01.2007 a Curții de APEL CLUJ.

Excepția nu este fondată deoarece deși în ambele litigii se regăsește identitatea de părți, cauza și obiectul sunt diferite în cele două litigii, după cum se poate observa din considerentele și dispozitivul sentinței nr. 2329/9.11.2006 a Tribunalului Sălaj (fila 75), irevocabilă prin decizia civilă nr. 348/19.02.2007 a Curții de APEL CLUJ (fila 76), chiar dacă scopul mediat al reclamantului a fost același când a promovat ambele litigii.

Pe fond,se va reține că în prezent, reclamantul este încadrat la Casa Județeană de Pensii S în funcția de consilier juridic, grad profesional asistent, treapta I de salarizare, cu o vechime de 6 ani, atât în activitatea de consilier, cât și în funcția publică.

Aceasta, ca urmare a numirii reclamantului în funcția publică de consilier juridic categoria A, clasa III, gradul 3, în conformitate cu Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, prin Decizia nr. 26 din 24.06.2002.

Actuala încadrare de care beneficiază reclamantul s-a realizat în baza Legii nr. 161/2003, care prevedea obligația autorităților și instituțiilor publice de a face reîncadrarea funcționarilor publici până la data de 15 iulie 2003 și s-a realizat în cazul reclamantului, prin Dispoziția nr. 48 din 11 iulie 2003 emisă de directorul general al Casei județene de pensii S, fiind totodată avansat la 1 februarie 2006, conform art. 34 din OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.

Prin urmare, cu acest prilej, la reîncadrarea funcționarului public, au fost valorificate și luate în considerare toate documentele aflate în concordanță cu reglementările legale în materie, în vederea stabilirii vechimii atât în activitatea de consilier juridic, cât și în funcția publică deținută în baza Legii nr. 188/1999.

În baza acestor considerente, acțiunea reclamantului se va respinge ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale Funcționarilor Publici cu sediul în B- 2,3,4 sectorul 3 și în consecință respinge acțiunea față de această pârâtă.

Respinge excepțiile autorității de lucru judecat și lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta Casa Județeană de Pensii

Respinge acțiunea formulată de reclamantul domiciliat în Z- - 84 județul S în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii S cu sediul în Z- județul

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 2008.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Președinte:Lucia Brehar
Judecători:Lucia Brehar

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Sentința 780/2008. Curtea de Apel Cluj