Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 837/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 837

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Elena Canțăr PREȘEDINTE SECȚIE

-- -- JUDECĂTOR 2: Iuliana Râciu

- - - - JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu

GREFIER -

S-a luat în examinare recursul formulat de recurent Direcția Generală a Finanțelor Publice G în nume propriu și pentru Statul Român reprezentat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței numărul 3840 din data de 03 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns lipsit recurent Direcția Generală a Finanțelor Publice G și recurentul pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, intimații pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor, Inspectoratul Județean de Poliție G și intimatul reclamant .

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul au fost declarat în termenul legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 302 și este scutit de taxa de timbru.

S-a arătat că intimatul reclamant nu a depus întâmpinare.

Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări;

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Gorj, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Finanțelor Publice, Inspectoratul de Poliție al Județului G, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați în solidar pârâții la plata primelor de concediu egale cu salariul de bază din luna precedentă efectuării concediului de odihnă, pentru anii 2004 - 2006, actualizată cu rata inflației la data efectivă a plății.

În motivarea acțiunii a arătat că se află în raporturi de serviciu cu pârâtul G, fiind agent de poliție, iar potrivit art.33 și 34 din Legea 188/1999 are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Prin sentința nr.3840/03.12.2007, Tribunalul Gorja admis acțiunea reclamantului, a obligat pârâții MAI, MFP și IPJ G să-i plătească acestuia primele de concediu pe anii 2004- 2006, actualizate cu indicele de inflație, începând cu data la care acestea urmau să fie plătite până la data plății efective.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că suspendarea exercițiului unui drept recunoscut și garantat nu echivalează cu înlăturarea acestuia, atâta timp cât prin nici o altă dispoziție legală dreptul nu fost înlăturat expres.

Prima instanță a apreciat că textul de lege prin care s-a acordat dreptul la primă de concediu, fiind suspendat succesiv, reclamantul poate beneficia de plata primei de concediu de odihnă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP G în nume propriu și pentru Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, susținând că nu are calitate procesuală în cauză nici în calitate de pârât și nici în chemat în garanție, întrucât potrivit art. 3 alin.1 1pct. 2 din HG nr. 208/2005, MFP elaborează proiectul bugetului de stat, iar potrivit art. 6 urmărește execuția operativă a bugetului general consolidat, stabilește măsurile necesare pentru încasarea veniturilor și limitarea cheltuielilor în vederea încadrării în deficitul bugetar, dar nu are competența de modifica bugetul de stat aprobat printr-o lege specială în speță Legea nr. 379/2005. Că nu este instituția angajatoare a reclamanților și nici nu are atribuții în calcularea salariilor polițiștilor.

Mai arată că cererea este inadmisibilă, întrucât acest minister are un buget propriu aprobat prin legea bugetară anuală, dar nu poate să vireze sumele din bugetul său propriu, având în vedere principiul specializării bugetare.

Recursul este întemeiat.

In conformitate cu prevederile legale, fiecare minister are alocat un buget propriu.

Din prevederile art. 53 din legea nr. 90/2001, privind organizarea și funcționarea Guvernului și ministerelor, rezultă că ministerul este cel care fundamentează și elaborează propuneri pentru bugetul anual al fiecărui minister. Ministrul de resort are și calitate de ordonator principal de credite.

Bugetul se alocă, prin lege, fiecărui minister, miniștrii fiind cei care execută bugetul.

Astfel, se constată că MFP nu are competențe privind fundamentarea și elaborarea propunerilor de buget ale celorlalte ministere și nici atribuții privind execuția acestor bugete.

In consecință, cererea de chemare în garanție este neîntemeiată, persoana obligată neavând prerogative legale în fundamentarea și execuția bugetară a celorlalte ministere.

Având în vedere motivele din prezenta hotărâre, în baza art.312 rap.la art.304 Cod pr.civilă se va admite acțiunea, se va modifica sentința în parte și se va înlătura obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite acțiunea formulată de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice G în nume propriu și pentru Statul Român reprezentat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței numărul 3840 din data de 03 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2008.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.jud.

LF/ 3 ex/29.05.2008

Jud.fond:

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

ÎNCHEIER

CAMERA DE CONSILIU DE - 2008

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE- - - -PREȘEDINTE SECȚIE

-- -- JUDECĂTOR

- - - - JUDECĂTOR

GREFIER -

Pe rol, îndreptarea din oficiu a erorii materiale, strecurată în dispozitivul și minuta deciziei nr.837 din 30 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-.

La apel au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

CURTEA:

Asupra îndreptării, din oficiu, a erorii materiale;

Examinând actele și lucrările dosarului, se constată că în dispozitivul și minuta deciziei pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA -Secția Contencios Administrativ și Fiscal, din eroare s-a trecut "admite acțiunea", în loc de "Admite recursul".

În conformitate cu prevederile art.281 cod pr. civilă " erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri, pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere."

Prin aplicarea procedurii îndreptării erorilor materiale se pot remedia acele greșeli materiale care s-au strecurat în hotărâre, cu prilejul redactării ei și care nu afectează legalitatea și temeinicia acesteia.

Ca urmare, se va dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul și minuta deciziei nr.837 din 30 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, în sensul că în loc de "admite acțiunea", se va trece corect "Admite recursul".

Se vor menține celelalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Din oficiu, în baza art.281 Cod pr.civilă, îndreaptă erorile din dispozitivul și minuta deciziei nr. 837 din 30 aprilie 20008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarulnr-, în sensul că în loc de "admite acțiunea", se va trece "admite recursul".

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 mai 2008.

- - - - -

GREFIER,

Red.jud.

LF/ 2 ex

Președinte:Elena Canțăr
Judecători:Elena Canțăr, Iuliana Râciu, Sanda Lungu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 837/2008. Curtea de Apel Craiova