Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 792/2009. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 792/
Ședința publică din 02 Iulie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanții, cu domiciliul ales în M C,-, jud.H, toți reprezentanți prin mandatar Cabinet de avocat, împotriva Sentinței civile nr.144 din 28 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita.
La apelul nominal au răspuns reclamanții-recurenți prin avocat și pârâta intimată Agenția pentru Protecția Mediului H prin consilier juridic, lipsă fiind reclamanții recurenți și intimații-pârâți și
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat în termen, motivat, în temeiul disp.art.301, 303 Cod pr.civ. fiind timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 82,00 lei(15 dosar) și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei, iar intimatul-pârât Ministerul Mediului a depus întâmpinare(61-69 dosar).
Reprezentanta recurenților-reclamanți depune chitanța cu onorariu avocațial, concluzii scrise și practică judiciară(70-94 dosar), învederând că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării.
Nefiind cereri formulate instanța acordă cuvântul în recurs.
Reprezentanta recurenților-reclamanți solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată, susținând oral motivele de recurs.
Reprezentantul pârâtei-intimate lasă la aprecierea instanței cu privire la soluționarea cererii de recurs.
CURTEA,
Prin sentința nr. 144 din 28 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghitas -a espins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 22 mai 2004 invocată de același pârât și s-a respins acțiunea formulat de reclaman ii, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Agenția pentru Protecția Mediului
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici, fiind salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și au solicitat să primească pe lângă celelalte drepturi și cele două sporuri respectiv suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare așa cum au fost reglementate prin art.31 alin.c și d din Legea nr.188/1999.
Se mai susține că textul legal avut în vedere și anume art.31 din Legea nr.188/1999 rep. nu prevede și procentul sporului pentru suplimentul postului și al treptei de salarizare și nici criterii de cuantificare a acestora. Cu toate că s-a solicitat să se precizeze modalitatea de cuantificare a sporului în procent de 25 % această solicitare nu a fost luată în seamă contrar prevederilor art.261 alin.1 pr.civ.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, solicitând modificarea în tot a hotărârii primei instanțe în sensul admiterii acțiunii reclamanților și obligării pârâtului să le plătească reclamanților suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază al fiecăruia datorat pentru perioada 1.01.2004 și până la data pronunțării hotărârii.
Prin motivele de recurs se arată că reclamanții au calitatea de funcționari publici, fiind salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și au dreptul să primească pe lângă celelalte drepturi și cele două sporuri respectiv suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare așa cum au fost reglementate prin art.31 alin.c și d din Legea nr.188/1999. Pârâtul a recunoscut că reclamanții nu au primit aceste sporuri în perioada indicată în acțiunea dedusă judecății, neavând nici o justificare printr-o cauză de utilitate publică. adevărului că prevederile referitoare la suplimentul postului și a treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr.92/2004 aprobată prin Legea nr.76/2005 și OG nr.2/2006, însă aceste norme legale de suspendare nu mai erau în vigoare la data sesizării instanței. Mai mult, aceste norme de suspendare contravin prevederilor art.41 și 53 din Constituție întrucât cele două suplimente reglementate de lege constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă și ca atare acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică. Aceste norme de suspendare contravin art.15 alin.2 din Constituție deoarece sunt retroactive, suspendând un drept câștigat prin Legea nr.188/1999, apreciindu-se că această suspendare este lipsită de efecte pentru perioada anilor 2004 - 2006.
Examinând cererea de recurs în raport de motivele invocate instanța apreciază recursul ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.31 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul gradului(devenit suplimentul corespunzător treptei de salarizare în urma modificărilor aduse prin Legea nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici).
Se poate observa că în cuprinsul acestor dispoziții nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare și nici nu este precizat cuantumul acestora, aflându-ne așadar în prezența unui drept virtual, ceea ce ar presupune obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, fie la o cuantificare arbitrară a sumelor de bani ce s-ar cuveni cu acest titlu.
Pentru a fi posibilă acordarea acestor sporuri este absolut necesar ca în primul rând să fie posibilă cuantificarea celor două suplimente ca părți componente ale salariului funcționarilor publici pentru cuantificarea lor fiind necesară existența unor dispoziții date în aplicarea textului de lege care prevede acordarea sporurilor solicitate, prin promovarea unui act normativ cu forță juridică de lege fie printr-o hotărâre de guvern dată în executarea prevederilor Legii nr.188/1999.
Nu în ultimul rând trebuie arătat și faptul că nici reclamanții nu au fost în măsură să justifice cuantumul de 25 % solicitat, nu au putut preciza care au fost activitățile desfășurate în timpul programului de muncă conform fișei postului, activități care ar justifica acordarea unor astfel de sporuri, timpul de lucru afectat desfășurării acestor activități dacă pentru toată perioada solicitată au desfășurat activități care ar justifica acordarea unor astfel de sporuri și aceasta în măsura în care la nivelul instituției unde-și desfășoară activitatea, atribuțiile de serviciu din fișa postului au fost stabilite după un anumit grad de dificultate.
În lipsa unor criterii legale care să permită instanței cuantificarea drepturilor salariale solicitate dar și a unor probe din care să rezulte că reclamanții în perioada solicitată a le fi acordate aceste sporuri au desfășurat activități cu un grad de dificultate ridicat și care să justifice acordarea unui astfel de spor raportat la timpul efectiv lucrat pentru îndeplinirea acestor activități, se apreciază că în mod temeinic și legal prima instanță a respins acțiunea reclamanților.
Prin urmare, instanța în baza disp.art.304 pct.9 pr.civ. rap. la art.312 alin.1 din același cod, va respinge recursul și va menține hotărârea primei instanțe ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, cu domiciliul ales în M C,-, jud.H, toți reprezentanți prin mandatar Cabinet de avocat, împotriva Sentinței civile nr.144 din 28 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02 Iulie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehn.
23.07.2009
2 exemplare
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat