Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 88/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- Secția de contencios Administrativ și Fiscal
DECIZIA CIVILĂ NR.88/R/Dosar nr.5308/62/R/-./2008
Ședința publică din data de:-3 Februarie 2009
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă- - -- JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa
-- -- JUDECĂTOR 3: Georgeta
-- --- președinte secție
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat deDirecția Generală a Finanțelor Publice, reprezentantă în teritoriu a chematului în garanție Ministerului Economiei și Finanțelor, împotriva Sentinței civile nr.791/CA din data de 8 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr.-, având ca obiect "litigiu privind funcționarii publici". La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc asupra recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, reprezentantă în teritoriu a chematului în garanție Ministerului Economiei și Finanțelor, în ședința publică din data de 27 ianuarie 2009, când părțile au lipsit, conform celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 3 februarie 2009.
Instanța, în urma deliberării, a pronunțat hotărârea de mai jos:
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că, prin Sentința civilă nr.791/CA/08.12.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu și s-a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului B pentru perioada 01.01 - 29.07.2005; s-a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului B; au fost obligați pârâții să plătească reclamantului sporul de fidelitate pentru perioada 30.07. - 31.12.2005, sumă actualizată cu indicele de inflație; a fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative și în consecință, a fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze către Ministerul Internelor și Reformei Administrative, fondurile necesare plății sumelor stabilite prin hotărâre.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția prescripției dreptului material la acțiune este fondată, față de dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958 (care prevăd un termen de 3 ani pentru introducerea acțiunii), de data introducerii acțiunii (30.07.2008) și data de la care se solicită sporul de fidelitate (01.01.2005), s-a admis excepția și s-a respins acțiunea reclamantului pentru perioada 01.01 - 29.07.2005, ca fiind prescrisă.
Este nefondată excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție și aceasta a fost respinsă, având în vedere că Ministerul Economiei și Finanțelor este singurul în măsură să vireze în bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare efectuării plății sumelor stabilite prin hotărâre.
În fapt, s-a arătat că reclamantul a dobândit calitatea de polițist în cadrul Inspectoratul Județean de Poliție B, la data de 01.08.1972, dobândind calitatea de funcționar public cu statut special începând cu data de 24.08.2002, aspect ce rezultă din Adeverința nr.1683/08.06.2008 eliberată de Inspectoratul de Poliție al Județului B (fila 3 din dosarul de fond).
În drept, instanța de fond a apreciat că, în cadrul raportului de serviciu existent între reclamant și pârâți pe perioada lucrată de către acesta în intervalul anului 2005 (pe perioada neprescrisă), pârâților le incumbă obligația corelativă de plată a drepturilor prevăzute de prevederile art.6 din nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, care stabilește că "pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Pe fondul acestei cereri, prima instanță a considerat că, deși prin efectul nr.OUG118/24.11.2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Administrației și Internelor - art.2, exercițiul dreptului de a încasa sporul de fidelitate, prevăzut de art.6 din nr.OG38/2003, a fost suspendat în anul 2005, totuși această împrejurare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării prerogativelor sale în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul drepturilor.
Dreptul la sporul de fidelitate continuă să existe până la momentul adoptării unei dispoziții legale exprese contrare, deoarece în materia dreptului muncii, este pe deplin aplicabil principiul derivând din "teoria a drepturilor câștigate", astfel încât nu poate fi acceptată ipoteza unei abrogări implicite a unei prevederi legale, care a instituit un drept. Cum raportul de serviciu al funcționarului public este similar unui raport de muncă, în ceea ce privește drepturile legale acest principiu este pe deplin aplicabil și în situația funcționarilor publici.
Ca atare, orice restrângere adusă acestor drepturi, categorie în care intră și suspendarea, poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.53 din Constituție (fostul art.49). Or, niciuna dintre legile prin care s-a suspendat exercitarea drepturilor la prima de vacanță și la sporul de fidelitate nu întrunește cerințele impuse de textul legii fundamentale, nefiind adoptate pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor sau pentru desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea sporului de fidelitate în anul 2005 au avut caracter temporar, iar în prezent nu mai sunt în vigoare, astfel încât nu mai pot forma obiectul controlului de neconstituționalitate, conform Legii nr.47/1992, republicată.
Instanța de fond, analizând textele în discuție, în aplicarea principiului prevăzut de art.3 Cod civil, a apreciat că dispozițiile privind suspendarea nu au produs niciun efect sub aspectul existenței dreptului la sporul de fidelitate, și deci, nu au avut drept consecință suprimarea acestuia în materialitatea sa pentru perioada în care au fost în ființă. Această suspendare nu poate echivala cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Deși nu se poate nega dreptul legiuitorului de a suspenda aplicarea anumitor dispoziții legale, acest drept trebuie exercitat cu respectarea cerințelor impuse de art. 56 și 64 din Legea nr. 24/2000.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire, impune să se rețină că dreptul la sporul de fidelitate al polițiștilor, instituit prin art.6, a fost introdus în nr.OG38/2003 încă de la adoptarea sa și și-a produs efectele începând din 01 ianuarie 2004, continuând să existe și în prezent și producând consecințe și în anul 2005.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă lanudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în anul 2005, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Raportat considerentelor expuse, Tribunalul a admis în parte acțiunea formulată și, pe cale de consecință, a obligat pârâții să plătească reclamantului sumele reprezentând sporul de fidelitate aferent anului 2005, pentru perioada neprescrisă, în conformitate cu dispozițiile art.6 din nr.OG38/2003, sume actualizate în raport cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective, având în vedere faptul că în materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de muncă, se prezumă punerea în întârziere a angajatorului, odată cu data nașterii dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia raportat la data nașterii prejudiciului.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, s-a constatat că aceasta este fondată și a fost admisă, având în vedere că Ministerul Economiei și Finanțelor este, față de dispozițiile Legii nr.500/2002 și nr.HG208/2005 singurul în măsură să prevadă și să aloce în bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, sumele necesare efectuării plății sumelor stabilite prin hotărârea atacată.
