Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 795/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR. 795/2009
Ședința publică din data de 02 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 3: Danusia Pușcașu
GREFIER: - -
S-a luat în examinarea recursul declarat reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2286 din 28.11.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE și AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICA C, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de 03 februarie 2009 s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatului prin care se solicită respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar,și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecare în lipsă, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2286 din 28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății Publice și Autoritatea de Sănătate Publică
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus, printre altele, din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Potrivit dispozițiilor art.31 alin.(3) din același act normativ, salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici. Legea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare nu a fost încă adoptată, funcționarii publici fiind salarizați în baza actelor normative emise anula care stabileau salariile acestora.
Analizând dispozițiile legale invocate de reclamant, tribunalul a constatat că acestea au prevăzut generic sporurile solicitate, fără însă a le cuantifica în vreun fel. Or, pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.29 alin.(1) lit.c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999. Or, sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpresis verbiscă "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Prin urmare, pentru considerentele expuse anterior, tribunalul a constatat nefondată cererea reclamantului, motiv pentru care a fost respinsă.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii introductive de instanță.
În susținerea celor solicitate recurentul arată în esență, în considerentele hotărârii pronunțate instanța fondului reține că în baza prevederilor art.31 lit.c și d ale Legii nr.188/1999 funcționarii publici - calitate pe care o deține și reclamantul - au dreptul la un salariu din conținutul căruia fac parte și suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Sub aspectul cuantumului solicitat, instanța de fond apreciază că nu este posibilă calcularea componentelor salariului reprezentate de cele două suplimente solicitate în lipsa unor dispoziții date în aplicarea art.29 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999.
În lipsa unor prevederi speciale în materie, în ceea ce privește procentul sau modalitatea de calcul a cuantumului sporurilor în discuție, practica judecătorească s-a conturat în sensul consfințirii procentului de 25% din salariul de bază pentru suplimentul postului respectiv 25% din salariul de bază pentru suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
recurentul că acordarea celor două suplimente unor funcționari publici din sistemul sănătății publice, chiar din unități similare cu cea la care este încadrat recurentul iar altora nu reprezintă o veritabilă discriminare între salariații din sistemul bugetar încălcându-se astfel dispozițiile exprese ale art.41 alin.2 art.53 din Constituție, art.5 alin.3 Codul muncii și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzis orice discriminare între salariații din același sector de activitate, în cazul de față domeniul sănătății.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând argumentele aduse prin recursul promovat în raport cu actele dosarului cu normele juridice pe care s-a fundamentat soluția atacată, Curtea reține următoarele:
Actul normativ pe care se fundamentează demersul introductiv respectiv Legea nr.188/1999 prin dispozițiile art. 29 actualmente art. 31 lit.c și d prevede că funcționarul public are dreptul pe lângă salariul de bază și la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Din norma enunțară rezultă că dreptul la plata suplimentului s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului activ al raportului născut să efectueze o prestație pozitivă, respectiv de a da o sumă de bani cu titlu menționat.
Privit din această perspectivă, se observă că deși acest drept a existat pur și simplu, a fost refuzată acordarea, în considerarea că dispozițiile invocate au fost suspendate. Atare susțineri nu pot fi reținute ca motiv al neacordării celor instituite de lege cu privire la dreptul acordat, cunoscut fiind că dispozițiile afectate de suspendarea reintră, în vigoare la expirarea duratei pentru care a fost dispusă suspendarea conform dispozițiilor Legii nr. 24/2000. Pe de altă parte, nu trebuie omis că legea circumstanțiază instituția suspendării actului normativ numai de situațiile speciale. Ori, aceste situații speciale nu au existat, context în care o astfel de măsură, în raport cu dispozițiile ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, este nelegală. În acest sens se reține că prin Codul muncii se prevede imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări, limitări, ele fiind apărate împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz, arbitrariu,
Tot astfel, prin art. 41 și art. 53 din Constituție se prevede că salariații au dreptul la protecție socială a muncii ce prevede și concediul de odihnă plătit, că retragerea unor drepturi poate fi dispusă, dacă este necesar, iar măsura să fie proporțională cu situația care a determinat-o nediscriminatoriu, fără a se aduce atingere existenței în sine a dreptului.
Cu alte cuvinte este interzisă limitarea, îngrădirea drepturilor ce afectează însăși esența acestuia, fiind un drept derivat dintr-un raport de muncă, un drept câștigat el nu poate fi îngrădit prin actele invocate de către pârâtă. Prin urmare, reclamanții fiind funcționari publici sunt îndreptățiți la recunoașterea dreptului instituit de dispozițiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, iar din această perspectivă există legi legale se impune doar a se recunoaște dreptul vizând suplimentul.
