Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 81/2010. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.81/CA
Ședința publică din data de 03 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 2: Elena Carina Gheorma
Judecător - - -
Grefier -
S-au luat în examinare recursurile în contencios administrativ declarate de recurentele pârâte - domiciliată în C, str. -.- nr.3, județ C și DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ - cu sediul în C, bd. - nr.51, județul C, împotriva Sentinței civile nr.778 din 15 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - cu domiciliul în C,-, -.E,.2,.65, județ C și intimata pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI - cu sediul în B, sector 3,-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999).
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 27 ianuarie 2010 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 03 februarie 2010, când s-a pronunțat prin prezenta.
CURTEA
Asupra recursului în contencios-administrativ de față;
1. Obiectul litigiului și părțile în proces
Prin cererea înregistrată sub nr.972/118/03.02.2009 pe rolul Tribunalului Constanta - Secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Județeană de Statistică obligarea pârâtei la emiterea deciziei de numire în funcția publică de consilier clasa I, grad profesional superior a reclamantei, conform concursului organizat în perioada 17-19.11.2008. S-a solicitat, de asemenea a se dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a drepturilor bănești suplimentare aferente funcției publice de consilier clasa I, grad profesional superior, începând cu data de 19.11.2008 și până la data încadrării efective în funcție, drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație, începând cu data de 19.11.2008 și până la data plătii efective, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta a susținut că în calitatea de funcționar public în cadrul Direcției Județene de Statistică a participat la concursul organizat de pârâtă în perioada 17-19 noiembrie 2008, având ca obiect ocuparea unui post de consilier clasa I, grad profesional superior.
În acest sens a arătat reclamanta că a parcurs toate etapele concursului, compuse din selecția dosarelor, proba scrisă și interviul, fiind declarata admisă, cu un număr de 194 de puncte, cea de a doua participantă -, acumulând un punctaj de 175 puncte.
S-a susținut că în urma acestui concurs, reclamanta urma să fie numită în funcția publică, în termenul de 10 zile de la comunicarea propunerii de validare, însă deși la conducătorul unității a fost înregistrată cererea nr.1516/11.12.2008 aferentă propunerii de emitere a deciziei de numire, până în prezent, această decizie nu a fost încă emisă, fapt ce este de natură a afecta drepturile și interesele reclamantei.
In drept au fost invocate: Constituția României, Legea nr.188/1999, HG nr.116/2008, Codul muncii, Codul civil, Legea nr.554/2004.
2. Întâmpinarea
Pârâta Direcția Județeana de Statistica C, legal citată a formulat întâmpinare și cerere reconvențională.
Prin întâmpinares-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătându-se că în urma organizării concursului din perioada 17-19 noiembrie 2008, cea care a ocupat locul 2, formulat o contestație cu privire la îndeplinire de către reclamantă a condiției de vechime în specialitate, contestație ce a fost respinsă ca tardiv formulată, însă, în urma verificării dosarului depus de către reclamantă, s-a constatat că, din vechimea totală în munca avută de aceasta pentru participarea la concurs, nu au fost scăzute perioadele în care reclamanta a beneficiat de concediul pentru creșterea și îngrijirea copilului în vârsta de până la 2 ani, respectiv perioadele 2001-2003 și 2004-2006, rezultând astfel faptul că, la data organizării concursului, reclamanta avea o vechime în specialitate de 7 ani, 4 luni și 12 zile.
S-a mai arătat că din corespondența purtată cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici i s-a comunicat pârâtei că perioada aferentă concediului pentru creșterea copilului în vârsta de până la 2 ani nu poate fi inclusă în calculul vechimii în grad profesional, întrucât în această perioadă funcționarul public nu a exercitat în mod efectiv atribuțiile corespunzătoare funcției publice deținute.