Împotriva acestei sentințe, a declaratrecurs chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că în mod greșit s-a admis cererea de chemare în garanție, nefiind îndeplinite cerințele art.60 - art.63 Cod procedură civilă (între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu există nicio obligație de garanție), faptul că ordonatorul principal de credite nu a acordat în mod nejustificat indemnizațiile cuvenite de drept reclamantului, nu îi conferă acestuia o garanție egală din partea Ministerului Economiei și Finanțelor.
Se menționează că atât ministrul Economiei și Finanțelor cât și ministrul Internelor și Reformei Administrative sunt ordonatori principali de credite, iar conform art.23, alin.3 din Legea nr.72/1996 și Legea nr.500/2002 "creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite", deci Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să vireze sumele de bani ce fac obiectul litigiului. Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a grupa solicitările tuturor ministerelor și de a înainta spre aprobare proiectul de buget.
Pe fondul cauzei, arată că acordarea sporului de fidelitate a fost suspendată prin art.2, alin.2 din nr.OUG118/2004, iar plata acestui spor se face prin Ordin al ministrului de interne. Conform Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există o bază legală pentru acestea, iar creditele alocate unui ordonator principal de credite, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate, se constată că recursul este nefondat.
Conform art.19 din Legea nr.500/2002, Ministerul Finanțelor Publice are următoarele atribuții: pregătește proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție; aprobă clasificațiile bugetare și modificările acestora; analizează propunerile de buget; asigură monitorizarea execuției bugetare; blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite, etc.
Ordonatorii de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, potrivit art.21.
Ei au o serie de responsabilități prevăzute de art.22.
Proiectele legilor bugetare se elaborează de Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice (art.28 din Legea nr.500/2002). Chiar dacă aceste proiecte au la bază și propunerile de cheltuieli ale ordonatorilor principali de credite, puterea de decizie o are, conform legii, Ministerul Finanțelor Publice, care poate să cuprindă sau nu în proiectul legii bugetului, cheltuielile propuse. De asemenea, doar acesta are posibilitatea de a propune rectificarea bugetară pentru repartizarea unor fonduri suplimentare pentru punerea în executare a dispozițiilor hotărârilor judecătorești.
Recurentul nu a fost chemat în judecată pentru a plăti el drepturile salariale unor persoane angajate la instituțiile subordonate unui alt ordonator de credite (în speță Ministerul Internelor și Reformei Administrative), ci a fost obligat să asigure aceste sume, în conformitate cu atribuțiile ce îi revin conform Legii privind finanțele publice.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu poate cere direct rectificarea bugetului său și alocarea unor fonduri suplimentare, aceasta trebuie să se realizeze prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice.
Din aceste considerente, Ministerul Internelor și Reformei Administrative a chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor pentru ca acesta să aibă în vedere, la elaborarea proiectului de buget, și aceste sume cuprinse în hotărârile judecătorești. Ministerul Economiei și Finanțelor nu a fost obligat să plătească el aceste drepturi bănești angajaților Inspectoratului de Poliție al Județului B, recurentul a fost obligat să aloce/asigure sumele necesare, îndeplinindu-și atribuțiile ce îi revin conform Legii nr.500/2002.
Criticile referitoare la fondul cauzei sunt și ele neîntemeiate.
Dispoziția legală privind dreptul la sporul de fidelitate nu a fost abrogată, ci a fost doar suspendată prin dispoziția legală corect indicată de altfel de recurent.
Art.6 din nr.OG38/2003 prevede acordarea acestui spor de fidelitate polițiștilor. Prima instanță a motivat corect că suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui.
Există o bază legală pentru înscrierea în buget a acestor sume.
Pentru motivele arătate, Curtea, în baza art.312, alin.1 Cod procedură civilă, raportat la art.304, pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, urmează să respingă recursul declarat și să mențină sentința atacată, cu completarea motivării din prezenta decizie.
Văzând și prevederile art.274 Cod procedură civilă,
Pentru aceste motive,
În Numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de chematul în garanțieMinisterul Economiei și FinanțelorprinDirecția Generală a Finanțelor Publice B,cu sediul în B,-, jud.B, împotriva Sentinței civile nr.791/CA/08.12.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red.:-/03.02.2009
Dact.:-/3 ex./16.02.2009
Jud.fond:-
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Marcela Comșa, Georgeta
