Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 87/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- Secția de contencios Administrativ și Fiscal
DECIZIA CIVILĂ NR.87/R/Dosar nr.4069/62/R/-./2008
Ședința publică din data de:-3 Februarie 2009
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă- - -- JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa
-- -- JUDECĂTOR 3: Georgeta
-- --- președinte secție
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra pârâta Direcția Fiscală B, împotriva Sentinței civile nr.760/ din data de 18 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr.-, având ca obiect "litigiu privind funcționarii publici".
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc asupra recursului declarat de reclamantul Prefectul Județului C, în ședința publică din data de 27 ianuarie 2009, când părțile au lipsit, conform celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 3 februarie 2009, apoi, în aceeași componență și pentru aceleași motive, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 4 februarie 2009.
Față de actele, lucrările și probele administrate în cauză, coroborate cu motivele de recurs, instanța, în urma deliberării, a pronunțat hotărârea de mai jos:
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin Sentința civilă nr.760/CA din data de 18 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins excepția lipsei calități procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtă prin întâmpinare, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală B și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei indemnizația de dispozitiv lunară de 25% din salariul de bază, începând cu data de 5 iunie 2005, până la data de 26 martie 2007 și să plătească reclamantei primele de vacanță pe anii 2005 - 2007, în cuantum egal cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediul de odihnă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Potrivit adeverinței nr.81107/21.05.2008, emisă de pârâta Direcția Fiscală B, reclamanta a fost angajata acestei instituții din data de 15 octombrie 2004, iar la data de 26 martie 2007 a fost emisă Decizia de pensionare nr.-/2007. Așa cum rezultă din înscrierile din Carnetul de muncă al reclamantei, în perioada 5 iunie 2005 până la data pensionării sale, 26 martie 2007, a deținut funcția de consilier juridic, fiind funcționar public. Calitatea sa de funcționar public reiese și din adresa nr.158.300/9 octombrie 2008 depusă la dosarul de fond, la fila 43.
Potrivit art.13 din Legea nr.138/1999, cadrele militare în activitate, militarii, angajații pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25 % din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, din salariul de bază.
În temeiul art.9, alin.4 din nr.OUG63/2003, Ministrul Administrației și Internelor a emis Ordinul nr.496/28 iulie 2003, prin care a fost completat Ordinul nr.275/2002, în sensul introducerii pct.9.2. având următorul conținut: "Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice ".
Cum ordinul arătat mai sus nu distinge între personalul civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice centrale și cel care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale, nici instanța nu poate face o astfel de distincție în procesul aplicării dreptului.
Apărările invocate de pârâtă prin întâmpinare nu au fost reținute de instanța de fond, având în vedere aplicabilitatea Ordinului nr.496/2003 și personalului civil din domeniul administrației publice locale. Ordinul care constituie temeiul de drept al acordării indemnizației de dispozitiv, se referă în mod explicit la categoria de persoane menționată mai înainte, astfel că nu se poate retine că acesta ar privi doar angajații care sunt încadrați în instituțiile publice de apărare naționala și ordine publică.
În consecință, reclamanta are calitatea procesuală activă de a solicita indemnizația de dispozitiv, având calitatea ceruta de lege, respectiv funcționar public care și-a desfășurat activitatea în cadrul unei instituții care aparține administrației publice locale. Față de aceste considerente, în temeiul art.137 Cod procedură civilă, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Pârâta a mai susținut că în lipsa unei prevederi speciale care să indice posibilitatea efectuării cheltuielilor din fonduri publice, indemnizația nu poate fi acordată personalului civil din aparatul administrației publice locale. Or, acordarea indemnizației de dispozitiv este un drept prevăzut de lege, iar angajatorul are obligația de a efectua demersuri pentru plata acestuia conform Legii nr.500/2002 privind finanțele publice.
Față de aceste dispoziții, instanța de fond a constatat că reclamanta este îndreptățită la indemnizația de dispozitiv lunară de 25 % din salariul de bază începând cu data de 5 iunie 2005 până la data încetării calității de funcționar public, respectiv până la data pensionarii sale, 26 martie 2007.
În ceea ce privește cel de-al doilea petit al acțiunii, instanța de fond a constatat că potrivit dispozițiilor art.34, alin.2 din Legea nr.188/1999, așa cum era în vigoare în perioada martie 2002 - martie 2004, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Această prevedere legală a fost suspendată succesiv prin art.3, alin.1 din nr.OUG33/2001, prin art.10, alin.3 din Legea nr.361/2002, prin art.9, alin.7 din Legea nr.507/2003 și art.8, alin.7 din Legea nr.511/2004, pana la 31 decembrie 2005.
Analizând legalitatea normelor de suspendare de mai sus, instanța de fond a apreciat că acestea contravin dispozițiilor art.41 și art.53 din Constituția României. În speță nu se impune sesizarea Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare anterior enunțate nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data formulării acțiunii.
Astfel, dreptul la prima de vacanță, un drept de remunerație a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă, nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu.
Aceste norme de suspendare contravin și art.16, alin.1 din Constituție, deoarece reclamanta ar fi discriminată față de celelalte categorii de persoane angajate în muncă, precum și art.15, alin.2 din legea fundamentală, deoarece aceste norme suspendă un drept câștigat sub imperiul Legii nr.188/1999.
