Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 907/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 907/2008

Ședința publică de la 10 Aprilie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Lucia Brehar

JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu

JUDECĂTOR: G -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N împotriva Sentinței civile nr. 391/CA/14.12.2007 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant având ca obiect litigiu privind funcționarii publici - Legea nr. 188/1999.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul formulat este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. proc. civ.

Curtea, după deliberare, apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, motiv pentru care, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 391/CA din 14.12.2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Bistrița N, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul, membru al Sindicatului "Sed " din cadrul B-N împotriva pârâților DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, și în consecință au fost obligați pârâții, în limita competențelor lor legale, să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând prima de concediu pe anul 2006, actualizate cu rata inflației începând cu data plății.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamantul este angajat în cadrul DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE B N, n calitate de funcționar public cu statut special, iar potrivit art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, funcționarii publici aveau dreptul ca pe lângă indemnizația de concediu să primească o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

Acest drept a fost suspendat prin dispozițiile art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005 privind bugetul de stat până la data de 31.12.2006. La expirarea duratei de suspendare, dispoziția afectată de suspendare reintră în vigoare, astfel cum arată art. 64 alin. 2 din Legea nr. 24/2000.

Textele de lege prin care a fost suspendat dreptul la o primă de vacanță anuală în favoarea funcționarilor publici, prin prisma dispozițiilor constituționale, instanța de fond le-a apreciat ca fiind date prin încălcarea normelor constituționale, cu atât mai mult cu cât prin plata concediului de odihnă se înțelege a fi inclusă, pe lângă indemnizația de concediu, și prima de vacanță.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs, în termenul legal, pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice B N și Ministerul Economiei și Finanțelor, apreciind hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, fiind rezultatul interpretării și aplicării greșite a legii.

În recursul declarat se solicită modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii reclamantei de acordare a primei de vacanță pentru anul 2006, invocând în acest sens legile bugetare. Au fost reiterate susținerile referitoare la modul de adoptare și rectificare a bugetului de stat, precum și cele privind lipsa unui temei legal pentru admiterea cererii reclamantului, cu atât mai mult cu cât Curtea Constituțională a apreciat că dispozițiile de suspendare sunt conforme cerințelor impuse de Constituția României.

Analizând recursul pârâților, prin prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.

În esență, s-a arătat în recurs faptul că nu există o bază legală pentru acordarea sumelor ce fac obiectul cererii, respectiv pentru acordarea primei de concediu instituite prin prev. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.

Se apreciază că în condițiile în care măsura suspendării acestor prevederi a fost operantă potrivit textelor legale la care s-a făcut referire și în întâmpinare, acordarea drepturilor solicitate de către reclamant pentru anul 2006 este fără temei legal.

Curtea consideră că aceste susțineri nu pot fi reținute, sentința pronunțată de către prima instanță fiind legală și temeinică, în condițiile în care a fost apreciată în mod corect starea de fapt și s-au aplicat prevederile legale care recunoșteau drepturile ce fac obiectul litigiului în favoarea reclamantului, prin prisma dispozițiilor constituționale.

Astfel, instanța achiesează la susținerea conform căreia, deși se recunoaște aplicabilitatea textelor legale care au suspendat acordarea dreptului la prima de concediu, respectiv Legea nr. 379/2005, prin această suspendare succesivă în ceea ce privește acordarea primei de vacanță, dreptul în sine nu a fost restrâns, ci îngrădit, operând în concret ca o veritabilă lipsire de dreptul subiectiv.

Or, în conformitate cu disp. art. 41 și 53 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii care presupune și concediul de odihnă plătit, iar restrângerea exercițiului unor drepturi trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, neputând aduce atingere existenței înseși a dreptului.

În consecință, fiind vorba despre un drept câștigat, derivat dintr-un raport de serviciu, el nu putea fi anulat prin actele normative invocate de către pârâți, reclamantul fiind funcționar public și, în consecință, pe deplin îndreptățit să se prevaleze de disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.

Luând în considerare toate cele mai sus expuse, va fi înlăturată susținerea din recursul pârâților conform căreia nu există o bază legală pentru acordarea dreptului ce face obiectul judecății, baza legală constând tocmai în textul legal mai sus arătat, titularii lui putând și trebuind să se bucure efectiv de el.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat că actele normative privind aprobarea bugetului asigurărilor sociale de stat au o aplicare strict determinată în timp, respectiv un an calendaristic, iar în consecință, este fără interdicții acordarea și plata ulterioară a drepturilor solicitate.

Pe de altă parte, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cat timp prin nici un act normativ nu i-a fost înlăturată existența pentru perioada solicitată, respectiv anul 2006, astfel că, un atare drept nu poate fi considerat ca nu a existat în perioada invocată, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.

Având in vedere că cele solicitate reprezintă drepturi salariale, sunt incidente și dispozițiile Codului Muncii, care la art. 295 alin. 2 dispune că "prevederile prezentului cod se aplica cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de munca respective".

De asemenea, nu are nici o relevanță faptul că a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale de suspendare a acordării primelor de concediu, întrucât, pe de o parte, aceste dispoziții nu mai sunt în vigoare, iar pe de altă parte, soluția de respingere a excepției a avut ca premisă tocmai aplicabilitatea limitată în timp a textelor analizate, nefiind admisibilă o suspendare perpetuă.

În consecință, aplicând prev. art. 911din Legea nr. 188/1999, art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 3041, art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. recursul declarat de pârâți urmează a fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 391/CA din 14.12.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10 aprilie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - G - - -

Red.

Dact./3 ex/09.05.2008.

Jud.fond:,.

Președinte:Lucia Brehar
Judecători:Lucia Brehar, Mirela Budiu, Gheorghe Cotuțiu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 907/2008. Curtea de Apel Cluj