Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 82/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

- Secția de contencios Administrativ și Fiscal

Decizia civilă nr.82/R/-.Dosar nr.1560/119/R/-./2008

Ședința publică din data de:-3 Februarie 2009

PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă- - -- JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa

-- -- JUDECĂTOR 3: Georgeta

-- --- președinte secție

- - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtaDirecția de Muncă și Protecție Socială, împotriva Sentinței civile nr.1629 din data de 13 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect "litigiu privind funcționarii publici".

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedură îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc asupra recursului declarat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială B în ședința publică din data de 27 ianuarie 2009, când părțile au lipsit, conform celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Pentru a da posibilitatea părților interesate să depună la dosar eventuale concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea asupra recursului pentru astăzi, 3 februarie 2009.

Instanța, în urma deliberării, a pronunțat hotărârea de mai jos:

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Constată că, prin Sentința civilă nr.1629/13 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Covasnas -a admis în parte acțiunea formulată și precizată de Sindicatul Liber al Salariaților și Funcționarilor Publici din Administrația Publică a Județului C - Sind AD, în numele membrilor de sindicat, A, G, și, în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială C și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească membrilor de sindicat, în numele cărora s-a formulat acțiunea, sporul pentru condiții vătămătoare de muncă, prin depășirea valorilor maxime ale densității de putere a energetic, de 10% din salariul de bază pentru fiecare lună, de la data schimbării efective a condițiilor de muncă 19 decembrie 2007 și până la data pronunțării hotărârii, sume ce s-a dispus a fi actualizate cu dobânda legală calculată de la data scadenței fiecărei sume și până la data plăți efective; s-au respins restul pretențiilor.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.31, alin.(2) din Legea nr.188/1999, funcționarii publici beneficiază, pe lângă drepturile prevăzute la alin.(1), și de alte drepturi salariale, în condițiile legii.

Unul din aceste drepturi este sporul pentru condiții vătămătoare, de până la 10% din salariul de bază, care se acordă, conform art.16 din nr.OG6/2007 care reglementează unele măsuri cu privire la drepturile salariale ale funcționarilor publici în anul 2007, funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în cadrul autorităților și instituțiilor publice în care funcționează instalații care generează electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență și instalații de bruiaj.

Potrivit dispozițiilor art.30, alin.(5), lit.a) din Actul adițional nr.624 din 22.11.2007 la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Grup de Unități F, înregistrat sub nr.355/06/15.02.2006 și art.26, alin.(5), lit.a) din Actul adițional la Acordul Colectiv la nivel de Grup de Unități, în cazul depășirii valorilor maxime ale densității de putere a magnetic se acordă un spor de 10% pentru locurile de muncă în care s-au efectuat determinări conform legii.

Având în vedere aceste prevederi contractuale, prin Buletinul de măsurători al radioelectric, întocmit de Societatea Națională de, Biroul de Exploatare - Metrologie și s-au constatat la pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială C depășiri ale valorii nivelului maxim admisibil stabilit prin nr.HG1136 din 30.08.2006.

Rezultatele măsurătorilor au fost interpretate de Autoritatea de Sănătate Publică a Județului C, Compartimentul de medicina muncii prin referatul nr.159 din 19 decembrie 2007, potrivit reglementărilor Legii nr.319/2006 și a nr.HG1425/2006 privind sănătatea publică și securitatea muncii. S-a reținut că, la toate locurile de muncă unde au fost efectuate determinările în instituția pârâtă, valoarea limită admisibilă legal a densității de putere electromagnetică este depășită.

Concluzionând, autoritatea în materie a specificat faptul că "prin cumulare în timp expunerea la radiații electromagnetice poate avea efecte negative asupra organismului uman și anume efecte termice și atermice asupra unor țesuturi și organe" constând, printre altele, în apariția unor zone de opacifiere și dezvoltarea cataractei la, instabilitate emoțională, tulburări digestive, tulburări funcționale cardiovasculare etc. Mai mult, studiile de specialitate au evidențiat existența riscului apariției tumorilor cerebrale, a cazurilor de leucemie și a altor asemenea afecțiuni grave.

În aceste condiții, având în vedere dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă, precitate, care reprezintă legea părților potrivit principiului statornicit de art.969 Cod civil, instanța de fond a apreciat că cei 9 funcționari publici, membri de sindicat în numele cărora s-a formulat acțiunea sânt îndreptățiți să primească sporul pentru condiții vătămătoare pentru depășirea valorilor maxime ale densității de putere a magnetic, de 10% din salariul de bază, pentru fiecare lună de la data schimbării efective a condițiilor de muncă, 19 decembrie 2007 și până la data pronunțării sentinței. Asupra sumelor care s-au acordat, s-a dispus și calcularea și dobânzii legale pe perioada dintre data scadenței și data plății efective.

Cât privește cererea pentru acordarea sporului pe viitor, până la reintrarea în normalitate a condițiilor de muncă, aceasta a fost respinsă, deoarece este vorba de un drept nenăscut încă, iar creanța reprezentând sporul de 10% pentru condiții vătămătoare de muncă nu întrunește cumulativ cele 3 condiții de admisibilitate: de a fi certă, lichidă și exigibilă.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că, potrivit art.16, alin.2 din nr.OG6/2007, categoriile de funcționari publici și cuantumul sporurilor ce se acordă, se stabilesc în limitele prevăzute de lege prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, Direcția de Muncă și Protecție Socială C nu este vinovată de neacordarea acestor sporuri, ea a respectat legislația în vigoare.

Casa Teritorială de Pensii Cad epus la dosar o cerere prin care a arătat că prin Adresa nr.4022/09.10.2008 a Direcției Management Resurse Umane din cadrul Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, s-a transmis Casei Teritoriale de Pensii C Decizia nr.723/2008, privind acordarea sporului de 10% pentru condiții vătămătoare, în consecință, cererea reclamanților a rămas fără obiect. Se enumeră persoanele care primesc acest spor.

Intimatul reclamant Sindicatul Liber al Salariaților și Funcționarilor Publici din Administrația Publică a Județului C - Sind AD, în numele membrilor de sindicat, A, G, și, solicită prin întâmpinare, respingerea recursului, sporul trebuie să fie de minim 10%, iar măsurătorile au fost efectuate de sindicat și înaintate instituțiilor pârâte.

Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată cărecursul este nefondat.

Toți membrii de sindicat indicați în acțiune sunt funcționari publici care lucrează în condiții de lucru în care funcționează instalații care generează electromagnetice de radiofrecvență.

S-au efectuat măsurători care au stabilit depășirea valorii limită admisă a densității de putere electromagnetică, produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență și instalații de bruiaj.

Prima instanță a reținut corect temeiurile de drept incidente în speță.

Recurenta a recunoscut situația de fapt și nu a contestat probele științifice prezentate. Menționează doar că sporul se putea acorda doar prin Ordin al ordonatorului principal de credite. Nu a arătat însă ce demersuri a realizat în vederea îndeplinirii obligației de plată a acestor sporuri. Situația concretă este cunoscută la nivel local, reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul Casei Teritoriale de Pensii și Direcției de Muncă și Protecție Socială C și, la acest nivel, s-a constatat prin măsurători, că s-a depășit nivelul de radiații.

De observat și un alt aspect, angajații de la Casa Teritorială de Pensii C, din același minister - Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse (ordonatorul principal de credite) au obținut aceste drepturi în urma transmiterii buletinelor de analiză la acesta.

Pentru considerentele arătate, Curtea constată că niciunul dintre motivele de recurs nu este întemeiat și, în baza art.312, alin.1 Cod procedură civilă, raportat la art.304, pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, urmează să respingă recursul declarat.

Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă,

Pentru aceste motive,

În Numele Legii,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtaDirecția de Muncă și Protecție Socială(cu sediul în mun.Sf.G,-, jud.C), împotriva Sentinței civile nr.1629/13.11.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - --

Grefier,

Red.:-/03.02.2009

Dact.:-/ 3 ex./16.02.2009

Jud.fond:-

Președinte:Clara Elena Ciapă
Judecători:Clara Elena Ciapă, Marcela Comșa, Georgeta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 82/2009. Curtea de Apel Brasov