Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 901/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--12.12.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.901
Ședința publică din 16 iunie 2008
PREȘEDINTE: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 2: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții, B, G, A, împotriva sentinței civile nr.621/01.10.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean A și Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanții-recurenți lipsă avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamanților declară că nu mai are alte cererii de formulat.
Nemaifiind alte cereri, instanța acordă cuvântul atât asupra excepției excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, cât și în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurenților solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a Ministerului Internelor și Reformei Administrat, iar pe fond solicită admiterea recursului pentru motivele arătate în cererea de recurs, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Arad sub nr- la data de 28.12.2007, reclamanții, B, G, G, A, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, Direcția Generală al Poliției Române B, Inspectoratul de Poliție al Județului A și Ministerul Economiei și Finanțelor B și au cerut să fie obligați pârâții la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de 30 - 40 % din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 2004 la zi în raport de intervalul de timp lucrat efectiv de către fiecare reclamant; cu plata dobânzii legale calculate pentru aceste sume de la data când aceste drepturi erau datorate până la plata efectivă; obligarea pârâților la anularea situației create prin discriminare, prin plata în viitor a drepturilor bănești cerute; obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile necesare plății despăgubirilor.
În motivare reclamanții au arătat că au calitate de polițiști, fiind angajați ai Ministerului Internelor și Reformei Administrative cu excepția reclamanților și, care sunt polițiști în rezervă ai Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Reclamanții menționează că ei nu beneficiază de acest spor deși sunt toți ofițeri de poliție judiciară și îndeplinesc aceleași atribuții ca și ofițerii detașați la. și ca urmare, actele normative enumerate, prin care s-a stabilit acordarea sporului de 30 % acestor categorii de ofițeri de poliție judiciară, contravin dispozițiilor art.2 alin.2 din nr.OUG137/2000, conform cărora sunt discriminatorii acele prevederi care avantajează anumite persoane față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, critici sau practici, sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare, ori nu există nici un scop legitim care să justifice dezavantajarea lor.
Pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că reclamanții sunt angajați la. A și nu la. iar conform art.12 alin.23 din Legea nr.218/2002, "inspectoratele de poliție județene au personalitate juridică distinctă, iar conducătorul acestora (inspectoratul șef) este ordonator terțiar de credite, iar conform art.21 alin.3 din Legea nr.500/2000, privind Finanțele Publice, aceștia utilizează creditele repartizate potrivit prevederilor bugetare aprobate, iar ca urmare plata sporului de 30 % solicitat de reclamanți cad în sarcina
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că pentru a beneficia de acest spor, reclamanții trebuiau să îndeplinească condiția esențială stabilită de legiuitor în nr.OUG43/2002 și anume, să fie detașați în cadrul, condiția detașării făcând diferența sub aspectul temeiului legal, în baza căruia se face remunerarea, astfel că, polițiștilor care nu îndeplinesc această condiție, li se aplică prevederile nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Se mai arată că argumentele reclamanților privind identitatea de calitate și identitatea activităților desfășurate nu sunt în măsură să fundamenteze acordarea și către reclamanți a sporului de 30 % din salariul lunar de bază.
De asemenea, criteriul de discriminare invocat, întemeiat pe prevederile art.10 alin.2 lit.e pct.1 din nr.OG137/2000, nu este relevant, deoarece activitățile desfășurate de cele două categorii de polițiști, deși în aparență sunt asemănătoare, sunt diferite, raportat la nivelul structurii în care polițiștii își desfășoară activitatea, complexitatea dosarelor penale în care întocmesc acte de procedură penală, etc. și ca urmare, plata drepturilor salariale, se fac din bugetele alocate instituțiilor și respectiv, în baza unor temeiuri legale diferite.
Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, fiind încălcat termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, iar pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, susținându-se în esență că reclamanții fiind ofițeri de poliție judiciară în cadrul A, salarizarea acestora se face potrivit normelor cuprinse în nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și nicidecum prin aplicarea prevederilor art.28 alin.5 din nr.OUG43/2002, în vigoare la data de 19.03.2006, care condiționează acordarea sporului de 30 % pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție, de detașare ofițerilor și agenților de poliție a
De asemenea, nu se pot reține nici susținerile reclamanților privind criteriul de discriminare prevăzut în art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, deoarece pentru stabilirea existenței oricărei forme de discriminare trebuie avute în vedere elementele de bază ale acesteia, respectiv criteriul de discriminare și încălcarea unui drept recunoscut de lege, acest spor acordându-se numai ofițerilor și agenților detașați la. este justificat, obiectiv de un scop legitim prin simplu fapt că legiuitorul a dorit recompensarea polițiștilor detașați la. pentru combaterea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție în vederea asigurării incoruptibilității acestora, prin acordarea unui spor salarial.
Prin sentința civilă nr.621/1.10.2008 Tribunalul Arada respins formulată de reclamanții, B, G, G, A, și, împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție al Județului A și Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B, pentru obligarea la plata drepturilor salariale reprezentând spor de 30 - 40 % din indemnizația de încadrare brută, lunară pentru perioada 2004 - până în prezent, cu dobânda legală conform nr.OG9/2000, până la plata efectivă, cu plata pe viitor a acestor drepturi.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Conform art.137 Cod procedură civilă, instanța a fost obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond care fac de prisos în tot sau în parte soluționarea pe fond a cauzei.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Inspectoratul General al Poliției Române instanța a admis-o, urmând a respinge acțiunea față de această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive, motivat de faptul că raportul de serviciu al reclamanților este cu Inspectoratul de Poliție al Județului A și nu cu, A fiind o instituție care are personalitate juridică, iar inspectorul șef având calitatea de ordonator terțiar de credite.
De asemenea, nu are calitate de ordonator principal de credite, pentru a repartiza creditele bugetare alocate și stabilite prin dispozițiile bugetare, ci doar calitatea de ordonator secundar de credite, acest pârât ca și A primind creditele bugetare alocate de la Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâții și, pentru perioada anului 2004, instanța a admis-o, având în vedere faptul că perioada menționată nu se încadrează în termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, iar reclamanții au avut posibilitatea de a-și exercita dreptul la acțiune în termenul stabilit de lege, instanța neputând reține susținerea reclamanților că prescripția nu poate opera atâta timp cât dreptul nu le-a fost recunoscut.
Instanța a admis și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocată de către aceasta, întrucât pe de o parte reclamanții nu se găsesc într-un raport de serviciu cu sau cu unități din subordinea acestuia, iar pe de altă parte că nu poate aloca sau dispune de sume de bani care nu sunt legate de activitatea acestuia, având atribuțiile prevăzute de art.19 din Legea nr.500/2002.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că reclamanții sunt sau au fost ofițeri de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului
În calitatea pe care o au sau au avut-o, salarizarea reclamanților se face potrivit normelor cuprinse în nr.OG38/2003.
Deși motivarea acțiunii se bazează pe existența unei discriminări între polițiști detașați la. și cei ce își desfășoară activitatea la. înființată prin Legea nr.508/2004, din actele dosarului nu rezultă că reclamanții și-ar desfășura activitatea în cadrul acestei directive specializate ().
Prin Hotărârea nr.219/01.08.2007, Consiliul Național de Combatere a Discriminării a constatat că prin neacordarea sporului de 30 % prevăzută de nr.OUG43/2002, pentru polițiștii detașați la. și polițiștilor care își desfășoară activitatea la. a avut loc o discriminare, aceste categorii de polițiști, cei de la. și cei de la. aflându-se într-o situație analogă sun aspectul gradului de complexitate al infracțiunilor cercetate din punct de vedere al atribuțiilor, al coordonării, supravegherii, al controlului și al responsabilității.
În cazul celorlalți polițiști practica Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a fost contestată în sensul că nu există discriminare.
Polițiștii care lucrează în cadrul nu se află într-o situație analogă cu ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare, existând în acest caz o justificare obiectivă a diferenței. Situațiile diferite în care se găsesc diferite categorii de salariați pot determina soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora. Prin această soluție nu se încalcă principiul egalității.
Salarizarea ofițerilor și angajaților care fac parte din poliția judiciară se face în conformitate cu prevederile nr.OG34/2003, iar sporul de 30 % se acordă celor detașați la. în baza nr.OG43/2002 în considerarea specializării pe cercetarea infracțiunilor de corupție, cu grad sporit de pericol social, responsabilitate diferită, atribuții diferite.
