Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 846/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 846/R/2008 Dosar nr-

Ședința publică de la 16 decembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Ioniche JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc

JUDECĂTORI: Maria Ioniche, Georgeta Bejinaru Mihoc, Clara președinte de secție

- - - - JUDECĂTOR 3: Clara

GREFIER -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 470 din 13.06.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 9 decembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Instanța, în vederea depunerii de concluzii scrise și a deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 16 decembrie 2008.

CURTEA:

Asupra recursului de față.

Constată că prin sentința civilă nr. nr. 470 din 13.06.2008, a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții: Ministerul Internelor și Reformei Administrative; Ministerul Economiei și Finanțelor și Inspectoratul General al Poliției Române și în consecință respinge acțiunea formulată împotriva acestor pârâți.

A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 4.03.2005 invocată de pârâți.

S-a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că:

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Ministerul Economiei și Finanțelor și Inspectoratul General al Poliției Române, fiind admisă având în vedere că potrivit art. 24 din Ordinul nr. 440/2003 al Ministerului Administrației și Internelor, alocarea la drepturile de hrană a personalului Ministerului Internelor și Reformei Administrative se face în toate situațiile prin ordin de zi pe unitate sau prin dispoziția șefului unității.

Totodată reclamantul nu are raporturi juridice de serviciu sau de altă natură cu pârâții susmenționați.

Pe fondul cauzei, acțiunea este nefondată, și a fost respinsă pentru considerentele expuse în continuare:

Reclamantul beneficiază de o altă normă de hrană potrivit specificului activității desfășurate și nu poate beneficia de norma specială 12B care se acordă potrivit anexei nr. 1 din nr.HG 65/2003 numai în cazurile și categoriilor de personal, limitativ prevăzut în anexa menționată.

De asemenea, prin Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 440/2003 s-au stabilit și alte categorii de polițiști din unele structuri care pot beneficia de norma 12B, însă această prevedere are caracter facultativ și nu obligatoriu, iar reclamantul nu a făcut dovada că aparține acestor structuri.

Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs reclamantul, iar în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că reclamantul face parte din biroul de investigații criminale cea ce îl îndreptățește să primească, fără discriminare norma de hrană 12 "B". Pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul de Poliție al Județului B și Inspectoratul General al Poliției Române au depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică.

Recursul este nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de recurenți, precum și din prisma dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, se constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o sentință legală și temeinică.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantului deoarece acesta nu au făcut dovada că se încadrează în condițiile prevăzute de Hotărârea de Guvern nr. 65/2003 privind stabilirea drepturilor de hrană, în timp de, ale personalului aparținând structurilor Ministerul Internelor și Reformei Administrative B căruia i se aplică statutul polițistului.

Anexa la Hotărârea de Guvern nr. 65/2003 prevede categoriile de persoane cărora li se acordă norma de hrană 12 "B", iar faptul că reclamantul este funcționar public cu statut special și că lucrează în cadrul biroului de investigații criminale nu-l îndreptățește să primească acest drept situație corect apreciată de prima instanță.

Recurentul, nici la fondul cauzei și nici în recurs nu a depus probe cu care să dovedească că desfășoară activități prevăzute în anexa la HG nr.65/2003, sau că lucrează în ture de 24 de ore ca ofițer de serviciu sau la dispecerat. Din adeverința depusă la dosarul instanței de recurs nu rezultă că reclamantul are atribuții de serviciu care intră sub incidența Hotărâri de Guvern nr. 65/2003 pentru acordarea normei de hrană nr. 12 "B". De asemenea, aceste activități pe care le desfășoară reclamantul nu sunt specificate nici în adresa nr. -/12.01.2007 transmisă de către Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de către toate Inspectoratele de Poliție Județene și prin care a făcut precizării privind alocarea suplimentului de hrană 12 "B". Simplele afirmații făcute de recurent, referitoare la îndeplinirea condițiilor de acordare a normei de hrană 12 B fără ca acestea să fie susținute de acte doveditoare nu pot să justifice pretențiile solicitate.

Față de aceste considerente, curtea va respinge recursul reclamantului, nefiind îndeplinite condițiile art. 304 Cod procedură civilă, pentru casarea sau modificarea sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 472/CA/3.06.2008 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2008.

Președinte Judecător Judecător

- - - --- - -

Grefier

Red. M-16.12.2008

Dact. T- 18.12.2008/2 ex.

Jud fond.

Președinte:Maria Ioniche
Judecători:Maria Ioniche, Georgeta Bejinaru Mihoc, Clara

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 846/2008. Curtea de Apel Brasov