Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 884/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--06.05.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.884
Ședința publică din 09.06.2009
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.220/09.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General de Poliție B, Inspectoratul Județean de Poliție A și Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, pârâții intimați au depus întâmpinări.
Văzând lipsa părților și constatând că la dosar a fost formulată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad sub nr-, la data de 27 noiembrie 2008 reclamantul a chemat în judecată, pe calea contenciosului administrativ, pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române, și Inspectoratul de Poliție al Județului pentru acordarea retroactivă a sporului de 30 % din salariul de bază lunar, conform OUG nr. 43/2002, actualizat cu indicele de inflație, pentru perioada 01.09.2003 - 30.09.2005 și înlăturarea stării de discriminare și Ministerul Finanțelor Publice pentru obligarea la asigurarea sumelor necesare plății despăgubirilor.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că are calitatea de polițist, fiind angajat al - Inspectoratul de Poliție al Județului A, desemnat ca organ de poliție judiciară, prin Ordin al Ministrului, cu avizul conform al Procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, în baza dispozițiilor art. 201 alin. 3 Cod procedură civilă și art. 2 alin. 3 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare.
Mai arată că potrivit art.28 din nr.OUG 43/2002, lucrătorii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție primesc un spor de 30 % din salariul de bază lunar, că acest spor a fost menținut și după intrarea în vigoare a nr.OUG 24/2004, dar că în perioada cât a activat ca lucrător de poliție judiciară nu a beneficiat de acest spor deși toți ofițerii de poliție judiciară îndeplinesc aceleași atribuții ca și ofițerii detașați la. și ca urmare, actele normative enumerate, prin care s-a stabilit acordarea sporului de 30 % acestor categorii de ofițeri de poliție judiciară, contravin dispozițiilor art.2 alin.2 din nr.OUG137/2000, conform cărora sunt discriminatorii acele prevederi care avantajează anumite persoane față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, critici sau practici, sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare, ori nu există nici un scop legitim care să justifice dezavantajarea lor.
Apreciază că prin neacordarea sporului de 30 % calculat la valoarea salariului de bază, a fost suspus unui tratament discriminatoriu față de polițiștii poliției judiciare care au beneficiar de aceste drepturi salariale și ca urmare a suferit un prejudiciu material care justifică cererea de despăgubiri.
Menționează că nu există diferență sub aspectul complexității cauzelor cercetate în calitate de polițist judiciar și cele cercetate de polițiștii detașați în cadrul deoarece complexitatea unei cauze nu este dată de nivelul prejudiciului cauzat ci de ansamblul activităților și probelor ce trebuie administrate.
Prin sentința civilă nr.220/09.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Inspectoratul General al Poliției Române instanța a admis-o și a respins acțiunea față de acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive, motivat de faptul că raportul de serviciu al reclamantului este cu Inspectoratul de Poliție al Județului A și nu cu Inspectoratul General al Poliției Române, A fiind o instituție care are personalitate juridică, iar inspectorul șef având calitatea de ordonator terțiar de credite.
De asemenea, Inspectoratul General al Poliției Române nu are calitate de ordonator principal de credite, pentru a repartiza creditele bugetare alocate și stabilite prin dispozițiile bugetare, ci doar calitatea de ordonator secundar de credite, acest pârât ca și Inspectoratul de Poliție al Județului A primind creditele bugetare alocate de la Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâții Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor pentru perioada 01.09.2002 - 30.09.2005, instanța a admis-o, având în vedere faptul că perioada menționată nu se încadrează în termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 și art. art.166 din Legea nr. 53/2003 iar reclamantul a avut posibilitatea de a-și exercita dreptul la acțiune în termenul stabilit de lege, instanța neputând reține susținerea reclamantului că prescripția nu poate opera atâta timp cât dreptul nu i-a fost recunoscut.
