Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 9/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 9
Ședința publică de la 11 Ianuarie 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Robert Emanoil Condurat JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
- - Judecător
- JUDECĂTOR 3: Costinel
Grefier:
***********
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 2352 din 15.10.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DR. TR.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prezentul recurs nu a fost declarat în termenul legal prevăzut de lege.
În conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 coroborat cu art. 301 Codul d e procedură civilă, instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității declarării prezentului recurs, cu nerespectarea termenului legal.
Deliberând,
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 2352 din 15.10.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-a respins acțiunea intentată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Instituția Primarului municipiului D T-
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut:
Din actele și lucrările dosarului, instanța a constatat și a reținut că reclamantul la data menționată în acțiune și în prezent se află în raporturi de serviciu cu pârâtul, având calitatea de funcționar public.
În perioada menționată nu a primit suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Conform disp.art.31 alin 1 din Legea nr 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Art.31 alin.3 din Legea nr 188/1999, prevede că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii care stabilește sistemul unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Până în prezent, nu a fost adoptată o lege de salarizare a funcționarilor publici, anual fiind reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale acestei categorii profesionale.
În cadrul actelor normative emise au fost enumerate sporurile, premiile, primele și alte drepturi de natură salarială ce se acordă funcționarilor publici precum și cuantumul acestora prin stabilirea unui procent din salariul de bază.
Procentul celor două suplimente salariale, nu a fost stabilit prin actele normative subsecvente Legii nr 188/1999 astfel încât cuantificarea acestor drepturi este arbitrară.
Pentru a face posibilă cuantificarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare ca părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr 188/1999 republicată, atribuție care revine legiuitorului prin emiterea unui act normativ cu forță de lege sau guvernului prin emiterea unei hotărâri în executarea prevederilor cuprinse în Legea nr 188/1999.
În condițiile în care modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu este reglementată printr-un act normativ, acordarea acestor drepturi presupune obligarea angajatorului la plata unor sume de bani care nu sunt certe, ceea ce reprezintă un fapt contrar deciziei 820 din 3 iulie 2008 Curții Constituționale.
Prin decizia sus menționată, Curtea Constituțională a precizat că dispozițiile art.1, 2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau prevederi cuprinse în alte acte normative.
În mod ipotetic este lipsită de eficiență și soluția de a dispune plata celor două suplimente salariale în mod generic așa cum s-a procedat anterior deoarece față de lipsa unor criterii minime de cuantificare în condițiile în care autoritatea publică persistă într-o acțiune de pasivitate, hotărârea pronunțată nu ar putea fi executată.
În acest sens, se înscrie și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, care asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art.18 alin.2 din Legea nr 304/2004, soluția de principiu pentru unificarea practicii fiind adoptată la data de 6 aprilie 2009.
În condițiile menționate necesitatea schimbării jurisprudenței s-a impus atât prin raportare la dispozițiile art.18 alin.2 din Legea nr.304/2004 cât și la jurisprudența CEDO, care prin hotărârea nr.6 din 06.12.2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României, a statuat că divergențele de jurisprudență constituie prin natură consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanță de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai aceea de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței.
În raport de cele menționate, instanța a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada că drepturile solicitate au caracterul unei creanțe certe, lichide și exigibile, astfel încât cererea pentru acordarea pretinselor sporuri a fost respinsă cererea accesorie de înscriere a drepturilor în cartea de muncă, urmând cererea principală.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs, reclamantul a arătat că este salariat al Primăriei Dr. Tr. S; de asemenea a menționat că prima instanță a interpretat greșit că cele două sporuri salariale, respectiv: suplimentul postului în cuantum de 25% din salariul de încadrare și 25% din salariul de încadrare privind suplimentul treptei au fost considerate a nu fi sporuri ce fac parte din salarizarea funcționarilor publici.
Recursul este tardiv.
Cererea de recurs a fost depusă la instanța a cărei hotărâre s-a atacat la data de 19.11.2009, iar sentința a fost comunicată reclamantului la data de 27.10.2009, așa cum reiese din dovada existentă la fila 20 dosar fond.
Dovada de comunicare și procesul verbal de predare sunt întocmite de agentul procedural, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de art.100 Cod pr.civilă.
Potrivit dispozițiilor art.301 Cod pr.civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă prin lege nu se dispune altfel.
În speță, acest termen a fost nesocotit, recursul fiind depus la instanța de fond, peste termenul de 15 zile de la comunicarea sentinței Tribunalului Mehedinți.
Având în vedere aceste considerente, urmează a se respinge ca tardiv declarat recursul formulat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 2352 din 15.10.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DR. TR.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Ianuarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/MB/15.01.2010
15 Ianuarie 2010
Președinte:Robert Emanoil ConduratJudecători:Robert Emanoil Condurat, Alina Răescu, Costinel