Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 800/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 800

Ședința publică de la 23 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iuliana Rîciu JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr

-- - - Președinte Secție

-- - - JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu

Grefier -

XXXXX

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului Și Dezvoltării Durabile, împotriva sentinței nr. 4854 din data de 14 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.

La apelul nominal s-a prezentat lider de sindicat pentru intimații reclamanți Sindicatul Liber-Protecția Mediului Din Agenția Pentru Protecția Mediului, a, -, -, -, lipsind recurentul pârât Ministerul Mediului Și Dezvoltării Durabile și intimata pârâtă Agenția Pentru Protecția Mediului

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termen legal, că a fost depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 302 și este scutit de taxa de timbru.

S-a referit că intimații reclamanți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 242 pct. 2

Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, a pus recursul în dezbaterea părții prezente, pentru a pune concluzii

Lider de Sindicat pentru intimații reclamanți solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de Tribunalul Mehedinți.

CURTEA:


Asupra recursului de față,

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mehedinți, reclamantul Sindicatul Liber Mediul, în numele membrilor de sindicat și alți 44 de funcționari publici din cadrul Mac hemat în judecată pârâții Agenția pentru Protecția Mediului D, Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor și Agenția pentru Protecția Mediului B, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea la plata sumelor reprezentând prime de concediu pe anul 2006, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la data plății efective, iar pentru numiții, pentru anii 2003-2006, iar pentru numitul, funcționar public în perioada 22.04.2005 - 31.12.2006.

În motivarea acțiunii s-a arătat că potrivit art.33 alin.2 din Legea 188/1999 funcționarul public are dreptul,la plecarea în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

Tribunalul Mehedinți - Secția comercială și de contencios administrativ prin sentința nr. 4854 din 14 noiembrie 2007, admis excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru anul 2003, admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, astfel:

Au fost obligați pârâții Ministerul Mediului și Agenția pentru Protecția Mediului M să plătească reclamanților prima de concediu de odihnă pe perioada solicitată și neprescrisă în sumă actualizată cu rata inflației.

Au fost obligați pârâții să plătească prima de concediu de odihnă pe anul 2006, actualizată cu rata inflației, reclamanților, a, -, -, -, (),.

Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului prima de concediu de odihnă pe perioada 16.06.2006 - 31.12.2006, actualizată cu rata inflației.

Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei prima de concediu de odihnă pe perioada 01.04.2006 - 31.12.2006, actualizată cu rata inflației.

Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei prima de concediu de pe perioada 16.06.2006-31.12.2006, actualizată cu rata inflației.

Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților, prima de concediu de odihnă pe perioada 01.01.2004 - 31.12.2006, actualizată cu rata inflației.

S-a respins ca prescrisă acțiunea pe anul 2003.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că dispozițiile art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate anual prin legea bugetului de stat și că suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului, având ca efect doar imposibilitatea realizării lui pe perioada în care exercițiul a fost suspendat.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Pârâtul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile solicitat respingerea acțiunii deoarece temeiul legal de acordare a primelor de concediu fost suspendat succesiv prin legile bugetului asigurărilor sociale de stat pentru perioada 2005-2006.

Recursul este nefondat, reținându-se următoarele considerente:

Motivele de recurs privind neluarea în considerare a dispozițiilor în conformitate cu care aplicarea prevederilor referitoare la acordarea primelor de

concediu a fost suspendată și neîncălcarea art.41 din Constituția României, nu pot fi reținute.

În conformitate cu prevederile art.34 alin.2 din Legea 188/1999 R, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu de odihnă, care se impozitează separat.

Având în vedere prevederile textului enunțat, funcționarii publici sunt în drept să primească, prin efectul legii, prima de concediu de odihnă, în fiecare an la nivelul stabilit prin lege.

Prin legile bugetare anuale s-a suspendat succesiv acordarea acestor drepturi, până la finele anilor 2003, 2004, 2005 și 2006.

Dreptul funcționarului public de a i se plăti prima de concediu de odihnă a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată succesiv.

Dreptul la primă de concediu de odihnă nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.

Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.

Ca urmare, pentru ca dreptul la prima de concediu de odihnă să nu fie o simplă ficțiune, ceea ce ar echivala cu înlăturarea lui, cu lipsirea de substanță, este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, sens în care autoritățile statului trebuie să asigure plata primei concediului de odihnă.

Obligativitatea plății, după încetarea suspendării, rezultă și din principiul general constituțional prevăzut în art.1 alin.5 din Constituție, care dispune că în România, respectarea Constituției, a supremației legii și a legilor este obligatorie.

Drepturile prevăzute în art.34 alin.2 din Legea 188/1999 R trebuie să fie acordate reclamantei, întrucât legea produce efecte de la data publicării în Monitorul Oficial și până la ieșirea ei din vigoare, printr-un act normativ cu putere identică.

Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că temporar a fost amânată plata drepturilor de primă de concediu de odihnă.

Având în vedere motivele din prezenta hotărâre, în baza art.312 cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului Și Dezvoltării Durabile, împotriva sentinței nr. 4854 din data de 14 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Aprilie 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.jud.-

LF/ 2 ex/08.05.2008

Jud.fond:

Președinte:Iuliana Rîciu
Judecători:Iuliana Rîciu, Elena Canțăr, Sanda Lungu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 800/2008. Curtea de Apel Craiova