Instanța a admis și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocată de către aceasta, întrucât pe de o parte reclamantul nu se găsește într-un raport de serviciu cu sau cu unități din subordinea acestuia, iar pe de altă parte că nu poate aloca sau dispune de sume de bani care nu sunt legate de activitatea acestuia, având atribuțiile prevăzute de art.19 din Legea nr.500/2002.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că reclamantul a avut calitatea de polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului A, până la data de 30.09.2005, când s-a pensionat.
În calitatea pe care a avut- salarizarea sa s-a făcut potrivit normelor cuprinse în nr.OG 38/2003.
Deși motivarea acțiunii se bazează pe existența unei discriminări între polițiști detașați la. și cei ce își desfășoară activitatea la. înființată prin Legea nr.508/2004, din actele dosarului nu rezultă că reclamantul și-ar desfășura activitatea în cadrul acestei structuri specializate (), nefăcând dovada detașării la.
Prin Hotărârea nr.185/22.07.2005, dată într-un caz asemănător, Consiliul Național de Combatere a Discriminării a constatat că prin neacordarea sporului de 30 % prevăzută de nr.OUG 43/2002, pentru polițiștii detașați la. și polițiștilor care își desfășoară activitatea la. a avut loc o discriminare, aceste categorii de polițiști, cei de la. și cei de la. aflându-se într-o situație analogă sun aspectul gradului de complexitate al infracțiunilor cercetate din punct de vedere al atribuțiilor, al coordonării, supravegherii, al controlului și al responsabilității.
În cazul celorlalți polițiști practica Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a fost constantă în sensul că nu există discriminare.
Polițiștii care lucrează în cadrul nu se află într-o situație analogă cu ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare, existând în acest caz o justificare obiectivă a diferenței. Situațiile diferite în care se găsesc diferite categorii de salariați pot determina soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora. Prin această soluție nu se încalcă principiul egalității.
Salarizarea ofițerilor și angajaților care fac parte din poliția judiciară se face în conformitate cu prevederile nr.OG 34/2003, iar sporul de 30 % se acordă celor detașați la. în baza nr.OG 43/2002 în considerarea specializării pe cercetarea infracțiunilor de corupție, cu grad sporit de pericol social, responsabilitate diferită, atribuții diferite.
Diferențierea de tratament aplicată polițiștilor detașați la. are la bază criteriul obiectiv al detașării acestora în cadrul unei situații care nu face parte din structura, precum și criterii obiective conexe privind pregătirea profesională specializată.
Este de precizat că nr.OUG 43/2002 ca și alte acte normative cum ar fi Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, nr.OUG 24/2004, privind creșterea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, mai precis elaborarea acestora, a fost determinată de luarea unor măsuri de prevenire și combatere a corupției în acord cu legislația europeană în vigoare, măsuri ce s-au concretizat inclusiv în sistemul de salarizare al polițiștilor detașați în cadrul prin acordarea sporului de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară.
Este cert că la acordarea acestui spor legiuitorul a avut în vedere natura activității prestate respectiv, instrumentarea și judecarea cauzelor privind infracțiunile de corupție, singura condiție care trebuie respectată fiind aceea ca de aceste sporuri să beneficieze toți salariații care se află în situații identice.
În speță, este vorba de situația a două categorii de polițiști dintre care doar uneia îi este recunoscut un drept printr-un act normativ, și anume, pentru cei detașați la.A.
În sensul că în această situație nu există un tratament diferențiat, discriminatoriu, între ofițeri de poliție detașați la. și ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare, s-a pronunțat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr.419/27.11.2007.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea și admiterea acțiunii sale.
În motivarea recursului, reclamantul recurent a arătat în esență că, potrivit art.28 din nr.OUG43/2008, doar polițiștii detașați în cadrul au beneficiat de sporul solicitat, că o parte dintre colegii săi au primit acest spor, că acțiunea sa nu e prescrisă, și că activitatea polițiștilor nedetașați la. presupune aceleași atribuții de serviciu și efectuează aceleași tipuri de activități materiale ca și activitatea polițiștilor detașați.