Pentru aceste considerente, pârâta nu a fost în măsură a emite decizia de numire a reclamantei în funcția publica de consilier, clasa I, grad superior, treapta a 3-
Prin cererea reconvenționalăpârâta a solicitat să constatenulitatea concursului de recrutarepentru ocuparea postului de consilier, clasa I, grad superior, treapta a 3-a, organizat în perioada 17-19.11.2008, motivând că, după comunicarea rezultatelor, în urma analizării contestației depuse de candidata, respinsă ca tardivă, s-a constatat ca reclamanta nu îndeplinea condițiile de vechime în specialitate, întrucât din vechimea în muncă a acesteia, nu au fost scăzute perioadele în care reclamanta a beneficiat de concedii pentru creșterea și îngrijirea copilului în vârsta de până la doi ani, respectiv perioadele 2001-2003 și 2004-2006.
Pe de altă parte, Agenția Națională a Funcționarilor Publici i-a comunicat că perioada aferentă concediului pentru creșterea copilului în vârsta de până la 2 ani nu poate fi inclusă în calculul vechimii în grad profesional, întrucât în această perioadă funcționarul public nu a exercitat în mod efectiv atribuțiile corespunzătoare funcției publice deținute.
In drept, a invocat dispozițiile art.119 și urm. Cod de procedură civilă, art.71 din HG 611/2008.
Pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici a depus întâmpinareprin care, pe cale de excepție, a invocat netimbrarea acțiunii, lipsa procedurii prealabile, lipsa calității procesual pasive a acestei pârâte, precum și inadmisibilitatea acțiunii reconvenționale. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii promovată de reclamanta reconvențională, ca nefondată.
Reclamanta a depus întâmpinare la acțiunea reconvenționalăformulată de pârâta Constanta prin care a solicitat respingerea ca nefondată, în condițiile în care nu a fost indicat niciun motiv de natură a conduce la anularea concursului organizat în perioada 17-19 noiembrie 2008.
Pârâta reconvenientă a depus întâmpinare la acțiunea reconvențională, prin care a arătat că este prejudiciată prin pierderea sau anularea concursului, apreciind că este îndreptățită a ocupa postul de consilier, scos la concurs.
3. Hotărârea tribunalului
Prin Sentința civilă nr.778 din 15 septembrie 2009 Tribunalul Constanțaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei reconvenționale Agenția Naționala a Funcționarilor Publici.
A admis acțiunea promovată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Direcția Județeana de Statistica
A obligat pârâta Direcția Județeană de Statistică C la emiterea deciziei de numire în funcția publică de consilier clasa I, grad profesional superior a reclamantei și la plata către reclamanta a drepturilor bănești suplimentare aferente funcției publice de consilier clasa I, grad profesional superior, începând cu data de 19.11.2008 și până la data încadrării efective în funcție, drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație, începând cu data de 19.11.2008 și până la data plătii efective, precum și la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecata-onorariu avocat.
A respins cererea reconvențională promovată de pârâta Direcția Județeană de Statistică C, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici, ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă și ca nefondată acțiunea reconvențională promovată în contradictoriu cu reclamanta și pârâta reconvenționala.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesualepasive a pârâtei ANFPtribunalul a constatat că este fondată, în condițiile în care între părți nu există niciun raport de natură juridică cu privire la organizarea și respectiv constatarea nulității concursului de selecție organizat în perioada 17-19.11.2008.
Pentru aceste considerente, instanța nu a mai procedat la analizarea excepțiilor invocate de ANFP, reținându-se însă faptul că aspectul timbrajului aferent acțiunii reconvenționale promovate de către Constanta a fost soluționat de instanța din oficiu anterior formulării întâmpinării de către pârâta reconvenționala Agenția Naționala a Funcționarilor Publici.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că pârâta Constanta a procedat la organizarea unui concurs în perioada 17-19.11.2008 pentru ocuparea funcției publice de execuție de "consilier, clasa I, grad superior, concurs în urma căruia a fost desemnată drept câștigătoare reclamanta, cu un punctaj de 194 de puncte.
S-a mai reținut că pârâta, participantă la concurs, a formulat o contestație cu privire la vechimea în specialitate a participanților, contestație respinsă ca fiind tardiv formulată.
