Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 892/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 892/
Ședința publică din 07 octombrie 2009
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor promovate de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, de Inspectoratul General al Poliției Române și de Ministerul Administrației și Internelor B, împotriva sentinței nr. 202 din 23.03.2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
În lipsa părților.
Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 6 octombrie 2009, desfășurarea dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pentru ziua de astăzi, 7 octombrie 2009.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 202/23 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dos. nr-, s-a admis acțiunea reclamantului Sindicatul Polițiștilor "Lege și " M în contradictoriu cu M, B, Direcția Medicală B, Consiliul Local Târnăveni, Consiliul Local, și, fiind obligate pârâtele de 1, 3 și 6 la repararea în solidar a prejudiciului către reclamanta, pârâtele de 1, 2, 4 și 6 la repararea în solidar a prejudiciului către reclamantul, pârâtele de 1, 2, 5 și 6 la repararea în solidar a prejudiciului reclamantului, prin acordarea majorărilor de 5%, 2% și 11 % pentru perioadele indicate în acțiune.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea introductivă de instanță, se arată în considerentele hotărârii atacate, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții, ca instanța să dispună acestora: obligarea intimatelor la plata sumelor ce reprezintă creșterile salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007 și până la zi, raportat la salariul fiecărui membru de sindicat din luna decembrie 2006; obligarea intimatelor la plata sumelor ce reprezintă creșterile salariale de 2% începând cu data de 01.04.2007 și până la zi, raportat la salariul fiecărui membru de sindicat din luna martie 2007; obligarea intimatelor la plata sumelor ce reprezintă creșterile salariale de 11% începând cu 01.10.2007 și până la zi, raportat la salariul fiecărui membru de sindicat din luna septembrie 2007; obligarea intimatelor la restituirea acestor sume la valoarea reactualizată conform indicelui inflației, calculate de la data neacordării acestor drepturi și până la data plății integrale; obligarea intimatelor la plata despăgubirilor constând din dobânda legală aferentă sumelor menționate anterior, calculate de la data de 01.01.2007 și până la data plății integrale a drepturilor ce li se cuvin; obligarea intimatei de a cuprinde pentru anul financiar - fiscal 2008 - 2009 sumele necesare plății drepturilor solicitate; obligarea intimatelor să acorde aceste drepturi și în viitor pe seama membrilor de sindicat reprezentați; obligarea intimatelor la efectuarea mențiunilor referitoare la majorările salariale în cartea de muncă a fiecărui membru de sindicat.
Prima instanță a reținut că reclamanții sunt funcționari public în cadrul M, că cererea acestora privind acordarea creșterilor salariale este fondată întrucât aceștia sunt în conflict de drepturi în raport de personalul contractual față de care puterea legiuitoare a intervenit cu majorările salariale și că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Declarației Universale a Drepturilor Omului (art.7 și 23), Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale ratificat prin Decretul nr. 212/1974, art. 154 și 155 din Codul muncii.
Împotriva acestei soluții au declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice M, criticând hotărârea atacată ca nelegală, susținând că Ministerul Economiei și Finanțelor nu ar avea calitate procesuală în cauză în raport de disp. art. 4 din Legea nr. 500/2002, că reclamanții nu fac parte din corpul funcționarilor publici numiți în funcție pentru a le fi aplicabile creșterile salariale prevăzute de nr.OG 10/2007.
A declarat, de asemenea recurs și, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât reclamanții nu sunt angajații; că reclamanții sunt funcționari publici, cu statut special nefiindu-le aplicabile dispozițiile privind majorările salariale și cu atât mai puțin fiind așadar vorba de vreo discriminare a acestora în raport de celelalte categorii de funcționari publici.
A declarat recurs și, invocând din nou excepția inadmisibilității acțiunii întemeiată de Decizia nr. 819/2008 a Curții Constituționale; că în raport de statutul special al acestora reclamanții nu sunt îndreptățiți să beneficieze de majorările salariale acordate pentru anumite categorii de salariați bugetari.
Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în temeiul principiului devolutiv al recursului prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:
În ce privește susținerea potrivit căreia Curtea Constituțională ar fi tranșat chestiunea constituționalității discriminării salariale, potrivit deciziei nr. 819/2008 a acestei instanțe constituționale, instanța constată că nu este fondată, astfel că nu o va primi, urmând să cerceteze recursul pe fondul acțiunii deduse judecății.
Astfel, într-adevăr, decizia mai sus citată, prevede textual că "prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Din analiza dispoziției Curții Constituționale comparativ cu solicitarea principală formulată de reclamanți, instanța constată în fapt că decizia nr. 819/2008 a Curții nu este aplicabilă în cazul de față.
Prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitataplicarea unor texte de lege,invocând o pretinsă discriminare a membrilor de sindicat în raport cu alte categorii profesionale bugetare.
Or, decizia citată are în vedereanularea sau refuzul aplicării, de către instanță, a unui text de lege, situații evident diferite de cea invocată de reclamanți. Cu alte cuvinte, decizia nr. 819/2008 nu poate fi interpretată decât ca fiind de strictă aplicare, cu privire doar la situațiile și faptele juridice pe care aceasta le are în vedere, nefiind permisă o translatare a acestei decizii și în raport cu alte situații sau fapte juridice. Ca atare, nereferindu-se și la aplicarea unor texte de lege, pe care instanța ar urma să le facă în urma aplicării criteriilor discriminării directe sau indirecte, evident că decizia nu se aplică în speța de față în raport cu solicitarea reclamanților.
Așadar, urmează ca instanța să verifice argumentele părților pe fondul cauzei, strict referitor la capetele de cerere invocate în acțiunea introductivă.
Ordonanța de Guvern nr. 10/2007, ce are ca obiect anumite creșteri procentuale salariale, circumscrie chiar din titlul său sfera de aplicare, respectiv categoriile profesionale cărora urmează să li se aplice aceste creșteri salariale procentuale.
În acest sens, OG10/2007 precizează că aceste creșteri salariale se vor acordapersonalului bugetar salarizat potrivit OUG24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexele nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Așadar, legiuitorul a enumerat expres care sunt categoriile profesionale, bugetare, cărora li se aplică OG10/2007. Astfel, OUG24/2000, la care face trimitere OG10/2007, are în vedere personalul contractual din sectorul bugetar, sferă din care nu fac parte membrii de sindicat ai recurentului, dimpotrivă, membrii de sindicat sunt numiți în funcție, iar salarizarea acestora, evident, este reglementată printr-un alt act normativ, respectiv OG38/2003.
De asemenea, personalul salarizat anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 cuprinde categoriile de personal bugetar anume specificate, respectiv personalul din cadrul organelor autorității publice, alese în funcție potrivit prevederilor Constituției, și persoanele din cadrul organelor autorității publice, numite în funcție potrivit legii (Anexa II), precum și funcțiile asimilate cu funcții de demnitate publică (Anexa III).
Din simpla lectură a categoriilor de personal bugetare din Anexele II și III rezultă că din nici o categorie enumerată expres de legiuitor și în acest act normativ (anexele II și III din Legea nr. 154/1998) nu se referă la categoria de personal bugetară din care fac parte membrii de sindicat.
Or, interpretarea nu poate fi decât una strictă, în sensul în care legiuitorul a prevăzut expres categoriile bugetare cărora li se aplică dispozițiile nr.OG 10/2007. Concluzia, din acest punct de vedere, este una firească: nefăcând parte din categoriile bugetare prevăzute de nr.OG 10/2007, acest act normativ și, implicit, sporurile procentuale prevăzute de el, nu se aplică membrilor de sindicat.
Un alt argument invocat de recurent este cel al discriminării, în sensul în care prin acordarea unor astfel de sporuri procentuale doar unor categorii de personal bugetare, s-ar crea o situație de discriminare a membrilor de sindicat în raport cu aceste ultime categorii de personal, situație prevăzută de dispozițiile nr.OG 137/2000 rep.
OG nr. 137/2000 rep. consacră două tipuri de discriminare, una directă (art. 2 alin.1 - ", prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice") și una indirectă (art. 2 alin. 3 - "Sunt discriminatorii, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare"). În raport cu circumscrierea celor două tipuri de discriminare, instanța este obligată a stabili dacă există discriminarea invocată de intimat.
În cazul de față, recurenții au invocat de fapt discriminarea indirectă, astfel cum este ea circumscrisă de art. 2 alin. 3 din nr.OG 137/2000 rep.
Astfel, instanța va analiza existența condițiilor indicate de acest text de lege, și anume: 1. existența unei deosebiri, excluderi, restricții sau preferințe; 2. existența unei prevederi, ori a unui criteriu sau practici neutre, care să ducă la dezavantajarea unei persoane; 3. aceste prevederi, criterii sau practici să nu fie justificat de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie nici adecvate, nici necesare; 4. în fine, această situație să fi avut ca și scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, pentru eventuala reținere a existenței discriminării privind pe membrii de sindicat reprezentați de intimat.
Trebuie precizat că existența acestor condiții, pentru a putea fi constată presupusa discriminare indirectă, sunt cumulative, în sensul în care cel puțin una dintre condiții nu ar fi îndeplinită, atunci nu poate fi vorba de acest tip de discriminare.
În ce privește prima condiție, este evident că suntem în prezența unei deosebiri, a unei preferințe operate de legiuitor, astfel cum s-a arătat mai sus prin invocarea actelor normative specifice unor categorii de personal bugetare. Așadar, prima condiție este îndeplinită.
Cea de a doua condiție, respectiv cea a existenței unei prevederi care, cel puțin aparent, ar trebui să aducă un dezavantaj persoanelor membre de sindicat, instanța constată că prevederile legislative operate de OG10/2007 se constituie, în sine, ca o practică neutră care ar putea duce la dezavantajarea membrilor de sindicat în raport cu celelalte categorii de personal bugetare prevăzute de acest act normativ.
Însă, cea de a treia condiție, astfel cum a fost ea relevată mai sus, nu este îndeplinită. Astfel, este observat că scopul legitim urmărit de legiuitor, în ce privește categoriile de personal bugetare prevăzute de OG10/2007, este tocmai faptul că membrii de sindicat, beneficiază de un act normativ special, care nu privește alte categorii de personal bugetare. Evident că, din această perspectivă, legiuitorul, ținând cont tocmai de statutul diferit al categoriile de personal bugetare în discuție, de salarizarea lor diferită, a avut în vedere, din motive de oportunitate (motive pe care instanța nu le poate cenzura în niciun fel), ca acele creșteri salariale procentuale să se refere doar la anumite categorii salariale bugetare. Argumentul simplu că toți bugetarii ar trebui să profite de aceste cote de creștere salarială, nu se poate constitui într-un temei suficient de a aprecia că prevederile OG10/2007 nu au un scop legitim, tocmai pentru că legiuitorul, din rațiuni de oportunitate, a apreciat că doar aceste categorii pot beneficia de aceste sporuri salariale, cu atât mai mult cu cât membrii de sindicat sunt salariați diferit de aceste categorii profesionale bugetare, fapt ce întărește concluzia instanței că această condiție nu este îndeplinită.
Pe cale de consecință, pentru toate argumentele de mai sus, instanța în baza art. 312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, va admite recursurile promovate în cauză, urmând a modifica hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu M,--3, județul M Inspectoratul General al Poliției Române, cu sediul în B,- - 6, sector 5, și Ministerul Administrației și Internelor B, cu sediul în B, nr. 1A, sector 1, împotriva sentinței nr. 202/23.03.2009 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr-.
Modifică hotărârea atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului Sindicatul Polițiștilor "Lege și " M, cu sediul în Târgu M,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, la 07 octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat - | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
11 exp./23.10.2009
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