Diferențierea de tratament aplicată polițiștilor detașați la. are la bază criteriul obiectiv al detașării acestora în cadrul unei situații care nu face parte din structura, precum și criterii obiective conexe privind pregătirea profesională specializată.
În sensul că în această situație nu există un tratament diferențiat, discriminatoriu, între ofițeri de poliție detașați la. și ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare, s-a pronunțat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr.419/27.11.2007.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamanții solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului, se arată că, hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică în condițiile în care a admis excepțiile privind lipsa calității procesual pasive a și a și de asemenea a reținut prescripția dreptului la acțiune pentru perioada anterioară celor trei ani de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Se arată astfel că, în condițiile în care are calitatea de ordonator secundar de credite, iar instituția cu care reclamanții se află în raporturi de serviciu este subordonată acesteia, ambii pârâți ordonează creditele salariale și ca atare se impunea admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a se arată că, aceasta are în principal atribuții legate de elaborarea proiectului bugetului de stat și a proiectului de rectificare a acestuia, iar plata drepturilor solicitate se poate realiza numai după deschiderea de credite și virarea fondurilor de către
În privința prescripției dreptului la acțiune se arată că reclamanții au solicitat plata drepturilor bănești pe perioada 2004 și până în prezent, nesolicitând acordarea sporurilor începând cu 1.09.2002 (data intrării în vigoare a OUG nr.43/2002).
Pe fondul cauzei, se arată că, soluția primei instanțe este nelegală și netemeinică întrucât prin acordarea sporului de 30% numai unei anumite categorii de ofițeri polițiști, reclamanții au fost supuși unei discriminări constând într-o deosebire de tratament pe baza unui criteriu ce a avut drept efect restrângerea exercitării în condiții de egalitate a drepturilor economice, respectiv dreptul la un salariul egal pentru muncă egală și ca atare sunt incidente dispozițiile OG nr.137/2002 cu modificările ulterioare. Această discriminare conduce la încălcarea dispozițiilor art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și ale art.7 și 23 din Declarația Universală a drepturilor Omului, și a fost de asemenea recunoscută prin mai multe hotărâri pronunțate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
În drept s-au invocat dispozițiile art.299 și urm. Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe apreciind că aceasta este temeinică și legală, în mod corect reținându-se faptul că reclamanții sunt salariați potrivit normelor cuprinse în OG nr.38/2003, iar în speță nu se constată existența unei fapt de discriminare întrucât diferențiere de tratament aplicată polițiștilor detașați la DNA are la bază criteriul obiectiv al detașării acestora în cadrul unei instituții ce nu face parte din structura, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Se mai invocă, totodată și decizia Curții Constituționale nr.819/3 iulie 2008 prin care s-a constatat că disp.art.1, 2, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din cuprinsul acestora se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Aceleași considerente au fost invocate și de intimatul A prin întâmpinarea depusă la dosar.
Intimatul prin A, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe, arătându-se că în mod corect s-a respins acțiunea față de acest pârât intimat întrucât dispozițiile cuprinse la art.21 și 22 din Legea nr.500/2002 împiedică să aloce sau să dispună de sume de bani care nu sunt legate de activitatea instituției sale, iar pe de altă parte o plată din bugetul acestei instituții către bugetul nu este legală câtă vreme obligația de salarizarea a reclamanților o are doar prin
Se mai arată, de asemenea, că în mod corect a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune față de depunerea cererii la 28.12.2007.
La dosar s-au depus următoarele: întâmpinări, copii hotărâri judecătorești, note de ședință, concluzii scrise, adeverințe privind raporturile de serviciu ale reclamanților.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv art.304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul este neîntemeiat după cum urmează:
Reclamanții au pretins acordarea sporului de 30 % prev. de art. 28 din OUG 43/2002 arătând că acest spor a fost prevăzut pentru ofițerii de Poliție Judiciară detașați la Departamentul General de Anticorupție fiind în cuantum de 30% din salariul de bază lunar dar, apreciază că de vreme ce îndeplinesc aceleași atribuții cu ofițerii de poliție detașați în cadrul DNA respectiv efectuând acte de urmărire penală sub directa supraveghere a procurorului, sunt în fapt dezavantajați prin aplicarea unor norme discriminatorii privind salarizarea deși nu există diferențe de fond în privința atribuțiilor polițiștilor membrii ai Poliției Judiciare prin raportare la polițiștii detașați la DNA.
Curtea reține că dispozițiile legale incidente vizează prevederile art. 28 al.4 din OUG 43/2002 potrivit cărora personalul prevăzut la al.1-3 procurorii, specialiștii cu înaltă calificare, ofițerii de Poliție Judiciară precum și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție potrivit art. 29 al.2 din 78/2000, primesc pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție un spor de 30 % din indemnizația de încadrare lunară respectiv solda lunară în cazul ofițerilor de poliție judiciară. Aceste dispoziții au fost însă abrogate expres prin art.41 lit. e din OUG 27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Cererea de chemare în judecată este motivată în principal pe disp.art.27 din OUG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care permit oricărei persoane ce se consideră discriminată să se adreseze instanței de judecată pentru acordarea de despăgubiri și anularea situației create prin discriminare.
Situația de față presupune existența a doua categorii de polițiști dintre care doar una beneficiază de sporul de 30 % din salariul de baza dar aceasta pentru că îndeplinesc o condiție esențială (care nu se regăsește în persoana reclamanților) și anume aceea de a fi detașați în cadrul departamentului Național Anticorupție. Diferențierea de tratament aplicată polițiștilor detașați la DNA a avut la baza mai multe criterii obiective si anume: acela al detașării acestora la o instituție ce nu face parte din structura MIRA, complexitatea activității desfășurate în instituția respectivă, responsabilitate diferită și pregătirea profesională specializată.
În condițiile în care reclamanții nu au fost detașați în cadrul DNA pentru a beneficia de prevederile OUG 43/2002, salarizarea acestora nu se poate realiza decât potrivit legii salarizării polițiștilor respectiv OG 38/2003, act normativ care nu prevede acordarea dreptului solicitat.
Susținerile reclamanților privind discriminarea nu pot fi reținute în condițiile în care prin decizia Curții Constituționale 1325/4.12.2008 s-a reținut că prevederile OG 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În motivarea deciziei Curții Constituționale se arată că prevederile OG 137/2000 contravin disp.art.1 al.4 Constituția României privind principiul separației puterilor și art. 61 al.1 potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării deoarece numai Parlamentul și prin delegare legislativă și Guvernul au competența de a institui, modifica sau abroga norme juridice de aplicare generală iar instanțele judecătorești au misiunea constituțională de a realiza justiția, adică de a soluționa aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Pe de altă parte, în aprecierea admisibilității acțiunii reclamanților instanța nu va lua în considerare hotărârile judecătorești depuse la dosar în acest sens întrucât practica Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de Contencios administrativ și fiscal este în sensul că beneficiază de sporul de 30 % prevăzut de art. 28 al.4 OUG 43/2002 numai ofițerii de poliție judiciară detașați la DNA și nu toți polițiștii de poliție judiciară. Astfel prin Decizia 22287/4.06.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că acordarea sporului de 30% prevăzut de OUG 43/2002 a avut la bază natura activității prestate de polițiștii detașați la DNA, respectiv instrumentarea și judecarea cauzelor privind infracțiunile de corupție, singura condiție care trebuie respectată fiind aceea că de aceste sporuri să beneficieze toți salariații care se află în situații identice. Criteriul de discriminare invocat de reclamanți nu este relevant deoarece activitățile desfășurate de cele două categorii de polițiști, deși în aparență sunt asemănătoare, sunt diferite raportat la nivelul structurii în care își desfășoară activitatea.
Pe de altă parte instanța de recurs nu-și poate însuși motivarea reclamanților potrivit căreia dreptul acestora la plata drepturilor solicitate reprezintă un drept de creanță ce intră în noțiunea de "bun" în sensul art. 1 Protocolul 1 la Convenție, întrucât pentru ca drepturile de creanță să intre în noțiunea de "bun" așa cum este le reținut prin art. 1 Protocolul 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale este necesar ca reclamanții să fi beneficiat de o speranță legitimă în sensul acordării acestora, speranță care poate rezulta, așa cum s-a reținut constant în jurisprudența CEDO, și din existența unei practici judiciare constante în acest sens.
Or, în speță, reclamanții nu au putut face dovada existenței unei practici unitare și constantă a instanțelor judecătorești în sensul pretins de aceștia, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit contrariul prin decizia anterior menționată.
Referitor la susținerea recurenților potrivit căreia se impune acordarea drepturilor solicitate în condițiile în care în alte cauze similare instanțele au acordat altor persoane aceste drepturi bănești. Curtea constată că situația reținută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Beian contra României nu este similară cu cea din prezenta cauză pentru că în această cauză CEDO a reținut existența unei jurisprudențe naționale neunitare la originea căreia se află însăși instanța supremă ( Înalta Curte de Casație și Justiție) care deși avea rolul de a unifica practica a pronunțat ea însăși soluții contradictorii în chestiunea respectivă și ca atare s-a reținut că reclamantul la inițierea demersului judiciar avea o "speranță legitimă" în a obține recunoașterea drepturilor pretinse ținând cont tocmai de faptul că la nivelul instanței supreme existau și soluții de admitere a unor cererii similare cu cea a reclamantului.
În speță însă în materia drepturilor bănești reprezentând sporul de 30% recurenții nu au fost în măsură să indice hotărâri ale instanței supreme ce sunt contradictorii pe această chestiune pentru a conduce astfel la concluzia că se aduce atingere principiului securității juridice. Însăși CEDO a reținut în aceeași motivare faptul că divergențele de jurisprudență constituie prin natura lor o consecință inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond cu autoritate asupra competenței lor teritoriale însă, nu acest aspect a fost sancționat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ci lipsa rolului instanței supreme pentru unificarea jurisprudenței.
În aceste condiții, Curtea reține că, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" a reclamanților în recunoașterea dreptului la plata sporului de 30% în condițiile în care instanța supremă a statuat, așa cum s-a arătat anterior că sporul pretins se acordă doar polițiștilor detașați la DNA.
Hotărârea primei instanțe este legală și temeinică și în ceea ce privește soluția de admitere a excepției lipsei calității procesual pasive a în condițiile în care, deși această instituție are atribuții privind elaborarea proiectului bugetului de stat și a proiectului de rectificare a acestuia, fiecare ordonator principal de credite își formulează propriul proiect de buget luând în considerare și eventualele hotărâri judecătorești ce constituie titluri executorii în privința drepturilor bănești solicitate, dar aceasta nu conduce la concluzia necesității de a obliga la alocarea fondurilor bănești necesare întrucât alocarea fondurilor se face ca urmare a aprobării proiectului de buget ce cuprinde plățile respective.
În mod corect, prima instanță a reținut de asemenea, lipsa calității procesual pasive a întrucât raporturile de serviciu ale reclamanților sunt stabilite cu A care are calitatea de ordonator terțiar de credite, acesta fiind singurul obligat la plata drepturilor bănești solicitate.
În condițiile în care reclamanții au solicitat acordarea acestor drepturi bănești pe perioada 2004 și până în prezent, ținând cont de data introducerii acțiunii (28.12.2007), în mod corect prima instanță a reținut excepția prescripției pe perioada până la 28.12 2004, fiind incidente dispozițiile art.166 alin.1 din Legea nr.53/2003. Pe de altă parte, trebuie ținut cont și de faptul că prin art.41 lit.e din OUG nr.27/2006, dispozițiile cuprinse la art.28 din OUG nr.43/2002 au fost abrogate.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, și văzând și dispozițiile art. 312 aliniatul 1 Teza a-II-a pr.civ. și apreciind totodată că nu există motive de modificare sau de casare a hotărârii recurate, instanța urmează a respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenții, B, -, -G, -, și împotriva sentinței civile nr.621/1.10.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu intimații Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean A și Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 16.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER - -
Red.-29.06.2009
Tehnored. /29.06.2009/2 expl.
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Olaru RodicaJudecători:Olaru Rodica, Pătru Răzvan, Adina Pokker
