Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 869/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--23.02.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.869
Ședința publică din 09.06.2009
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții, R, împotriva sentinței civile nr.2332 din 19.12.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Instituția Prefectului Județului C-S, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanții recurenți, și - avocat aflată în substituirea av., iar în reprezentarea celorlalți reclamanți recurenți se prezintă avocat, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamanților recurenți, și depune delegație de substituire.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Avocat solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în primă instanță și în recurs. Depune concluzii scrise.
Avocat solicită admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond și rejudecând pe fond admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată. Arată că dreptul reclamanților există, că suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui. Depune concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C-S sub nr- din 18.11.2008, reclamanții, R, și, în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului Județului C - S, au solicitat instanței să oblige pârâta să le calculeze și să le plătească, retroactiv și în continuare, următoarele drepturi salariale pentru anii 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, după cum urmează: suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază; suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată; obligarea efectuării acestor înscrieri în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii reclamanții arată că, prin cererea înregistrată la Instituția Prefectului Județului C-S sub nr. 16283/22.10.2008, au solicitat angajatorului acordarea sporurilor solicitate prin prezenta acțiune, însă pârâta, prin răspunsul formulat la cererea acestora, le-a comunicat faptul că, pentru drepturile salariale solicitate nu există bază legală, reclamanții fiind îndreptățiți astfel, la acțiune în instanță.
Precizează că, în temeiul art.29 lit. c și d din Legea 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, republicată cu modificările și completările ulterioare, funcționarilor publici li s-au acordat drepturile salariale arătate mai sus, dar fără a beneficia de ele în realitate.
Art. 29 alin. (1) devenit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare a fost suspendată până la data de 31 decembrie 2006, prin art. 44 din OUG nr. 92/2004, reclamanții apreciind că această suspendare contravine prevederilor art.15 al 2 și art. 53 din Constituție.
Suspendarea drepturilor reclamanților prin norma invocată contravine și dispozițiilor art. 38 și art. 39 alin. 1 lit. d din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, care prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.
Reclamanții mai susțin că art. 44 din OUG nr. 92/2004, prin care a fost suspendată plata drepturilor bănești, reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă deoarece acest drept nu a fost doar restrâns, ci s-a produs o veritabilă lipsire de drepturi.
În drept, au invocat dispozițiile art. 31 coroborat cu dispozițiile art. 3 lit. f din Legea nr.188/1999, republicată.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților.
În motivare arată că, în perioada 2004 - 2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG 92/2004 și prin nr.OG 2/2006. În ceea ce privește perioada 2007-2008, drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici sunt expres reglementate de nr.OG 6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, precum și de nr.OG 9/2008 privind modificarea nr.OG 6/2007, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, neregăsindu-se printre drepturile salariale prevăzute de dispozițiile legale sus - menționate. Pârâta consideră că, în speță, nu este vorba despre un contract de muncă în accepțiunea Codului Muncii, ci despre un contract administrativ, în cazul căreia libertatea contractuală este suplinită în cea mai mare parte de legiuitor și, de asemenea, nu se pune problema vreunei încălcări a dreptului la egalitate de șanse și de tratament pentru reclamanți, astfel, nefiind incidente prevederile art. 38 și 39 alin. 1 lit. d din Legea nr. 53/2003.
Prin sentința civilă nr.2332/19.12.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C-S s respins acțiunea formulată de reclamanții, R, Și în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului Județului C-
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în conformitate cu dispozițiile art.31 din Legea nr.188/1999 funcționarii publici au dreptul pentru activitatea desfășurată la un salariu compus din: a) salariul de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În perioada 2004-2006 dispozițiile cuprinse la litera c și d din textul legal menționat au fost suspendate prin acte normative succesive ( nr.OUG92/2004, Legea nr.76/2005, OG2/2006 și Legea nr.417/2006).
Tribunalul a observat însă că, deși este prevăzut în mod expres că în compunerea salariului funcționarului public, pe lângă salariul de bază și sporul de vechime în muncă intră și suplimentul postului, precum și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legislatorul nu a stabilit cuantumul sporurilor în discuție, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la litera d din art.31 se stabilește în raport de treapta de salarizare.
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a celui corespunzător treptei de salarizare, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31, atribuție ce revine, fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu putere de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță, în raport cu diverse criterii, ceea ce ar reprezenta o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008 în cuprinsul căreia s-a reținut, expresis verbis, că,instanța judecătorească nu are competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative"; astfel că, instanțele judecătorești nu au competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă, în caz contrar s-ar încălca principiul separației puterilor în stat, principiu consacrat de Constituție în art. 1 alin.
