Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 86/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 07.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.86
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 24.01.2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Cristian Alexandru Dacu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta recurentă DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T în nume propriu și pentru AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, împotriva sentinței civile nr.2561/07.11.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu reclamanții - intimați, -, și, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței întâmpinare din partea reclamanților - intimați.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad, reclamanții -, și au chemat în judecată pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor B și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, solicitând obligarea acestora la plata despăgubirilor reprezentând primele de concediu aferente anilor 2001-2006, actualizate, cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
În motivarea cererii, reclamanții arată că au calitate de funcționari publici în cadrul Regionale Vamale A, în prezent ca urmare a reorganizării numită Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, aflată în subordinea B și conform Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată și modificată prin Legea nr. 251/2006, beneficiază de primă de concediu dar că nu au beneficiat de acest drept, întrucât prin acte normative succesive, au fost suspendate efectele sale. Suspendarea este contrară principiilor art. 53 din Constituție, art.18 din vechiul Cod al muncii și al art. 38 și 281-284 din noul Cod al muncii.
Prin întâmpinarea depusă de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, la data de 11 octombrie 2007 și se invocă excepția necompetentei materiale a instanței de contencios administrativ, în temeiul art.159 Cod procedură civilă, excepția prescripției dreptului de a cere plata drepturilor salariale pe perioada 2001 - 2003 și a inadmisibilității acțiunii, iar pe fond respingerea acțiunii, ca nefondată.
Examinând excepția, în condițiile art. 137 al.2 Cod procedură civilă, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 91 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, modificată prin Legea nr. 251/2006, care prevăd expres că toate cauzele care au ca obiect raporturile de serviciu ale funcționarilor publici sunt de competența instanței de contencios administrativ, în afara situațiilor prevăzute prin legi speciale și care sunt date în competenta altor instanțe. Obiectul acțiunii îl constituie neacordarea unor drepturi salariale de către pârâte; reclamanții având calitatea de funcționari publici, le sunt aplicabile prevederile art. 31din Legea nr. 188/1999 republicată, iar toate litigiile dintre funcționarii publici și autoritățile publice sunt soluționate de instanța de contencios administrativ, conform art. 109 din aceiași lege.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 890/14.03.2003, Decizia nr.1683/2004, Decizia nr.4930/2005, etc.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile, instanța a constatat că, dispozițiile art. 109 din Legea nr.188/1999 republicată, cuprind această cerință, deosebindu-se de reglementarea art. 106 alin. 1 din Statutul funcționarilor publici care prevede că judecata litigiilor privind încetarea raporturilor de serviciu are loc după procedura Legii 554/2004.
În acest sens s-a pronunțat Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția contencios administrativ prin Decizia nr. 440/24.05.2007.
În ceea ce privește art. 18 din Decretul nr. 167/1958, privitor la prescripția extinctivă, instanța constată că aceasta este strict legată de existența dreptului dedus judecății.
Astfel, trebuie menționat că prin fostul art.33 al.2 din Statutul funcționarilor publici în prezent art. 35, s-a stabilit că funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
După republicarea Legii nr. 188/1999 în Monitorul Oficial nr.251 din 22.03.2004, art. 33 devenit art. 34, fiind în vigoare, în aceeași formă, și la această dată.
Cu toate acestea, îndată după intrare în vigoare a Statutului funcționarilor publici, prin art. III din nr.OUG33/2001, privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici, s-a dispus suspendarea până la data de 01.01.2002, a dispozițiilor art. 33 al.2 din Legea nr.188/1999, referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediul de odihnă.
Prin art.32 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2002, nr. 744/2001 și art.12 din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 s-a prevăzut că termenele reglementate de art. III din nr.OUG33/200 se prelungesc până la data de 30 decembrie 2002.
Prin art.10 al.3 din Legea bugetului de stat pe anul 2003, nr.631/2002, s-a prevăzut o dispoziție similară, în sensul prelungirii până la data de 31 decembrie 2003 suspendării.
Și prin art.9 din Legea bugetului de stat pe anul 2004, nr.507/2003, s-a dispus că aplicarea prevederilor din actele normative referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă prevăzute de Statutul funcționarilor publici, se suspendă până la data de 31 decembrie 2004.
Art.8 alin.7 din Legea bugetului de stat pe anul 2005, nr. 511/2004 a reiterat aceeași dispoziție de suspendare pentru un nou termen, data de 31.12.2005.
În sfârșit, ultima lege, cea bugetului de stat pe anul 2006, nr.379/2005, dispune în art. 5 al.5 că prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele de concediu ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006.
Potrivit art. 1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit la art.3 din același decret, care este de 3 ani.
Art.7 al.3, din același decret, prevede că dacă dreptul este sub un termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când a expirat termenul.
Cum termenul de suspendare succesivă a expirat doar la 31 decembrie 2006, dreptul la acțiune al reclamanților pentru primele de concediu aferente perioadei 2001-2006, s-a născut doar la această dată, astfel că nu este prescris.
Revenind la fondul acțiunii, este necesar să observăm dispozițiile art. 64 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care prevăd că în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ, cu obligativitatea de a se prevedea, data de la care se produce suspendarea precum și durata ei determinată.
2 al art. 64 prevede, imperativ, că la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
În consecință, la data expirării ultimei suspendări, dispoziția art. 34 al.2 din Statutul funcționarilor publici a reintrat în vigoare.
Dar, acest drept patrimonial reglementat de Statutul funcționarilor publici, lege organică, potrivit art. 73 lit. j din Constituția revizuită, a fost suspendat prin legile ordinare menționate, în mod succesiv, de la intrarea sa în vigoare până la 31.12.2006, iar efectul a fost golirea de conținut a însuși dreptului funcționarilor publici la plata anuală a primei de concediu, situație ce echivalează cu recunoașterea unui drept patrimonial, dar vidarea acestuia de însăși substanța sa, lipsindu-l practic de orice valoare. În acest mod, funcționarii publici, titulari ai dreptului reglementat în favoarea lor de statutul propriu, au fost obstaculați de a se bucura efectiv de acesta pe întreaga perioadă de suspendare succesivă.
Instanța a constatat însă, că dreptul nu a fost afectat în însăși ființa lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența, de la instituire, până azi.
Astfel, deși dreptul există, exercițiul său a fost împiedicat, contravenindu-se astfel art.53 din Constituție revizuită (art.49 din Constituția din 1991), împrejurare în care, instanța a restabilit principiul constituțional încălcat prin legile de suspendare cât și principiul că un drept legal prevăzut are un conținut real, efectiv,neputând fi redus lanudum jus.
În argumentarea acestei soluții, instanța are în vedere și dispozițiile art. 18 din vechiul Cod al muncii și pe cele ale art. 38 din actualul Cod al muncii, în sensul că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.
Dispozițiile constituționale și cele cuprinse în Statutul funcționarilor publici și Codul muncii, amintite, sunt într-un perfect acord cu reglementările date prin art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, aplicabil și în dreptul nostru intern.
Pe lângă despăgubirea ce s-a acordat reclamanților pentru neplata primelor de concediu pentru perioada 2001-2006, acestora li se cuvin daune interese compensatorii, în scopul acoperirii prejudiciului suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale pentru perioada respectivă, calculate potrivit coeficienților de inflație în condițiile prevăzute de art.161 al.4 și art. 295 al.2 din Legea nr. 53/2002, aplicabile și funcționarilor publici, în virtutea dispozițiilor art.93 din Statutul funcționarilor publici. Potrivit acestora, Codul muncii se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, dacă acestea nu sunt complete și este compatibilă completarea lor cu dreptul comun, respectiv Codul muncii. Acesta prevede în art. 161 al.4, că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului pin neexecutarea la termen a obligației.
La acțiune, reclamanții au anexat o notă de calcul pentru primele de concediu, în sume brute, cuvenite fiecăreia, pe perioada 2001 - 2006,notă de calcul ce nu a fost contestată.
De asemenea, reclamanții au anexat copii ale carnetelor de muncă din care rezultă calitatea de funcționar public ( 25 - 79 ).
Conchizând, instanța a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâta la plata primelor de concediu cuvenite reclamanților pentru perioada 2001-2006, în cuantumul menționat în dispozitivul hotărârii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, în nume propriu cât și în numele Autorității Naționale a Vămilor, considerând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se susțin următoarele:
Se invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad în soluționarea cauzei de față, potrivit art. 3 al. 1 Cod procedură civilă, competența materială de soluționare a litigiului dedus judecăți, revenea Curții de APEL TIMIȘOARA, în primă instanță.
Se invocă excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile, nefiind respectate dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, se invocă excepția prescripției dreptului la acțiune, pe perioada 2001-2003, conform art. 166 al. 1 Codul muncii.
Pe fondul cauzei se susține faptul că dreptul la prima de concediu a fost suspendat prin acte normative succesive, iar recunoașterea lui pentru perioada 2004, 2005, 2006, înseamnă de fapt aplicarea retroactivă a art. 34 alin.2 din Legea nr. 188/1999, ceea ce este neconstituțional.
Se concluzionează că: nu a existat temei legal pentru a acorda primele de concediu în anii 2004, 2005 și 2006 deoarece în acești ani a fost suspendată prin lege aplicarea prevederilor art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999. conform art. 64 alin.2 din Legea nr. 24/2000 republicată, această suspendare înseamnă că dispoziția suspendată nu a fost în vigoare și deci în acești ani nu a fost prevăzut de lege dreptul la primele de concediu. Nu există temei legal pentru a acorda în prezent primele de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006. la data de 1 ianuarie 2007 expirat perioada de suspendare și au reintrat în vigoare de drept prevederile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, dar ele nu pot fi alocate retroactiv pentru anii 2004, 2005 și 2006, ci numai pentru viitor, conform art. 15 alin. 2 din Constituția României republicată.
Recursul este neîntemeiat.
Asupra excepțiile invocate, Curtea reține următoarele:
Relativ la excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad de a soluționa prezenta cauză, în primă instanță, Curtea, o apreciază ca fiind neîntemeiată, în condițiile în care, obiectul litigiului dedus judecății vizează raportul de serviciu existent între reclamanți și pârâta Direcția Regională Vamală T și nicidecum între aceștia și Autoritatea Națională a Vămilor B, condiție în care în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 3 pct.3 Cod procedură civilă.
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, Curtea reține din analiza sistematică a dispozițiilor art. 91 și 93 din Legea nr. 188/1999 republicată, faptul că acestea stabilesc nu numai competența materială de soluționarea cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, în favoarea instanțelor de contencios administrativ, ci și procedurile de soluționare a unor astfel de litigii, derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, iar în cauza de față, actul normativ precitat nu prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, motiv pentru care nu se impune realizarea acesteia.
De precizat, că în cazul în care legiuitorul a dorit ca acest fapt să aibă loc, l-a menționat în mod expres, într-o singură împrejurare, respectiv prin art. 89, în care dispune că în situația încetării raportului de serviciu, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ, însă în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 modificată.
În consecință, Legea nr. 188/1999 republicată, fiind o lege cu caracter special, se aplică prioritar, în raport de reglementarea cu caracter general prevăzută de legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată.
Cu referire la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, Curtea constată că este neîntemeiată, urmând să o respingă.
Și aceasta întrucât dreptul la prima pentru concediul de odihnă al funcționarilor publici a fost introdus prin art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Faptul că exercițiul dreptului în discuție, a fost suspendat printr-o serie de acte normative ulterioare, nu echivalează cu o înlăturare a existenței lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu s-a prevăzut acest lucru, iar prin nerecunoașterea sa s-ar contraveni atât art. 53 din Constituție cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Drept urmare dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data la care a încetat orice cauză de suspendare, care a întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii prevederii legale susmenționate și a cărei aplicare a fost suspendată sau amânată, prin acte normative temporare, până la data de 1 ianuarie 2007.
Că este așa, rezultă fără echivoc și din prevederile art. 64 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează să respingă recursul de față ca neîntemeiat, în baza dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale T, împotriva sentinței civile nr.2561 din 7.XI.2007, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 24 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - LIBER - - -
GREFIER,
- -
RED:/15.02.08
TEHNORED:/15.02.08
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecători - /
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Claudia, Cristian Alexandru Dacu