Din analiza cărții de muncă a reclamantei tribunalul a constatat că aceasta avea la momentul organizării concursului, o vechime în muncă de 11 ani și 4 luni, fiind îndeplinită condiția de vechime minimă de 9 ani în vederea participării la concurs.
Din perspectiva dispozițiilor art.18 alin.7 din OUG nr.148/2005 s-a apreciat că perioadele în care reclamanta s-a aflat în concediul pentru creșterea copilului, respectiv 2001-2003 și 2004-2006 nu sunt de natură a afecta stabilirea vechimii în muncă și în specialitate.
Față de cele analizate, s-a apreciat ca fiind nejustificat refuzul directorului C de a proceda la numirea în funcția publică a reclamantei, conform propunerii primite și înregistrate sub nr.1516/11.12.2008, în condițiile în care acesta avea obligația de a proceda la emiterea deciziei de numire intr-un termen de 10 zile de la momentul comunicării propunerii de numire, conform prevederilor art.77 alin.1 din HG nr.611/2008.
Pentru aceste considerente, instanța a dispus admiterea acțiunii principale și obligarea pârâtei Direcția Județeană de Statistică C la emiterea deciziei de numire în funcția publică de consilier clasa I, grad profesional superior a reclamantei și precum și la plata către reclamantă a drepturilor bănești suplimentare aferente funcției publice de consilier clasa I, grad profesional superior, începând cu data de 19.11.2008 și până la data încadrării efective în funcție, drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație, începând cu data de 19.11.2008 și până la data plătii efective.
Pe de altă parte, instanța a apreciat că nu este în măsură a constata nulitatea concursului organizat de către pârâtă, în condițiile în care participarea la concurs a reclamantei a fost reținută ca fiind legală, sens în care, acțiunea reconvenționala promovată în cauza a fost respinsă ca nefondată.
4.Recursul
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurspârâtele Direcția Județeană de Statistică C și, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
4.1.Recursul pârâtei Direcția Județeană de Statistică C
a) Referitor la admiterea acțiunii formulate de reclamanta a apreciat soluția ca fiind nelegală, instanța raportându-se la un text de lege care se referă la vechimea în muncă, respectiv în serviciu și nu la vechimea în specialitate a cărei definiție este dată de art. 3 lit. 1 din nr.HG 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare.
b) Contrar prevederilor legale - art. 261 alin.(1) proc.civ. - hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția admiterii cererii de actualizare cu indicele de inflație a drepturilor bănești la plata cărora suntem obligați, motiv pentru care hotărârea atacată este lovită de nulitate.
c) Referitor la cererea reconvențională apreciază că tribunalul a pronunțat o soluție eronată, ignorând cauzele invocate prin cerere și care atrag nulitatea concursului de recrutare pentru ocuparea funcției publice de consilier superior din cadrul Direcției Județene de Statistică C, organizat în perioada 17- 19.11.2008.
În drept, a invocat dispozițiile art. 299 și urm. proc.civ. Cu cheltuieli de judecată.
4.2.Recursul pârâtei
- Instanța de fond a admis acțiunea reclamantei și a hotărât ca Direcția Județeană de Statistica C să emită decizie de numire a ei în funcția publică de consilier clasa I, grad profesional superior deși nu îndeplinea condițiile de a participa la concurs, cu atât mai puțin de a fi numita pe funcție, respectiv vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice așa cum este ea definită în nr.HG 611/2008, art. 3 lit.
- De asemenea, solicită încadrarea pe postul de consilier clasa I, grad profesional superior începând cu data 19.11.2008, cu plata retroactiv a drepturilor bănești suplimentare aferente funcției publice pentru care a dat concurs și ale cărei atribuțiuni le-a preluat și le îndeplinește de când a rămas postul vacant și până în prezent.
Intimata pârâtăAgenția Națională a Funcționarilor Publici a depus întâmpinareprin care invocă:
- excepțianulității recursuluimotivat de faptul că nu este motivat în fapt raportat la această instituție așa cum prevăd dispozițiile art. 303 alin. (1) din Codul d e procedură civilă
- excepția neîndeplinirii procedurii plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 de către pârâta Direcția Județeană de Statistică
- excepția lipsei calității procesual pasive a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici motivată de faptul că între această instituție și pârâta Direcția Județeană de Statistică C nu există nici un raport care să justifice chemarea sa în judecată.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului formulat de recurenta pârâtă Direcția Județeană de Statistică C, ca fiind neîntemeiată.
În drept, a invocat dispozițiile Codului d e procedură civilă, Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr.554/2004 și HG nr.957/2005 privind organizarea și funcționarea Institutului Național de Statistică.
Intimata reclamantă, prin concluziile scrise depuse la dosar, a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta ca inadmisibil, fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală în cererea principală și ca lipsit de interes în ceea ce privește cererea reconvențională, în condițiile în care în calitatea de pârâtă a solicitat cu ocazia concluziilor pe fond respingerea cererii pârâtei Direcția Județeană de Statistică C pentru constatarea nulității concursului.
5.Curtea
Dispozițiile art. 137 din Codul d e procedură civilă stabilesc în sarcina instanței de judecată obligația de a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Examinând excepțiile invocate de pârâtaAgenția Națională a Funcționarilor PubliciCurtea apreciază că sunt nefondate pentru următoarele argumente:
1.În conformitate cu dispozițiile art. 303 al.1 din Codul d e procedură civilă recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. În speță, recursul declarat de Direcția Județeană de Statistică C este motivat potrivit dispozițiilor legale, iar faptul că recurenta nu a înțeles să critice hotărârea sub aspectul modului de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasiveAgenției Naționale a Funcționarilor Publicinu atrage incidența art. 306 al.1 din Codul d e procedură civilă și aceasta pentru că recursul urmează a fi examinat în limitele investirii instanței.
2. Celelalte excepții invocate de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, respectiv neîndeplinirea procedurii plângerii prealabile de către pârâta Direcția Județeană de Statistică și excepția lipsei calității sale procesual pasive nu vizează recursul propriu-zis, acestea fiind deja examinate de instanța de fond astfel că reiterarea lor în recurs sunt lipsite de obiect.
II. Examinând recursurile prin prisma criticilor aduse hotărârii și care au fost încadrate în motivul prevăzut de art.304 pct.9 dar și potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă Curtea constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art.3 lit. l din HG nr.611/2008 în vigoare la momentul organizării concursului definesc vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice ca fiind experiența dobândită în temeiul unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau ca profesie liberală, demonstrată cu documente corespunzătoare de către persoana care a desfășurat o activitate într-o funcție de specialitate corespunzătoare profesiei sau specializării sale, prin raportare la domeniul general de absolvire a studiilor potrivit nivelurilor de organizare a învățământului în România.
Vechimea în specialitate, o specie a vechimii în muncă,
constituie perioada de timp în care o persoană a lucrat în activități corespunzătoare funcției (meseriei) în care urmează să fie încadrată sau promovată.
Potrivit art.18 alin.7 din OUG nr.148/2005 perioada concediului pentru creșterea copilului în vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, constituie vechime în munca și în serviciu, care se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acorda în raport cu acestea.
În atare situație Curtea apreciază că instanța de fond a reținut corect faptul că perioadele în care reclamanta s-a aflat în concediu pentru creșterea și îngrijirea copilului, respectiv perioada 2001 - 2003 și 2004 - 2006, nu sunt de natură a afecta vechimea în specialitate a reclamantei cât timp chiar legiuitorul a recunoscut că perioada concediului pentru creșterea copilului în vârsta de până la 2 ani constituie vechime în munca și în serviciu.
Pentru ca o perioadă de timp să fie considerată vechime în specialitate, ea trebuie să fie, în primul rând recunoscută ca vechime în muncă. Fiind recunoscută ca vechime în muncă îi sunt aplicabile dispozițiile art.18 alin.7 din OUG nr.148/2005 în vigoare la momentul organizării concursului.
Din această perspectivă, în mod corect a reținut tribunalul că reclamanta îndeplinea condițiile de participare la concursul organizat în vederea ocupării funcției publice de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior și cum a fost declarată "admisă " pârâta Direcția Județeană de Statistică C avea obligația să dispună emiterea deciziei.
Susținerile pârâtei recurente din cererea reconvențională referitoare la nulitatea concursului sunt neîntemeiate și aceasta pentru că nu s-a demonstrat existența unor cauze de nulitate anterioare sau concomitente organizării concursului. Împrejurarea că reclamanta nu îndeplinea, în accepțiunea recurentei Direcția Județeană de Statistică C, condițiile de vechime în specialitate, nu era de natură a duce la anularea concursului ci eventual reclamanta putea fi declarată respinsă și declarată admisă cealaltă concurentă, în măsura în care aceasta obținea punctajul câștigător.
Cum s-a demonstrat că reclamanta îndeplinea condițiile de participare la concursul organizat în vederea ocupării funcției publice de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior în mod corect tribunalul a admis cererea acesteia și a respins cererea reconvențională, neexistând motive de anulare a concursului.
Având în vedere că de la data de 19.11.2008, data stabilirii rezultatului final al concursului, reclamanta era îndreptățită să fie încadrată pe postul pentru care a concurat, ce implică o majorare a drepturilor sale salariale și de care a fost lipsită în mod nelegal, Curtea apreciază că tribunalul a soluționat corect și capătul de cerere privind plata actualizată a drepturilor de care a fost lipsită reclamanta, vătămarea produsă fiind reparată astfel integral.
Pentru considerentele expuse curtea apreciază că hotărârea recurată este legală, criticile formulate de recurenta Direcția Județeană de Statistică nefiind de natură a duce la modificarea acesteia, motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul d e procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Curtea constată că este nefundat pentru următoarele considerente:
- recurenta a dobândit calitatea de parte pârâtă în cererea reconvențională formulată în fața instanței de fond de către Direcția Județeană de Statistică C, neavând nici o calitate procesuală în acțiunea principală care se purta între reclamanta și pârâta Direcția Județeană de Statistică C și avea ca obiect refuzul acestei pârâte de a emite decizia de numire în funcția publică de consilier clasa I, grad profesional superior a reclamantei.
Din această perspectivă orice critică formulată prin recurs și care vizează modul de soluționare a cererii principale nu poate fi primită cât timp pârâta nu a avut calitate procesuală pasivă.
- în ceea ce privește cererea reconvențională formulată de către Direcția Județeană de Statistică Curtea reține că din acest punct de vedere recurenta nu prezintă interes în formularea unor critici deoarece fiind pârâtă în acest raport procesual soluția pronunțată de instanța de fond, în sensul respingerii cererii, nu îi este defavorabilă. Mai mult, chiar recurenta prin concluziile formulate în fața tribunalului a solicitat respingerea cererii reconvenționale, fiind interesată să nu fie anulat concursul.
- cererea recurentei, formulată prin cererea de recurs, de încadrare pe postul de consilier clasa I, grad profesional superior începând cu data 19.11.2008, cu plata retroactivă a drepturilor bănești suplimentare aferente funcției publice pentru care a dat concurs și ale cărei atribuțiuni le-a preluat și le îndeplinește de când a rămas postul vacant și până în prezent este inadmisibilă în raport de dispozițiile art.316 raportat la art.294 din Codul d e procedură civilă, ținând cont de faptul că instanța de fond nu a fost investită cu o cerere în acest sens.
Concluzionând, în raport de considerentele arătate în temeiul art.312 din Codul d e procedură civilă Curtea va respinge recursul declarat de pârâta ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declaratede recurentele pârâte - domiciliată în C, str. -.- nr.3, județ C și DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ - cu sediul în C, bd. - nr.51, județul C, împotriva Sentinței civile nr.778 din 15 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - cu domiciliul în C,-, -.E,.2,.65, județ C și intimata pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI - cu sediul în B, sector 3,-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 februarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Jud. fond:
Red.dec.jud. NC
2 ex /2.03.2010
. 04 Februarie 2010
Președinte:Mihaela Davidencu ȘerbanJudecători:Mihaela Davidencu Șerban, Elena Carina Gheorma