Ca atare, tribunalul a reținut că pârâta nu poate fi obligată în condițiile descrise mai sus la plata suplimentelor salariale solicitate de reclamanți în acțiune și, pe cale de consecință, nu poate fi obligată nici la înscrierea acestora în carnetul de muncă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal reclamanții, R, și solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului se arată că drepturile salariale pretinse sunt reglementate de art. 31 alin. 1 din Legea 188/1999 republicată și ca atare nu pot face obiectul unei tranzacții, renunțări sau limitări reprezentând drepturi câștigate derivate dintr-un raport de muncă.
Pe de altă parte suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Recurenții mai arată că drepturile pretinse intră în noțiunea de "bun" garantat de dispozițiile art. 1 Protocolul 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, iar soluții de admitere a acțiunii se regăsesc în practica instanțelor judecătorești.
În drept, s-au invocat disp. art.31 din Legea 188/1999.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata Instituția Prefectului Județului C-S a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe arătând că soluția primei instanțe este legală și temeinică și în mod corect s-a reținut faptul că pe perioada 2004-2006 prevederile legale referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendare prin acte normative succesive iar pe perioada 2007- 2008 drepturile funcționarilor publici sunt reglementate de OG 6/2007 și respectiv /2008 care nu prevăd drepturile pretinse de reclamanți.
Se mai arată totodată cu în bugetul alocat instituției intimate nu au fost prevăzute plățile necesare acestor drepturi bănești de vreme ce acestea nu erau cuprinse nici în actele normative de salarizare a funcționarilor publici.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul reclamanților este întemeiat, după cum urmează:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Instituției Prefectului C-S, calitate în care raporturile de serviciu ale acestora cu instituția pârâtă intră sub incidența Legii nr.188/1999 în ceea ce privește drepturile funcționarilor publici. Printre drepturile prevăzute la art.31 aliniatul 1 din Legea nr. 188/1999 se numără și suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr.161/2003 fiind prevăzute inițial la art.29 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999. Aplicarea acestor dispoziții a fost suspendată în perioada 01.01.2004 - 30.12.2006, dar suspendarea nu echivalează cu însăși pierderea dreptului respectiv pentru că pe perioada 2004- 2006 exercițiul dreptului a fost numai suspendat iar nu înlăturat întrucât dacă s-ar reține că pe perioada respectivă reclamantul nu beneficiază de drepturile pretinse s-ar ajunge la situația în care un drept patrimonial a cărui existență nu este contestată să devină astfel lipsit de orice valoare.
Curtea mai constată că, prin Legea nr.251/2006 art.13, prevederile respective au reintrat în vigoare începând cu 01.01.2007 fără a se indica însă cuantumul sau criteriile în funcție de care funcționarii publici vor beneficia de aceste drepturi. De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv nr.OUG192/2002, nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006 nr.OG6/2007 sau nr.OG9/2008.
Cu toate acestea Curtea reține că la data de 29.01.2007 a fost publicată nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 iar potrivit art.48 din acest act normativ prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, republicată precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
Ca atare, faptul că legiuitorul nu a stabilit cuantumul în care se pot acorda aceste sporuri sau criterii pentru determinarea cuantumul nu poate conduce la soluția respingerii acțiunii cel puțin în ceea ce privește acordarea generică a acestor drepturi salariale. O atare soluție ar echivala în fapt cu nerecunoașterea drepturilor reclamantului ca și funcționar public la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, drepturi care sunt prevăzute indubitabil în Legea cadru nr.188/1999 art.31 aliniatul 1 literele c) și d).
Pe de altă parte instanța de judecată nu-și poate depăși competența și nu se poate substitui legiuitorului prin determinarea cuantumului acestor sporuri în condițiile în care ele nu sunt prevăzute de lege dar se poate proceda la recunoașterea acestor drepturi în mod generic urmând ca ulterior ordonatorul principal de credite să stabilească cuantumul acestor sporuri sau criterii de natură a determina acest cuantum. În sprijinul acestei soluții vin dispozițiile cuprinse la art.3 din nr.OG6/2007 potrivit cărora gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii astfel încât rezultă că stabilirea cuantumurilor sporurilor salariale solicitate în baza art.31 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, republicată revine în sarcina fiecărui ordonator principal de credite iar lipsa cuantumului în cuprinsul legii nu reprezintă un motiv pentru respingerea acțiunii și nici un impediment la executarea hotărârii, ordonatorul principal de credite având astfel obligația de a stabili cuantumul celor două suplimente.