Dreptul funcționarilor publici la primele de vacanță a fost confirmat și prin Decizia nr.77/5 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, care a stabilit că prima de concediu, reprezentând o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal.
Înalta Curte de Casație si Justiție a reținut în motivarea deciziei că, prin art.34, alin.(2) din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a reglementat că funcționarii publici au dreptul la plecarea în concediu de odihnă, pe lângă îndemnizația de concediu, la o "primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Ulterior, prin art.III, alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.33/2001 s-a prevăzut că "se suspendă până la data de 31 decembrie 2001 aplicarea prevederilor art.34, alin.(2) care cuprind dispoziții referitoare la acordarea primei pentru concediu de odihnă", iar prin art.32 din Legea nr.744/2001 s-a dispus menținerea în continuare a suspendării dreptului de primă de concediu de odihnă până la 31 decembrie 2002. De asemenea, prin art.10, alin.(3) din Legea nr.631/2002 s-a dispus din nou continuarea suspendării dreptului la primă de concediu de odihnă până la 31 decembrie 2003, prin art.9, alin.(7) din Legea nr.507/2003 s-a menținut suspendarea dreptului respectiv până la data de 31 decembrie 2004, prin art.8, alin.(7) din Legea nr.511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005, s-a menținut prelungirea suspendării până la 31 decembrie 2005, iar prin art.5, alin.(5) din Legea nr.379 privind bugetul de stat pe anul 2006 s-a prelungit perioada de suspendare până la 31 decembrie 2006.
Succesiunea în timp a actelor normative impune a se reține că dreptul la primă pentru concediul de odihnă al funcționarilor publici, instituit prin art.34 alin.(2) din Legea nr.188/1999, republicată, și-a produs efectul începând cu data menționată, suspendarea exercițiului acestui drept neputând fi echivalată cu însăși înlăturarea lui.
În acest sens, prin art.18 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind formulate și apărate de stat împotriva oricăror încălcări ale manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu poate fi considerată anulată prin actele normative menționate.
Suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Sub acest aspect, Înalta Curtea mai reținut că, în prezent, sunt în vigoare și au fost chiar aplicate, pentru anul 2007, dispozițiile art.35, alin.(2) din Legea nr.188/1999, republicată, potrivit cărora "funcționarul public are dreptul pe lângă îndemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Potrivit art.329, alin.3 Cod procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin deciziile pronunțate în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
Ca urmare, reclamantei i se cuvin primele de vacanță pentru anii 2005 -2007.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtei la plata indemnizației de dispozitiv pentru perioada 5 iunie 2005 - 26 martie 2007 și la plata primelor de vacanță pe anii 2005 - 2007.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția Fiscală B, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că Legea nr.138/1999, precum și Ordinul nr.496/2003 dispun ca angajații, personal contractual, fie ei cu statut civil, sau militarizat, să beneficieze de plata indemnizației de dispozitiv, însă această referire vizează doar o anumită categorie de angajați, și anume cei care sunt încadrați în instituțiile publice de apărare națională și ordine publică, dar nu și pe cei angrenați în aparatul administrației publice locale, cum este cazul în speță.
De asemenea, s-a mai arătat că această indemnizație nu poate fi acordată funcționarilor publici din aparatul administrației publice locale, având în vedere că Legea bugetului de stat reprezintă o formă de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații. Potrivit prevederilor Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată sau plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, pe de o parte, iar pe de altă parte nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există o bază legală pentru aceasta, ori în lipsa unei prevederi speciale care să indice posibilitatea efectuării acestei cheltuieli din fondurile publice.
Intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, precizând că recurenta a executat obligația privind plata indemnizației de dispozitiv.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul formulat împotriva Sentinței civile nr.760/CA/18.11.2008 este nefondat.
În mod corect instanța de fond a reținut că reclamanta, în calitate de funcționar public în cadrul administrației publice locale, este îndreptățită la acordarea indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază și la acordarea primei de vacanță pentru anii 2005-2007.
Indemnizația de dispozitiv este prevăzută de art.13 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Ulterior adoptării acestui act normativ, domeniul de activitate al internelor și cel al administrației publice se comasează, fapt ce conduce la înființarea unui minister unic pentru aceste domenii, respectiv Ministerul Internelor și Reformei Administrative. În subordinea acestui minister își desfășoară activitatea atât personal militar, cât și personal civil - funcționari publici și personal contractual.
Potrivit art.9.2. din Ordinul nr.496/28.07.2003 "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Reclamanta este funcționar public și își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Fiscale B, fiind îndreptățită, potrivit prevederilor legale menționate anterior, la acordarea indemnizației de dispozitiv.
Pentru aceste considerente, având în vedere că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, Curtea va respinge, în temeiul art.312, alin.1 Cod procedură civilă, recursul declarat de recurenta Direcția Fiscală B, împotriva Sentinței civile nr.760/CA/18.11.2008 a Tribunalului Brașov.
Pentru aceste motive,
În Numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Direcția Fiscală B, împotriva Sentinței civile nr.760//18.11.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red.:-/26.02.2009
Dact.:-/3 ex./26.02.2009
Jud.fond:-
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Marcela Comșa, Georgeta
