Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 90/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 90
Ședința publică de la 14.01.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Canacheu Claudia Marcela
JUDECĂTOR 2: Patraș Bianca Laura
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul - prin reprezentant SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO împotriva sentinței civile nr. 1053 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 17.03.2009 în dosarul nr.47980/3/CA/2008, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata - pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI B - prin consilier juridic, cu delegație de reprezentare la dosar, lipsind recurentul - reclamant și intimatul - pârât MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 23.12.2009, respectiv 29.12.2009, întâmpinări formulate de intimații - pârâți la recursul ce face obiectul cauzei dedusă judecății.
Reprezentantul intimatei - pârâte DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI precizează că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, solicitând cuvântul pe cererea de recurs.
Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentantul intimatei - pârâte DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii de fond, ca fiind legală și temeinică, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării depusă la dosar. Astfel cum a arătat și în cuprinsul întâmpinării, în mod corect instanța de fond a reținut că " prin mai multe decizii - 818, 819, 820, 821/2008 - ale Curții Constituționale s-a constatat că prevederile art. 1, art.2 alineat 3 și art.27 alineat 1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară ori cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1053/17.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal s-a
respins, ca nefondată, excepția inadmisibilității acțiunii; s-a espins, ca nefondată, acțiunea reclamantului prin reprezentant SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR și REFORMEI ADMINISTRATIVE și DIRECȚIA GENERALĂ DE POLITIE A MUNICIPIULUI.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii că aceasta este nefondată, motivat de faptul că reclamantul are temei legal să-și formuleze prezenta acțiune pe baza dispozițiilor legale invocate care recunosc aceste drepturi unor categorii de polițiști, urmând ca instanța să stabilească dacă reclamantul este îndreptățit la aceste drepturi, aspecte ce țin de fondul cauzei și nu de aceasta excepție.
Pe fondul cauzei, se reține că reclamantul a fost polițist în cadrul tei DGPMB în perioada pentru care se pretind drepturile salariale, aspect necontestat de către acesta.
Reclamantul a pretins că este discriminat în raport de alte categorii de bugetari, având în vedere că nu a beneficiat de creșterile salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007, cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007 și cu 11 % începând cu data de 1 octombrie 2007.
Tribunalul consideră că argumentele reclamantului în acest sens sunt neîntemeiate.
Reclamantul nu face parte din categoriile de personal indicate în mod limitativ de OG 6/2007, nefiind funcționar public preluat de MEF de la, ci polițist în cadrul pârâtei DGPMB. Temeiul de drept indicat de reclamant nu prevede deci creșteri salariale pentru toți funcționarii publici, mai puțin polițiștii, ci se adresează unei categorii restrânse de personal, cei preluați între ministerele individualizate.
Nici unul din actele normative invocate în susținerea cererii nu se referă la categoria polițiștilor, fiind aplicabile strict personalului indicat expres în, cuprinsul acestora, în care nu pot fi incluși polițiștii.
unei situații discriminatorii prin acordarea unor creșteri salariale diferite pe categorii de bugetari nu poate constitui un temei pentru admiterea cererilor, având în vedere poziția Curții Constituționale pe aspectul acordării de către instanțe de drepturi salariale pe baza constatării unei discriminări.
Astfel, prin mai multe decizii - 818, 819, 820, 821 /2008 ale Curții Constituționale s-a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară ori cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul arătând că Legea nr.232/2007 pentru aprobarea OG 6/2007 prevede majorări salariale pentru toți funcționarii publici.
Art.43 din OG 38/2003 prevede că salariile stabilite în raport cu coeficienții de ierarhizare, prevăzute în prezenta ordonanță sunt brute și se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea din sectorul bugetar, în speță, majorarea salarială urmând a se face în conformitate cu disp. Legii nr.232/2007.
Recurentul a apreciat că interpretarea instanței conform căreia polițiștii sunt excluși de la indexarea salariilor pe motiv că sunt încadrați în baza Legii nr.360/2002, contravine OG 38/2003.
Există dispoziție clară chiar în actul normativ ce reglementează salarizarea polițiștilor potrivit căreia indexarea salariilor se face în baza disp. legale privind personalul din sectorul bugetar.
S-a mai menționat că acțiunea nu a fost întemeiată pe disp. OG 10/2007, ci pe disp. OG 6/2007.
Intimații pârâți au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului.
Analizând actele aflate la dosar prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art.3041cpc, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect a apreciat instanța de fond că reclamantul nu beneficiază de majorările salariale prevăzute pentru anul 2007 de actele normative menționate în motivarea cererii de chemare în judecată.
Reclamantul este funcționar public cu statut special, respectiv polițist, salarizarea sa fiind reglementată de OG 38/2003.
Nu îi este aplicabilă reglementarea cuprinsă în OG 6/2007 întrucât potrivit art.2, prezenta ordonanță se aplică funcționarilor publici numiți în temeiul Legii nr.188/1999, or polițiștii sunt numiți în conformitate cu disp. Legii 360/2002.
De asemenea, majorările salariale reglementate de art.39 alin.2 din OG 6/2007 sunt prevăzute exclusiv pentru categoriile de funcționari publici menționate la alin.1, reclamantul nefăcând parte din această categorii.
Nici disp. OG 10/2007 nu sunt aplicabile polițiștilor, având în vedere art.1 din ordonanță care prevede că în anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar stabilite potrivit OUG 24/2000, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 - se majorează în trei etape, astfel: cu 5% începând cu 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Se menționează, așadar, în mod expres, care sunt categoriile de salariați bugetari care beneficiază de aceste creșteri salariale, printre acestea nefiind inclusă și categoria polițiștilor.
Este adevărat că art.43 din OG 8/2003 prevede că salariile polițiștilor - se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar, dar această reglementare se referă la acele acte normative care prevăd indexarea salariilor pentru toate categoriile de salariați bugetari.
În condițiile în care sunt adoptate acte normative care vizează creșteri salariale pentru anumite categorii de bugetari, acestea nu pot fi aplicate decât categoriilor respective și nu tuturor salariaților bugetari, astfel cum este cazul OG 6/2007 și OG 10/2007.
Aplicarea acestor prevederi tuturor salariaților bugetari contravine voinței legiuitorului care a înțeles să le acorde doar anumitor categorii.
Dispozițiile art.48 din OG 6/2007 nu pot fi interpretate în sensul că această ordonanță se aplică și polițiștilor, astfel cum se susține în acțiune, ci în sensul că, în ceea ce-i privește pe salariații bugetari la care se referă, ordonanța se completează cu disp. Legii 188/1999 și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
În consecință, în temeiul disp. art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul - prin reprezentant SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO împotriva sentinței civile nr. 1053 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 17.03.2009 în dosarul nr.47980/3/CA/2008, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
- -
GREFIER
Red.
Gh./2 ex.
22.01.2010
Președinte:Canacheu Claudia MarcelaJudecători:Canacheu Claudia Marcela, Patraș Bianca Laura