Pe de altă parte instanța de recurs nu-și poate însuși motivarea reclamanților potrivit căreia dreptul la plata celor două suplimente în procent de câte 25% reprezintă un drept de creanță ce intră în noțiunea de"bun" în sensul art. 1 Protocolul 1 la Convenție, întrucât pentru ca drepturile de creanță să intre în noțiunea de "bun" așa cum este reținut prin art. 1 Protocolul 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale este necesar ca reclamanții să fi beneficiat de o speranță legitimă în sensul acordării acestora, speranță care poate rezulta, așa cum s-a reținut constant în jurisprudența CEDO, și din existența unei practici judiciare constante în sensul stabilirii de către instanțe a procentului de 25% pretins de reclamantă.
Or, în speță, reclamanții nu au putut face dovada existenței unei practici unitare și constantă a instanțelor judecătorești în sensul pretins de aceștia, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit de principiu că drepturile de natura celor pretinse de reclamanți pot fi acordate fără indicarea procentului de vreme ce acesta nu este prevăzut expres în Legea 188/1999.
Cuantumul de 25 % nu este o creație a jurisprudenței întrucât hotărârea judecătorească trebuie să reflecte fidel dispozițiile legale pe care se întemeiază ori în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut cuantumul acestor drepturi salariale nici instanța nu le poate determina fără ca prin aceasta să se substituie astfel puterii legislative.
Aceasta nu împiedică însă admiterea în parte a acțiunii reclamanților referitor la recunoașterea dreptului la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare pe perioada 01.01.2004 - 01.01.2007, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective pentru a se asigura astfel repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți ca urmare a neachitării la termen a drepturilor salariale cuvenite.
Ca o consecință a admiterii acțiunii privind recunoașterea acestor drepturi, instanța de recurs va obliga pârâta intimată la efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea de muncă a reclamanților prin înscrierea celor două suplimente.
Totodată pentru considerentele anterior menționate se va respinge capătul de cerere privind acordarea acestor drepturi salariale în cuantum de câte 25 % din salariul de bază.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus menționate, instanța de recurs apreciază că soluția Tribunalului C-S de respingere în întregime a acțiunii a fost dată cu aplicarea greșită a legii și astfel, fiind în prezența motivului de modificare prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă și văzând și art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă va admite recursul declarat de reclamanți și va modifica sentința recurată în sensul că va proceda la admiterea acțiunii reclamanților în ceea ce privește recunoașterea drepturilor acestora referitoare la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare începând cu 01.04.2004 și în continuare, urmând ca situația să fie diferențiată în funcție de data numirii în funcția publică, respectiv de încetarea raporturilor de serviciu pentru fiecare reclamant, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective precum și obligarea pârâtei la efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea de muncă a acestora urmând a respinge cererea în privința stabilirii cuantumului de 25 % pentru suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare.
În privința cheltuielilor de judecată se observă că acestea au fost solicitate doar de reclamanții-recurenți, și, motiv pentru care, în beza art. 274 și următoarele Cod procedură civilă, Curtea va obliga pârâta intimată la plata către fiecare dintre acești reclamanți a cheltuielilor de judecată în sumă de 200 lei, reprezentând onorariu avocațial achitat conform chitanțelor existente la filele15- 123 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanții, R, împotriva sentinței civile nr. 2332/19.12.2008 pronunțată de Tribunalul C - S în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Instituția Prefectului Județului C-
Modifică sentința recurată în sensul că admite în parte acțiunea reclamanților, R, și obligă pârâta Instituția Prefectului Județului C S la plata către aceștia a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, începând cu 1.04.2004 și în continuare.
Obligă pârâta să procedeze la înscrierea acestor sporuri în cartea de muncă a reclamanților.
Respinge acțiunea în ceea ce privește stabilirea procentului de câte 25% pentru fiecare dintre sporurile solicitate.
Obligă pârâta-intimată la plata către reclamanții, și a cheltuielilor de judecată în sumă de 200 lei pentru fiecare dintre acești reclamanți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
- -
Red./.22.06.2009
Tehnored./.22.06.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul C S - judecător
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker
