Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 807/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - litigiu funcț. publici -
R O ÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV
ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 807
Ședința publică din 30 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Hîncu Cezar
JUDECĂTOR 2: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 3: Bratu Ileana
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice B cu sediul în B,-, sector 5 și Direcția Generală a Finanțelor a Județului S cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 89 din 22 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
La apelul nominal a răspuns avocat care substituie pe avocat pentru reclamantul intimat, lipsă fiind acesta, recurenții și pârâta intimată Agenția Națională de Administrare Fiscală
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că, pârâta Direcția Generală a Finanțelor a Județului Sad epus la fila 28 dosar o cerere de suspendare a judecății prezentei cauze motivat de faptul că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice Baî naintat Ministerului Justiției și Libertăților un memoriu, pentru a se solicita procurorului general al Parchetului de pe lângă ICCJ promovarea unui recurs în interesul legii.
Apărătoarea reclamantului intimat a solicitat respingerea cererii de suspendare formulată de pârâtă. A arătat că a luat cunoștință de această cerere și că aceasta nu reprezintă o chestiune prejudicială.
Instanța respinge cererea de suspendare și constatând recursurile în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri.
Apărătoarea reclamantului intimat a solicitat respingerea celor două recursuri ca nefondate. A arătat că nu sunt date motivele de recurs invocate de pârâți în cererile de recurs; că art.31 din Legea nr.188/1999 prevede aceste sporuri - suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și că nu există reglementare legală a întinderii celor două drepturi; că acesta nu reprezintă motiv de respingere a acțiunii. Cu referire la excepția inadmisibilității acțiunii a precizat că procedura prealabilă nu era obligatorie și că nu sunt incidente prevederile art.7 din Legea nr.554/2004.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr- din 06.10.2008, astfel cum a fost precizată, reclamantul în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice S, Agenția Națională de Administrare Fiscală B și Ministerul Economiei și Finanțelor B, a solicitat obligarea acestora la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază si suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art. 31 alin.(1) lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999 începând cu data de 02.10.2005 la zi, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, fără cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că este salariat la. S de la data de 30.07.2000, ocupând funcția publică de inspector principal.
Potrivit disp. art. 31 al. 1 din Legea nr. 188/1999, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Potrivit disp. art. 40 al. 2 lit. c din Codul muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv DGFP
În acest context, reclamantul a considerat că, întrucât are calitatea de funcționar public și este salarizat potrivit Legii nr. 188/1999, are dreptul de a primi, pe lângă celelalte drepturi, și cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum sunt ele reglementate prin art. 31 al. 1 lit. c din actul normativ.
Reclamantul a mai arătat că aceste sporuri nu au fost acordate până în prezent.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Sad epus la dosar întâmpinare, prin care invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă obligatorie prevăzută de Legea nr. 554/2004, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive, arătând, în esență, că reclamantul este numit în funcția publică de execuție prin decizie a directorului executiv, acesta având raporturile de serviciu încheiate cu a județului S, iar nu Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința nr. 89 din 22 ianuarie 2009, Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de prim-pârâtă prin întâmpinare, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală B și a respins acțiunea față de aceasta pentru lipsa calității procesuale pasive.
De asemenea, a admis acțiunea față de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Ministerul Economiei și Finanțelor B și i-a obligat pe aceștia să plătească reclamantului sumele reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază proporțional cu timpul lucrat, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective, începând cu data de 02 octombrie 2005 până la data pronunțării sentinței recurate.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excep ia inadmisibilității invocată de ârâta p. Direcția Generală a Finanțelor Publice S, în conformitate cu disp. art.137 alin.1 Cod proc. civilă, prima instanță a respins-o, reținând că potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ. Așadar, sunt aplicabile regulile prevăzute de Legea contenciosului administrativ în materie de competență materială și teritorială, dar nu și cele stipulate în art. 7 din Legea nr. 554/2004 referitor la procedura prealabilă obligatorie. Când a înțeles să impună respectarea procedurii speciale de soluționare a litigiilor de contencios administrativ, legiuitorul a arătat că anularea actului administrativ se poate cere în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, ca de exemplu în situația reglementată de art. 106 din Legea nr. 188/1999 republicată, în cazul actelor prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în cauza de față neexistând obligația reclamantului de parcurgere a procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală B, prima instanță a admis-o, reținând că reclamantul nu are calitatea de funcționar public în cadrul aparatului propriu al secund pârâtei, ci în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice S, persoană juridică distinctă, aflată în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, după cum rezultă din dispozițiile art. 2 din nr.HG 495/2007 și ca urmare, secund pârâta nu este parte în raportul de serviciu dedus judecății și nu justifică legitimare procesuală pasivă, astfel încât cererea va fi respinsă în ceea ce o privește pe acest temei.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamantul este inspector principal în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice
Potrivit art.40 alin.2 lit. c din Codul Muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtei.
În acest context reclamantul, având calitatea de funcționar public, a fost salarizat în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit.c și d din actul normativ citat.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea dreptului și a Libertăților Fundamentale: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamantului la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Împotriva sentinței sus-menționate au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice S, solicitând modificarea sentinței recurate și în rejudecare, respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea recursului, Direcția Generală a Finanțelor Publice Saa rătat, în esență, că în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât dreptul reclamantului de a sesiza instanța de contencios administrativ poate fi exercitat după epuizarea procedurii prealabile. Pe fondul cauzei, a arătat că în perioada 2004 - 2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Legea nr. 164/2004, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005 și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006. De asemenea, a arătat că dispozițiile legale nu prevăd un cuantum de 25% din salariul de bază pentru suplimentul postului și nici pentru suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În motivarea recursului, Ministerul Finanțelor Publice a arătat, în esență, că instanțele judecătorești nu pot reglementa o omisiune legislativă, întrucât aceasta ar echivala cu transformarea puterii judecătorești într-un legislator pozitiv, ceea ce contravine dispozițiilor art. 61 din Constituție, care prevăd că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, dar printr-o reglementare ulterioară, Parlamentul va putea să stabilească, ținând seama de reglementările în vigoare și cuantumul drepturilor salariale solicitate de reclamant. De asemenea, a arătat că în perioada 2004 - 2006, dispozițiile referitoare la suplimentul postului și la suplimentul treptei de salarizare au fost suspendate prin acte normative succesive(OUG nr. 92/2004, Legea nr. 76/2005, nr.OUG 2/2006 și Legea nr. 417/2006)
Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs, Curtea constată neîntemeiate recursurile.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, în mod corect prima instanță a dispus respingerea acesteia.
Astfel, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ. Prin urmare, sunt aplicabile regulile prevăzute de Legea contenciosului administrativ în materie de competență materială și teritorială, dar nu și cele stipulate în art. 7 din Legea nr. 554/2004 referitoare la procedura prealabilă obligatorie, astfel încât în speță nu există obligația reclamantului de parcurgere a procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că potrivit art. 31 al. 1 lit. c și din Legea nr. 188/1999, "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Așa cum de altfel pârâții recurenți admit, reclamantul intimat nu a primit aceste sporuri salariale.
De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul reclamantului intimat la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, în mod corect pârâții au fost obligați la plata sumelor solicitate prin acțiunea inițială, începând cu data de 02.10.2005 și până la data pronunțării sentinței recurate.
În ceea ce privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din nr.OUG 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.
Art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democrată. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și, practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală.
sumelor în buget nu eop roblemă de acordare și existență a dreptului, ci doar de executare.
Împrejurarea că nu a fost prevăzut cuantumul exact al sporului prin hotărâri ale Guvernului României de punere în aplicare și executare a legii, nu constituie un temei al respingerii acțiunii. Fiind prevăzut de lege, dreptul pretins nu poate fi înlăturat de instanță. Exercitarea reală a acestui drept impune statului luarea unor măsuri pozitive printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului, lipsa acestei măsuri echivalând cu o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate și cu neîndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului ce îi incumbă pentru salvgardarea dreptului de proprietate, obligații pozitive reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Oneryiediz Turcia din 18 iunie 2002. Sancționarea ingerinței statului poate fi realizată doar prin stabilirea cuantumului sporului, de către instanță. Nu a fost învederat nici un motiv pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar avea caracter nerezonabil și nici Curtea nu constată motive pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar putea fi considerat excesiv.
Pentru aceste considerente, constatând că sentința recurată este legală și temeinică, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice S împotriva sentinței nr. 89/22.01.2009 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr-.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice B cu sediul în B,-, sector 5 și Direcția Generală a Finanțelor a Județului S cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 89 din 22 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 30 aprilie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pentru judecător -
aflat în delegație semnează
vicepreședintele instanței
Red.
Tehnored.
2ex/26.05.2009
Președinte:Hîncu CezarJudecători:Hîncu Cezar, Grosu Cristinel, Bratu Ileana
