Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 785/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 29.11.2007
DECIZIA CIVILĂ Nr. 785
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Victoria Catargiu
GREFIER - -
S-a luat în examinare recursul pârâtului - chemat în garanție - Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de DGFP T, împotriva sentinței civile nr.386 din 15 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant G și intimatul pârât INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentul pârât consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat,instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta recurentului pârât solicit ă admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii în principal a excepției lipsei calității procesuale pasive ca pârât Ministerului Economiei și Finanțelor.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.386/15.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finanțelor Publice.
S-a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul Județean al Politiei de Frontieră
Au fost obligați pârâții Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T și Ministerul Administrației și Internelor, să calculeze și sș plătească drepturile bănești cuvenite și neachitate reclamantului pentru anul 2005, respectiv, sporul de fidelitate în procent de 20% din salariul de bază, suma actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plații efective.
A admis cererea de chemare în garantei a Ministerului Economiei si Finanțelor Publice formulată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor și în consecință:
A obligat Ministerul Finanțelor Publice să procedeze la virarea către ordonatorul principal de credite Ministerul Administrației și Internelor a sumelor bănești necesare achitării acestor drepturi, care vor fi redistribuite către ordonatorul secundar de credite Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T în vederea achitării acestora către reclamant, fără cheltuieli de judecată, nesolicitate.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Reclamantul, conform susținerilor acestuia și scriptelor depuse la dosarul cauzei (adeverința de la fila 6 dosar), are calitatea de angajat și își desfășoară activitatea profesională ca și funcționar public cu statut special-polițist de frontieră - în conformitate cu art.1 din Legea nr.360/2002, privind statutul polițistului, la pârâtul
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a, instanța nu a contesta faptul că neavând calitatea de ordonator principal de credite, nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant și ca atare dispoziția de plată instituită ca efect al admiterii acțiunii față de pârâții, nu-l vizează direct, dar aceasta calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul și a sumelor pretinse, aspect ce justifică necesitatea ca prezenta hotărâre să-i fie opozabilă și Prin urmare instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Ca atare este cel care coordonează acțiunile ce sunt de responsabilitatea Guvernului cu privire la pregătirea legilor de rectificare a bugetului la propunerea ordonatorilor principali de credite.Prin urmare instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice. Astfel fiind, s-a impus, în temeiul art. 60 Cod procedură civilă admiterea cererii de chemare în garanție formulată de către a Ministerului Finanțelor Publice.
Instanța a respinge excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile întrucât prevederile art. 7 din Legea nr. - reprezintă dreptul comun în materie care nu se aplică în situația specială a reclamantului, căruia i se aplica dispozițiile corespunzătoare statutului de funcționar public.
Conform art.1 al.1 din Legea nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special și ca atare îi sunt aplicabile prevederile Legii nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din Legea nr.215/2006 de modificare a Legii nr.188/1999, ce atrag astfel competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la sporul de fidelitate, fiind o componenta a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Art.6 din nr.OG38/2003, prevede că, pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al Ministrului de Interne.
Conform Legii nr.188/1999, republicată, raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei - credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în nr.OG38/2003, republicată.
Este adevărat, că dispozițiile art.6 din nr.OG38/2003, republicată, au fost suspendate prin nr.OUG118/2004, aprobată și completată prin Legea nr.28/2005, însă, suspendarea a operat pe perioada 01.01- 31.12.2005, și nu a fost prelungită nici prin legea bugetului de stat pe anul 2006 și nici printr-un act normativ ulterior, astfel încât începând cu anul 2006, reclamanților le-a fost achitat sporul de fidelitate la care erau îndreptățiți, pentru perioada lucrată în anul 2006.
Așadar, nu se poate considera că dreptul stabilit prin art.6 din nr.OG38/2003, republicată, nu există câtă vreme dispozițiile legale cel consacră, sunt în vigoare și în prezent și nu au fost declarate neconstituționale.
Dispozițiile art.6 din nr.OG38/2003, republicată, prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare, neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existenta lui.
Normele legale de suspendare a aplicării dreptului la sporul de fidelitate, nu mai sunt în vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logică, sistematică și cronologică a actelor normative mai sus enunțate, raportat la art.64 al.3 din Legea nr.24/2000, privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege în sensul că "dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Art.20 din Constituția României, prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu declarația universală a drepturilor omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
În același timp, art.2 pct.1 din declarația Universală a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări, iar la art.25 din această normă internațională, se statuează în mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru muncă egală.
În plan intern, art.5 din, interzice discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă, iar la art.1 al.1 din nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, se prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe baza de naționalitate, etnie, limba religie, categorie socială ori apartenența la o categorie defavorizatoare, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Așa fiind, instanța a apreciat că, suspendarea aplicării dispozițiilor art.6 din nr.OG38/2003 nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul nr.OUG118/2004, a fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamanților la încasarea sporului de fidelitate, sens în care s-a pronunțat prin decizia XXIII/12.12.2005 și Ja R omâniei, motiv pentru care în temeiul art.6 din nr.OG38/2003, art.164, raportat la art.1,art.8, art.10 și art.18 din Legea nr.554/2004, acțiunea a fost admisă conform dispozitivului ce face parte integranta din prezenta hotărâre, iar sumele vor fi actualizate cu rata de inflație în raport de dispozițiile art.1094 și art.1088 Cod civil, impunându-se repararea integrală a prejudiciului suferit de către reclamanți.
Totodată, instanța a admis și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, întrucât în raport de dispozițiile art.4 al.2, art.28, art.35 și art.19 lit. b), din Legea nr.500/2002, fără asigurarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești de către între acesta și cei doi pârâți existând raporturi juridice izvorâte de lege -, nu se poate face plata drepturilor bănești acordate, fiind îndeplinite condițiile prev.art.60 - 63 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs T în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor B, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivare recurentul își invocă lipsa de calitate procesuală pasivă pentru că rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea nr.500/2002, modificată privind finanțele publice, potrivit art.16 - 30.
Potrivit art.18 alin.2 lit. b) și art.28 lit. e) din Legea nr.500/2002, modificată, privind finanțele publice, prevede că: - 2) Guvernul asigură: - B) elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare la Parlament în cadrul limită prevăzut de prezenta lege.
Totodată, arată că în conformitate cu art.28 "elaborarea bugetelor, proiectelor legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza - E) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite; -.
În prezenta speță, Ministerul Internelor și Reformei Administrative este ordonator principal de credite bugetare, la fel ca și Ministerul Economiei și Finanțelor, astfel încât pentru sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal, în ceea ce privește pe angajații Ministerului Internelor și Reformei Administrative, nu poate fi obligat la plată un alt ordonator de credite, respectiv Ministerul Economiei și Finanțelor.
Prin urmare, consideră că atribuții privind salarizarea sau acordarea de alte sume o au instituțiile în care își desfășoară activitatea reclamantul.
Arată că și Ministerul Internelor și Reformei Administrative are calitate de ordonator principal de credite prin urmare Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata către salariații altor instituții care au calitate de ordonatori principali de credite.
Examinând recursul în raport cu motivul invocat și prin raportare la art.304 Cod procedură civilă se va admite și se va modifica sentința, în parte și va respinge cererea de chemare în garanție formulată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, menținând în rest dispozițiile sentinței recurate.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea constată că, într-adevăr, nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Totodată, Curtea remarcă rolul important al Ministerului Economiei și Finanțelor în evaluarea și redactarea actelor normative cu implicații financiare, conform art. 19 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006. Potrivit acestui text legal, "în domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: - j) avizează, în fază de proiect, acordurile, memorandumurile, protocoalele sau alte asemenea înțelegeri încheiate cu partenerii externi, precum și proiectele de acte normative, care conțin implicații financiare."
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. 1 lit. l) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite.
Date fiind acest dispoziții legale, Ministerul Economiei și Finanțelor are posibilitatea de a bloca orice alocare a unor sume propuse prin bugetul altor ordonatori de credite, inclusiv a sumelor ce ar trebui alocate Ministerului Internelor și Reformei Administrative pentru plata drepturilor solicitate de reclamanți în prezenta cauză.
Pe de altă parte, posibilitatea Ministerului Economiei și Finanțelor de a refuza avizarea actelor normative cu implicații financiare nu poate constitui sursa unei obligații a acestui minister de a aloca sumele solicitate de alți ordonatori de credite bugetare.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului, în calitate de funcționar public, de a-i fi acordate anumite drepturi cu caracter salarial.
Or, în condițiile în care reclamantul are calitatea de funcționar public în cadrul pârâtului intimat Ministerul Internelor și Reformei Administrative, iar drepturile bănești îi sunt plătite de Inspectoratul Județean de Poliție T, debitorul din raportul juridic dedus judecății este instituția competentă să efectueze plata drepturilor salariale, iar nu Ministerul Economiei și Finanțelor, care nu are calitatea de angajator în acest raport juridic.
Curtea subliniază că nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ambele ministere având calitatea de ordonatori principali de credite bugetare.
Obligația Ministerului Economiei și Finanțelor constă, eventual, în avizarea pozitivă a proiectului de act normativ de alocare către Ministerul Internelor și Reformei Administrative a sumelor necesare pentru efectuarea plăți sumelor datorate reclamantului.
O asemenea obligație nu se confundă cu obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca, respectiv de a plăti din bugetul său, sumele respective.
Totodată, obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca sumele necesare plății unor drepturi salariale ale unui funcționar public salariat de un alt ordonator de credite bugetare contravine și dispozițiilor art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006, conform cărora "creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
În concluzie, Curtea apreciază că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, respectiv că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul pârâtului - chemat în garanție - Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de DGFP T, împotriva sentinței civile nr.386 din 15 aprilie 2008,pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-.
Modifică sentința,în parte și respinge cererea de chemare în garanție formulată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Iulie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR Pentru JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
A în CO, Semnează
Președinte Secție
-
GREFIER
- -
Red.CM- 18.07.2008
Tehnored LM- 21.07.2008
2 expl/SM
Prima instanță Tribunalul Timiș - Judecători -,
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Victoria Catargiu