Desigur, se susține de recurentă că, în condițiile legii bugetare, cheltuielile se angajează în anumite limite care nu pot fi depășite și ca atare din perspectiva legii bugetare nu pot fi acordate, că orice modificare trebuie justificată și cerută de ordonatorul de credite. Atare susțineri, nu pot fi primite întrucât cuprinderea unor sume în buget nu le poate fi imputată recurenților, entitatea-recurentă având obligația statuării cu privire la bugetul de stat, inclusiv sub aspectul solicitării virării de sume. Pe de altă parte, instituția rectificării bugetare este funcțională și impune în sarcina entităților implicare pentru a cuprinde în proiectele de buget sume neprevăzute, respectiv sume stabilite ca drepturi prin dispozițiile aplicabile funcționarilor publici sau sume ce ar rezulta din hotărâri judecătorești, pentru a se evita astfel efectuarea unor cheltuieli neaprobate.
În plus, nici susținerile rezultate din invocarea dispozițiilor referitoare la suspendare nu pot fi reținute ca argument al modificării soluției atacate întrucât suspendarea nu înlătură dreptul în esența lui, ci a avut ca efect amânarea plății dreptului, fără a-l afecta în substanță.
Cu toate acestea susținerile recurentului referitor la modalitatea de reglementare respectiv a procentului propriu-zis solicitat a fi acordat sunt întemeiate întrucât nu există vreo dispoziție legală care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins. Instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât recunoașterea unei atare prerogative ar încalca principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Curtea nu poate nega recunoașterea dreptului invocat de către reclamanți, dar nu poate proceda la cuantificarea, individualizarea lui în maniera solicitată, întrucât misiunea sa este aceea de a soluționa litigiile aplicând legea.
Acordarea procentului de 25 % prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici, pe temeiul existenței unei practici judiciare în acest sens sau ca urmare a faptului că pârâtele nu ar fi contestat procentul propriu-zis solicitat, nu apare ca fiind justificată.
Atât acordarea dreptului cât și a procentului concret este justificată, în principal, pe baza principiului legalității.
Procentul de 25 % nu este prevăzut de o normă legală, astfel încât nu se poate face aplicare principiului menționat anterior.
Revine autorităților cu prerogative în materie de legiferare să cuantifice, să definească noțiunea și valoarea suplimentului postului, precum și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Legile fiind adoptate de către Parlament, Guvernului, ca organ suprem executiv, îi revine prerogativa organizării executării legilor, scop în care emite hotărâri tocmai pentru a face o lege cât mai clară și aoa plica cât mai corect. Evident că hotărârea de guvern nu are calitatea, în nici un caz, de a crea drept.
Puterea judecătorească nu are dreptul de a interfera în activitatea de legiferare. Recunoașterea dreptului reclamanților derivând din prevederile art. 31 din Legea nr. 189/1999 în prezenta procedură constituie premisa exercitării unor proceduri judiciare ulterioare prin care reclamanții să invoce fie răspunderea Statului Român prin Ministerul Finanțelor pentru prejudiciul ce li s-a cauzat ca urmare a adoptării unei legi neclare, fie premisa angajării răspunderii autorităților cărora legea fundamentală le-a recunoscut competențe în materie de legiferare.
Reclamanții vor putea solicita celor două foruri competente inițierea demersurilor potrivit prerogativelor lor de a legifera corespunzător dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa încât acesta să poată fi clar individualizat și să fie posibilă aplicarea corectă a legii.
Curtea nu poate ignora deciziile pronunțate de către Curtea Constituțională prin care se statua că dispozițiile din nr.OUG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care permit instanțelor să creeze drept, să legifereze pentru a înlătura consecințele unei discriminări rezultând din activitatea legislativă.
Câtă vreme legea în discuție este întunecată, instanța nu putea săvârși o denegare de dreptate refuzând în tot recunoașterea dreptului invocat de reclamanți.
Față însă de considerentele de fapt și de drept anterior expuse se găsește însă în imposibilitatea de a cuantifica valoarea acestor drepturi întrucât nu există o lege prescrisă în acest sens, iar din această ultimă perspectivă susținerile primei instanțe sunt greșite.
Așadar față de cele menționate în temeiul art. 304.pr.civ. raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 va fi admis recursul, modificată hotărârea în sensul admiterii în parte a acțiunii și în consecință va fi obligată pârâta să recunoască reclamantului în funcție de data angajării, dreptul la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 01.01.2004- 02.03.2009 data pronunțării hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2286 din 28.11.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în sensul că: admite în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății Publice și Autoritatea de Sănătate Publică C și în consecință:
Obligă pârâții să recunoască reclamantului în funcție de data angajării, dreptul la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 01.01.2004-02.03.2009, data pronunțării hotărârii.
Respinge restul capetelor de cerere.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./
3 ex./16.03.2009
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Augusta Chichișan, Danusia Pușcașu