Intimații au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului, pentru aceleași motive arătate și în fața primei instanțe.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către reclamantul recurent, cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Recurentul susține că acțiunea sa nu este prescrisă pe perioada 01.09.2002-30.09.2005 întrucât prescripția nu ar opera cât timp dreptul nu i-a fost recunoscut, însă o atare interpretare este greșită în raport de dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958, art.166 alin.1 din Codul muncii, având în vedere că OUG nr.43/2002 care a instituit sporul de 30% pentru polițiștii detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 04.04.2002, dată de la care reclamantul a luat la cunoștință și avea posibilitatea să supună analizei instanțelor "nerecunoașterea dreptului" la care face referire acesta în acțiune.
A considera altfel ar echivala cu instituirea unui nou caz de suspendare a prescripției, altul decât cele prevăzute la art.16 din decretul nr.167/1958 și care ar fi lăsat în totalitate la aprecierea titularului dreptului la acțiune. Această idee nu poate fi acceptată întrucât ar lăsa lipsită de eficiență întreaga reglementare a prescripției extinctive tocmai prin concluzia eronată a imprescriptibilității dreptului la care s-ar ajunge printr-o atare interpretare.
Prin urmare, Curtea apreciază ca fiind corectă hotărârea primei instanțe cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.09.2002-30.09.2005.
Reclamantul susține de asemenea că prin art.28 din OUG nr.43/2002, pe care își întemeiază acțiunea, a fost prevăzut un spor de 30% din salariul de bază lunar pentru ofițerii de poliție judiciară detașați la Direcția Națională Anticorupție și că acest spor i se cuvine în virtutea atribuțiilor similare pe care le-a avut în exercitarea funcției.
Articolul menționat impune realizarea a două condiții, și anume calitatea de ofițer de poliție judiciară și detașarea acestora în cadrul unei alte instituții, respectiv Direcția Națională Anticorupție.
Chiar dacă reclamantul a desfășurat activități de poliție judiciară, cea de a doua condiție prevăzută de art.28 din OUG nr.43/2002, aceea de a fi detașat în cadrul altei instituții, nu este îndeplinită, fiind corectă reținerea primei instanțe cu privire la obiectivitatea tratamentului diferit a celor două categorii de ofițeri, detașați respectiv nedetașați, de vreme ce situația ofițerilor nedetașați nu este echivalentă cu cea a ofițerilor detașați într-o altă instituție de nivel național, cu o competență mai largă din punct de vedere teritorial și cu atribuții specializate pe fapte grave, de corupție.
Tot astfel, practica judiciară invocată de către reclamantul recurent, respectiv Sentința Civilă nr.180/05.02.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dos. nr-, irevocabilă prin Decizia Civilă nr.724/12.06.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA, nu mai poate fi avută în vedere la soluționarea cauzelor cu același obiect ca al reclamantului în contextul declarării neconstituționalității OG nr.137/2000, act normativ în baza căruia au fost pronunțate hotărârile invocate în exemplificarea practicii judiciare.
Este de reținut că, în urma declarării neconstituționalității dispozițiilor OG nr.137/2000, practica judiciară a instanțelor judecătorești a fost reconsiderată față de constatările categorice ale Curții Constituționale cu privire la necesitatea respectării separației puterilor în stat.
Cât privește hotărârea primei instanțe vizând modalitatea de soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române și a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, Curtea observă că reclamantul nu a formulat recurs și cu privire la acest aspect, motiv pentru care nu va analiza și această problemă.
Având în vedere aceste considerente, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează să respingă recursul formulat, cu consecința menținerii sentinței civile atacate.
Totodată, Curtea va lua act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr.220/09.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General de Poliție B, Inspectoratul Județean de Poliție A și Ministerul Finanțelor Publice.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
- -
Red./08.07.2009
Tehnored./09.07.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker
